Cum mi s-au schimbat date-urile în România ca femeie peste 30 de ani

Dacă mă-ntrebi de ce-s singură la glorioasa vârstă de 37 de ani, o să-ți răspund că încă nu s-a inventat aplicația care să aibă succes în cazul meu. Nu le-am încercat chiar pe toate, da' să zicem că am testat piața. Plus că s-au schimbat lucrurile de pe vremea mea, maică. Și nu neapărat în bine.

Undeva în precambrian, când nu existau așa mult internet și telefoane GSM, chiar întâlneai oameni. Te uitai în jur și erau acolo, dădeai peste ei în locuri. Între 20 și 30 de ani ai mei lucrurile au decurs normal. Ne vedeam, ne plăceam, ne vorbeam, ne sunam pe fix, ieșeam la o plimbare cu trăsura pe bulevard, făceam dulce dragoste și rămâneam de-a pururi pentru o perioadă de maximum trei ani într-o relație. Drept să-ți spun, înainte de 30 de ani am avut prea puține aventuri și nu e o chestie de care să mă plâng. Emoțional vorbind, cred că trăiesc undeva în perioada antebelică. A războiului de secesiune.

Ei bine, după 30 de ani lucrurile s-au schimbat radical. A crescut internetul mare, au apărut aplicațiile de dating și ne-am obișnuit cu toții să ne cunoaștem 2D și să aflăm unii despre alții cum arătăm în chiloți, înainte de a mânca o înghețată pe bancă, în parc. Da' cine-s eu să mă opun evoluției? Așa că am zis hai, bine. Și nu sunt foarte sigură că a fost cea mai înțeleaptă decizie, ținând cont de parcursul cel puțin bizar al vieții mele amoroase.

Pur și simplu după 30 de ani universul dating-ului e cam second-hand și e logic să fie așa. Nimeni nu mai e virgin, toată lumea a avut relații, drame, copii, divorțuri sau nici măcar divorț și afli prea târziu.

Ți-am zis că emoțional eu trăiesc prin 1800 și jumate. Sunt un soi de vampir sentimental inadaptat, care are un filtru romantic pus peste orice interacțiune în scop amoros cu sexul opus. Așa că m-am trezit că lucrurile funcționează invers de cum eram eu obișnuită. Dacă înainte primeam scrisori parfumate și invitații la bal, bună seara, scumpă domnișoară, mă suna, se oferea să mă ia de acasă, nu conta cu ce sau de unde venea el, exista o inițiativă în alegerea locului, stăteam la discuții după care se oferea să mă ducă înapoi acasă și mă și suna a doua zi, acum filmul unei întâlniri e cu totul altul.

-Da, păi unde vrei să mergem?

-Păi, undeva să fie cu terasă și să aibă băutură.

-Zi tu unde, că eu nu știu.

-Cum nu știi? Tu nu ieși în oraș?

-Ba da. Hai la Argentin.

Asta e o primă întâlnire. Nu mă aștept să merg la spumant și caviar la Beverly Hills Ritz Carlton, dar totuși aș vrea să nu aud bețivi urlând obscenități în berea mea, oricât de relaxată și cool aș vrea să fiu.

-OK, știi unde sunt Lente, J'ai, Eden?

-A, da. Care dintre ele?

-Deci, știi locuri. La oricare.

-Bine, ne vedem acolo la șapte.

După care, pe tot parcursul întâlnirii stă undeva atârnată ca ghilotina deasupra oricărei speranțe că poate chiar îi place de mine, o firmă luminoasă cu litere neon: CÂND FACEM SEX? Toată întâlnirea e un preambul pentru treaba asta. Care dacă nu se-ntâmplă, îți cere 25 de lei și-ți zice că-i vine uberu-n șapte minute.

Să ne-nțelegem, nu toate întâlnirile mele au fost așa, am avut și relații, cum-necum, dar am avut. Însă punând în balanță cum aș fi vrut eu să se întâmple lucrurile față de cum s-au întâmplat de fapt, situația e dezechilibrată grav.

La început m-a încercat o senzație de confuzie combinată cu dezamăgire și revoltă, după care am zis:

-Măi, dacă vrei să cunoști pe cineva, așa stă treaba în zilele noastre. Lasă rochia imaginară de mireasă și fițele de domnișoară de pension și du-te și întâlnește-te cu oameni. Ce ai de pierdut în afară de respectul de sine și încredere? O să fie megadistractiv!

Și chiar a fost. Pot să zic că perioada mea de Tinder, când abia apăruse pe la noi, m-a făcut să-nțeleg că dacă ești construit într-un fel n-are niciun sens să-ți propui să fii altfel. Dar a trebuit să trec printr-o droaie de întâlniri și experiențe dubioase, ca să ajung la concluzia asta. O să-ți povestesc doar despre întâlniri, pentru că e cam greu să rezum ultimii șapte ani de viață amoroasă cu tot cu relații.

Eram singură, eram plictisită, de ce nu? Așa că am intrat într-un film, destul de prost, în care ieșeam la întâlniri cam de două-trei ori pe săptămână. Era un soi de adicție inexplicabilă, ca la jocul de ruletă, unde mizezi mereu pe aceeași culoare care niciodată nu iese.

Vampirul sentimental din mine s-a ițit pe după mormanul de negare și a zis: „Da' nu mai sta, dragă, la vrăjeli online despre culoarea preferată și Holocaust. Ca să vezi dacă iți place un om de-adevăratelea, tre să-l întâlnești fizic.”

Așa am ajuns, după vreo două vorbe online, să mă văd prima oară cu un tip care părea relativ decent și timid, cu care mi-am dat întâlnire la TNB ca ageamiii, în scopul unei promenade pe Calea Victoriei. Nimic rău în tot acest aranjament, era totuși altceva decât hai să bem o bere în locul x.

Și ne plimbam noi pe Calea Victoriei, el mai tăcut, eu într-o dispoziție mai comunicativă, am ajuns în Piața Revoluției. Ține minte că tipul era din București:

-A, ce mișto e… Clădirea asta!

Se uita la Ateneu.

-E mișto și pe dinăuntru. Ai fost la vreun concert?

-… se țin concerte înăuntru?

-Nu știi ce e „clădirea asta”?

-E ceva important, un muzeu parcă.

-E Ateneul Român!

L-am luat de umeri, l-am întors cu fața spre Muzeul de Artă.

-Ăsta știi ce e?

-Ăsta sigur e un muzeu!

Toată plimbarea de pe Calea Victoriei am făcut pe ghidul și i-am explicat unde-s magazinul Gucci și hotelul Radisson, bonus un non-stop din Piața Amzei. Am băut totuși o bere, doar una, am încercat să comunic cumva cu el, dar tipul era blank total pe orice subiect aș fi abordat. Deci l-am întrebat direct:

-Tu nu ești prea isteț, așa-i?

-Nu, nu prea sunt.

Recunosc că m-a dezarmat sinceritatea lui, până la urmă nici eu nu-s cel mai ascuțit creion din penar la multe capitole, dar măcar sunt haioasă.

Altădată am ieșit cu un tip care părea foarte serios. Mi-a zis din prima că își caută relație, că el e sătul de aventuri, că nu suportă pițipoancele care vor doar bani, texte de om necăjit. Avea un discurs hotărât, poate prea hotărât. Am zis ok, ia să vedem. A venit să mă ia de-acasă. Cu taxiul. Al lui. Hei, e doar un om care muncește, vorbește corect gramatical, nu are cruci agățate în parbriz și nici icoane cu Arsenie Boca, pot să beau o bere. Sau nu.

Cu tipul ăsta nu am mers la Argentin, ci vizavi și mi-a zis din prima că el nu bea și nici nu-i plac femeile care beau. Așa că mi-am comandat cea mai mare bere, echivalentul celei mai bune decizii pe seara respectivă. Toată întâlnirea a fost un job interview la foc continuu în care tipul bifa tot ce ar fi putut să fie un indicator că sunt o potențială nevastă. Unde muncesc, cât câștig, dacă gătesc, care sunt planurile mele de viitor. Parcă eram la târgul de animale de la Tărlungeni, mă așteptam să mă caute la dinți și să mă cântărească la sfârșit.

I-am zis tot ce voia s-audă, dându-i impresia că idealul meu în viață e să fiu nevastă casnică de taximetrist venit în costumul de ginere la terasa de la Argentin. Vizavi de Argentin, mă rog. A fost foarte încântat, îmi povestea deja despre casa de la țară a părinților, în timp ce eu dădeam swipe right de zor pe Tinder.

După un timp deja învățasem să fac o selecție mai riguroasă. M-am întâlnit cu un tip supercaterincă de vreo câteva ori. Știa să aleagă vinuri, conversația era sprințară și vorbea numai în cimilituri, arhaisme și rime. Ceea ce era amuzant, dar dacă vrei totuși să ai un dialog coerent, nu prea ajută. Cert e că mă simțeam bine cu el, doar că de fiecare dată mă întreba dacă nu mergem să ne culcăm împreună. Știi firma aia luminoasă cu litere mari CÂND FACEM SEX? O avea agățată de gât.

Apropo de asta, am ieșit cu un tip care sincer îmi părea gay. Avea o mică afacere a lui, îmi povestea despre tot felul de creme și parfumuri și de la el am aflat și de o grămadă de locuri mișto din București și nu doar, înainte să meargă toată lumea acolo. Îi plăcea să se plimbe peste tot, lucru care pentru mine înseamnă din start zece puncte în plus. Ne-am întâlnit la o terasă din București și vorbeam despre ultimul meu contract, țin minte. Eram în mijlocul unei conversații în care îi povesteam despre ce locuri vizitasem, cum să-ți spun, vorbeam! Și deodată el:

-Vrei să vii la mine să facem sex?

Nu știu cum am răspuns imediat:

Nu o să fac acum pe principesa, am ajuns și mai departe de-o terasă și un suc. Să-ți povestesc și despre domnii cu care m-am întâlnit. Dar mai înainte o să fac mențiunea că pe grupul de gagici mereu anunțam când mă duc cu un tip acasă la el sau la mine, le dădeam și adresa, numele, tot, în cazul în care pățesc ceva, plus safe word. Dacă scriam „poliția” de exemplu, trebuia să cheme poliția. Nu m-am gândit foarte bine la asta, ok?

Unul dintre tipii cu care m-am întâlnit de vreo câteva ori era minunat. Arăta bine, mirosea bine, era supergalant. A venit să mă ia de-acasă, îmi făcea complimente întruna și știa tot. De la ultima colecție Prada la filosofia stoică, la istoria religiilor, show-urile lui Louis CK, discografia lui Duke Ellington, literatură, astronomie, brânză etc. Și mai era și amuzant. Îl mai ții minte pe tipul ăla cu Ateneul? Ei bine, ăla eram eu când mă întâlneam cu el. Sincer, mă simțeam depășită, dar și fascinată. Și acum mă-ntreb dacă a fost real și nu doar o emulație a imaginației mele după atâtea întâlniri ratate.

Desigur că nu s-a întâmplat nimic, pentru că el mai suferea după fosta lui iubită, iar eu i-am trimis un colaj cu brânză franțuzească, plus un mesaj extrem de penibil în care i-am zis că vreau doar să fiu prietena lui fiindcă-mi dădusem seama că nu are cum să fie altceva. Bine, mi-a și dat subtil de înțeles când mi-a zis drept în față că el nu vrea relație și nici sex, de făcuse infarct și castravetele din gin. Nu știu dacă a fost colajul cu brânza, dar nu m-a mai căutat niciodată. Păcat, chiar era un tip mișto.

Ți-am zis mai sus despre safeword și fosta iubită. Ei bine, n-a fost niciodată nevoie să folosesc cuvântul de siguranță, dar fosta iubită și-a arătat capul urât de prea multe ori.

Mă întâlneam cu un tip destul de high-class, genul care poartă costum închis la culoare la serviciu și ia decizii importante. Îmi plăcea de el, îmi plăcea și că nu punea presiune pe mine cu hai să facem sex. Părea un tip care, dacă voia sex, nu trebuia să strige în gura mare chestia asta. Foarte galant, dichisit și relaxat. Așa că am ajuns inevitabil la el acasă, după ce le scrisesem prietenelor mele unde sunt. Avea și o pisică superbă, un vin rece și un pat mare, nu-mi părea deloc rău că-s acolo.

După ce am avut sexy time, am adormit și m-am trezit la un moment dat în miezul nopții pentru că-mi era foarte sete. M-am dus în bucătărie să caut apă, când ce văd? Pe frigider singurele chestii lipite cu magnet erau poze cu el și o gagică de la o nuntă. Nu a lui, dar era clar că gagica aia nu era doar o amică. Nu știam, nu-mi zisese. Eu eram în chiloți cu freza de după sex și mă uitam la ei doi superaranjați  în poze, mă simțeam și prost că nu mă pregătisem pentru întâlnirea asta nocturnă din bucătărie. Așa că mi-am luat telefonul, m-am dus la toaletă, pisica după mine. Eram pe budă, iar pisica pur și simplu a venit să se cace în litieră în fața mea. Le-am și scris prietenelor mele:

-Mă cac sincron cu pisica ăstuia care mă judecă din priviri.

Și ăsta nu a fost singurul. Mi s-a mai întâmplat să ajung pe la tipi pe-acasă care aveau poze cu fostele sau actualele iubite. Oricum 90% dintre tipii cu care m-am întâlnit, indiferent cum și unde i-aș fi cunoscut, la un moment dat veneau cu una dintre replicile:

-Fosta mea prietenă… 

Sau:

-Trec printr-o perioadă.

Amoraș, eu trec printr-o perioadă de 37 de ani, sunt femeie, toată viața mea a fost o perioadă, dar ia uite-mă! Sunt aici, epilată, am sutienul de sărbătoare pe mine, am încuiat dulapul cu scheleți, despre ce naiba vorbești?

Jur, asta cu perioada și fosta mea gagică au fost laitmotivul tuturor întâlnirilor la care tipii voiau să își găsească o scuză că vor doar sex, în general după sex, sau habar n-aveau ce vor de la viață. Chiar făceam pariuri pe grupurile de gagici cam după cât timp o să-mi servească un tip una dintre cele două. Era nostim, dar și trist, pentru că e nasol să auzi asta chiar și după trei luni. Mai nasol e că nu sunt singura. Destule femei au auzit de prea multe ori scuzele astea. Sincer, îi prefer pe tipii care mă întrebau dacă vreau să fac sex cu ei în mijlocul unei conversații.

După ultima oară când am auzit chestia asta, când chiar ajunsesem într-o relație, am zis gata! Următorul care începe orice frază cu „fosta mea prietenă”, mă ridic de la masă, din pat, de oriunde oi fi și plec fără să mă mai uit înapoi. Nu sunt psihologul nimănui, nu-s obligată să fac terapie moca cu nimeni și nici să depăn amintiri duioase despre foști, pentru că nu duce absolut nicăieri.

Sigur, am fost și eu de partea astălaltă a mesei. Ultima dintre întâlnirile mele în serie a fost cu un gagiu cu care nu prea aveam chimie, dar mă atrăgea pentru că avea superîncredere în el și era uman. Dincolo de sex, care nu a mers, și de orice, tipul ăsta nu a apărut aiurea în viața mea. Eram în mijlocul unui burnout, nu înțelegeam ce se întâmplă cu mine și am ieșit la un suc cu el după ce ne mai văzuserăm de vreo două ori. Și-a dat seama că nu-s deloc ok și a vorbit cu mine ca un prieten. După ce m-a ascultat, mi-a dat unul dintre cele mai bune sfaturi pe care mi le-a dat cineva vreodată:

-Lasă doctorii și lamentarea și du-te de te caută și la cap.

A fost nevoie de o singură conversație să-și dea seama, deși prietenii și familia mă vedeau zilnic cum o luasem pe câmpii.

Așa că am fost la psiholog și bine am făcut. Cu el m-am mai văzut doar o dată, dar sper că a lucrat karma și e bine.

Și așa ajungem azi, aici. Ce am învățat dintr-un șir lung de întâlniri și vreo trei ani de terapie e că sunt un vampir sentimental și n-am ce să fac în această privință. Am tendința de a adopta uneori un ton colocvial, pentru că vreau ca lumea din preajma mea să fie relaxată și să nu vorbim ca la un expozeu despre evoluția bursei de capital. Aparent, treaba asta e greșit interpretată ca eu fiind acest tovarăș de băutură cu țâțe cu care ar merge un sex. Da, îmi plac gesturile perimate și atenția pe care un bărbat i le dă unei femei de care e cu adevărat interesant. Sunat în loc de vorbit ore întregi pe messenger. Venit și luat de-acasă, propus un loc sau două unde să mergem, după ce m-a întrebat din curtoazie dacă vreau eu undeva anume, așteptat până mă hotărăsc ce vreau să beau, nu: „Adă și mie o bere la draft până se hotărăște și ea.” Condus până acasă, nu chemat uber și băgat picioarele, dacă nu se lasă cu sex.

Înțeleg că așa sunt lucrurile acum, dar nu și pentru mine. Am încercat, slavă domnului, să joc după noile reguli, dar nu funcționez de maniera asta. Așa că am renunțat la întâlniri.

Nu mai sunt nici supărată, nici dezamăgită, nici confuză, sunt doar un vampir sentimental zglobiu și împăcat cu sine. Am renunțat să-mi mai caut cu disperare anturaj și-mi dau seama că, dacă vreau să întâlnesc un tip mișto care să se comporte ca un domn, tre să fiu și eu o leidi și să o las mai ușor cu familiaritățile înainte să devenim familiari. Plus că drumul spre o relație nu merge cu ars de etape și sărit direct la genitale, decât foarte rar și nu pentru mine.

În consecință, prefer să îmi beau vinul în chiloții cu maimuțe, în timp ce scriu sau mă uit la un serial, să ies cu prieteni care își rup din program ca să ne întâlnim și care chiar vor să mă vadă pe mine, decât să ies cu un tip care crede că e amuzant pentru că face o glumă cu țâțe.