Tech

Mafia italiană o arde pe TikTok

Și îți oferă ocazia să vezi cum arată lumea crimei organizate.
Mafia TikTok, mafia italiana, camorra
Fotografii via Pixabaymartaposemuckel. Getty Images/Wattanaphob Kappago/ EyeEm. Adobe Stock/ink drop Colaj de VICE.

În mai anul acesta, un videoclip cu piesa „Si Sto’ Carcerato”, a lui Tommy Riccio, a atras atenția TikTok-ului italian. Versurile descriu durerea și suferința cauzate de viața în închisoare, iar cântecul e în stilul tradițional napoletan neomelodic – un gen muzical dramatic, care a fost acuzat că romanțează și ridică în slăvi viața de infractor. Dar ce a făcut acest clip să iasă în evidență a fost faptul că era filmat într-o închisoare, mai târziu identificată ca zona de maximă securitate a penitenciarului Avellino, situat la cincizeci de kilometri de Napoli.

Publicitate

Avellino găzduiește mulți infractori afiliați cu Camorra, mafia din Napoli și regiunea Campania. Filmat cu un telefon strecurat în închisoare în secret, clipul deținutului neidentificat a ajuns viral și a fost dat jos, deși există în continuare pe YouTube. E unul dintre numeroasele exemple prin care tinerii mafioți folosesc TikTok ca să prezinte stilul lor de viață și să se facă cunoscuți în elita mafiei.

Timp de câteva luni, VICE Italia a urmărit hashtag-urile, cântecele și utilizatorii asociați cu acest gen de postări. Am descoperit că tinerii mafioți folosesc din ce în ce mai mult TikTok în loc de Facebook și membrii mai în vârstă ai clanului le-au urmat exemplul.

Prezența pe TikTok a mafiei Camorra îți oferă ocazia să observi schimbările de structură din mafie. Bineînțeles, Camorra nu are o listă oficială de membri și nu putem fi absolut siguri că acești utilizatori de TikTok chiar fac parte din grupare. Asta pentru că, în trecut, deveneai camorrist dacă te nășteai într-o familie care făcea parte din grupare. Dar astăzi, tinerii mafioți aspiranți câștigă rapid respect și bagă frica în oameni prin acte de violență pe care le comit pe stradă. Acești tineri postează și arme, și diverse aspecte ale stilului de viață, renunțând la tradiția mafiotă de a se ține departe de lumina reflectoarelor.

Camorra e o organizație criminală specializată în trafic de droguri și de persoane. Face bani și din contracte imobiliare ilegale și dispunerea de deșeuri în regiunea Campania. Organizată în grupuri ierarhice mici numite clanuri, e condusă de familii care controlează anumite teritorii. Atât clanurile, cât și teritoriile pe care acestea le controlează au același nume. Formate, de obicei, lent, în timp, „clanurile Camorra iau naștere când o familie câștigă o poziție de autoritate într-un anumit sector de trafic”, a zis profesoara Luciano Brancaccio într-o carte italiană pe acest subiect. Pentru a păstra controlul asupra unei zone, familiile trebuie să gestioneze violența rațional, prin micșorarea numărului de crime și conflicte violente, ca localnicii să nu se întoarcă împotriva lor.

Publicitate

De la începutul anilor 2000, numărul de arestări ale liderilor vârstnici de clanuri au crescut, iar tinerii au început să le ia locul. Asta a coincis cu o creștere a grupurilor de adolescenți, de obicei de pe aceeași stradă sau din același cartier, care se întâlnesc ca să facă scandal. Aceste bande de tineri au devenit cunoscute pentru actele lor aleatorii de violență. Un raport din 2019 al Direcției de Investigații Anti-Mafie (Direzione Investigativa Antimafia) a numit bandele academia Camorra, pentru că acestea funcționează ca bază de antrenament pentru viitorii lideri. Raportul a accentuat că mulți dintre acești tineri nu au legături familiale cu mafia, dar acționează cu aceeași violență.

Mulți dintre tinerii camorriști de pe TikTok se dau mari cu arme, tatuaje, mașini, motociclete și alte produse de lux, prin cântece neomelodice sau traplodice (o combinație între neomelodic și trap), în dialectul local. Cea mai populară piesă, „Paradies Rmx”, de Bl4ir, vorbește despre cum e să copilărești într-un cartier dur. Refrenul zice așa: „Dacă trece poliția, să-mi dai de știre.”

Niciunul dintre clipuri nu arată explicit infracțiunile comise de ei. Dar tematicile, hashtag-urile și piesele denotă mândrie vizavi de afilierea cu grupările de crimă organizată. Mai bine mort decât trădător – așa sună descrierea unui videoclip care prezintă o bandă de tineri camorriști. În altul, un băiat povestește despre fratele lui, care e în închisoare, cu versurile „Închisoarea nu-l poate opri”, însoțite de emoji-uri cu inimi negre și lanțuri. Hashtag-ul „paranza” sau „baby gang” sunt folosite în multe videoclipuri în care tinerii se dau prin oraș cu motocicletele sau pozează împreună.

Publicitate

Unele dintre cele mai utilizate emoji-uri sunt leii (ca simbol al puterii și agresiunii), armele și bărbații care se țin de mână în semn de solidaritate și frăție. Și emoji-ul cu ochi e popular, pentru că sugerează codul tăcerii din zonele controlate de mafie – să nu vorbești despre ce vezi. Alte clipuri sunt despre viața în închisoare și în afara ei. Într-unul dintre ele, cineva sărbătorește ieșirea unui prieten din pușcărie.

Raportul din 2019 mai acceentuează felul în care clanurile tradiționale încearcă să câștige de partea lor bandele tinere de infractori, oferindu-le putere și teritorii. În 2015, liderul de 19 ani al unei astfel de bande, Emanuele Sibillo, s-a răzvrătit împotriva unui șef local din Camorra și a fost ucis. Cazul a atras multă atenție negativă și, de atunci, clanurile au recurs la rețelele sociale ca să-și reabiliteze imaginea. Toate eforturile lor sunt concentrate, în prezent, pe TikTok.

Cel mai evident exemplu de rebranding vine de la clanul Amato-Pagano. La începutul anilor 2000, un război mafiot a izbucnit în cartierul napoletan Scampia, specializat în trafic de droguri. Clanul Amato-Pagano a trădat clanul Di Lauro și a fost considerat secesionist.

Membrii clanului s-au rebranduit sub numele de Gli Spanioli, poreclă derivată de la liderul clanului, Raffaele Amato, care a petrecut un timp ca refugiat în Costa del Sol, Spania. Multe dintre videoclipurile pe care le-am găsit sunt marcate cu steagul spaniol și emoji-ul cu coroană. Într-unul dintre ele, o paradă lungă de scutere gonește pe străzile unuia dintre teritoriile istorice ale clanului din suburbia napoletană.

Marcello Ravveduto, profesor de Istorie Publică Digitală la Universitatea din Salerno, a zis că e destul de logic ca mafia să utilizeze TikTok ca să-și răspândească mesajele. „De multe ori, uităm că grupările de crimă organizată și rețelele sociale au un element cheie în comun: o rețea”, a zis el. Pe măsură ce vizibilitatea Camorra crește pe TikTok, crește și numărul potențialilor recruți.