concediu
7 locuri de vacanță din România unde n-o să dai peste români vara asta
Codrul e frate cu românul, se zice, dar poate ar trebui să fie mai selectiv și codrul ăsta.
Companiile care oferă în sfârșit femeilor dreptul la concediu menstrual
O companie din India, Zomato, conduce topul cu cele 10 zile pe an pentru perioada aia a lunii.
Lucrez de 16 ani ca însoțitoare de bord, în România, și criza m-a lăsat fără bani de chirie
Să fii în șomaj tehnic și să n-ai habar când te mai întorci la muncă e o situația pe care nu-mi imaginam c-am s-o trăiesc vreodată.
De ce te simți vinovat când îți iei liber de la muncă
Milenialii sunt o generație de „martiri ai muncii”.
5 pași obligatorii pe care să-i faci când îți iei vacanță de la corporație, în România
Ca orice proiect, și vacanța corporatistului trebuie să treacă prin mai multe faze.
Ce-am învățat, ca româncă, după ce-am mers pe jos 500 de kilometri în Spania
Am stat atât de mult timp singură și simțeam o durere atât de puternică în picioare, c-am început să rostesc cu voce tare tot ce-mi trecea prin cap.
Ce putem învăța ca români de la grecii care îți vând până și apusul
Poate că de regulă nu faci asta, dar în vacanță bagi câteva poze cu apusul. În Grecia, am descoperit cum asta a devenit o afacere.
Cum să folosești Instagram ca să îți planifici vacanța în afara României
Rețeaua asta socială e plină de poze și sunt mai bune să te decizi la chestii decât descrieri plictisitoare de pe site-uri de turism.
Destinații exotice în care să fugi din România iarna asta
Cât diverși oameni se plâng de ploaie sau dau la zăpadă în România, tu poți fugi în paradisuri exotice.
Toate modurile în care să scapi de mobil, net şi calculator ca să te bucuri naibii de weekend
Ne vedem la celălalt capăt al weekendului prelungit.