Nu este niciun secret că extremiștii americani violenți sunt majoritari bărbați. Michael Kimmel îi studiază. Sociologul de la Universitatea Stony Brook a scris extensiv despre masculinitate și tocmai ce-a scos o nouă carte, Healing from Hate: How Young Men Get Into – And Out of – Violent Extremism, care explorează procesul prin care tinerii se agață de extreme. Ideea sa centrală este că oamenii care gravitează spre ideologii violente sunt adesea cei cărora nu li s-a oferit șansa să-și arate valoarea în moduri mai tipice și comune, cum ar fi să aibă grijă de o familie. Folosind un limbaj similar utilizat de el și de alții din domeniu ca să explice de ce sunt atrași americanii albi de la țară de Donald Trump, Kimmel spune că un sentiment de „lezare a drepturilor firești” și un dor de comunitate sunt mult mai integrale pentru radicalizare decât orice altă chestiune sau poziție politică.
L-am sunat pe autor ca să-l întreb cum sunt atrași tinerii în sisteme de credințe periculoase – și, la fel de important, cum ar putea fi salvați. Vestea bună este că chiar există o cale pentru salvare.
Videos by VICE
VICE: Aproape invariabil, tipii din cartea ta caută o bisericuță. Dar acum o mare parte din această radicalizare se întâmplă pe internet. Cum schimbă timpul petrecut pe net tiparul de recrutare al extremei drepte?
Michael Kimmel: Sincer încă nu știu răspunsul complet la asta, fiindcă în parte are de a face cu eficiența comunităților online care chiar îți oferă acea experiență viscerală de grup. Unele forumuri Reddit, chat-uri Stormfront și grupuri pentru drepturile bărbaților – acestea sunt locuri unde oamenii se hrănesc reciproc. Rămâne o întrebare deschisă dacă toate astea sunt de ajuns. Inițial ai parte de un sentiment foarte interesant și energizant, dar cred că se duce când nu ești chemat să apari în carne și oase. Deci rămâi cu un număr constant de oameni care tot intră și ies. Dar intrarea și ieșirea sunt mult mai secționate decât erau înainte. Cum ar fi că după câteva luni poți zice ceva precum: Ah, stai așa, că-i știu pe tipii ăia. Nu îți cer nimic niciodată, ci doar: „Vino și țipă la oameni.”
De asemenea, dacă te amesteci în mulțime, nu te ajută să te îndrepți spre un tip de identitate de opoziție, un fel de apariție vestimentară ca skinheads. Bocancii Doc Martens, bretelele, tricoul alb, sau în Europa, jacheta de mătase. Apoi pantalonii militărești. Acel look te reprezintă. Iar tipii din Suedia, în special, mi-au spus că odată ce s-au înrolat și s-au ras în cap, când s-au întors la liceu, oamenii au rămas șocați. Se temeau și asta le-a oferit euforie. De asta părul ras – acel aspect al stilului skinhead – rămâne la modă pentru tipii care nu percep asta ca pe o mișcare ideologică, ci și ca pe una de identitate.
Este cumva o rutină pentru tipii ăștia să se învârtă în extrema dreaptă – fie online, în viața reală sau au ambele – și apoi să revină în cercurile de masă?
Da, mulți dintre cei care ies ajung înapoi în societate. Suspectez că se va aplica și mai mult la tipii care într-un fel doar asimilează lucrurile astea. Va fi mult mai ușor pentru ei să-și ia un job, să-și întemeieze o familie, etc.
Am fost surprinsă să citesc că unii dintre oamenii care intră în aceste programe ca să lase în spate stilul de viață de extremă drepta nu o fac ca să renunțe la ideologie, ci fiindcă prietenii i-au lăsat să mănânce bătaie sau li s-a întâmplat ceva anume care i-a supărat. Este mai bine pentru acești oameni să-și păstreze opiniile în secret – și să funcționeze în societatea de masă – în loc să fie extremiști pe față?
E o întrebare bună. Intri acolo fiindcă vrei acel fel de camaraderie, conexiune și fraternitate, iar ideologia este adăugată mai târziu. Așa că atunci când vor să plece, ideologia se poate dispersa. Unii tipi petrec mult timp prin țară vorbind despre experiențele lor și ce credeau și de ce. Cred că există un fel de valoare de achitare în asta. Altfel, cred că tipii ăștia spun că a fost doar o fază și apoi își iau un job.
Ce mi s-a părut interesant a fost diferența dintre tipii care flirtau la granița neonazismului aici în SUA, care sunt încă de dreapta, împotriva mediului și imigranților (după „etapa” lor) și tipiii din Suedia. Mulți dintre ei votează acum social-democrații pentru că sunt activiști de mediu foarte puternici. Vor să protejeze peisajele minunate din Suedia, dar asta nu se datorează neapărat din cauza imigranților și evreilor care îi manipulează.
Vorbești mult despre emasculare ca fiind un factor motivant pentru aderarea la extrema dreaptă, dar cred că nu explorezi eșecul sexual și faptul că mulți dintre cei care flirtează cu neonazismul sunt doar niște tipi care nu pot avea o iubită.
Uite, în Angry White Men, vorbesc despre George Sodini (trăgătorul din 2009 de la Collier Township) și Elliot Rodger (trăgătorul din 2014 de la Isla Vista) și acești tipi care s-au apucat să ucidă femei fiindcă nu aveau parte de sex. Elliot Rodger a fost furios fiindcă arăta bine și era încă virgin, iar George Sardini nu mai avusese o relație de zece ani. Da, bineînțeles, sunt multe cazuri în care totul se trage direct dintr-un fel de eșec sexual sub formă de rateu al masculinității.
Nu am auzit prea multe despre partea asta când le-am luat interviul tipilor. Ce am auzit în schimb a fost că unul dintre lucrurile atrăgătoare a fost, „Arde-o cu noi, avem petreceri mișto, toată lumea se îmbată și vor fi și femei”. Asta ar putea fi o reclamă de frăție pentru un boboc tânăr de la o universitate publică. Unii adolescenți sunt atrași de asta fiindcă cred că nu fac îndeajuns de mult sex cum cred că ar trebui sau cum ar vrea.
Cred că sunt curioasă cum ai adresa asta dacă ai vedea-o ca pe un motiv care duce la alăturarea în extrema dreaptă sau la implicarea în violențele-n masă.
De asemenea nu poți spune femeilor: Dacă te-ai mai descoperi puțin, atunci tipi ăștia nu ar mai ajunge naziști. Și apropo, asta a funcționat și cu stânga. Era un poster din 1959 cu Joan Naez și Mimi Farina, ambele regine ale frumuseții din muzica folk, iar pe el scria: „Fetele zic da băieților care zic nu”. A fost o reclamă împotriva proiectului. Așa că asta poate funcționa în ambele tabere.
Crezi că punkiștii anarhiști caută să-și redobândească masculinitatea? Este cumva o altă față ale aceleiași monede?
Câteodată da. Unii dintre suedezi mi-au spus că noaptea merg la party și se îmbată, iau tot felul de analgezice și apoi ies pe stradă în căutarea unui grup de imigranți, a unor adepți de stânga sau a unor punkeri anarhiști care erau și ei beți și sedați și voiau să se bată. Eu cred că aceste grupuri caută să se implice în aceeași căutare de identitate sau demonstrație doar că din alte părți ale spectrului ideologic.
De ce să te alături uneia și nu celeilalte? Sunt în multe moduri diametral opuse, dar după cum ai sugerat, par să atragă un tip similar în unele cazuri.
E similar în proces, dar nu și în substanță. Un tip mi-a spus direct: „La liceul meu nu puteai să fii singur fiindcă toată lumea avea un grup, așa că m-am uitat în jur și am văzut punkerii, hip-hoperii, cei de stângă și skinheads. Oamenii chiar se temeau de skinheads, așa că m-am alăturat lor”. Să te prefaci pentru un minut că ăsta este un angajament ideologic elaborat te va dezămăgi cumva.
Există vreo modalitate prin care noi, ca societate, să facem această opțiune neatrăgătoare pentru tinerii nemulțumiți?
Evident că unele dintre moduri sunt prin presă, și anume să spui adevărul despre câți sunt în pârnaie pentru crime violente și ce procentaj din toate crimele motivate de ură sunt comise nu de teroriști islamici, ci de neonaziști. Ar fi drăguț ca unele reprezentări din media să-i facă celebrități pe tipii care s-au retras. Cred că American History X și alte filme făcute despre tipii ăștia sunt foarte folositoare în a arăta modul cum se rezolvă această dilemă. Care sunt riscurile.
Află mai multe despre cartea lui Kimmel aici.
Articolul a apărut inițial pe VICE US.
