Muzica trap explicată pe limba lui taică-tu, ca să nu-ți mai dea interdicție la Ian și Azteca

Salut. Sunt Ariana, am 20 de ani și, până ieri, tot ce mă interesa despre trap era cât de frumoasă e Dana, iubita lui Azteca. În rest, nu m-a rupt niciodată, așa că n-am înțeles hype-ul.

Dacă mă-ntrebi pe mine, trapul românesc e un mix nesimțit între versuri scurte, care par generate de cevacevasărimeze.ro, misoginism cum auzi doar în bodegile de provincie, droguri și bătăi. Aș zice că trapul are multe în comun cu pornografia: creează așteptări toxice adolescenților. 

Oricum, am vârsta potrivită să fiu în target, așa c-o să-ți explic cum stă treaba cu fenomenul ăsta care a făcut o generație să fredoneze nonsensuri în slow motion și cum poți și tu să-l agreezi – dacă vrei, că la fel de bine poți să-l ignori. Dacă însă ești părinte, te poate ajuta. Nu merge să-i interzici copilului tău să asculte Ian, în schimb poți să-i explici cum să nu fie ultimul jegos cu femeile și că dacă bagă droguri s-o facă cu cap.

Dar până acolo, ți-am făcut o listă cu lucruri generale despre trap și am analizat câteva piese ca să-nțelegi mai bine care-i faza.

Termenul „trap” vine de undeva din Atlanta și se referă la casele în care se fabricau și vindeau droguri. Rapul agresiv, care vorbea despre neregulile din cartierele periferice: violență, ghetouri, consum de crack și sărăcie, a devenit o cultură și un fel de refugiu pentru americanii care veneau din genul ăsta de peisaj.

În România, trapul și-a făcut marele debut prin 2015, odată cu Șatra Benz, și, în teorie, se învârte în jurul aceluiași concept: pătura inferioară a societății care aspiră la burghezie – „din mahala la palat”, dacă mă-nțelegi. Trapperii, cu dreaduri și împodobiți cu lanțuri de aur, îți spun cum au plecat de jos, au trecut prin dependențe și traume și s-au ridicat singuri, iar acum o ard pe opulență.

Dacă privești lucrurile din unghiul ăsta, nu-i de mirare că au prins așa bine în România. Îți spun ce vrea toată lumea să audă: că se poate și mereu ai o cale de ieșire. Și nu o fac oricum. Poate că toate înjurăturile pe care le aruncă în piese fac oamenii să relaționeze altfel cu mesajul. Prin limbajul ăsta „de cartier” – dacă vrei să-i spui așa – transformă melodiile în ceva mai personal, care-ți arată că viața nu-i doar despre cuvinte pretențioase.

Unde mai pui că pubertatea e vârsta la care te lovesc hormonii și rebeliunea? Dacă-ți înveți copilul că înjurăturile sunt cuvintele diavolului, probabil o să asculte și mai îndârjit trap. E și asta o metodă de comunicare.

Și-acum lasă ipocrizia, că ai ascultat și tu, la vremea ta, rapul anilor ‘90 și 2000, unde erau nelipsite vulgaritățile și argoul. Pe-atunci, rapul îți arăta viața din cartier, cam ce încearcă și trapul acum. Diferența o face opulența pe care și-o arde ultima categorie și pe care o critică rapul de acum două decenii. 

Sigur, nu încerc să le justific versurile și nu zic că se îndreaptă într-o direcție neapărat bună. Și aici nu mă refer la veșnica lozincă să-ți ferești copilul de înjurături că ajunge pe maidan, dar problema în sensul ăsta nu sunt piesele per se, ci tu. Ar trebui să-ți înveți copilul despre droguri, sexualitate și cum ar trebui să trateze femeile înainte să-i spună Ian în căști: „Alo, sună pizda, adu linii.”

În plus, deși realitatea prezentată în trap e destul de distorsionată – cât să și alergi de gardă? –, trapperii îți spun că viața nu e deloc roz. Pe lângă toate găurile corpului pe care promit să le umple, ridică un semnal de alarmă când vine vorba despre consumul de droguri, violența și sărăcia din orașele românești. 

În ultimii ani, consumul de droguri din România pare să crească din ce în ce mai mult, în timp ce autoritățile privesc cu atenție și îngrijorare la tinerii care mor la festivaluri și se prefac că rezolvă ceva dacă cresc pedepsele. 

Romantizarea drogurilor a devenit o cultură și nu numai în trap și, oricum, nu poți să arunci vina pe „muzica generației de azi” că instigă la consum. E un subiect sensibil despre care pe care ar trebui să-l abordezi în aceeași manieră, să te documentezi și să prezinți situația așa cum e: cu bune și cu rele. Până la urmă, o să-ți convină mai mult să afle de la tine decât din altă parte.

Trapul pare să aibă câteva elemente în comun și cu manelele, mai puțin vocea, care în manele e melodioasă, clară și, ei bine, bună per total. În rest, motivele dușmanului, cel al banului și lungirea vocalelor într-un gest de jale sunt prezente în ambele, necontenit.

Fuziunea s-a produs pentru prima oară în 2020 odată cu „Dau Moda” a lui Jador și Lino Golden, piesă care a dat startul curentului „trapanele”. De-atunci și până acum au apărut mai multe colaborări între trap și manea, inclusiv un fel de remake pentru „Made in Romania”, pe care cântă și Florin Cercel.

2020 a mai adus și „Bruneta” a lui Alex Velea și Jador, „Fake-uri” tot de Velea și masterpiece-ul auditiv „Vine poliția”, unde Nelu Ploieșteanu cântă versurile: „Vine poliția / Și-mi ia toată marfa / Ascund dolarii și mărcile / Să nu-mi facă negre zilele.” Cum s-au înțeles la versuri, doar ei știu.

În funcție de unghiul din care privești manelele, poți să înțelegi că se mai aseamănă la un capitol cu trapul: n-ai cum să nu te rupi – pardon, să te distrezi respectuos – pe ele la petreceri. Sunt catchy, unele rup pe beat și te fac să te simți bine. În orice caz, ambele genuri te fac să te gândești de două ori înainte să-ți dai căștile la maximum în autobuz.

Când asculți trap e bine să ții cont de două lucruri: nu căuta versurile și, dacă se întâmplă să înțelegi ceva din ele, nu le lua ca atare la prima mână. Ele pot fi chiar mai puțin de atât și-ți arăt asta mai jos, unde le-am luat în serios, pe unele le-am tratat în eterna filosofie „ce-a vrut autorul să spună sigur e mult mai mult decât a zis”, iar la altele ți-am zis direct care-i treaba cu ele. Așa că aici o selecție de cinci piese trap cu cele mai recurente teme din gen ca să le-nțelegi mai bine.

Ian și Azteca – „BAG UN BLUNT”

Regula numărul 1: nu te lăsa intimidat de refren și dă-i timp. Incipitul te introduce în universul autorilor, marcat de drogurile din care-și trag inspirația: „Pun vreo trei în cioată, când fac artă”. E subliniată jertfa pe care o implică opera: „Bag un xanny și mă rupe la ficat” și nu lasă nicio forță exterioară să le pătrundă intimitatea creativă: „Sună telefonul, răspund altă dată.” 

Pentru că ți-am zis să ai răbdare, piesa îți arată și care-i motivația din spatele primelor versuri: „Cumpăr o casă lu’ mama, lu’ tata / Până atunci muncesc c-o să vină răsplata.” Aici e și un sâmbure de adevăr și duioșie, pentru că se tot revine la tema de la care a început, de fapt, trapul: sărăcia și neregulile din societate.

Killa Fonic și Nane – „Haolo”

După cum probabil ai ghicit, e o piesă despre bani, sex și opulență. N-am să te mint, nu știu ce-a vrut să spună autorul, poate c-a vrut doar să transmită o stare. Și pare că a reușit dacă iei în calcul cele 16 milioane de views de pe YouTube.

Tot ce pot să-ți zic, însă, e că obiectificarea femeii e o temă recurentă în trapul românesc. Adesea o să dai de cuvinte cu sens peiorativ ca „zdreanță”, „coardă”, „târfă”, „fă”, „pizdă” și „bagaboantă”. În cazul ăsta, repet: cel mai sănătos e să nu le iei ca atare. 

Nane e cel care a introdus termenul „coardă” în trapul românesc, pentru care a dat și o explicație într-un interviu mai vechi: „Chit că folosim cuvintele astea în piese, cu fiecare ocazie, la fiecare interviu, spunem că trebuie respectate femeile. Cuvintele astea se folosesc la caterincă.”

La final, a zis ceva util și pentru tine, drag părinte confuz și revoltat: „Câteodată mi se pare că adulții își pun mai multe probleme decât copiii. Ei se distrează. Contează și cum au fost crescuți. Cum i-a influențat mediul și părinții, educația pe care au primit-o. Nu îți iei educația din muzică. Nu putem da vina pe muzică pentru toate problemele din lume.”

În plus, nu doar femeile sunt vizate de termenii ăștia. Într-un diss din 2020, Abi i s-a adresat lui Alex Velea cu „fă”.

Că-n „Haolo” Nane și Killa Fonic reduc femeile la bani și sex, poți să-i spui „licență poetică”. Mai departe, tot responsabilitatea ta, ca părinte, e să-ți educi fiii să respecte femeile și pe fiice să nu accepte mizerii.

Marko Glass și Bvcovia – „Dior”

Trapul e cât de versatil se poate, iar piesa asta e un mix între română, engleză și melancolie. Tot despre femei, bani și droguri vorbește, dar beat-ul e diferit. Te face să te întrebi dacă nu cumva femeia e o metaforă pentru droguri. Oricum, e o melodie pe care poți s-o asculți abia după ce treci etapele inițierii în trap: confuzie, cringe, acceptare și vibeuit. Abia atunci începe să-ți placă sincer.

Șapte – „Tech”

„Tech” e un fel de „Gașca mea” de la Hi-Q, contextualizată. Nu e mult de spus și de interpretat, asta chiar e doar despre vibe și beat și prinde oricând. Poate să primească un punct în plus pentru versurile ceva mai puțin denigratoare față de alea de mai sus.

Ai din nou motivul drogurilor, despre care-ți amintesc că e bine să te documentezi și să ai o discuție cu adolescentul din casa ta.

În aceeași categorie cu „Tech”, îți las și următoarea piesă care merge pe aceeași idee: „Whiskey Cola” de la S.boi, Costez și Offbby.

Bonus: „O fut pe mamaie” – Rodry și Braker

Asta e ca să înțelegi mai bine că nu trebuie să iei versurile în serios. E foarte important să vezi satira din spatele piesei. Nimeni nu are vise erotice cu bunica lui și cum a zis și Nane: „Cuvintele astea se folosesc la caterincă.” 

Cu toate că esența trapului românesc stă în niște tipi tatuați care-ți vorbesc pasiv-agresiv despre droguri, bătăi și denigrează femei, poate să-ți dea și o stare bună dacă știi de unde s-o apuci. În procesul tău de acceptare, poți să iei în calcul sentimentul de incluziune pe care încearcă, mai mult sau mai puțin, să-l transmită, libertatea în exprimare și, ei bine, faptul că oricum nu poți schimba nimic.

Că-ți place sau nu, trapul există și direcția în care evoluează depinde de public și de ce consumă – în domeniul muzical, zic. În timp, poate că rimele vor trece de nivelul de generator online și autotune-ul din vocile artiștilor n-o să-ți mai înțepe urechile.

Până atunci, ca să-i arăți adolescentului că începi să-l înțelegi, poți să preiei gesturi de-ale trapperilor. Nu e așa complicat, fii atent. Unul dintre cele mai întâlnite e să-ți atingi nasul cu un deget, cum făcea și Elena Udrea înainte să fie arestată. Scopul nu e același, dar nu mai au rost detaliile. Gata, spor la cafelutsă.