Cristiana Pantici
Povestea asta despre o sarcină pierdută m-a făcut să-mi fie frică să rămân gravidă
Pierderea unei sarcini e o experiență despre care se vorbește mult prea puțin. Tocmai de aceea, cartea scrisă de jurnalista italiană Oriana Fallaci e cu atât mai valoroasă.
Am vorbit cu 27 de femei din România ca să mă înțeleg pe mine și s-a lăsat cu lecții de viață
Am adunat poveștile acestor femei într-o carte ca toate celelalte românce să afle că nu sunt niciodată singure în procesul transformării lor, oricât de greu ar părea la un moment dat.
Cupa menstruală a fost oribilă pentru mine, dar aș recomanda-o altor românce dintr-un singur motiv
Deși a fost inventată în 1860, nu sunt multe femei care să folosească cupa menstruală. Am vrut să uit de tampoane sau absorbante, așa că am încercat să văd dacă o să-mi schimbe viața.
Cel puțin 5 șefi dubioși din România care m-au convins să mă apuc de freelancing
Într-o ședință, șeful a zis că dacă sânii și fundul meu nu sunt pe placul colegului de la marketing mă dă afară. N-a fost nevoie, mi-am dat eu demisia.
Am citit o carte din anii ‘40 și-am dat peste o lume a sexului de care n-aveam habar
De la incest la sex cu câini, romanul ăsta nu se dă în lături de la nimic.
La 15 ani am picat în plasa unui prădător sexual. Abia acum am înțeles asta, datorită unei cărți
În liceu credeam că bărbații mai în vârstă îmi apreciază inteligența, cărțile pe care le-am citit. Ceea ce se contura a relație la 15 ani, pe care am înțeles-o cu adevărat în 2022 odată cu cartea „Consimțământul”, a fost, de fapt, schema unui prădător sex