Sport

15 momente de la Cupa Mondială care fac „Maradona” cu mintea ta, deși ca român le-ai văzut pe toate

Cupa Mondială din Qatar e cea mai controversată de până acum, dar a livrat din plin atât fotbal, cât și momente absurde.
sport fotbal cupa mondiala qatar maroc lionel messi
Din multe puncte de vedere, Cupa Mondială din Qatar a fost un turneu al rușinii, de la cruzimea față de imigranții care au construit stadioanele la încălcarea drepturilor omului. Sportul, însă, a fost la nivel înalt. La fel și suporterii. Foto: Walid Regragui (stânga), antrenorul echipei naționale a Marocului, purtat pe brațe după victoria cu Portugalia. Lionel Messi și Gabriel Batistuta, argentinienii cu cele mai multe goluri la Cupa Mondială. Via Facebook / FIFA World Cup

Mai e puțin de tot până se trage cortina peste cea mai controversată Cupă Mondială din istorie. Din 32 de națiuni aterizate în Qatar să mute deșertul din loc și să facă baie în petrol, au rămas să se bată pentru trofeu patru zmei: Argentina, Croația, Franța și Maroc.

Publicitate

Mondialul din Orientul Mijlociu, pentru care FIFA a schimbat ordinea firească a lucrurilor și l-a mutat ștrengărește în prag de Crăciun, a pornit cu mari suspiciuni la adresa gazdelor. Corupția, problemele cu drepturile omului și cruzimea față de imigranți i-au făcut pe mulți să numească turneul unul „al rușinii” și-n consecință să-l boicoteze, încă dinainte să fie moda cu boicotul pe motive de Schengen.

Pe parcurs, au apărut și alte neajunsuri. FIFA s-a supus umilă regulilor anti LGBT din Qatar și a interzis căpitanilor echipelor participante să poarte banderola „One Love”, creată în sprijinul acestei comunități. Interzisă a fost și comercializarea berii la stadioanele qatareze, astfel că suporterii au stat pe uscat și-au fost mai mielușei ca niciodată.

Și, de parcă nu era destulă tensiune, directorul executiv al Cupei Mondiale a declarat, zilele trecute, într-un exercițiu de cinism sau ceva, că „moartea e parte naturală a vieții”. Asta după ce încă un muncitor imigrant și-a pierdut viața în Qatar, când încerca să repare niște lumini.

În ciuda acestor minusuri evidente, Mondialul din Qatar a fost unul spectaculos. Pentru că FIFA poate să fure tot, apoi să inventeze noi modalități de a fura, eventual să ducă Mondiale în Coreea de Nord, în Afghanistan sau pe Marte, dar bucuria fotbalului n-are cum să o confiște. Și nici toate nebuniile care derivă din sportul ăsta: pasiune, emoție, absurd, capricii, penibil, caterincă, creativitate, paradoxuri, acțiuni manifest.

Publicitate

În fine, dacă nu mă crezi pe cuvânt, îți las mai jos o listă cu momentele care fac „Maradona” cu orice inimă și orice minte. 

Qatarezii care au așteptat 12 ani Cupa Mondială și apoi au lăsat stadionul gol la pauză

Qatar a primit – mă rog, a cumpărat – dreptul de a organiza Mondialul din 2022 încă din 2010. De atunci se tot pregătesc arabii de turneul ăsta. Au făcut infrastructură, stadioane și s-au dat peste cap să încropească o echipă decentă, cât să nu se facă de râs. Spoiler: s-au făcut oricum. Ca să înțelegi cum stă treaba, qatarezii au așteptat Mondialul cam cum așteaptă creștinii venirea lui Iisus Hristos.

Apoi, fix ca-n bancurile alea cu Bulă de ți le spune unchiul afumat la masa de Crăciun, s-au făcut de râs după doar 45 de minute. La pauza meciului de deschidere, pe care Qatar l-a pierdut cu Ecuador, localnicii s-au supărat pe scor și au plecat acasă. Era 2–0 pentru sud-americani, așa că zeci de mii de qatarezi au părăsit stadionul. S-au dus acasă, poate să vadă un documentar despre cămile, ori aveau vreun curs de drepturile omului, cine știe.

Ecuadorienii care au cântat că vor bere și tunisienii care au cerut marijuana la Cupa Mondială

Suporterii de pe stadioane au mai mult umor decât unii comedianți români și-am văzut asta și-n Qatar. Tot la jocul de deschidere, fanii din Ecuador au cucerit toți bețivii din lume cu refrenul lor „queremos cerveza”. Adică „vrem bere”. N-au primit, bineînțeles, că băieții ignoranți din Qatar nu înțeleg legătura fină care există între fotbal și bere.

Publicitate

Inspirați de ecuadorieni, fanii tunisieni au prins curaj și au cerut și ei lucruri interzise pe străzile din Doha. Nu bere, că nu prea se obișnuiește în Tunisia.

Mexicanul care și-a ascuns sticla de alcool în binoclu

Istoria va reține și un erou modern, care a încercat să intre cu băuturi alcoolice la meciul dintre Mexic și Polonia, de la Doha. Tipul nostru și-a ascuns sticluța cu alcool într-un binoclu, chestie la care nu te-ai fi gândit vreodată. 

Din păcate pentru el și pentru umanitate, agenții de securitate l-au prins în fapt. Nu mă-ntreba cum, că nu înțeleg de ce un gardian s-ar uita în binoclul tău. În fine, mexicanul ar fi avut nevoie de licoarea aia cu siguranță, că Mexic–Polonia s-a terminat 0–0 și-a fost oricum un meci anost.

Englezii care au căutat bere și-au ajuns să mângâie un leu, în palatul unui șeic

Îți dai seama că treaba asta cu prohibiția la alcool i-a durut cel mai tare pe englezi. Ei consumă de sting la meciuri, poate și pentru că Anglia lor nu se mai pricepe la fotbal de vreo 50 de ani. 

Câțiva supuși ai Regelui au făcut-o lată și-n Qatar, normal. Oamenii efectiv s-au plimbat prin Doha în căutare de bere și din greșeală au ajuns în palatul unui șeic local. „Acolo am văzut maimuțe și păsări exotice”, s-au lăudat ei. Iar pentru că haterii nu i-au crezut, au publicat un clip în care mângâie un pui de leu. Ceea ce mă face să cred c-au găsit și bere.

Ghanezul care și-a făcut selfie cu un jucător care plângea de supărare

Există lipsă de empatie, inadaptare în diverse situații sociale și apoi e tipul ăsta din Ghana. Care s-a găsit să se tragă în poză cu Son Heung Min fix în timp ce coreeanul plângea de mama focului. Context: Ghana tocmai bătuse Coreea de Sud cu 3–2, iar Son e vedeta asiaticilor — joacă la Tottenham și e printre fotbaliștii de top la momentul ăsta. 

Băiatul cu selfie-ul e ceva antrenor secund în staff-ul Ghanei și pesemne le-a promis prietenilor că face o fotografie cu Son orice-ar fi. În alte circumstanțe, dau la pariu că tipul nu s-ar da înapoi de la o poză cu mortul, dacă răposatul a fost faimos.

Publicitate

Brazilianul care a devenit memă pe internet

Ca să fiu sincer, nu am văzut încă meme cu el, dar cu siguranță au apărut. Dacă nu, sută la sută o să apară. Deja sunt milioane de persoane care l-au văzut pe nefericit cum îi ține oglinda iubitei în tribunele stadionului. Iubită care se machiază, în timp ce el probabil se întreabă cu ce a greșit în viață. Mă rog, în afară de cerceii ăia în ambele urechi și tatuajele de pe gât.

Mexicanii care au nimerit fix în mijlocul fanilor argentinieni

Apropo de decizii greșite în viață, imaginează-ți un pic cum a ajuns acest simpatic cuplu de mexicani într-o peluză plină cu fani argentinieni. Varianta cea mai la îndemână e că el a lăsat-o pe ea să cumpere bilete. 

Sau poate că el a făcut asta deliberat, ca apoi doamna, traumatizată de experiență, să-l lase să se ducă singur la meciuri? Ori vreun hâtru le-a oferit cadou biletele? N-o să știm niciodată, dar nici n-o să uităm.

Antrenorul Canadei și presa din Croația, la nivel de mici în Obor

Canada a venit la Cupa Mondială pentru a doua oară în istorie, după ce mai fusese abia în 1986. După ce-a pierdut la limită primul meci, cu Belgia (0–1), antrenorul John Herdman a mers țanțoș la interviu și a scăpat „porumbelul”: „O să mergem și o să f**** Croația”. 

O declarație ca nuca-n perete, taxată imediat de presa croată, care s-a coborât la același nivel. 24sata, cel mai popular ziar de la Zagreb, a titrat pe prima pagină: „Gură ai, dar ai și coaie?”. Și-a pus poza de mai jos. 

Publicitate

În final, răspunsul la întrebarea croaților a fost cam „nu”. Canada a fost bătută măr de Croația, scor 1–4. S-a înclinat apoi și-n fața Marocului (1–2) și s-a întors acasă, la frig, cu coada între picioare.

Neymar și colegii lui i-au copiat pe români în 1998 și croații i-au trimis acasă

Am mai văzut fotbaliști cu gălbenuș turnat pe cap. Ba chiar e imaginea tristă a Mondialului din 1998, când ai noștri au apărut ca niște curci la meciul cu Tunisia. Acum au făcut-o brazilienii și, să mă ierte Bunuțul, dar arătau ca niște hăndrălăi care dacă nu-ți vând telefoane, cumpără acțiuni.

Neymar, Richarlison, Antony, Raphinha, Pedro și Bruno Guimaraes s-au afișat toți ca la Hanul Drumețului. Pe lângă frizuri, au plusat și cu dansul ăla pasiv-agresiv de după goluri. Partea pozitivă e că Brazilia a plecat deja acasă, trimisă de brava Croație. Similar cu acel 1998, când croații i-au mătrășit pe vopsiții noștri.

Momentul când Ghana a uitat că are șanse de calificare, ca să-i facă rău Uruguayului

E râcă mare de tot între Ghana și Uruguay și nu de acum, ci din 2010. Pe scurt, cele două echipe s-au întâlnit atunci în sferturi, iar ghanezii au ratat calificarea după un moment antologic. Luis Suárez a oprit mingea cu mâna, pe linia porții, în minutul 120, la 1–1. A fost eliminat, dar africanii au ratat penalty-ul acordat. S-a ajuns la lovituri de departajare, unde Uruguay a câștigat.

Ei bine, soarta a făcut ca cele două să joace din nou în 2022, în ultima etapă a grupei H. Ghanezii s-ar fi calificat cu un egal, dar s-au trezit conduși cu două goluri. Uruguay a făcut repede 2–0, apoi s-a mulțumit să apere rezultatul. Unul care o califica, cât timp Coreea de Sud nu bătea Portugalia.

Publicitate

Coreenii au marcat însă în minutul 90+1 și au schimbat toate calculele. Uruguay avea nevoie să mai dea un gol, așa că s-a aruncat disperată în atac, vorba comentatorilor români. Zece minute de prelungire, deci timp suficient pentru goluri, mai ales că și africanii aveau șanse, nu?

Doar că ghanezii au renunțat brusc să mai atace și să caute egalarea aia care i-ar fi trimis în optimi. S-au apărat cu dinții și s-au mulțumit să omoare capra dușmanului, chit că au murit și ei odată cu ea.

Australienii care au scandat „Where is Messi?” și peste zece secunde Messi a dat gol

Argentina, echipă cu pedigree și pretenții, a pornit groaznic la Mondial. Sud-americanii au pierdut cu Arabia Saudită, ai cărei fani au făcut înconjurul lumii cu o scandare răutăcioasă: „Where is Messi?”. 

Australienii, încrezători în propriile forțe și nu foarte inventivi de fel, au preluat-o și ei la meciul din optimi cu sud-americanii. Doar că s-a întâmplat asta. La vreo zece secunde după ce o gașcă de suporteri ai „cangurilor” l-a trolat pe Leo Messi, căpitanul Argentinei a dat gol. Vorba aia, nu ai cum să inventezi așa ceva:

Momentul în care jucătorii Iranului au boicotat propriul imn

Iranienii au oferit cel mai emoționant moment de la Mondial. La primul meci din Qatar, cu Anglia, fotbaliștii au refuzat să cânte imnul național, în semn de protest față de situația din țara lor. Mii de oameni au fost arestați și 185 uciși, potrivit organizației Iran Human Rights, de către autoritățile de la Teheran, în urma manifestațiilor generate de moartea tinerei Mahsa Amini, care nu ar fi purtat corespunzător hijabul. 

Iran a pierdut partida cu Anglia (2–6), apoi a câștigat cu Țara Galilor (2–0) și a cedat la limită cu Statele Unite (0–1). Cert e că la ultimele două meciuri, jucătorii iranieni s-au răzgândit cu protestul și-au cântat imnul. Presa internațională crede că s-au răzgândit forțați de guvern, după ce autoritățile i-ar fi amenințat că vor fi pedepsiți dacă își continuă protestul.

Publicitate

Scandal sexual de la naționala Serbiei, unde toată lumea înșală pe toată lumea

Serbia a încheiat rapid Mondialul ăsta, cu un egal (3–3 cu Camerun) și două eșecuri (0–2 cu Brazilia și 2–3 cu Elveția). Aventura scurtă a vecinilor noștri în Qatar a fost marcată de un scandal sexual care ar pasiona orice scenarist de telenovele.

Așadar, atacantul Dusan Vlahovic ar fi avut o escapadă cu soția portarului Predrag Rajković. În acest timp, Nemanja Gudelj s-ar fi iubit cu Sofija Milosevic, soția vârfului Luka Jovic. Care soție a avut în trecut o relație cu un alt fotbalist sârb, Adem Ljajic. Ce să mai, o să ajungă bieții sârbi să-și sune soțiile și iubitele pe video în timpul partidelor (de fotbal), să fie siguri că nu se întâmplă nimic necurat.

Țara de 165 de milioane de locuitori care suspină pentru Argentina

Cupa Mondială naște și pasiuni nebănuite. Spre exemplu, Argentina nu e iubită doar în Argentina. În Bangladesh, țară din sud-estul Asiei, toată lumea ține cu „pumele”. Și nu de ieri, de azi, ci din 1986, când Maradona a zdrobit Anglia. Dacă nu știai, Bangladesh e o țară cu vreo 165 de milioane de locuitori, de aproape patru ori mai mulți decât Argentina. Și e la vreo 17 mii de kilometri depărtare de Buenos Aires.

Ciudățenia asta are explicații istorice. Fostă colonie britanică timp de aproape două secole, Bangladesh are boală mare pe englezi. Iar când Maradona i-a băgat în buzunar pe britanici la acel Mondial din Mexic, bengalezii l-au văzut ca pe un zeu al săracilor care vine și îi doboară pe coloniștii bogați. 

Publicitate

De acolo totul a escaladat, de au ajuns oamenii ăștia să iasă noaptea pe străzi pentru Argentina și să-și vopsească blocurile în culorile sud-americanilor.

Fanul din Arabia Saudită care a tras cu mitraliera de bucurie că ai lui au bătut Argentina

Dacă ai ajuns până aici, meriți cu siguranță și bonusul. Probabil că ai văzut fani care sparg halbe de bucurie, se aruncă în fântână, strigă vrute și nevrute sau se iau la bătaie de atâtea emoții. 

Dar n-ai văzut fani care trag cu mitraliera când echipa lor câștigă. Așa că uite aici, ca să ai ce arăta nepoților. Vorba lui Maximus Decimus Meridius: „Are you not entertained?”. 

Ultimul meci din această Cupă Mondială va avea loc pe 18 decembrie, însă până atunci mai e loc pentru destule momente memorabile.