discriminare
Sunt student la medicină, iar oamenii mă judecă pentru culoarea pielii
„Când îi auzi cum vorbesc despre pacienții sau doctorii asiatici, începi să înțelegi de ce ai note mai mici decât restul studenților.”
Ginecologul nu mi-a luat în serios problemele doar pentru că sunt „grasă”
Ce se întâmplă când un doctor presupune, fără să facă analize sau studii, că ești bolnav din cauză că ești gras?
Am 30 de ani și deja am 22 de boli, dar nu mă dau bătută
Necunoscuții de pe internet pun adesea la îndoială autenticitatea bolilor mele. „Nu pari bolnavă”, îmi spun ei. Acum le răspund doar cu „Ei bine, nu pari prost, dar uite ce discuție avem.”
De ce stau la coadă în fiecare an să îi amintesc statului român că nu am murit
Statul român îmi dă mai puțin de-o sută de euro pe lună ca să compenseze că m-a condamnat la moarte încă din copilărie.
Am devenit primul consilier rom din Marea Britanie, după ce România nu m-a vrut
„Am plecat din România ca să ofer familiei mele, în special fetiței mele care avea trei ani atunci, o altă societate.”
Zece femei din România și poveștile lor despre abuzuri sexuale, discriminare și prejudecăți
Zece povești triste ale unor femei vulnerabile.
Cum am aflat că sunt intersex
Trei persoane mi-au povestit cum au ajuns să înțeleagă ce înseamnă să fii intersex.
De ce era momentul ca Disney să-și asume personajele rasiste din desenele animate
Lumea Disney şi banalitatea romanţată a rasismului.
Ce riscau bunicii noștri în perioada comunistă pentru că aveau tatuaje
În România, tatuajele n-au fost dintotdeauna la fel de populare și de tolerate cum sunt azi.
Cele mai nasoale lucruri de care m-am lovit la muncă din cauza felului în care arăt
Ca profesionist în domeniul sănătății, e greu să fii luat în serios când nu te încadrezi în tiparul unui bărbat alb de vârstă mijlocie în halat de laborator.
Prin ce pași trece o persoană asexuală să facă sex
„Dar stai, o persoană asexuală face sex?”, probabil te vei întreba. Da, însă e un proces cu totul diferit de ce știi tu despre act în sine.
Semas ande jekh dives ande romane džuvlikane šeja ki lokalo policia thaj phiravde pes maca bilačhes
Kadja šundem ke e lokalo policisturja andar o 4-to sektoro na dikhle ande pesko dživipe jekh rom kaj te phiravel okularja.