*Unele nume au fost schimbate pentru protejarea identității.
Casey e mândru de căsnicia lui de 23 de ani cu Sara, dar vrea imediat să lămurească ceva: „Nu sunt atras de alte verișoare și n-am decis niciodată în mod conștient să mă îndrăgostesc de verișoara mea.”
Videos by VICE
Cuplul din Carolina de Nord, Statele Unite, s-a cunoscut în adolescență. A existat imediat chimie între ei, dar tatăl lui Casey și mama Sarei sunt frați, așa că, timp de cinci ani, niciunul dintre ei n-a acționat conform dorințelor. Când au făcut primul pas, lucrurile s-au transformat rapid într-un sentiment care nu mai putea fi ignorat, așa că Casey a cerut-o în căsătorie pe Sara când avea 22 de ani.
Familia lui a fost șocată. „Un unchi mi-a zis că merit să mor într-un șanț, iar tatăl meu mi-a zis că o să ajung în închisoare, dar tot scandalul a încetat după căsătorie”, a zis Casey. „Mai sunt niște unchi care nu vorbesc cu mine, dar ei nu mă plăceau nici înainte de relația cu Sara.”
„Chiar și pe mine m-a surprins când s-a întâmplat”, a adăugat el. „Dar în afară de faptul că suntem veri, avem o relație perfect normală.
„Cuplul recunoaște mai deschis acum că sunt rude, dar la început, Casey nu i-a zis decât unui singur prieten. Îmi era rușine, mă temeam că oamenii o să ne judece”, a zis el.
De obicei, ideea de veri implicați sentimental sau sexual e întâmpinată cu dezgust. Nu se face sex în familie. Totuși, relațiile între veri, numite relații cosangvine, sunt acceptate de o cincime din populația lumii, mai ales de musulmanii din Asia de Sud și Orientul Mijlociu, unde relațiile cosangvine constituie între treizeci și cincizeci de procente din anumite comunități.
Această practică e mai puțin răspândită în Occident, dar relațiile cosangvine din Europa și Statele Unite erau răspândite până la jumătatea secolului 19, când lumea a început să se întoarcă împotriva practicii din cauza recomandărilor medicilor.
„La nivel de populație globală, peste un miliard de oameni se nasc și cresc în comunități în care 20-50 de procente dintre căsătorii sunt între veri de gradul unu sau doi”, a zis Alan Bittles, de la Centrul de Cercetare pentru Genetică Comparativă al universității Murdoch.
Bittles, care a cercetat relațiile cosangvine timp de peste patruzeci de ani, a zis că asta înseamnă că zece procente din populația lumii are astfel de relații. „În țările precum Indonezia, Bangladesh și țările sub-sahariene, cifra e mult mai mare.”
„La nivel cultural, nu există niciun motiv pentru care n-ar trebui să acceptăm aceste relații în societatea noastră”, a zis Bittles.
Puține texte religioase sau legislații naționale interzic explicit relațiile cosangvine. În Australia e perfect legal să te căsătorești cu un văr sau o vară de gradul întâi sau cu mătușa, unchiul sau nepotul. Dar acest gen de relații sunt în continuare tabu, mai ales în Occident.
„Aceste relații sunt stigmatizate în principal din cauza temerii că va ieși din ele un copil cu defecte din naștere sau cu două capete, dar e foarte ignorant să crezi asta. Nu există niciun motiv de îngrijorare, e doar un mit”, a adăugat Bittles.
Dacă faci un copil cu vărul tău, e posibil să iasă din nou la suprafață o genă recesivă. Dar dr. Greg Jenkins, obstetrician care a văzut cel puțin patru mii de bebeluși născuți din relații cosangvine, a zis că riscul de defecte congenitale e mult mai mic decât se crede.
„Informațiile primite de la spitalul Auburn, unde lucrez, arată că există o creștere de două până la trei ori a riscului de defecte congenitale și o creștere de două ori a riscului de a naște un făt mort”, a zis dr. Jenkins. „Dar cum două procente dintre toate tipurile de naștere prezintă anormalități congenitale, se poate spune că 94 de procente dintre bebelușii proveniți din relații cosangvine sunt sănătoși.”
„Deci cifrele sunt mici. Nu cred că ar trebui să le interzicem oamenilor să se reproducă cu verii sau verișoarele lor. Cred că e mai bine să educăm cuplurile despre riscurile asociate cu relațiile cosangvine.”
Atitudinile ostile relațiilor dintre veri nu sunt alimentate doar de motive genetice, ci și de comunitate sau religie. E și cazul Devleenei, care are douăzeci de ani și se află într-o relație cu fiul surorii tatălui ei de trei ani. Comunitatea ei din New Delhi se opune, deși căsătoria între veri e acceptată în India. „Dar eu sunt hindusă, și atitudinile sunt diferite în religia noastră.”
La fel ca Sara și Casey, Devleena și vărul ei s-au cunoscut în adolescență; la scurt timp, vărul ei și-a exprimat dragostea pentru ea și, un an mai târziu, au început o relație. La început, au fost speriați că asta o să le distrugă familia. „Familia noastră nu e încântată de relația noastră. Părinții mei nu sunt agresivi, dar îmi caută mereu alți pretendenți, iar eu trebuie să refuz.”
„După ce mă voi muta cu el, știu că n-o să-mi mai văd niciodată familia”, a continuat Devleena. „Dar e înfricoșător să fii într-o astfel de relație, pentru că se fac ucideri de onoare în astfel de cazuri. Am prietene care au relații cu verii lor și care au fost amenințate cu moartea de către părinți.”
În ciuda opoziției familiei și a comunității, Devleena se simte susținută de alte prietene aflate în situația ei. Cunoaște alte 15 relații cosangvine pe rețelele sociale și în viața reală. Și mai important e că îl are alături de ea pe vărul ei, care e dispus să lupte pentru relația lor.
„Nu cred că facem ceva greșit. Și nu sunt împotriva niciunei forme de relație consensuală. Dragostea e dragoste“, a zis Devleena.
Articol publicat inițial pe VICE AU.