De ce sunt românii fascinați de emisiuni ca Insula Iubirii

În timp ce unii români îi înjură pe politicieni pe internet, îi urmăresc traseul Olguței prin șefia ministerelor sau își pierd mințile în trafic, Insula Iubirii a atins milionul de urmăritori. În topul audiențelor, Insula se luptă cu Chefi la Cuțite sau Gospodar fără pereche, dar pe internet câștigă detașat. S-a dus interesul pentru Bravo, ai stil. Oamenii se concentrează acum pe relații, își aleg participanți favoriți, se ceartă pe ispite și îi înjură pe ăia care au înșelat.

Oricât de sărac ar fi, românul se hrănește cu scandal, iar reality show-urile fix asta oferă. „M-a prins involuția protagoniștilor de-a lungul episoadelor și de-a lungul sezoanelor, la modul ce o să mai facă, ce-o să mai zică prostu' / proasta satului episodul ăsta sau ce dezaxați urmează să își mai testeze iubirea”, îmi zice Cristian, care urmărește emisiunea de la primul sezon.

Am încercat să recuperez tot ce s-a întâmplat în sezonul patru din articole și clipuri de pe Youtube, ca să înțeleg isteria românului pentru emisiunea asta, dar n-am reușit. Cele mai multe texte vorbesc, însă, despre cât de nebune sunt concurentele și cu ce minciuni i-au mai prins pe bărbați. N-am înțeles cine e cu cine și nici măcar de ce s-au dus acolo. Dar am zis să caut explicații pentru fascinația românilor cu privire la astfel de emisiuni TV.

Așa că am vorbit cu un psihoterapeut, un sociolog și o vedetă a cărei viața în sine a fost un reality show super mediatizat.

Când eram mică, ai mei mi-au repetat obsesiv să nu bârfesc, principiu care nu s-a prins niciodată de mine. Și nici măcar nu cunosc pe cineva căruia să nu-i placă să umble prin mațele vieții oamenilor din jur. Iar când televizezi intimitatea, oamenii aprind televizoarele.

„E pe sistemul «capra vecinului»”, îmi spune Adriana Bahmuțeanu.

Dacă dai search pe Google cu Insula Iubirii, o să vezi că mai toate articolele fac dezvăluiri șocante despre viețile concurenților: una a slăbit 25 de kilograme, alta se droga, unul a mințit că are casă cu etaj, în timp ce oamenii comentează non-stop. Emisiunea are pagină de Facebook, de Instagram, de Youtube, unde să-ți dai cu părerea. Și curg semnele de exclamare, complimentele, morții și răniții.

„Antropologul Robin Dunbar susține că limbajul uman și chiar inteligența noastră socială au evoluat pentru bârfă. Vrem să știm ce fac ceilalți, secretele lor, cine este de încredere și cine nu, cine e responsabil pentru un conflict, cine e naiv și cine e viclean. Aparent, 70% din conversațiile noastre sunt o formă de bârfă”, îmi explică antropologul Radu Umbreș, care are și un master în Sociologie la Universitatea Oxford.

Umbreș spune că reality show-urile exploatează acest interes intrinsec al nostru pentru bârfă, oferind informații aparent greu de obținut în viața de zi cu zi.

„Cine s-a culcat cu cine, ce înjurături se aruncă pe la spate, cine a trădat cu zâmbetul pe buze. Nu e de mirare că sexul este cel mai «nutritiv» din punct de vedere cognitiv. Este domeniul despre care avem cele mai puține și vagi informații în viața de zi cu zi, iar showurile ne dau o supradoză informațională, o fântână arteziană în deșert.”

La început au fost emisiunile cu viețile vedetelor, pe modelul The Osbournes, apoi Keeping Up with the Kardashians. De fapt, începutul emisiunilor din România a fost marcat de Surprize, surprize sau Iartă-mă, în care aveai de-a face tot cu o incursiune în viața privată a unor oameni obișnuiți. Apoi, bombele au fost date de Vara ispitelor și Big Brother - sezonul I îi grăbea pe oameni în fața televizoarelor.

Azi, rețeta de succes stă în show-urile la care se duce oricine și devine vedetă, după ce-și pune viața pe masă.

„Cred că multă lume se uită la emisiuni cu oameni obișnuiți, pentru că și-au dat seama că multe dintre vedetele fabricate la noi una spun în fața camerei și alta fac în realitate. E și ipocrizia asta, vedetele îngroapă gunoiul sub preș. Și în viața lor se întâmplă tragedii, divorțuri, amantlâcuri și așa mai departe, dar nimeni nu vrea să le dezvăluie”, zice Bahmuțeanu.

Pe măsură ce viața noastră devine mai dubioasă, într-un context socio-economic de căcat, vrem să vedem chestii picante, dar cu care să ne identificăm.

Bianca a început să urmărească Insula, random, dar i-a plăcut imediat pentru că seamănă prea mult cu realitatea ca să fie regizată. „M-a prins faptul că oamenii ca atare sunt foarte dubioși și duali și nebuni și mincinoși, iar emisiunea asta redă.”

Concurenții devin relevanți pentru spectator, zice Umbreș, pentru că se confruntă cu dileme și combinații pe care le regăsesc și ei în viața lor. Sau pe care și le doresc, cel puțin. „M-aș uita cu entuziasm la un reality show care să îmi arate ce vorbesc studenții despre profesori sau ce se întâmplă în baruri în timpul conferințelor academice. Din păcate, nu s-a gândit nimeni să îmi ofere asta.”

La fel ca mulți alții care urmăresc emisiunea, Bianca se uită la Insulă împreună cu iubitul. Pe măsură ce ăia flirtează cu ispitele, se ceartă cu partenerii sau se despart, ea și gagică-su se întreabă ce ar face în situațiile respective și cred că așa ajung să se cunoască mai bine.

În același timp, oricât de obișnuiți ar fi oamenii din emisiune, realitatea devine un concept relativ când formatul are la bază un scenariu, caută să facă audiență și se trag cine știe câte duble. Doar că genul ăsta de reality show e o combinație între neplăcerea de a fi supravegheat și plăcerea de a te uita pe gaura cheii, care produce dependență, explică Miruna Stănculescu, psihoterapeut.

„Rămânem holbați în fața tv-ului cu sentimentul că urmărim în direct chestii spontane și că tragem cu ochiul la viața needitată a altuia. Care viață needitată include (firește) stângăcii, umilințe, penibil, ridicol etc.”

Și tot ea se întreabă de ce am vrea să vedem cum alți oameni se fac de căcat, iar asta mă duce la următorul punct.

Toți trei mi-au zis toți că una din cauzele principale pentru care ne fascinează genul ăsta de emisiuni e viața noastră de rahat.

Mai elegant spus, „gradul de nemulțumire față de propria persoană pare a fi direct proporțional cu perseverența privitului de umilințe și penibil. Similar, lipsa unei vieți sociale mulțumitoare pare să fie și ea direct proporțională cu timpul petrecut cu ochii ațintiți pe viața altora. De ce? Păi partea de reality îți dă sentimentul că oamenii la care te uiți sunt «în carne și oase» și îți poți crea iluzia unei conexiuni sociale, acolo unde altminteri nu e decât singurătate”, îmi explică Miruna.

E ca atunci când îți petreci nopțile și weekendurile urmărind Game of Thrones ca apoi să te întrebi ce-o să faci cu viața ta după ultimul sezon. Doar că aici, Tyrion are 1,90 cm și e folosit ca ispită pentru femei care visează să își înșele bărbații. Pe scurt, viața ta socială se învârte în jurul unor personaje de la televizor, la care ajungi să te gândești ca la niște cunoscuți.

„M-aș aventura și la o ipoteză. Dacă ai un loc de muncă unde poți să discuți cu nenumărați colegi dacă șoferul domnului director a scos-o la suc pe Georgeta de la personal sau cum se dă la Niculina de la contabilitate, atunci interesul pentru showuri poate fi mai redus. Cumva, la fel ca și modul în care consumul de pornografie suplinește sau înlocuiește interacțiunea sexuală”, mai zice Umbreș.

Dar pe lângă viața socială care, câteodată, lasă de dorit, Insula Iubirii mai e pansament peste rănile noastre emoționale. Oricât de dubios ar suna. „Să trecem la relațiile de cuplu, unde realitatea (aia pe bune) n-a fost nicicând mai complicată. Într-o lume (online) în care e din ce în ce mai greu să ajungi în relații cu oameni pe care ai timp să îi cunoști față în față și temeinic, cum naiba să nu fie atractiv să te uiți la cum și-o iau alții în timp ce inima ta e la adăpost. Sau în timp ce constați că nu doar tu ți-ai luat-o, și-o iau și alții.”

Data viitoare când te uiți cu sufletul la gură cum Radu o face de căcat pe Hannelore, pentru că joacă la dublu cu gagică-su și ispita, gândește-te la ce nevoie dubioasă îți satisface chestia asta.