Am răspuns la cele mai frecvente întrebări pe care le au românii panicați de coronavirus

Coronavirus a ajuns în Italia. Țară care îți e familiară, fie c-ai pe cineva acolo, fie că ai făcut măcar o vacanță în Cizmă. Cert e că epidemia de la ei te panichează. E grav sau nu? Ne pregătim, deci, de apocalipsă sau și asta mai durează?

Pe cifre, situația arată așa: pe 26 februarie erau 384 de cazuri confirmate și 13 decese în toată Europa. Cele mai multe sunt în Italia: 322 de cazuri. În România, în ciuda unui fake news ordinar din 24 februarie, încă nu avem niciun caz confirmat. Ceea ce înseamnă fie că încă suntem ocoliți de COVID-19, fie că el există și la noi, dar încă nu știm. Momentan ambele situații pot fi adevărate.

La nivel mondial, pe 26 februarie, erau peste 81 200 de cazuri, peste 2 770 de decese și 34 de țări afectate de epidemie. Totodată, peste 30 de mii de oameni din aceste cazuri confirmate s-au recuperat. China rămâne cel mai mare focar, celelalte având sub o mie de cazuri confirmate. Și acest cuvânt e important: „confirmat”, deoarece coronavirus are aproximativ aceleași simptome ca gripa sau o răceală mai puternică.

Dacă te uiți însă doar la câteva statistici, o să-ți dai seama că moartea văzută la TV sperie mai mult decât moartea din realitate. Anual mii de oameni mor, de exemplu, în accidente rutiere. În 2017, 25 300 de persoane au murit pe șoselele din Uniunea Europeană. În România, au fost aproape două mii de decese în trafic. Încă un exemplu care s-ar putea să te ajute sau, din contră, să te panicheze mai tare: decesele provocate de gripă. În România, avem momentan 45 de morți confirmați. În 2019, în aceeași perioadă, erau aproape 140 de morți. A fost mai cald anul ăsta, de unde și numărul mai scăzut de decese.

Sigur, și COVID-19 poate fi letal, mai ales dacă ai peste 80 de ani și deja ceva probleme de sănătate, dar cifrele de mai sus te ajută să înțelegi un fenomen: avem epidemie, pe de o parte, și avem infodemie, de pe altă parte. Infodemia presupune un flux prea mare de informații, din prea multe surse, ceea ce duce la îngrijorare și panică generalizată. Trăim în era știrilor false, cum a fost și cu primul caz „confirmat” în România, iar asta face un rău egal cu virusul per se.

Așa că iau pe rând întrebările pe care le-am auzit cel mai des de la oameni foarte panicați de coronavirus COVID-19 și încerc să dau răspunsuri cu fapte, cifre și surse credibile.

Pe 11 februarie, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că, oficial, coronavirus se va numi COVID-19. Astfel, a spus OMS, reduce stigmatizarea țării sau regiunii de unde a pornit (în cazul de față Wuhan din China). COVID e așa: Corona Virus Disease 19. Dar asta e boala.

Virusul, oficial, se numește SARS-CoV-2: severe acute respiratory syndrome coronavirus 2. În română, asta ar însemna: sindrom respirator acut cauzat de coronavirus. Practic, e ca diferența dintre HIV (virus) și SIDA (boală). Mai poți vedea și numele 2019-nCoV (Novel Coronavirus). Numele „coronavirus” n-are nimic special, e doar un virus, dar la microscop pare că e înconjurat de-o coroană, de unde și cuvântul „corona”. Bine, acum că am stabilit ce-i cu numele, e timpul să înțelegi un pic afecțiunile.

Ce s-a întâmplat în 2020 e că, înainte de cazurile din Wuhan, 2019-nCoV nu a mai fost detectat la om. Practic, virusului de acum îi e atașat și numele „noul”, pentru că nu a mai existat așa ceva până în prezent. Dar virusul afectează atât animale, cât și oameni, iar sursa de unde a pornit epidemia încă nu a fost găsită (bănuiala cade pe transmiterea de la animal la om). Totodată, da, 2019-nCoV provine din familia de virusuri ca SARS (după cum arată și numele de mai sus al virusului), dar nu e același virus.

Simptomele sunt similare gripei. Curgerea nasului, dureri în gât, tuse și febră. Se manifestă mai urât la cei care au deja alte boli, cu un sistem imunitar slab. Ceea ce duce la o statistică tristă: cei mai afectați oameni sunt indivizii în vârstă. Rata de deces la cei de peste 80 de ani este de 14,8%. Până la 50 de ani, rata de deces este de sub 1%. Și mai e o statistică de care să ții cont: la începutul lunii februarie, 41% dintre cazuri sfârșeau cu decesul pacientului, acum ponderea a scăzut sub 10%.

Da, oamenii se recuperează după COVID-19. „Se recuperează” și nu „se vindecă”, pentru că nimeni nu știe exact ce înseamnă vindecare acum.

Infodemia se aplică perfect autorităților din România. Ar vrea cazuri de COVID-19 ca să spună că au totul sub control, și n-ar vrea, pentru că asta înseamnă că, dacă situația scapă de sub control, nimeni cu putere de decizie habar n-are ce să facă. Vezi ce s-a întâmplat în tragedia de la Colectiv.

O dovadă în acest sens e controlul de pe aeroportul „Henri Coandă”. Te-ai fi așteptat la filtre, luat temperatură, eventual scannere termice. Nu-i cazul. Pe aeroportul Otopeni, cei care vin din alte țări sunt întrebaţi dacă au locuit într-o zonă unde erau persoane infectate cu coronavirus şi dacă au intrat în contact direct în ultimele 15 zile. Apoi, trebuie să scrie dacă au fost spitalizaţi în ultimele trei săptămâni şi să specifice dacă au avut simptome. Da, e un formular pe proprie răspundere.

Ce-ți rămâne de făcut? Întâi, nu te grăbi să iei vreo mască chirurgicală și s-o tragi pe față. E aproape inutilă, dacă n-ai grijă de igiena ta, de locurile prin care te plimbi sau de modul în care o folosești. Realitatea e însă că o astfel de mască nu face mare lucru să te protejeze. Eventual îi protejează pe alții de tusea și strănuturile tale. Cel mai bine e să urmezi sfaturile OMS.

Ultimele zile au fost un cancer informațional. Ceea ce poate nu te miră, dat fiind că niciun ministru și nicio administrație, în ultimii 30 de ani, nu s-au descurcat bine în situații de criză. În plină panică din Italia, un medic a spus că nu a fost niciun instructaj făcut. Totodată, în privința dotărilor, de la măști la dezinfectanți și aparate medicale, achizițiile nu au fost încă făcute de România. Iar la nivel mondial nu sunt prea multe stocuri, din cauza epidemiei din China.

Pentru România, Ministerul Sănătății a publicat un infografic cu câteva reguli de bun simț. Te speli des pe mâini cu soluții care dezinfectează, nu îți atingi ochii, nasul sau gura cu mâinile murdare, nu strănuți fără să pui ceva la gură și nas, nu iei medicamente după ureche și nu te încrezi în tratamente băbești (nici bicarbonatul, nici șosetele în oțet nu îți salvează viața).

Victor Costache, ministrul Sănătății, a vorbit despre cum avem alimente și, la o adică, putem sta lejer izolați. Apoi, că România are centre de carantină în toată ţara, cu o capacitate de 3 559 de locuri. Dar unde pui că Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, aruncă alte cifre? El a spus că sunt 4 172 de locuri în 125 de locaţii, în 40 de judeţe.

Problema cu aceste centre de carantină e că sunt făcute haotic, după cum îți arată un singur caz din Focșani. Locul găsit a fost baza de practică de la Colegiul „Mihail Kogălniceanu”. Apoi, a fost cazul din Bacău cu spațiu de carantină într-un internat. Decizii luate ca să putem spune, oficial ca țară, că avem locuri de carantină. Pe hârtie. Nepăsarea s-ar putea, într-adevăr, să fie mai fatală decât COVID-19. Dar panica nu-i o caracteristică doar a românilor. Austriecii, de exemplu, au început să verifice și trenurile care vin din Italia.

Însă heirupismul ăsta îi face pe oamenii simpli, din Focșani, Bacău, Cluj, Craiova sau București, să se întrebe de ce trebuie să împartă spațiul lor cu bolnavii. Infodemia atât de dăunătoare îi face pe majoritatea cetățenilor să asocieze o astfel de epidemie cu ceva mai grav, cum ar fi lepra. Implicit, spiritele se încing, panica crește și totul devine un haos.

COVID-19 e o chestie nouă. Sunt o mulțime de incertitudini, cum ar fi limitele între care se poate răspândi și cât de repede o face. Carantina e gândită pentru 14 zile din momentul în care cineva e confirmat cu virusul. Dar ce faci când nu e confirmat, dar apoi se descoperă că e bolnav?

Asta se numește „super spreading” și presupune că un pacient poate să nu aibă simptome, dar să aibă virusul. Totodată, transmite virusul mai repede decât alți pacienți cu simptome. Rata medie de infectare e de 2,6 persoane la fiecare „transmițător”. În cazul „super spreaderilor”, media e mult mai ridicată, deși nu există cifre exacte. Un caz celebru e cel al unui britanic revenit din Singapore.

Totodată, chinezii susțin că au identificat un caz al unui bărbat de 70 de ani care nu a avut niciun simptom timp de 27 de zile. Ceea ce ar aduce probleme suplimentare, pentru că o carantină de 14 zile ar fi ineficientă. Deocamdată, atât cazul britanicului cu super spreading, cât și al bărbatului din China sunt izolate și e foarte probabil să fie excepții. Pentru majoritatea oamenilor rămân valabile simptomele de gripă și perioada de aproximativ două săptămâni. În funcție de sistemul imunitar al fiecăruia, datele se pot schimba între recuperare și moarte.

Pe fondul infodemiei s-a plimbat mult și teoria că 2019-nCoV e un virus de laborator. Implicit, ar fi folosit acum la decimarea populației. Ceea ce-i o grijă întemeiată în mințile protejate de tichie dublă de staniol. Nu e exclus că în lume sunt laboratoare unde sunt testate tot felul de virusuri, dar teoria cu uciderea în masă a populației lovește fix în bani. În China, s-au închis fabrici și oamenii muncesc mai mult de acasă. Mobile World Congress, un eveniment anual derulat în Barcelona, a fost anulat și asta a dus la o pierdere de circa cinci sute de milioane de euro pentru Barcelona și Spania. În România, pe fondul haosului, sunt pierderi la bursă din cauza acestei amenințări.

Nimeni nu-și permite o panică globală acum. Mai ales China, care are nevoie de bani pentru proiectele sale de dezvoltare și control în Asia. Nici Statele Unite ale Americii, pentru că depinde de Asia prin companiile sale. Nici Rusia, fiindcă nu are o situație economică atât de bună, încât să se descurce de una singură.

Cât despre vaccin, informațiile despre virus au fost făcute publice. Dar crearea unui vaccin nu-i atât de simplă, chiar dacă mai multe țări și mai mulți specialiști lucrează la așa ceva. Odată obținută, formula vaccinului intră în teste. Mai întâi, pe animale. În prezent, sunt folosite mii de animale infectate cu COVID-19 tocmai ca să dezvolte natural anticorpi. Și să testeze niște încercări de vaccin. Dacă totul merge bine, urmează testul pe oameni. Cine se oferă? E necesar un număr mare de cobai, apoi vaccinul trebuie să treacă prin tot felul de aprobări până să fie disponibil în majoritatea țărilor. Sigur, poți spune că în China comunistă lucrurile vor fi grăbite. În UE sau SUA, siguranța pacienților e mai importantă.

Virusurile au prostul obicei de-a suferi mutații. Așa și trec de la om la animal. Iar mutațiile sunt dependente de regiuni. Deocamdată, estimarea e că în 18 luni ar putea exista un vaccin care să poată fi folosit pe scară mare. Dar este doar o estimare.

O problemă de sănătate care afectează o regiune, o țară sau o lume ajunge, inevitabil, să afecteze puternic și economia. Uite o cifră dramatică: în ultimele patru sesiuni de tranzacţionare, aproximativ trei mii de miliarde de dolari au fost şterse din valoarea MSCI World. Acesta e un indice de piaţă care urmăreşte evoluţia a 1 644 acţiuni la nivel global. Pierderile au fost cauzate de COVID-19 pe mai multe niveluri.

China are aproximativ 288 de milioane de muncitori care fac naveta din zone rurale în fabrici. Asta înseamnă o treime din forța de muncă și aproape 30% din toți angajații pe care îi are țara în fabrici. Astfel, producția a stagnat și din cauza anului nou, și din cauza epidemiei.

Economistul Valentin Ionescu a explicat pentru VICE la ce ne putem aștepta. „E prematur să ne pronunțăm asupra unor estimări în ceea ce privește pierderile suferite. Dar putem să ne uităm la niște puncte de risc determinate de ponderea semnificativă a Chinei în economia mondială. […] Există astfel riscul să fie afectate anumite industrii de scăderea producției pe domenii […] poate afecta industria altor țări care produc echipamente sau bunuri finite. Cum ar fi autoturismele, care folosesc piese din China, iar companiile ar risca să nu găsească furnizori noi. Asta se întâmplă mai degrabă la produse ca pielărie, textile etc., unde alte țări pot găsi o oportunitate, dacă China nu poate acoperi cererea.”

Când vine vorba de România, noi ne bazăm mai puțin pe ce face China, dar mai mult pe țările care care au treabă cu China, în special, Germania. „Dacă aceasta va fi afectată, probabil, indirect și noi vom resimți impactul. Un efect direct în relația România-China există, mai ales pe bunuri importate. Însă ne interesează mai mult ce face Germania pe relațiile cu China”, a adăugat economistul.

O să zici însă: „Dar stai, că am văzut eu că se golesc magazinele! Murim de foame!”. Valentin Ionescu explică însă că penuria de bunuri - magazinele golite - apare în general în funcție de percepția oamenilor vizavi de un pericol. Asta poate să rezulte dintr-o comunicare proastă, din informațiile care circulă între oameni, de nivelul de cunoaștere a fiecăruia. Sunt oameni, care pe fondul infodemiei, au început să dea valma în magazine. Dar nu te arunca încă la provizii, întrucât orice stat are întotdeauna stocuri pentru situații critice.

Televiziunile și publicațiile panicarde dau imagini cu magazine goale și magazinele sunt goale pentru că oamenii au auzit la TV că sunt goale, așa că le golesc de necaz, ca să nu se trezească în magazine goale. Sună stupid? Poate, dar e și realist.

Aici ar trebui să fie o concluzie, dar încă e epidemie - posibil pandemie - și România încă încearcă să țină sub control situația. Așa că nu există o concluzie, doar un set rezumat de reguli. Situația poate îți pare dramatică, dar e mai puțin dramatică decât ai crede. În plus, virusul SARS a fost chiar mai grav, deși, paradoxal, au murit mai puțini oameni de la el.

Orice infectare cu COVID-19 nu înseamnă automat moarte. Sunt zeci de mii de cazuri confirmate, câteva mii de decese, dar nu mai grav decât la gripa clasică sau alte tipuri de boli infecțioase. Nu lăsa panica să te facă imprudent. Provizii sunt în magazine, chiar dacă angajații nu țin pasul cu alimentarea rafturilor. Situația mai gravă e că, economic, momentul acesta se va resimți într-o formă sau alta în prețurile finale ale echipamentelor de producția cărora China e direct responsabilă.