După ce-am făcut COVID mi-am dat seama de ce statul n-a știut să convingă românii să se vaccineze

Ianuarie a fost luna în care m-a atins și pe mine COVID-ul. Frate-miu din Anglia mi-a zis „you became a basic bitch” după ce am luat Omicron, cea mai virulentă tulpină a coronavirusului de până acum, care a adus noi recorduri ale numărului de cazuri. Nu mă înțelege greșit, zilele de izolare au fost o binecuvântare pentru nevoia mea de a avea niște timp pentru mine, dar știu însă că spun asta cu ușurință pentru că sunt triplu vaccinată și nu fac parte dintr-o grupă cu risc. 

Ce m-a surprins în prima zi de verdict pozitiv a fost confuzia. Deși teoretic știam ce am de făcut – să sun la DSP, să-mi contactez prietenii și cunoscuții cu care intrasem în contact –, uitasem complet că trebuie să sun și medicul de familie. Noroc cu vocea robotului de la call-centerul COVID. Asta m-a făcut să mă-ntreb ce nevoi aș fi avut de la comunicările oficiale pentru ca procedura asta să ne intre în automatism. Nici n-am scris asta bine că o rudă apropiată, infectată cu COVID, mi-a spus: „nici nu știu numărul de la DSP”.

Ca să înțelegi mai bine confuzia pe care o descriu, te invit să arunci un ochi pe imaginea de mai sus. Mesajul o fi pornit de la cele mai bune intenții, dar când mă uit la el privirea e distrasă de prea mult text și elemente grafice care te confuzează și te pune-n gardă că informația aia e dificil de înțeles. Zic asta după ore bune petrecute pe canale oficiale de comunicare, în care m-am uitat la clipurile din campaniile de comunicare. Am înțeles că, din păcate, e normal să fiu confuză.

Distribuirea conținutului online oficial cu mesaje legate de pandemie, fie ele despre măsurile de protecție socială sau vaccinare, arată că niciuna dintre instituțiile implicate în comunicarea pandemiei nu și-a asumat un rol clar de emițător al mesajelor. Mai multe pagini de Facebook ale autorităților transmit informații legate de pandemie: Ministerul Sănătății, RoVaccinare, Guvernul, Ministerul Afacerilor de Interne și, în câteva situații, Ministerul Culturii.

Pe YouTube e altă zăpăceală. Dacă la începutul pandemiei, canalul Guvernului era cel pe care au fost postate primele clipuri de informare – cele create în parteneriat cu OMS sau cele din perioada stării de urgență – după apariția canalului RoVaccinare rolurile s-au schimbat. Majoritatea videourilor apar acum pe acest canal, care ține de Consiliului Național de Vaccinare, un organism interministerial fără personalitate juridică în subordinea Secretariatului General al Guvernului și sub coordonarea prim-ministrului. Acesta nu dispune însă de fonduri pentru comunicare, deși a fost făcut emițător principal.

Canalul de YouTube al Ministerului Sănătății are campanii de acum cinci ani, în mod ironic despre vaccinare, în care Victor Rebengiuc îți spune că „vaccinurile salvează vieți” – clipul face parte dintr-o campanie provaccinare lansată în 2016. 

Noroc cu canalul Guvernului, care are un playlist doar cu campaniile de comunicare. Însă, dacă ai vrea să vezi toate campaniile și mesajele transmise de la începutul pandemiei nu le poți găsi pe toate în același loc, aranjate într-o logică coerentă (cum are guvernul din Singapore, de exemplu). Trebuie să cauți pe fiecare cont în speranța că afli ce ai nevoie.

Da, descentralizarea comunicării e un lucru bun, pentru că așa crește șansa de a ajunge la cât mai multe segmente de public, dar poate fi și confuză fără o implementare clară, ca să știi ce informație cauți la care autoritate. Profesorul de sănătate publică Răzvan Cherecheș consideră că are sens să ai un grup de comunicare strategică unde e centralizată toată comunicarea. „Grupul ar trebui să stabilească liniile strategice și să aibă oameni care să poată implementa. E nevoie de oameni din comunicare, marketing, publicitate, care să colaboreze sub supervizarea oamenilor din sănătate publică, psihologie, economie comportamentală ș.a.m.d., care să dezvolte materiale continuu. Grupul de la noi nu comunică nimic, de fapt nici nu coordonează comunicarea. Titlul e greșit”, a declarat acesta pentru VICE.

Lipsa unei asumări strategice se observă și în discursurile publice despre finanțările primite, sau mai degrabă despre lipsa lor pentru campaniile de vaccinare. După cum îți spuneam și când am analizat mesajele, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a admis că CNCAV nu a avut bani de comunicare, iar consiliul are mai degrabă un rol strategic.

Conform UNICEF România, partener strategic al Guvernului, reprezentanții organizației și-au oferit sprijinul pentru realizarea campaniilor de promovare a imunizării din februarie, mai și august 2021. Campanii pentru care UNICEF a colaborat cu CNCAV, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătății și alte instituții. Rolul lor a fost de „partener în campania de promovare a imunizării, acoperind costurile de producție ale spoturilor video și audio” după cum au arătat în informarea primită de VICE de la UNICEF.

Sigur, nu-i rău că statul român a primit ajutor, dar lipsa unor fonduri alocate comunicării într-un moment de criză arată haosul administrativ și lipsa unei viziuni pe termen lung care să schimbe atitudinea populației.

2020 – Din cele 24 de videouri realizate în 2020 sub egida Ministerului Sănătății, a Ministerului de Afaceri Interne, a Guvernului și, uneori, împreună cu Crucea Roșie, nouă au fost create și difuzate în starea de urgență. Sunt clipuri gândite într-o paradigmă de criză, care sfătuiau să rămânem acasă, să evităm zonele aglomerate, să ne protejăm apropiații și promovau măsurile de protecție socială și prevenire. Mesajul lor e clar, concis, cu un ton neutru de informare, poate uneori imperativ, dar era o situație cu adevărat specială în care abia începeam să înțelegem ce înseamnă, de fapt, pandemia. 

Cam așa a decurs și campania de comunicare din vara aceluiași an, cu cinci clipuri, prin care se promovau măsurile de protecție, în special purtarea corectă a măștii. Sigur, poți spune că spoturile sunt cam anoste, însă repetă mesaje esențiale de reținut. E exact ce-ți spuneam la început că aș fi avut nevoie: de mesaje repetitive cu pașii necesari, de exemplu pentru testare sau ce faci după pozitivare. Însă, din păcate, mesajele informative, concise și repetitive s-au oprit acolo.

În a doua zi de Crăciun în 2020, România a primit primele zece mii de vaccinuri, iar, odată cu reușita acestui demers științific și tehnologic, comunicării i s-a mai adăugat încă un mesaj de transmis: nevoia de a te vaccina. De aici începe confuzia comunicării, pe care inclusiv reprezentanta OMS Heather Papowitz a semnalat-o în vizita din noiembrie 2021.

2021 – La începutul anului, am trăit cu speranța naivă că, datorită vaccinului, pandemia nu mai are mult. Se pare că am subestimat virulența antivaxxerilor și numărul persoanelor sceptice față de vaccin. Dintr-odată, comunicarea a fost centrată pe mesaje care încurajau inocularea, însă cu goluri semnificative: n-au fost luate în considerare persoanele care nu vorbesc româna sau cei pentru care româna nu e limba maternă, nici cei cu fobie de vaccinuri, nu s-au oferit suficient de clar și des informații explicative despre vaccinuri – ce conțin, cum funcționează etc. Pe lângă asta, nu am avut mesaje care să reflecte situația curentă, ci s-a insistat pe un context al unui „normal” pe care nu l-am mai trăit de doi ani.

De exemplu, uită-te la campania din vara lui 2021 cu „Ce conține vaccinul?”, care-ți arată promisiunea întoarcerii la viața de dinaintea pandemiei și îi ia ca endorseri, printre alții, pe vărul Săndel, Lucian Mîndruță, Andreea Esca, Victor Rebengiuc și doctorul Beatrice Mahler, directoarea spitalului Marius Nasta. Nu pot să nu mă-ntreb cum și-au gândit coordonatorii campaniei de comunicare grupurile țintă, care au fost profilurile oamenilor la care încercau să ajungă.

Reține că niciunul din clipurile campaniei nu a fost în limba romani, maghiară, germană sau limbi de circulație internațională, cum ar fi engleza sau franceza, pentru imigranții sau expații de pe teritoriul României. Primele clipuri în romani și în maghiară au apărut la finalul lui noiembrie, la mai bine de 18 luni de la începerea pandemiei.  

Ideea campaniei din vară a fost să convingă prin emoție, așa că au ales persoane publice care să împrumute încredere și capital social campaniei. Dar sunt oamenii ăia reprezentativi pentru publicurile la care vor să ajungă? Pe lângă Beatrice Mahler, toate persoanele alese sunt personalități cunoscute și poate chiar dragi publicului 40+, ceea ce poate indica un grup țintă de interes. Și-au atins videourile ținta? În acest moment, nu se știe.

Cu ce mesaje au venit către oamenii? Ei, aici e partea dubioasă, pentru că se vede și în aceste clipuri cât de tare se evită pozițiile ferme în raport cu vaccinarea. Esca spune că fiecare trebuie să facă exact ceea ce-i dictează conștiința, vărul Săndel își începe și el discursul cu „nu spun nimănui ce are de făcut, fiecare face și gândește ceea ce trebuie pentru el”, Baciu încearcă să o ia pe urmele lui Cîțu și să fie următoarea figurină a cabinetului și, desigur, Lucian Mîndruță care povestește despre turele cu bicicleta de la București la Constanța. 

În aproape toate clipurile ți se amintește ce-ai avut, ca un șantaj emoțional, fără să arate însă un minimum de empatie față de cum s-a modificat viața în anii ăștia. În plus, nu sunt adresate în niciun fel nevoile celor nesiguri sau sceptici față de vaccin. Singurul clip din vara lui 2021 care are sens, pentru mine cel puțin, e cel în care Rebengiuc vorbește despre nesiguranță și teamă, în care își asumă poziția omului care simte nesiguranța prezentului și face ceea ce poate pentru a-și asigura siguranța proprie și a oamenilor din jur.

La polul opus sunt clipurile în care vezi diferite poze cu președintele Iohannis, Gheorghiță și alți înalți ai statului la centrul de vaccinare Romexpo sau webinarul de șapte ore și jumătate pe care-l asculți cât faci naveta între Cluj și București. Dar hai să zic că prezentările în Powerpoint fac oarecum parte din cultura unor generații. 

Pe lângă asta, mai vezi și diferite încercări de comunicare care au murit din fașă, cum ar fi seria „mic dicționar de vaccinare”, unde ar fi trebuit să se explice noile cuvinte care ne-au intrat în vocabular odată cu pandemia de coronavirus.

Sunt și cele două clipuri despre ce conține vaccinul făcute de doctorul Laura Ghibu, consilier onorific în CNCAV.

Sau seria istorică despre „omenirea în pandemii”.

Sau întrebări scurte despre particularități legate de vaccinare, moduri în care oamenii se pot înscrie pe platforma RoVaccinare sau diferite declarații și interviuri. 

Sunt Inițiative pertinente, dar pentru care nu pare să există o echipă care să le asigure coerența și continuitatea. 

La fel și cu exercițiul de comunitate făcut de RoVaccinare pe Facebook. Cineva a creat un grup privat, dar pentru cine? Nu pentru cei nehotărâți care ar putea fi convinși să se vaccineze, ci pentru cei care sunt deja vaccinați. Și nu, nu e vorba de vreo discuție moderată și nici nu e locul unde să găsești răspunsuri la întrebările tale, pentru că nu e nimeni care să facă asta. E pur și simplu încă un grup în care utilizatorii împărtășesc știri sau încearcă să afle diferite răspunsuri unul de la celălalt, nu de la cineva avizat care reprezintă RoVaccinare și, prin urmare, poziția statului. 

Un spin pozitiv al grupului e că de aici pagina oficială RoVaccinare poate prelua conținut, povești de la oameni care au mers să se vaccineze sau care au trecut prin boală. Poate că are un rol în a-i face pe oameni să se simtă oarecum recompensați că au făcut ceva de bine când s-au vaccinat, dar altfel pare doar încă o chestie bifată ca să fie bifată. De maratonul informării ți-am povestit deja aici, dar pe scurt, e vorba despre 12 ore de transmisie live, non-stop, cu specialiști, fără nicio cale de-ți selecta informație. Desigur, au fost și aici gafe de imagine, cum a fost bradul de Crăciun construit la secția de vaccinare de la Palatul Copiilor din București, care s-a lăsat cu amenzi de 90 de mii de lei de la Garda de Mediu. Mă opresc aici.

Am fost curioasă să văd cum au arătat campaniile și în alte țări. Specialista în comunicare Dana Pascu mi-a dat exemplu Organizația Mondială a Sănătății care nu a avut niciun fel de material care să inspire frică, forță, impunere sau ceva din zona asta. „Materialele erau colorate și clare, prietenoase, fără să te agreseze nici măcar vizual. Cred că acolo unde nu a fost despre forță și frică, au fost chestii care te băgau în ceață”, a explicat ea. 

La nivel internațional, singaporezii pare că au dat clasă întregii planete. În cazul clipurilor de campanie, și-au făcut filmul cu muzică pop și oameni care se distrează. 

Desigur, clipurile sunt traduse în toate cele patru limbi oficiale ale țării. Și, ca să vezi cât de atenți sunt, au pregătit o campanie dedicată celebrării noului an chinezesc, tocmai pentru că știu că oamenii se adună cu neamuri și prieteni, iar mesajul clipului e livrat printr-un scenariu în care te-ai putea regăsi. 

„O campanie de comunicare care nu pune destinatarul în centrul său – deci persoană care are putere de decizie, autonomie și responsabilitate față de ceea ce face –, nu e o campanie etică. Astea sunt niște standarde internaționale stabilite”, a adăugat Dana.

În Marea Britanie, Elton John și Michael Caine se tachinează cu umor, Franța e pe ritmurile lui Pharrell Williams care cântă despre libertate în timp ce-ți face poftă de emoția fotbalului, ceea ce atinge o masă mare de suporteri, în timp ce Canada a prezentat efectele în lanț ale vaccinului.

Ionuț Codreanu, coordonator al programului de cercetare și educație media al agenției Activewatch, a subliniat că autoritățile n-au reușit să construiască o relație responsabilă cu presa și aceasta nu ar fi trebuit să primească banii de la stat, pentru că astfel a creat o relație de client. Acel spațiu publicitar ar fi trebuit alocat din interes public, în condițiile crizei.

Când vine vorba despre comportamentul presei, el dezaprobă alegerea anumitor instituții media ai căror reporteri se luau de oamenii de pe stradă și îi filmau că nu poartă masca corect. „Oamenii ăștia nu existau înainte, dar, dintr-o dată, au devenit un țap ispășitor pentru felul în care se răspândește virusul în comunitate, iar singurii care i-au validat au fost Șoșoacă și alți oameni de pe internetul ăla bizar în care afli că dacă bei ceai de ciuboțica cucului îți cresc anticorpii”, a completat Ionuț.

Cristina Lupu, directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, a evidențiat și că una dintre greșelile majore în acest raport dintre instituții și presă a fost lipsa de transparență, în special în cazul Grupului de Comunicare. 

„Până la urmă erau plătiți din bani publici și jobul lor era să comunice. Pentru a-i putea valida cu încredere ar fi trebuit să știm cine sunt ei. În al doilea rând, n-ar fi trebuit să blocheze accesul la informații. Presa locală a fost disperată în perioada aia pentru că toată comunicarea a fost mutată la Grupul de Comunicare Strategică, care răspundea doar cui voia. Jurnaliștii din local au rămas blocați pentru că ei nu aveau acces la informații”, a adăugat Cristina.  

În contextul perioadei din primăvara lui 2020, când au fost blocate anumite site-uri, Cristina a nuanțat că astfel de demersuri nu funcționează cu adevărat, pentru că își găsesc alte locuri. „Există cazuri în lumea asta în care dezinformarea pe Whatsapp a produs catastrofe, după cum o arată și un episod din Last Week Tonight cu John Oliver. Nu faci decât să îngropi informația în zone pe care nu le vezi. Ea continuă să crească, iar apoi te întrebi apoi cum a apărut AUR”, a completat ea. „Plus că autoritatea învață că are voie să cenzureze. Asta e cea mai mare problemă, dacă autoritățile văd că oamenii sunt ok cu limitarea libertății de exprimare.” 

Eu am trecut prin COVID – și, din ce-mi pot da seama acum, cu bine – și mă pot bucura cât de cât că lucrez în domeniul în care lucrez și, implicit, mă descurc un pic mai bine la găsit informații decât cetățeanul obișnuit. Dar pentru mii sau chiar milioane de oameni e teribil de dificil. Așa am ajuns să compun acest articol care să-mi arate, și să ne arate, că putem mai bine de atât.

Posibil ca din 2022 să discutăm de COVID ca de o gripă mai dură, dar și pentru când vom ajunge la o situație mai bună tot avem nevoie de resurse informaționale țais.