Tot ce trebuie să știi despre legea care-ți interzice să hărțuiești pe stradă, în România

O seară de vară într-un pasaj pietonal, stăteam ghemuită lângă un stâlp de beton și-mi așteptam în tăcere un amic. Un tip s-a apropiat de mine, m-a atins pe genunchi și m-a întrebat cât îl costă ora. M-am blocat.

Cam așa arată hărțuirea stradală, iar eu am scăpat ușor. Nici nu-mi amintesc cu ce eram îmbrăcată și poate că nici tu nu ar trebui să te gândești la asta, pentru că 8 din 10 românce nu se simt în siguranță noaptea pe stradă. Poate mai grav e că 4 din 10 concetățene se tem să se plimbe aiurea pe drumuri chiar și în plină zi. Astea-s statistici adevărate, iar frica asta nu vine pe neașteptate, ci după ani în care încerci să închizi ochii și să mergi mai departe.

În contextul ăsta trăit de femeile din România, parlamentarii au trecut o lege ce interzice hărțuirea stradală, iar amenzile sunt cam usturătoare ca să fie trecută cu vederea.

Și nu, nu trebuie să te temi că legea asta va porni vreun război al sexelor. Inițiatoarea, deputata independentă Oana Bîzgan, m-a asigurat că o să putem flirta în continuare așa cum o făceam, adică doar cu consimțământ și fără insistențe intimidante. Legea asta nu ne omoară agățatul, ci doar aduce ceva mai mult respect mutual. Asta e, nu-i niciodată plăcut să fii pipăit pe coapse sau să pleci din tramvai cu o bancă de spermă pe fustă. Iar dacă nu îți dai seama de asta, atunci problema ești tu!

Inițial, Oana Bîzgan a avut ideea de a pune pe roate o mare lege a hărțuirii, care să acopere toate formele de hărțuire din societatea modernă, dar se încurca în prea mult paralelism legislativ. Soluția pentru a sancționa contravențional, și nu penal, se numește legea 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați. Mai exact, deputata a introdus trei modificări extrem de punctuale, dar eficiente:

• a interzis comportamentele de hărțuire, hărțuire sexuală și hărțuire psihologică în spațiul public și privat, așa cum erau ele definite anterior de lege;
• a prevăzut contravenții între 3 000 și 100 000 de lei;
• le-a dat putere de constatare tuturor ofițerilor și subofițerilor din ministerul de Interne (adică de la jandarm și polițist, până la vameș și agent pe CFR).

Astea trei modificări au creat primul cadru legislativ prin care hărțuirea stradală poate să fie pedepsită în țara noastră. Însă asta nu înseamnă că toată lumea doarme liniștită în România.

Probabil că sunt unii bărbați care se tem că vor fi vânați pe stradă de femei și amendați pentru hărțuire, deși sunt nevinovați. Aici, însă, e problema celor care nu înțeleg că anumite comportamente trec direct în hărțuire stradală și, prin urmare, ar trebui să fie mai atenți la cum se comportă în relația cu femeile, înainte de a urla pe internet că feministele sugrumă libertatea de exprimare și omoară flirtul.

Însă bărbații nu-s singurii care se tem de legea hărțuirii. Poate nu te-ai aștepta, dar ceva rezistență este și din partea protestatarilor, care cred că jandarmii vor folosi legea egalității de șanse între femei și bărbați pentru a-i amenda că l-au hărțuit psihologic pe Dragnea în Piața Victoriei.

Și pentru că nu sunt puțini ăia care se îngrozesc pe internet că hărțuirea stradală a pus capac libertății de exprimare și dreptului constituțional la protest, am zis că merită să întreb câte ceva despre posibilele și improbabilele forme de abuzare a legii.

„Să fim serioși, legea nu este aplicabilă în acest sens. Dreptul la protest este un drept garantat de Constituție. Trebuie să încetăm să punem nevoile victimelor unor violențe pe ultimul loc”, mi-a spus deputata Oana Bîzgan.

Dar nu toți gândesc ca ea.

O mare problemă sunt definițiile laxe din lege, chiar dacă nu s-a intervenit pe formularea lor prin modificările aduse legii 202/2002. Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării - unde până acum ajungeau toate plângerile legate de discriminare, inclusiv cele inițiate de Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă - mi-a spus că definițiile din lege nu sunt tocmai exacte, lasă mult loc de interpretare pentru cei care au dreptul de a aplica legea.

Aici, problema nu e la CNCD, ci la cei care nu au tocmai un trecut glorios în instrumentarea unor cazuri de discriminare și hărțuire stradală, adică Poliția și Jandarmeria.

„Sunt definiți largi, care vor aduce o serie de provocări mari în interpretarea și aplicarea legii. Eu cred că va aglomera polițiștii cu multe cazuri. Iar Poliția nu are pregătirea necesară pentru a aplica și a interpreta o asemenea lege”, mi-a explicat Asztalos Csaba, președintele CNCD.

Însă, Bîzgan crede că nu poți să introduci în scris toate comportamentele de hărțuire în spațiul public, pentru că riști să nu incluzi întreaga lor diversitate și prin urmare să perpetuezi o discriminare. Deci, asta trebuie să rămână la latitudinea celor care se ocupă cu aplicarea legii în România.

Avocata Elenina Nicuț crede, în schimb, că legea e făcută pe picioare, iar parlamentarii au votat fără să se gândească la implicațiile pe care definițiile laxe ale hărțuirii ar putea să le aibă asupra protestatarilor din Piața Victoriei.

Ea spune că jandarmii și polițiștii, care devin peste noapte abilitați în a constata și sancționa orice formă de hărțuire din spațiul public sau privat, vor abuza de legea egalității de șanse pentru a alunga protestatarii cu amenzi usturătoare. Asta, deși există legi mult mai clare împotriva protestatarilor, legate de tulburarea ordinii publice și de participarea la o adunare publică neautorizată. Că nu-i așa ușor să dai de autorizație când Primăria are abonament la mitinguri inexistente în spații publice, cu sensibilități din București.

Și ca să înțelegi de ce se teme avocata de definiții laxe, legea spune că hărțuirea apare atunci când există un comportament nedorit, legat de sexul persoanei, care are drept efect lezarea demnității persoanei și crearea unui mediu de intimidare. Între timp, hărțuirea psihologică nu mai ține de gen, dar privește un comportament necorespunzător ce are loc într-o perioadă de timp, este repetitiv și sistematic și implică un comportament fizic, limbaj oral sau scris, gesturi sau acte intenționate și care ar putea afecta personalitatea, demnitatea sau integritatea fizică și psihologică a unei persoane.

Însă, prin comparație cu viața noastră privată, politica este de interes public, iar politicienii se deschid unui anumit nivel de critică prin decizia de a participa la conducere.

Nicuț crede că formularea laxă din lege poate deschide calea unei amenzi usturătoare pentru orice protestatar mai colorat prin limbaj sau recuzită. Pentru ea, marea problemă este că agentul constatator poate să fie orice jandarm sau polițist, nu neapărat oamenii cu ceva expertiză de la CNCD.

„Deci Garcea o să ne aprecieze el libertatea de exprimare. Deci, nu CNCD! Nu instanța! Ok, se va ajunge inevitabil și la instanță, pe plângerea contravențională. Dar în primă fază este Garcea”, a zis avocata Elenina Nicuț.

Însă dracu’ s-ar putea să nu fie atât de negru.

Avocata Claudia Postelnicescu a apărat nenumărate femei a căror viață a devenit un calvar din cauza hărțuirii online, într-un spațiu considerat public de justiția românească. Pentru ele, autoritățile nu puteau să facă nimic până acum, în ciuda apelurilor la 112. Ea crede că obiectul legii este strict discriminarea și hărțuirea, iar prin urmare ar fi vorba de o interpretare deplasată a legii dacă Dragnea se simte hărțuit de o pancartă din Piața Victoriei.

Postelnicescu spune că jandarmii au deja instrumentele legale necesare pentru a ține protestatarii doar în amenzi. Juriștii instituțiilor nu ar risca să permită amendarea protestatarilor pe o lege care privește egalitatea de șanse. O asemenea sancțiune contravențională ar putea să fie doborâtă extrem de ușor în instanță. Asta pentru că orice lege poate să fie întinsă la limită, dar nu înseamnă că va sta în picioare și în Justiție.

„Eu, ca avocat, consider că am un caz foarte puternic prin care pot să arăt că jandarmul nu știe legea și nu e hărțuire. În mod normal, acesta putea să-ți aplice o contravenție pentru tulburarea ordinii publice. În niciun caz că hărțuiești psihologic un om politic, care prin natura meseriei lui trebuie să se aștepte la asemenea lucruri. Politica este de interes public, cetățeanul are libertatea de exprimare. Dacă tulburi ordinea publică sau îi afectezi demnitatea, atunci ai protecții în Codul Penal și în Codul Civil”, mi-a explicat Claudia Postelnicescu.

Trasă de păr, o lege poate să fie aplicată de instanțele punitive în orice context. Însă un protest ar însemna o mare bătaie de cap pentru jandarmii care vânează egalitatea de șanse. Asta pentru că ar trebui să legitimeze în masă protestatarii care scandează sau ridică pancarte, să întocmească procese verbale în prezența acuzatorului pentru fiecare în parte, incluzând ce sentimente a provocat fiecare formă de hărțuire.

Practic, egalitatea de șanse ar fi o mare durere de cap pentru Dragnea și Garcea.

Ea crede că principalul scop al legii este să ofere o primă formă de apărare pentru persoanele hărțuite, care adesea sunt femei și fete.

Noua lege dă mult mai multă putere angajaților MAI pentru a constata și a sancționa fapte de hărțuire sau discriminare, în raport cu CNCD. Asta nu înseamnă că instituția iese din ecuație, pentru că Oana Bîzgan susține că a formulat modificările legislative pentru a limita aria de acțiune în ceea ce privește discriminarea pentru experții de la CNCD.

Însă, Asztalos Csaba crede că dacă instituția sa este pregătită de ani de zile să evalueze asemenea cazuri de hărțuire, nu același lucru se poate spune și despre polițiștii, jandarmii sau vameșii din ministerul de Interne.

Și nu-i singurul care spune asta.

Am vorbit despre asta și cu Simona-Maria Chirciu, activistă care a făcut cercetare pe hărțuire stradală la master și doctorat, iar acum îi face pe cetățeni să conștientizeze problema hărțuirii la Hollaback România. Simona spune că trebuie să existe o definiție extrem de clară pentru toate comportamentele care intră sub incidența hărțuirii stradale, pentru ca autoritățile să știe cum să acționeze și, mai important, să urmeze un model de intervenție.

Jandarmii și polițiștii trebuie să știe cum să comunice cu victima, cum să nu-i sugereze ideea că hărțuirea este provocată de către ea, ce fel de comportament să aibă în astfel de situații.

„Eu întotdeauna am militat să existe cursuri pentru polițiști, pentru ca ei să înțeleagă ce presupune hărțuirea. Întâi trebuie să fie sensibilizați polițiștii”, mi-a zis Simona.

Pe de altă parte, inițiatoarea legii mi-a explicat că are încredere în capacitatea angajaților ministerului de Interne de a interveni în mod corect în cazurile de hărțuire stradală, chiar dacă schimbarea nu va veni peste noapte.

„Eu aleg să am încredere în poliție. Știu că lucrurile nu funcționează sută la sută așa cum ar trebui și știu că multe victime nu și-au găsit sprijinul în angajații MAI. Însă, nu vreau să generalizez și nici nu vreau să subminez metodologia și experiența lor din teren, pe baza cărora își vor construi în timp și metoda de lucru”, mi-a explicat Bîzgan.

Vorbim de amenzi usturătoare pentru un hărțuitor, care încep de la 3 000 de lei. Inițiatoarea mi-a explicat că legea trebuie să aibă un caracter punitiv, pentru că unii înțeleg doar în acest mod că faptele de hărțuire stradală au repercursiuni. Însă, la asemenea amenzi, întrebarea rămâne de ce nu au existat campanii de informare de amploare pe hărțuire înainte de lege.

Bîzgan crede că intrarea în vigoare a unei legi este un context suficient pentru ca oamenii să înțeleagă ce este hărțuirea stradală și de ce asemenea comportamente sunt greșite. Mi-a explicat că oricâte campanii de informare ar fi făcut înainte, ele ar fi avut un impact zero dacă femeia nu se putea apăra în fața hărțuitorului cu legea de partea ei.

Și Simona-Maria Chirciu se bucură că există acum un cadru legislativ împotriva hărțuirii stradale, dar crede că este nevoie de campanie la firul ierbii pentru ca românii să înțeleagă de ce este un comportament greșit și, în primul rând, să-și asimileze termenul de hărțuire, care pentru mulți rămâne străin în anul 2018.

Dar și aici ne trebuie ani ca să schimbăm mentalități, nu doar legi.