Cum am aflat că sunt intersex

A șasea literă din LGBTQI vine de la intersex – persoane care s-au născut într-un corp care nu se încadrează în definiția normativă de bărbat sau femeie.

E un termen umbrelă care cuprinde multe variații diferite ale corpului – de exemplu, o persoană născută cu gene masculine și feminine. Din cauză că e o categorie atât de largă, e greu să știi câte persoane intersex există în lume. Estimările se întind de la 0,02 până la 1,7 la sută din populația globală.

Persoanele intersex nu sunt înțelese prea bine nici măcar de doctori. Într-un studiu din 2017, studenții la medicină au raportat că aveau mai puține cunoștințe medicale despre despre persoanele trans și intersex decât despre orice alt grup din spectrul LGBTQI. Cercetările Spitalului Universitar din Ghent și ale Centrului german Rutgers au descoperit că doar una din trei persoane din Olanda și Flandra poate explica ce înseamnă intersex.

Nu e ușor să trăiești într-o societate în care majoritatea oamenilor vor să te bage într-o cutie. Am întrebat trei persoane cum au aflat că sunt intersex și ce înseamnă pentru ele eticheta asta.

Am Sindromul Insensibilității la Androgen (SIA). Mama natură a vrut să fiu băiat, pentru că m-am născut cu cromozomi masculini XY, dar, în același timp, sunt sută la sută insensibilă la testosteron, așa că m-am transformat în fată.

În copilărie, mergeam adesea la medicul pediatru pentru că eram neobișnuit de înaltă. La 14 ani, i-am spus doctorului că nu îmi venea ciclul. Am făcut un test de sânge și nu ne așteptam să găsim nimic, dar rezultatele au fost surprinzătoare, așa că a trebuit să continuăm investigația. Atunci a început circul – și mai multe analize, RMN-uri, ultrasunete. În timpul unui RMN, mi s-a zis că nu am uter și nici ovare. Am plâns toată după amiaza. Mereu am visat că voi avea trei copii, așa că mi-a fost greu să accept asta.

Până la urmă, am fost diagnosticată cu SIA. Am fost derutată, pentru că nu mai auzisem de așa ceva. Le-am spus la două prietene, dar nu m-au înțeles – erau ocupate să alerge după băieți, în timp ce eu îmi chestionam identitatea. Acum eram bărbat sau cum? În scurt timp, am realizat că sunt aceeași Joyce ca până atunci. Cumva, diagnosticul m-a eliberat – în sfârșit aveam o explicație pentru înălțimea mea și schimbările de stare.

Mă cam întristează să le spun oamenilor că sunt intersex și că am testicule nedezvoltate, pentru că sună foarte masculin. Aproape toate persoanele intersex născute cu testicule nedezvoltate le-au eliminat chirurgical. Doctorii credeau în trecut că ar putea fi cancerigene, dar eu cred că recomandau asta doar pentru că li se părea deplasat să fii femeie și să ai testicule.

Fiecare persoană intersex e diferită, așa că decizia de a te opera variază de la un caz la altul. Eu sunt una dintre puținele persoane intersex care încă are testiculele, pentru că sunt foarte tânără. Testiculele îmi ajută corpul să transforme o parte dintre hormonii mei masculini în hormoni feminini, ceea ce înseamnă că nu am nevoie să iau niciun fel de medicamente.

Vorbesc mult despre identitatea intersex pe rețelele sociale și am jucat și într-o piesă despre persoanele intersex. Cred că e important ca lumea să știe că existăm.

În liceu, toate fetele vorbeau că le-a venit ciclul. Mie nu-mi venise, așa că am început să bănuiesc că sunt diferită. La 17 ani, am făcut o ecografie cu ultrasunete la spital. Când m-au sunat și mi-au cerut să revin pentru mai multe teste, am știut că ceva e în neregulă cu mine.

Până la urmă, doctorul mi-a zis că sunt intersex și că nu am uter și nici ovare. Am fost șocată. Din fericire, doctorul meu a fost foarte blând – știu că nu toată lumea a avut norocul ăsta. Mi-a zis că aveam cromozomi XY, ceea ce m-a făcut să-mi chestionez feminitatea, pentru că știam că aceia sunt cromozomi masculini. M-am speriat că oamenii vor putea să-și dea seama că sunt intersex. M-am dus la un psiholog care mi-a zis să nu le spun asta altora pentru că vor face mișto de mine. Părea că am un mare secret de păstrat. Și testiculele mi-au fost eliminate fără să mi se ceară consimțământul.

Din fericire, am putut vorbi cu părinții mei despre asta. De-a lungul anilor, le-am spus asta câtorva prieteni, dar mi-a fost groază să mă deschid, din cauza fricii și rușinii care îmi fuseseră induse.

Când am împlinit treizeci de ani, am hotărât să merg la Utrecht Gay Pride, un eveniment care se ține la Utrecht pe râu. Mă săturasem să-mi fie rușine. Mi-am comandat un tricou personalizat cu cuvântul „Intersexy” pe spate și am urcat pe o barcă cu unele dintre cele mai deschise la minte persoane pe care le știu, și tot am fost stresată.

Mi-am dat jos jacheta, toți mi-au văzut tricoul și, surpriză, n-a venit apocalipsa! Atunci am realizat că îmi doream să vorbesc deschis despre asta, cu mândrie. Apoi m-am implicat într-o organizație olandeză pentru diversitatea de sex, NNID. Un an mai târziu, am organizat cu ei primul pride pe bărci pentru persoanele intersex. Din fericire, în ziua de azi, oamenii au început să înțeleagă că sexul e mult mai divers decât am fost învățați.

Când aveam 15 ani, m-am dus la doctor pentru că mă durea spatele. Acesta a observat imediat că era ceva în neregulă cu mine, de când m-a văzut – am un corp în formă de pară, cu șolduri largi și umeri mari, ceea ce e o posibilă manifestare fizică a condiției intersex.

Am fost diagnosticat cu sindromul Klinefelter și mi s-a zis că am cromozomi XXY. Doctorul mi-a zis că nu pot produce testosteron și că nu am ajuns încă la pubertate, așa că va trebui să creștem nivelul de testosteron, ca să nu risc să fac cancer la sân și osteoporoză. Iar când doctorul îți spune ceva, îl asculți, ce să faci.

Mi-a mai zis că risc să am o capacitate mintală subdezvoltată și că s-ar putea să nu-mi găsesc ușor un job. Mă bucur mult că părinții m-au încurajat mereu să nu-mi trăiesc viața în funcție de informația asta, care s-a dovedit a fi eronată. Mi s-a mai zis și că sunt infertil, ceea ce a fost devastator.

Injecțiile cu testosteron au făcut minuni. Am devenit, dintr-o persoană introvertită și fără niciun chef de mișcare, o persoană masculină și foarte încrezătoare. Acum că mă uit în urmă, am altă impresie. Testosteronul mă făcea să mă port extrovertit, deși eu încă eram introvertit în interior. Chestia asta m-a făcut să-mi chestionez identitatea.

Cea mai mare problemă pentru mine e că toată lumea mă consideră un bărbat hetero cis, dar eu nu mă simt așa. Nu mă simt nici bărbat, nici femeie. Corpul în care m-am născut mi se potrivește perfect. Fără testosteron, probabil aș fi dezvoltat sâni. Mi-ar fi fost greu în adolescență, dar cine știe, poate aș fi fost și fericit. Cred că doctorii au vrut doar să-mi facă viața mai confortabilă.

Să fii intersex e o problemă de natură sociologică, nu medicală. Mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume în care să fie normal să am și sâni. Când am fost diagnosticat, nu se prea folosea termenul „intersex”. Am aflat despre el abia anul trecut, după ce am văzut documentarul Beste reizigers (un film despre cum s-a adoptat limbajul de diversitate de gen de către Căile feroviare olandeze).

Acum vreau să învăț cine sunt cu adevărat, pentru că mereu m-am adaptat la lumea din jur. Următorul pas e să renunț la hormoni. E palpitant, pentru că sunt pe hormoni de la vârsta de 15 ani. Nu știu cum e viața fără ei.

Articolul a apărut inițial în VICE Olanda.

Update, 26 martie 2021: Articolul a fost editat pentru a clarifica că a fi intersex nu e o identitate de gen.