Cristiana Pantici
5 cărți care să-ți aducă speranță în 2023 în România, că probleme ai deja
Știu, nu se anunță niște vremuri prea luminoase, dar până una-alta ți-am pregătit o listă de recomandări literare care să te mai scoată din vortexul știrilor pesimiste.
M-am îndrăgostit de Rapid pentru că pe stadion nu mi-a zis nimeni că locul meu e la cratiță
Deși am crescut cu un tată microbist, nu m-am gândit niciodată că aș putea deveni o suporteră adevărată. Mai târziu mi-am dat seama și de ce.
„Biblia vaginului” și alte cărți mai utile decât Cartea Sfântă dacă ești o tânără în România
Sunt acele momente în care găsești în cărți răspunsuri la acele întrebări pe care ți le-ai pus o viață sau în etapele cruciale ale dezvoltării tale. Iată câteva dintre cele care sigur te vor ajuta.
Poveștile astea arată că persoanele queer au trăit în România dintotdeauna, orice ar zice bunică-tu
Când te gândești că trăiești într-o țară civilizată, amintește-ți că în România homosexualitatea a fost incriminată până-n 2001.
Povestea asta m-a făcut să înțeleg de ce nu se legalizează prostituția în România
După abuzurile și violurile din adolescență, Amelia a fost vândută în Spania, unde a trebuit să se prostitueze. A scăpat de acest calvar și acum luptă pentru drepturile celor care au trecut prin asta.
Sunt femeie și momentele astea mi-au arătat că în România nu scapi niciodată de libidinoși penali
Sunt deja prea mulți ani de când am auzit și am trecut prin momente în care bărbații din România n-au arătat nicio limită în sexismul lor. Cred însă că poate fi eradicat comportamentul ăsta.
„Copilăria s-a sfârșit când am fost răpită.” Supraviețuitoarea unor ani de abuz îți spune povestea
Natascha Kampusch a fost răpită ziua-n amiaza mare când avea zece ani și ținută captivă ani în șir, victimă a abuzurilor. Povestea ei tragică e subiectul romanului ei autobiografic.
Povestea acestui viol m-a făcut să-mi fie frică să merg singură pe străzile din România
„Ca o haită de câini.” Așa descrie autoarea unei cărți despre abuzuri un grup de bărbați care ajung să comită un viol. Și de cele mai multe ori societatea se poartă cu ei de parcă ar avea circumstanțe atenuante.
O româncă mi-a povestit cum a supraviețuit relației în care a fost bătută, violată și aproape ucisă
O piesă a Irinei Rimes a inspirat numeroase românce să vorbească despre abuzuri. Una dintre supraviețuitoare mi-a spus povestea ei ca astfel să le ajute pe alte fete să nu trăiască niciodată așa ceva.
Vizita mea horror la un ginecolog din România, de la infecție la tratamentul care m-a făcut legumă
Să găsești un ginecolog potrivit poate fi o muncă sisifică. Am trecut însă prin câteva experiențe cu medici din România care m-au făcut să înțeleg că e necesar să ai unul bun.
Bacul îmi amintește în fiecare an de abuzurile pe care le-am trăit în liceu
Examenul de bacalaureat e un moment care, în mintea unora, reprezintă intrarea în lumea adulților. Pentru mulți elevi însă, printre care mă și număr, este și finalul unei perioade oribile.
Cartea asta cu cele mai hardcore mituri românești te face să uiți de lumea lui Harry Potter
N-ar fi basm românesc, dacă n-ar avea un zmeu sau ceva zână bună. Mitologia românească e însă mai mult de atât și există o poveste care te poartă prin ea cât te minunezi de folclorul ăsta.