efort
De ce te simți epuizat fizic după ce ai stat jos toată ziua?
După ce petreci câteva ore în fața unui ecran, te simți obosit. Iată cum poți contracara oboseala asta.
Actorii „Game of Thrones” se plâng că filmarea bătăliei finale le-a mâncat zilele
„A fost cea mai neplăcută experiență de care am avut parte în serial.”
Tineri din România mi-au spus de ce e bine să muncești încă din facultate
Dacă n-ai fost măcar o dată cicălit de părinți că studiile-s mai importante decât munca, înseamnă că n-ai trăit cu adevărat.
Tineri din România mi-au spus cum e să muncești când ai sub 18 ani
Un job de vară te responsabilizează cât zece cursuri de educație financiară.
Cât de greu e să-ți faci prieteni noi când ai 25 de ani
O căutare însingurată pentru conexiune interumană.
Bucătăresele concediate sau obligate să muncească după ce-au rămas gravide
„La câteva zile după ce i-am spus șefului că sunt gravidă, m-a anunțat că nu mai poate să-mi dea același număr de ore. După trei luni, mi-a întrerupt contractul.”
O femeie a murit pe Everest, după ce a vrut să arate că veganii sunt cei mai tari
Muntele Everest a luat viețile a peste 280 de alpiniști până la momentul ăsta, dintre care mulți au murit în căutarea imposibilului.
De ce n-ar trebui să înghiți energizantul când mergi la sală
Conform unui studiu, energizantul e la fel de eficient doar dacă-ți clătești gura cu el.
Cinci motive să NU ieși la deszăpezire în fața blocului, în România
Pe vremea lui Ceauşescu era motiv de mândrie să ieşi la zăpadă. De atunci n-am evoluat deloc.
Am vorbit cu românii care au intrat în Cartea Recordurilor, ca să aflu la ce le folosește
Majoritatea fac asta pentru a se remarca.
Am fost atât de obsedat de jocul Football Manager, încât m-am crezut un personaj din el
Am pus o poză cu fotbalistul fictiv, ca vârful bradului de Crăciun.