Care sunt cele mai ciudate combinaţii de mâncăruri ale studenților români?

Gătitul este o artă și, ca-n orice artă, drumul către capodoperă este reprezentat de o serie interminabilă de încercări şi eşecuri. Mă rog, în cazul mâncării, drumul dintre cerealele cu lapte şi gătitul de reţete simandicoase este reprezentat de o serie întreagă de combinaţii dubioase.

Cum abilităţile mele de bucătar se reduc la pâine unsă cu ceva şi supă la plic, mi se pare că aproape orice aş combina are gust bun şi mă satură. Ori asta, ori încep eu să am halucinaţii sinestezice de la foame. Încă nu pot să îmi dau seama.

Videos by VICE

Cert este că nu sunt singurul care consideră că orice amestecă într-un bol poate să fie mâncabil, dacă pui îndeajuns de multă sare. Iar cum hrănitul este a doua nevoie de bază a omului, combinaţiile sunt aproape infinite.

Dar, na, nu toate îţi ies din prima. Aşa că am fost curios care sunt cele mai nereuşite combinaţii de mâncăruri făcute vreodată de studenţi.

Citește și: Am mâncat în cantinele studenţeşti din București și nu am făcut indigestie

cele-mai-ciudate-combinatii-de-mancaruri-ale-studentilor-romani-body-image-1459623985-size_1000

VICE: Care a fost cea mai ciudată combinaţie de mâncare pe care ai făcut-o?
Zâmbăreața: Combinaţia clasică de cartofi cu cartofi, adică toată lumea a făcut-o, gen cartofi prăjiţi cu cartofi copţi. Şi, uuu!, clătite cu maioneză.

That’s… really awesome. Cam ştii să gătești, cât de cât?
Ştiu să fac supă cremă super bună, gen, pur şi simplu iei legume şi le fierbi. Dacă ai blender, că dacă n-ai blender iese un fel de piure. Şi ştiu o chestie foarte mișto, gen din maioneză cu porumb şi ton. O scoţi sub 8 lei, e super gustoasă. Dar nu-i dubios. Sau e dubios?!

Aaa, nu e, deloc. Și cam ce mănânci în general, când rămâi fără bani?
Cartofi la cuptor şi cam atât…

Ai avut vreodată o combinaţie de mâncare după care ţi s-a făcut rău?
Da, ardei umpluţi ţinuţi în frigider mai mult de 10 zile. Erau trimiși de mama și nu cred că e neapărat vina ardeilor.

Care e cea mai nereușită chestie pe care ai gătit-o?
Am gătit foarte multe chestii nereuşite, dar ţin minte că recent îmi era foarte foame şi tot ce aveam în frigider erau o roşie, nişte cartofi şi câteva conserve de ton trimise de mama. Şi am decis să fac o salată cu ton, roşia şi cartofii fierţi. Cartofii i-am fiert atât de mult, că atunci când am amestecat în salata s-a făcut semi-piure. Nu a fost o combinaţie prea reuşită, dar măcar a ţinut de foame.

Ai vreun meniu special de criză?
Ton, multe conserve de ton trimise de mama, zacuscă şi cartofi prăjiţi.

cele-mai-ciudate-combinatii-de-mancaruri-ale-studentilor-romani-body-image-1459624347

VICE: Locuieşti în cămin, chirie?
Tipul cu tricou cu Spider Man: Aaa, nu, locuiesc acasă cu părinţii, sunt din Cluj.

Ah, ok. Care este cea mai ciudată combinaţie de mâncare pe care ai făcut-o?
Am mâncat odată spaghete cu gem. Lumea zice că e dubios, dar mie nu mi se pare.

Ţi-a plăcut aşa, cât de cât? Nu ţi s-a făcut rău?
Da, mi-a plăcut, nu mi s-a făcut rău. Să știi că nu sunt prea pretenţios la mâncare, sincer.

Ştii să găteşti sau se ocupă părinţii de treaba asta?
Părinţii. Ce ştiu eu să gătesc nu prea implică aragaz şi chestii de-astea. Doar arunc niște ingrediente, le amestec și pun condimente. Ultima parte e cea mai importantă.

Cam ce mănânci când rămâi fără bani?
Îmi iau, de obicei, o pungă mare cu fulgi de ovăz şi o mănânc cu lapte sau apă.

Ai o mâncare preferată mai ciudată?
În general, mâncărurile vegane, gen humus, linte, grâu. Dar şi pizza îmi place.

cele-mai-ciudate-combinatii-de-mancaruri-ale-studentilor-romani-body-image-1459624571

VICE: Care este cea mai nasoală chestie pe care ai mâncat-o?
Andrei: O supă cremă de legume, știu că am combinat acolo toate legumele posibile.

Şi nu ţi-a ieşit sau de ce a fost atât de naşpa?
Ea a fost bună, așa, la gust. Nașpa a fost efectul de după. Adică, vreo două zile de stat pe budă.

Haha. Ştii să găteşti sau ăsta a fost doar un experiment?
Doar un experiment, pentru că în general ştiu să gătesc destul de bine.

Citește și: Am mâncat insecte la un magazin australian de gândaci

Cam ce mănânci când rămâi fără bani?
Supă la plic, asta e baza. Goală, fără s-o combin cu nimic. Supa la plic nu se combina cu nimic, asta e cea mai importantă regulă.

cele-mai-ciudate-combinatii-de-mancaruri-ale-studentilor-romani-body-image-1459624673

VICE: Care este cea mai ciudată combinaţie de mâncare pe care ai făcut-o?
Tipa care se sprijină de copac:
Zacuscă cu biscuiţi şi castraveţi muraţi cu şampanie.

Wow. Da’ cum ai ajuns să combini astea două ingrediente?
Cred că doar asta aveam atunci la îndemână. Așa că am zis că n-ar fi rău să încerc, să văd cum e. N-a fost rău.

Când rămâi fără niciun ban, ai vreun meniu de criză sau ceva mâncare anume?
Nu, nu cred că am un meniu clar când n-am bani. Depinde de situație, sunt cazuri și cazuri.

Cam cât cheltui săptămânal pe mâncare?
Cam 100-150 de lei.

Mâncare gătită sau, mai degrabă, fast food?
Mâncare gătită, categoric. E mai uşoară, mai sănătoasă.

Ai gătit vreodată ceva după care să ţi se facă rău?
Da, mai multe chestii nu mi-au ieșit și nu mi-a fost prea bine după aia. Dar e mai bine să nu îmi amintesc de asta.

cele-mai-ciudate-combinatii-de-mancaruri-ale-studentilor-romani-body-image-1459624873

VICE: Care este cea mai ciudată combinaţie de mâncare pe care ai făcut-o?
Tipa care citește la iarbă verde: Salată de vinete cu muştar.

Şi cum de ai ajuns tu la combinaţia asta?
Păi am văzut eu pe net că e meniu de criză pentru studenții care rămân fără bani. Sau ceva de genul. Așa că am zis să încerc.

Sunt chiar foarte curios, unde ai văzut o reţetă de genul ăsta?
Nu mai ştiu să-ți spun exact, am tendinţa să caut reţete prin cele mai întunecate colțuri ale internetului.

Citește și: De ce suntem obsedați de poze cu mâncare, pe Instagram, și-n 2016

Știi să găteşti? Cam ce găteşti în general? Mâncăruri mai simple, mai complicate?
Da, știu. Cartofi prăjiţi, clătite. Bine, budinca e basic-ul la mine, fiindcă e cea mai uşoară de făcut.

Cam cât cheltui pe săptămână pe mâncare?
Mai nimic, toţi bani mei se duc pe ţigări.

Ai vreo mâncare preferată?
Da, pui la grătar.

cele-mai-ciudate-combinatii-de-mancaruri-ale-studentilor-romani-body-image-1459624961

VICE: Care este cel mai ciudat lucru pe care l-ai mâncat?
Tipa cu părul de foc: Carne de rechin cu sos de stafide şi miere.

Ştii să găteşti? Cam cât de des o faci?
Da, ştiu, atâta timp cât am reţeta. Nu gătesc des, cam o dată pe săptămână, nu mai mult.

Preferi mâncarea fast food sau aia gătită?
Mâncarea gătită, clar. Bine, mai mănânc şi fast food, dar mâncarea gătită all the way.

Ai vreun fel de mâncare mai ciudat, dar care îţi place foarte mult?
Cel mai mult îmi plac grătarele, dar nu-i nimic dubios în asta. Apoi, îmi plac foarte tare găluştele cu susan. Chestiile chinezești, în mod deosebit.

Vreun fel de mâncare după care să ţi se faca rău?
Da. Am mâncat odată ciuperci cu brânză. Nu mi-au căzut bine deloc.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre mâncăruri ciudate:
Interviu cu bucătarul care găteşte cu spermă
La cămin, în România, orice pui în farfurie devine mâncare
Am încercat cea mai proastă mâncare din București și încă mai am colon