FYI.

This story is over 5 years old.

studentie

Cum arată o săptămână fără pachet de acasă pentru un student sărac din București

Nu știu ce m-aș fi făcut fără mamele prietenilor.
un barbat cu zacusca
Autorul într-un moment de reflecție cu zacuscă

Am 23 de ani, sunt în anul I de master și supraviețuiesc pe baza pachetului primit de acasă de când mă știu. În urmă cu o săptămână am hotărât să-mi testez prietenii, skill-urile de Bear Grylls și cum e să stau fără mâncare de la mama. Au fost șapte zile pline de McDonald's, KFC, merdenele, sarmale de la congelator, zacuscă și mers cu sorcova prin cămin, pe la colegii cu suflet bun și frigider plin. Totuși, pentru mama și tata a fost un weekend neobișnuit de lejer: ea n-a mai trebuit să gătească, iar el nu a mai trebuit să care papornița cu merinde până la autogară.

Publicitate

Vineri, pe 12 octombrie, a fost ultima masă din pachet: șnițele cu piure. După ce am terminat, mi-am rugat prietenii să mai ceară acasă o porție și pentru un tânăr sărman. Urmează un acatist de mulțumire pentru următoarele doamne superbe care s-au gândit la mine și au trimis odraslelor ceva în plus la pachet: bunica Deliei, doamna Barboșanu - mama BFF-ului meu, mama lui Tița, doamna Bălan, dar și Monicăi pentru snackox-ul de la KFC.

În fine, iată cum a arătat și cât a costat săptămâna mea de sihăstrie culinară.

Sâmbătă am mâncat de 23 de lei

parizer

În prima zi de supraviețuire m-am acomodat cu terenul și cu merindele oferite de jungla urbană.

Dimineața am halit o roșie de 0,50 bani, un iaurt grecesc la doi lei, felii de mușchi file în valoare de un leu, plus o felie de pâine împrumutată de la un vecin. Un mic dejun decent cu 3.5 lei echivalentul a 3 covrigi și jumătate, dar mai sănătos.

orez cu snitel

La prânz am savurat orez cu legume de trei lei și o porție de cod cu fulgi de porumb din Carrefour la 6.5 lei.

kfc

Cina mi-am petrecut-o la KFC, împreună cu prietena mea, Monica. A fost fată de comitet și mi-a făcut cinste cu un snackbox la 8 lei, dar mi-am luat și eu unul, plus nelipsitul sos de usturoi. Am avut o ofertă doi la preț de unu și am cheltuit doar 10 lei.

Dumincă am cheltuit doar 11,5 lei

saorma

Ziua de odihnă n-a prea fost de odihnă pentru mine. Am fost să-mi iau hainele și banii de la autogară, am ajutat o prietenă - Delia - cu bagajul și, drept răsplată, am primit două feli de pizza, două ecleruri și niște mazăre.

Publicitate

Dimineața m-am simțit corporatist, am mers cu metroul destul de aglomerat: căștile în urechi, privirea fixă și mersul grăbit. Toate superputerile mi-au fost date de merdeneaua la trei lei din Carrefour. Voiam să-mi iau doi hot dogi și un suc la 3.5 lei, dar am avut „noroc” că mai dura 15 minute până erau gata și eu mă grăbeam.

pizza

Prânzul a fost unul în stil italian, cu o felie destul de mare de pizza de casă de la Delia. Plus o ofertă de la MC cu hamburger și cartofi 5 lei, pe care n-am mai pozat-o pentru că îmi era prea foame și am mâncat-o până am ajuns la cămin.

ecleruri

Cina a conținut două ecleruri, tot de la Delia, un iaurt grecesc la doi lei, o banană de un leu și un măr de 50 bani. Iar ca desert am combinat niște whisky și Pepsi găsite prin cameră. Că așa mai fac eu, uit sticle de whisky prin camera de cămin. Burghezul de mine.

Luni am cheltuit tot 11,5 lei

branza

Dimineața a debutat cu un mic dejun format din trei felii de mușchi la 1,5 lei, felii de brânză în valoare de un leu, iaurt grecesc la doi lei și o roșie de 50 de bani. Per total, cinci lei.

sarmale

Prânzul m-a costat doar timp, adică cele câteva ore necesare pentru a dezgheța niște sarmale uitate prin congelator. Se pare că a fost o investiție pe termen lung când le-am aruncat în congelator, m-am simțit ca atunci când mai găsesc niște gumă uitată și spălată la mașină prin pantaloni.

banane

Cina am luat-o la facultate, pentru că seara am cursuri la master. Am avut în meniu următoarele: un iaurt grecesc la doi lei, un măr de 50 de bani, o banană la un leu și un baton proteic de trei lei. Total: 6,5 lei.

Publicitate

Marți am trăit cu fabuloasa sumă de un leu

banane

Dimineața am mâncat niște salatini pe care i-am găsit în cameră, rămași probabil de la party-ul de ziua mea, plus o banană de un leu.

mazare

Prânzul a constat într-o porție de mâncare de mazăre cu piept de pui de la tovarășa mea Delia.

bere

Cina nu am luat-o la mine în bârlog, a făcut cinste colega de cameră a unei prietene, că era ziua ei. Am băut bere, am mâncat zacuscă, floricele și tort. Un meniu diversificat, marcă înregistrată Cămin 2018. Practic, mila celorlalți m-a ajutat să păcălesc ziua cu un singur leu.

Miercuri am spart 17 lei

omleta

Dimineața mi-am făcut o omletă pe o plită împrumutată prin cămin: cinci ouă (cinci lei), o ciupercă (un leu) și un ardei la doi lei. Cost total: nouă lei și am împărțit omleta pentru trei zile. Practic, omleta de miercuri dimineață m-a costat 3 lei, am mai mâncat și niște felii de brânză în valoare de un leu, un castravete la 50 de bani și niște mușchi file de un leu. Cu totul: 5,5 lei.

paste

Prânzul a fost în același decor italienesc ca duminică, adică am mâncat paste carbonara cu șuncă homemade de la mama unui prieten. Au fost delicioase. Să trăiască și să se bucure de băiatul ei!

popcorn

Cina am luat-o la sală, cu un snackbox la 8 lei și apoi, când am ajuns la cămin, am băgat niște floricele la microunde în valoare de doi lei, o banana la un leu și un măr de 50 bani. O masă corectă la 11,5 lei.

sala

Joi m-am lăcomit și am cheltuit 18,5 lei

omleta

Dimineața am mâncat omleta făcută cu o zi în urmă - trei lei, un castravete de 50 bani, un iaurt grecesc la doi lei, brânză de un leu și, în loc de cafea, am băut un Redbull pe care l-am primit de la o prietenă, la party-ul din seara precedentă.

Publicitate
pizza

Prânzul a fost o combinație mediteraneană: iaurt grecesc de doi lei și pizza homemade.

Cina am luat-o la McDonald's: două oferte hamburger, cartofi și cola: 10 lei. Apoi am plecat la niște prietene să ne uităm la faze din Insula Iubirii, unde am mâncat tort, tiramisu, humus și am băut vin de casă. Nu am mai făcut poze pentru dovezi, dar poți să mergi pe încredere. Nu am plecat cu mâna în dos, ci cu două Redbull-uri și o banană. Să vă dea Dumnezeu sănătate fetelor, pwp!

Vineri am încheiat săptămâna boierește, cu 19 lei

zacusca

Dimineața: omletă la trei lei, două felii de mușchi la un leu, brânză de un leu, plus o felie de pâine împrumutată și niște zacuscă din recolta proprie găsită prin frigider.

carnaciori

Prânzul a conținut o conservă de fasole cu cârnăciori: trei lei.

mici

Cina am servit-o acasă la mama, că m-am dus acasă: trei mici la vreo șase lei și cartofi wedges în valoare de cinci lei.

La final de săptămână, am adunat toate cheltuielile pe mâncare și mi-a ieșit că, în total, am dat 101,5 lei. Asta pe lângă ieșitul la cafea, apa cumpărată și consumabilele precum hârtia igienică. Le mulțumesc prietenilor mei care m-au ajutat și pe care înainte îi consideram falși (glumesc). Fără ei, nu ar fi plâns doar stomacul în mine, ci și cardul, de fiecare dată când aș fi plătit cu el.

În fine, după cele șapte zile de experimentat am realizat ce nașpa e să ai un frigider gol. Am ajuns să fiu gelos pe cel al prietenilor mei, chiar dacă al meu e mai nou decât al lor - Arctic, clasa A+. Erau dimineți în care nu aveam un meniu consistent și așteptam să treacă vremea ca să pot mânca de prânz. Cea mai bună tactică era să nu mă mișc din pat, ca să nu obosesc și să am nevoie de mâncare pentru a căpăta din nou energie.