Adrian Despot mi-a zis ce-a pregătit pentru Electric Castle și așa ceva n-ai mai prins la Bonțida

Prima ediție Electric Castle a fost în 2013. Nici nu ai simțit c-au trecut zece ani, așa-i? Eh, tocmai pentru că s-a făcut deceniul am vorbit cu Barry Ashworth de la Dub Pistols și acum cu Adrian Despot despre cum a fost perioada asta, de la ediție la ediție, dar și care e relația cu publicul.

În 2023, Vița de Vie a pregătit ceva special pentru cei care vor fi la Electric Castle. Împreună cu Filarmonica Transilvania, Despot și ai lui vor aduce pe main stage, duminică pe 23 iulie, proiectul simfonic. 

La ediția asta de Electric Castle vor mai fi Iggy Pop, George Ezra, Macklemore, The Chemical Brothers, Tash Sultana și Nothing But Thieves, dar și numele locale ca Bitză, Ian, Nane sau Șatra B.E.N.Z. Până ajungi la castel, uite ce-a avut Despot de spus despre experiența lui atât pe scenă, cât și în public.

VICE: Cum a fost prima dată când ai fost la Electric Castle?
Adrian Despot: Nu știam exact despre ce e vorba. Am ajuns acolo pe înnoptat într-o pre-zi de festival, într-o joi. Bineînțeles că ploua. Scena unde trebuia să cântăm era cumva amplasată lângă castel și, cumva, lucrurile păreau destul de mici.

Nu aveai pe vremea aia unde să te ascunzi de soare decât sub streașina castelului, pentru că nu prea era vegetație. A fost un concert pe la amiază, pe soare, totul ardea în jur. După, ne-am adăpostit iar în castel. Seara, când s-a lăsat întunericul, am ieșit în festival și am înțeles, într-adevăr, dimensiunea lui. Dar prima experiență a fost total nefericită. 

Când am ajuns noi nu mergeau brățările, nu se putea cumpăra nimic. Oamenii din camping erau în prag de revoltă. Noi, artiști cu nasul pe sus: „Da’ chiar așa, o apă nu se poate cumpăra!” Asta este, se întâmplă tot felul de lucruri, dar asta a fost prima experiență.

Totuși, ați revenit.
Când am ieșit și am început să cânt cu Vița de Vie mi-am dat seama că 99% din lucrurile pe care mi le imaginam ca tânăr muzician, în camera mea, despre lumea din exterior erau false. În România, totul se făcea după ureche. Fără niciun fel de pregătire, fără niciun fel de skill. Fără niciun fel de intenție de a face o treabă bună, ci pur și simplu de a încerca să dai un tun cât de repede până se prind ceilalți că de fapt nu știu nimic.

D-asta Electric Castle e atât de diferit pentru mine și e singura oază de normalitate în industria asta muzicală românească. Așa trebuie să arate un festival. Așa se organizează un festival. 

Pentru mine, copilul ăla de acum 27 de ani, care visa cai verzi pe pereți, cai ăștia zburdă la Bonțida. Este singura mea doză de normalitate a industriei ăsteia muzicale.

Festivalurile au calitatea asta că aduc la un loc muzicieni din diverse țări, din diverse genuri și cu diverse filozofii cu privire la muzică. Ți-a servit vreodată și ca sursă de inspirație, și ca punct de pornire pentru explorări viitoare?
Îmi folosea chestia asta pe vremuri foarte tare. De fiecare dată când mă duceam în străinătate, de obicei, să văd diverse trupe la diverse concerte și de fiecare dată când mă întorceam reveneam așa cu energia și motivația pe care ți-o lasă un concert din ăsta făcut după o producție impecabilă. Este ca și cum ți-ai încărcat bateriile pentru următoarele șase luni. Vrei să faci, să tragi, crezi că poți.  

Cum ai văzut că se schimbă energia publicului în funcție de locuri? Cum se remarcă treaba asta la un festival?
La Electric Castle se întâmplă o chestie ciudată Am pățit-o chiar din primul an când am fost acolo și s-a păstrat până inclusiv anul trecut: toți cei care vin sunt genul de oameni cu care ai vrea să pleci acasă. Ai vrea să facă parte din gașca ta de prieteni. Nu știu cum. Este inexplicabil pentru mine.

Oamenii, de obicei, sunt de toate felurile. Sunt și ăia care se îmbată, sunt și agresivi, sunt și ăia cu sacoșe de rafie în mână. De tot felul de chestii.

Nu știu cum s-a strâns comunitatea asta, dar e amazing. Cei care vin sunt fix genul de oameni care ar trebui să fie acolo și cu care ai impresia că ți-ar face plăcere să stai cu oricare din ei la o bere, pentru că ai avea foarte multe în comun.

Ce e publicul pentru tine? Cum îl percepi?
E cheia care deschide poarta către această lume utopică, una care există o oră în timpul setului acolo. Când ești pe scenă și comunici cu publicul se întâmple așa un schimb de energii dintr-o parte în alta și e ca o magie. Începe după primele cinci – zece minute și se termină după o oră când s-a terminat setul.

Bucuria și fericirea de a fi împreună și de a împărtăși un lucru comun, atât de minunat și de magic cum este muzica, rămân în corp. Zic asta și în calitate de artist de pe scenă, dar și în calitate de persoană fizică, iubitor de festivaluri și mergător la concert.

Noi suntem invitați să cântăm și în fiecare an facem ceva diferit. Dar pentru noi festivalul ține patru zile, de joi până duminică.

Tu și colegii tăi aveți acele piese preferate la care ați lucrat și de care vă leagă anumite amintiri, dar publicul răspunde diferit. Poate publicul are alte piese. Ai fost surprins de chestia asta, publicul să răspundă mai bine la anumite piese, nu neapărat ale voastre de suflet?
Da, dar asta, de fiecare dată, mă bucură. Și, uneori, avem în setlist piese noi pe care le băgăm acolo ca să le testăm. Când au efect asupra publicului e amazing.

Probabil că avem prostul obicei să ne subestimăm publicul în preferințele lui și probabil că facem chestia asta tocmai ca să ne lăsăm surprinși de reacția lui. Cea mai mare bucurie pentru noi este, în momentul în care începem un cântec, oamenii să recunoască versurile și să cânte cu noi de la început până la sfârșit.

Și cum o să fiți voi pe scenă anul ăsta?
Ne-am chinuit mult și am reușit să facem lucrul asta: suntem prima formație invitată să cânte propriul repertoriu în timpul programului filarmonicilor. Vorbesc de Vița de Vie Simfonic. 

După ce ne-am plimbat cu mai multe filarmonici din țară, am avut o legătură din asta instantanee cu Filarmonica Transilvania, una dintre cele mai bune din țară. Și am zis: „Ce tare ar fi să cântăm proiectul nostru simfonic cu ei la Electric Castle.” Și uite că se întâmplă anul ăsta.

O să cântăm simfonic împreună cu Filarmonica Transilvania. Suntem în jur de 40 de muzicieni pe scenă și concertul este fucking amazing.