Ca proaspăt absolvent de facultate, după ce te chinui trei sau mai mulți ani cu proiecte, teme, examene și restanțe, te aștepți ca angajatorii să se bată pe tine și să ți se întindă la picioare zeci de oferte dintre care să alegi, că doar ai o diplomă, nu? Trebuie să însemne ceva „educația superioară”. Ei bine, realitatea e total diferită.
După ce mi-am dat examenul de licență și am aruncat în sus toca de absolvent, m-am trezit, la fel ca majoritatea colegilor mei, în situația în care nu eram nici studentă sau salariată, nici șomeră.
Videos by VICE
În România, cei mai bine plătiți angajați sunt cei din domeniul IT, administrativ, comercial, inginerii. Doar 2% dintre ei primesc un salariu mai mare de două mii de euro brut. Cu diploma mea în comunicare de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București m-am împăcat cu ideea că probabil n-o să câștig vreodată mii de euro la job. Facultatea asta a produs, în 2018, 28 absolvenți pe specializarea publicitate, 63 la comunicare și relații publice și 80 la jurnalism. Îți dai seama cam cât de mare e bătaie pe așa ceva.
Fără experiență propriu-zisă, ci cu doar câteva internship-uri și voluntariate pe CV, am mers weekend-ul ăsta la Sala Palatului, la târgul de carieră „Angajatori de TOP 2018”, cel mai mare eveniment de genul din România. Am vrut să văd dacă mi-aș putea găsi un job în domeniul pe care l-am studiat.
„Doar joburi pe comunicare te interesează?”
Printre cele mai căutate abilități de către angajatori în procesul de recrutare în 2018 sunt analiza de date, design web, SEO marketing și securitatea informațiilor. Habar n-am ce înseamnă mare parte din ele, de unde se poate lesne înțelege ce m-a învățat facultatea. De asemenea, se pune foarte mult accent pe client, de asta sunt tot mai dese joburile concentrate pe atragerea clienților și păstrarea celor existenți. Cred că m-aș descurca la așa ceva.
Pe lângă culoarele pline de studenți îmbrăcați cu cele mai bune haine, de pe margini, ți se ofereau joburi în marketing, IT și finanțe cum ți se oferă cafea, limonadă, ciocolată caldă, fluturași cu promoții când treci printre baruri în Centrul Vechi. Companii mari ca Renault, Raiffeisen sau Johnson & Johnson nu aveau absolut niciun post legat fie și puțin de comunicare. Cred că-s vremuri teribile printre toți studenții de comunicare, dacă domeniul auto, cel bancar și Big Pharma n-au măcar un colț de birou pentru ei. Ca să nu mai zic că nici Big Tobacco n-a livrat: tipa de la British American Tobacco (face Kent, dacă vrei un brand, așa, mai popular din piață) mi-a zis că tot departamentul lor de comunicare e o singură persoană.
Unii reprezentanți ai firmelor încercau să bage pe gât stagii de practică, unele neplătite. Cred că asta m-a enervat cel mai tare. Din fericire, din august 2018 avem și noi o lege pe internship plătit. Dincolo de asta, am primit și sfaturi de carieră. Bine, folosesc cuvântul „sfaturi” cu lejeritate, așa, pentru că o angajatoare m-a sfătuit să fac cât mai multe acțiuni de voluntariat și internship-uri. Da, de parcă astea m-ar ajuta să-mi plătesc facturile.
Majoritatea companiilor caută oameni care să răspundă la telefoane
Totul pare minunat când mergi printre standuri și vezi bannere uriașe, pline de gânduri pozitive, cu hashtag-ul #WorkHappy sau întrebări de genul:
„Jobul tău ideal este unul flexibil și fun?”
Tentant, știu, dar când stai de vorbă cu ei, îți oferă un post de răspuns la telefon. Nici nu contează ce diplomă ai, contează să fie.
Aproape fiecare companie prezentă la târg avea posturi deschise la call center. E adevărat, majoritatea caută limbi străine și nici pe customer support nu prea te poți angaja doar cu româna. Deși cam toate au engleza la bază, cele mai multe companii vor și o a doua limbă străină ca să te angajeze, în principal franceză, germană, spaniolă și italiană. Cred că-i o mină de aur în zona limbilor nordice sau extrem de nișate: suedeză, mandarină, indiană, poate și nițică olandeză.
Cele mai multe răspunsuri primite au fost de genul: „Du-te pe site și urmărește acolo ce joburi avem disponibile”, dar am primit și câteva scanări de CV din milă, majoritatea cu scopul de a mă introduce în baza de date și recrutare la call center. Tot comunicare e și asta, nu?
După ce-am fost îndrumată să mă uit pe site de posturi deschise, una dintre companii mi-a dat un selfie stick, ca premiu de consolare, probabil. M-a ajutat să-mi imortalizez în poze nefericirea de-a fi neangajată.
Companii IT peste tot, păcat că nu-s făcută pentru programare
Un etaj întreg a fost dedicat companiilor din industria IT, care chiar ofereau stagii de practică plătite, dar și joburi pentru studenți și absolvenți. La etajul ăsta pe mine nu m-a oprit nimeni. Probabil nu inspir cunoștințe în programare sau software. Și pe bună dreptate, dacă te iei după stereotipurile despre industria IT.
Aceste stereotipuri sunt însă contrazise de diverse statistici. De exemplu, România se situează momentan pe locul doi în topul statelor cu cele mai multe femei în profesii digitale (peste 25%, comparativ cu media europeană de 16%), dar gradul lor de reprezentare a început să scadă în ultimii trei ani. Nici ca rating de țară nu stăm rău. Femeile care programează în România plasează țara noastră pe locul șase în clasamentul global, din punct de vedere calitativ, cu un scor de 164,9, în fața Germaniei (scor de 151,2). Pe următoarele poziții se află Singapore (147,8), India (146,2) și Marea Britanie (scor de 140).
În fine, mi-a trecut, poate că nu-s făcută pentru programare.
Oferte pentru străinătate ca să nu moară „exodul creierelor”
În România, mai mult se pleacă decât se vine. Jumătate dintre tinerii români vor să plece în străinătate pentru un salariu mai mare. 47% din ei spun că în următorii cinci ani e foarte posibil să plece de aici. Deci, probabil, companiile care ofereau și locuri de muncă în afară au avut succes în găsirea de candidați.
Cea mai interesantă ofertă pe care am primit-o și unde mi s-a spus și câți bani aș primi a fost, surpriză, o poziție într-un call center, unde mi se ofereau 1 045 de euro brut. Toată chestia era că trebuia să mă mut în Grecia. Ulterior, tipa care încerca să mă recruteze mi-a spus că salariul net ajunge, de fapt, pe la 800 de euro. Am dat repede un search pe Google și am văzut că viața în Atena e cu 50% mai scumpă decât în București, deci tot cam la fel aș fi strâns banii de chirie. Unde mai pui că salariul minim în Grecia e la aproape 700 de euro.
La finalul zilei, tot NEET am rămas. A și început să-mi placă acronimul ăsta. În clasamentul NEET (neither in employment nor in education and training), România are un milion. Adică, sunt tineri care nici nu muncesc, nici nu merg la şcoală. Dacă mă iau după statistici, aici sunt eu – nici așa, nici pe dincolo. Mai mult, în ultimii 10 ani, populaţia a scăzut cu aproape 5%, în timp ce numărul celor apţi de muncă e mai mic cu 9% – una dintre cele mai mari scăderi din Uniunea Europeană. La polul opus sunt Germania şi Spania, state care au pierdut doar 1% din forţa de muncă.
O să mai rămân o vreme la jurnalism și-o să încerc să reușesc. Ca să citez din clasici: „am ales să fac asta, altceva n-a fost, și-am să fac asta, altfel n-are rost”. Din nefericire, nu m-am întors cu o analiză coerentă despre piața muncii pentru tinerii din România. Sau poate că abia am atins vârful aisbergului joburilor și realitatea e că, undeva în țara asta, există un târg și mai mare pentru cei cu experiență.
