Apartamentul săptămânii: Marea Schismă a unei case de 3 camere din București

Salut, sunt Radu Negoiță și sunt arhitect. Am făcut pagina de Facebook Case Strâmbe pe Radar ca să-ți arăt cum și dacă îți iei țeapă cu apartamentul nou pe care ți-l cumperi. În rubrica asta îți arăt ce înseamnă superofertele bombă de apartamente noi din România și-ți traduc cu ce probleme vin hărțile alea colorate cu viitoarea ta casă.

Se ia un apartament de trei camere decent, se stropeşte cu aromă de marketing şi se pune la vânzare pe tarabă: o simulare 3D şi trei Mercedes-uri în imagine şi eşti gata. Clientul cumpără sau nu, dar negustorul nu se poate duce cu marfa nevândută acasă, că îl face soacra prost în gura mare. Totul până la mândrie, că banii se fac.

De-asta au apărut printre noi airbenderii, care aplică în domeniul imobiliarelor o soluţie salvatoare pentru tarabagii din piață: dacă lumea nu ia legătura de leuştean cu X lei, faci din ea două mai mici şi scapi de ele până la urmă, că oamenii se bucură la preţul mai mic. La fel, în Codrea Residence din zona Pallady, București, sunt unii care pot rupe cu puterile lor speciale un apartament de trei camere (costă 83 900 euro) într-unul de două şi o garsonieră.

O să zici că nu e mare lucru: doi plus unu egal trei, de ce nu ar merge? Pentru că există niște dimensiuni minime ale camerelor, fără de care calitatea vieţii scade la nivelul unei rozătoare. Un apartament de trei camere nu are încăperile de aceleaşi dimensiuni, ci una de zi mai mare şi două dormitoare mai mici (o să ajung şi la băi şi la bucătării, că şi acolo e suferinţă).

Dar dacă tragi un perete despărţitor printre camerele apartamentului din Codrea Residence, e clar ce obţii: 1. o garsonieră cât un dormitor şi un apartament de două camere cât de cât normal sau 2. o garsonieră mare cât livingul și un apartament de două dormitoare. Întâmplarea face ca situaţia să fie ultima. Şi, magie, pe unul dintre cele două dormitoare scrie LIVING… curat minune, monşer.

În plus, ceea ce era hol s-a preschimbat în coridor de etaj, adică metri pătraţi care (teoretic) se vând mai prost, că intră la categoria spaţii comune. Cu toate astea, dezvoltatorul îşi foloseşte creativitatea şi reuşeşte să stoarcă lei în plus de la client: dă terasa apartamentului rezultat de două camere ca suprafaţă utilă. Ori metri pătraţi utili sunt doar ăia pe care poţi locui – dacă e ger, nu poţi dormi/mânca/sta pe ăia 5,5 metri pătraţi ai balconului, ceea ce înseamnă că acolo nu e suprafaţă utilă.

Hai să vedem ce a ieşit după marea schimbare: apartamentul de două camere (45 600 euro) cu suprafaţa utilă umflată are o baie de 4,50 metri pătrați conformă, teoretic, cu cerinţele legale. În ea ai cadă, lavoar şi un WC de pe care te poţi scula, o să vezi mai încolo de ce menționez asta.

Vestea bună este că ai şi bucătărie. Vestea proastă e că nu are șapte metri pătrați, așa cum scrie pe plan, ci 5,50. Dar dracul nu e chiar aşa de negru. Ai fi putut să ai de-a face cu nişte afacerişti hapsâni, care îţi facturează suprafeţe inexistente, însă ăştia de aici s-au sabotat singuri: reiese la măsurarea dormitorului, că i-au greşit suprafaţa în minus. Bineînţeles că bucătăria e tot înghesuita, însă dormitorul are puţin mai mult de cei 11,60 metri pătraţi notaţi pe plan, ceea ce (măcar acolo) e bine. Logica e tot ca la piaţă: ce nu dai pe mere dai pe pere.

Nu degeaba lipseşte din plan locul de luat masa – nu are loc. Este un apartament de două camere cu o bucătărie unde nu ai unde aşeza o masă cu două scaune la care să te poţi aşeza şi de unde să te poţi ridica. E posibil să se fi gândit că, dacă tot ai pus botul la un living strâmt pe tine ca ştrampii, nu o să te deranjeze prea tare să sorbi ciorbă cu paiul direct de pe canapea, în aceeaşi cameră.

În cazul livingului, totul miroase a pijamale – e gândit să fie dormitor şi gata. Poţi să cumperi tu mama plasmelor şi canapeaua viselor, care oricum e posibil să nu încapă, că ai cam 14 metri pătraţi prin care trebuie să îţi rămână loc să umbli (şi să mănânci, nu uita). Măcar ai terasa aia acolo, deci când fluieri a pagubă vara poţi ţine uşa deschisă, să te audă şi vecinii.

Să nu uit, totuşi, garsoniera. Și aici arhitecţii au avut de răspuns la provocări: au înghesuit o baie într-un spaţiu în care nu avea cum să intre. Ai lavoar, cabină de duş şi WC, dar n-o să ai tihnă niciodată! Nu te vei putea ridica de pe toaletă fără să stăpânești stilul Şarpelui din Kung Fu. Ce vorbesc, nici măcar nu te vei putea aşeza vreodată pe tron!

O să fiu fair play şi o să menţionez şi partea bună: în garsoniera cu interzis la budă ai o cameră decentă care compensează, oarecum, fapta dezvoltatorului. Aici ţi-ai putea ţine o oală de noapte. Ai putea să o ţii şi la bucătărie, dacă nu ar avea doar în jur de cinci metri pătraţi, în care abia a intrat o măsuță la care oamenii vor sta şi se vor holba pedepsiți la colţul camerei.

Oricum o dai, cineva va fi întotdeauna rău în bucătăria asta, pentru că nici n-ai cum să găteşti bine pe un blat cât şnurul dansatoarei. Dacă îmi explică cineva cum te foloseşti de blatul ăla fără să fi fost crescut într-o cămăruţă în Japonia, îi dau premiu.

Ce pierde dezvoltatorul: scade din cât cerea pe apartamentul de trei camere (83 900 euro) preţul garsonierei (34 900 euro) şi preţul apartamentului de două camere (45 600 euro) și rămâi cu 3 400 de euro (+ nişte metri pătraţi de perete şi câteva obiecte sanitare). Atenţie, investitorul tot face profit, dar cu câteva mii de euro mai puţin decât ar fi vrut.

Ce primeşti tu dacă nu tai cărţile: între 25 şi 30 de ani de nervi la fiecare lucru care te încurcă (şi ai văzut că sunt câteva), iar calitatea vieţii nu are preţ, vorba reclamei.

Până la urmă, merge: se poate locui şi aici. Prost, ce-i drept, dar n-are a face. Poți da vina pe ţară, că deja te-ai obişnuit cu statutul de victimă și mantra „numai în România e posibil”.