În iulie 2020, Gabriel Gavriș apărea pe YouTube într-un videoclip al lui. Cânta. Titlu era scurt: „GHEBOASA – Official video”. Descrierea la fel „GHEBOASA SMECHEROASA”. Clipul a trecut, între timp, de 3,8 milioane de vizualizări.
Șase luni mai târziu era mai cunoscut drept Gheboasă decât Gabriel și apărea la Urbanist Sessions într-un clip care și el a trecut de 3,4 milioane de vizualizări. „Am scris niște versuri. Și-am rupt. Dacă mă chinui să mai scriu versuri ca atunci, nu mai pot. A fost energia aia.”
Videos by VICE
Astea-s doar cifre și nu spun mare lucru. Sau spun un fel de adevăr. Gheboasă e pasionat de datele astea, stă pe ele, le ține minte – la melodiile lui le știe pe toate – și mi-a zis că de multe ori stă seara în pat, își ascultă piesele și se gândește care-i următoarea care o să bubuie.
La puțin peste trei ani de la primul clip pus pe internet – nici măcar n-a fost pus de el, că n-avea telefon și l-a ajutat un prieten – a ajuns pe scenă la Untold. Pe 4 august, pentru vreo 45 de minute, scena Alchemy a fost a lui. „Eu cânt la Untold? Îți dai seama?”
Apoi a venit tsunamiul.
De la un status al lui Cătălin Țone, fost șef Antidrog București, a ajuns viral pe Facebook în tot felul de statusuri și comentarii – cele mai multe de hate. I-au fost căutate versurile de la piese și a fost criticat, înjurat și poate chiar blestemat că distruge o generație, noua generație.
„Dacă ei cred că eu nu pot să educ copii și că nu pot să am un vers educativ, se înșală”, spune Gheboasă la cam o săptămână după ce s-a dezlănțuit o parte din internet asupra lui. Așa că acest interviu trebuia să existe. Iată-l.
Gheboasă a venit din stradă pe scena festivalurilor (și nu numai)
VICE: Cum ai ajuns în muzică?
Gheboasă: Eu singur m-am lansat cu un clip postat pe internet. Eu alături de un om care nu avea nicio treabă cu filmatul, dar m-a filmat, și un om care nu avea nicio treabă cu producția, dar mi-a tras vocile.
Acum, trapper mi-aș dori să fiu în continuare. Dar vezi că eu fac un fel de trapanele, stilul pe care l-a creat Alex Velea. „Ce se întâmplă doctore”, într-adevăr, e o piesă mai manelizată, dar eu am scris-o cu drag când o făceam la studio și aveam mare vibe.
Până la urmă, eu fac muzică. Că fac trap, că fac balans, că fac balcanică, fac regheton, eu fac muzică. Dar sunt și un artist care face foarte mult entertainment pe scenă.
Și vezi că noi, trapperi, am venit de pe stradă direct pe scenă. N-am făcut o școală cum au făcut alți artiști în care au băgat părinții lor bani.
Eu azi m-am trezit că vreau să cânt, poimâine eram pe scenă în fața a 3.000 de oameni. Aveam pantalonii rupți, da’ eu mergeam la show. Dar ce frumos era!
Și când nu știam așa multe lucruri, mi se părea mai tare muzica. Dar învăț în continuare ca să știu bine tot ce fac. Și când o să am mai mulți ani și o să-mi doresc să fac asta, tre’ să știu ce fac.
Dar la trap ce-ți place?
Eu îmi doream să fac trap, pentru că veneau festivalurile și voiam să cânt acolo și piese trap. Și așa am făcut. Dar am lansat și piese trap, și manele. Ușor, ușor.
Și la trap, de fapt, nu-mi mai place de mult timp un lucru. Și l-am schimbat în drumul meu. Nu-mi mai place că se înjură foarte multe piese, se vorbește foarte mult de droguri, iar eu de foarte mult timp mi-am schimbat stilul și nu mai cânt despre droguri, nu mai cânt ce cântam acum un an jumate. Am piese pe internet în care cânt despre femei frumoase.
Ce mi se pare cel mai nasol la întâmplarea asta e că nu mi se pare că am dat în țigani, gen. Nu mi se pare că am vorbit prost de țigani. Și dintre toți eu am cele mai light versuri și înjur cel mai puțin pe piese și am cele mai puține cuvinte jignitoare, dar m-au găsit pe mine.
Oamenii care s-au luat de mine și m-au făcut cu ou și cu oțet sunt oameni în vârstă, sunt niște oameni maturi. Eu nu pot să-i contrazic și nu pot să le arunc nici vorbe proaste sau așa, pentru că oamenii, dacă au spus-o până la urmă, e părerea lor și eu o respect.
Dacă ei cred că eu nu pot să educ copii și că nu pot să am un vers educativ, se înșală.
Și am piese frumoase, „Inimă de aur”, „Habibi”, „Dă-i țiganca” – care mi se pare o piesă foarte frumoasă. E piesa care m-a ridicat, dar și care m-a menținut.
Lumea s-a mai luat și de la piesa „Droguri și pizde” și versurile lui Lil Cagulă. Care-i faza cu ea?
Hai să-ți zic. Noi stând la studio mai facem și caterincă, nu stăm numai serios să facem doar hituri. Mai și râdem. Eram la Beach, please! House și fratele nostru Quick (producător – n.r.) avea doar o idee: o piesă cu droguri și pizde. Dar nu știa exact cum o să sune.
La studio eram mai mulți artiști și am zis hai s-o facem să râdem. Băi, și în glumă am scris versurile alea. Și eu, și Cagulă, și Bvcovia, și Berechet.
Dar da, cu versurile alea nu educăm copiii deloc.
Dar ar trebui să educi?
Nu. Eu n-am venit să educ copiii, dar mi-aș dori să schimb cumva asta și să mă îndrept dacă oamenii îmi dau șansa să mă îndrept. Eu sunt de acord să accept niște termeni și condiții la anumite concerte, dacă îmi sunt spuse.
Anul trecut am avut 40 de concerte la baluri ale bobocilor din toamnă până în decembrie. Au fost foarte multe show-uri la care mi-au zis directorii, profesorii să cenzurez că sunt mulți minori. Și am cenzurat.
Uite, la „Dă-i țiganca”. Există varianta mea, cu versurile de la care s-a luat lumea, și varianta cu Iuly Neamțu unde nu mai sunt versurile alea.
Crezi sincer că poți să educi prin muzică?
Da, dar la o adică ce să și pui în muzică? Nu vreau să te mint, dar dacă aș zice „haideți la școală, haideți să învățați teorema lui Pitagora” n-o să-i mai pese nimănui. Trebuie să cânți ce vrea lumea.
Dar eu mă bucur că nu cânt neapărat doar ce vrea lumea, ci ce-mi place mie. Și să știi că, în general, când ceva m-a spart pe mine i-a spart și pe alții. Eu am făcut ce mi-a plăcut mie și ce m-a atras pe mine.
Cum a fost pentru tine faza cu Untold?
Untold mi se pare o oportunitate imensă pentru mine. Nu mă așteptam să cânt la așa festival. Pentru mine e imens! Eu cânt la Untold? Îți dai seama?
S-a vorbit de mine în toată România. Tu-ți dai seama cum mă simt eu?
Când familia, rude, prieteni de la Târgoviște mă sună – „ești bine? ce-ai făcut? ești la TV?” – mamaia plângea. Ea nu știa ce se întâmplă. Îi ziceam „mamaie, mă simt cel mai bine”.
Mă știu toți oamenii în vârstă, frate. Dar ce m-a mirat cel mai rău e că-s oameni care mi-ar putea fi părinți. Sunt oameni în vârstă care au un vocabular WOW. Mă uit la oamenii ăștia și-mi zic că nu se poate așa ceva, oameni care nici nu mă cunosc și să vorbească atât de urât despre mine – mai ales că nici nu am jignit pe nimeni.
Eu nu m-am dus să înjur publicul. Când am zis „Dă-i țiganca” eu m-am pus să fac twerk, ca să fac hazuri, să fac lumea să râdă. Pentru mine n-aș face asta, dar pentru public da, să fac lumea să fie fericită.
Și publicul nu mă judecă. Am avut după Untold concert la Suceava, full house. Era un club de câteva sute de persoane. Dădea pe afară.
Te bucură că te știe lumea acum?
Eu mi-am dorit încă de la început de când am intrat în asta să mă cunoască lumea. Tot încercam să le spun oamenilor că am o poveste tare în spate, am plecat de sub pământ și am ajuns aici.
Iubesc poveștile alea din State cu oamenii care au plecat din ghetouri și au ajuns să facă ceva, au ajuns să ajute oameni. Cred în poveștile alea și cred că o poveste similară mi se întâmplă mie. Cred că am ceva de spus cu adevărat.
Bine, unii au ținut să mă jignească în tot felul de feluri, dar mie nu mi-e rușine. Mi-am dorit ca oamenii să știe cine sunt cu adevărat.
Sunt foarte multe personaje pe internet care joacă un rol, iar de fiecare dată când se închide camera nu mai știu cine sunt ei cu adevărat: ăia din fața camerei sau ăia de acasă care se închid în ei. Eu sunt eu cu adevărat.
Te-a ajutat televiziunea (apariția la România TV și în emisiunea Survivor) în planul ăsta?
Televiziunea m-a ridicat, m-a menținut și m-a coborât. Cumva, îmi place. Atât timp cât se vorbește despre mine la TV mă gândesc că sunt o persoană despre care au ce să vorbească. Eu cred că am ceva de interesant de arătat și de zis.
Și să știi că sunt mulți copii care pot învăța de la mine multe lucruri. Chiar dacă s-a spus că nu pot educa copiii.
Da, n-am așa multă școală. Am o școală profesională, o meserie – electromecanic în aparate de uz casnic; cu diplomă. Dacă mă duc, mă angajez la service. Știu să repar frigidere, mașini de spălat, aparate de aer condiționat, cuptoare cu microunde. Dar cred că sunt cel mai bun exemplu că se poate reuși dacă crezi în visul tău. Și asta am vrut să le inspir copiilor.
Am și piese frumoase – „Mbappe”, piesa de radio „Weekend de weekend” –, am și piese cu înjurături, pentru că mă exprim mai multor oameni, nu numai celor peste 30 de ani. Vreau să ajung și la puști de 12 ani care ascultă „Mbappe” și zic „Ce tare e Gheboasă”.
Îți dai seama ce simt eu?
Am fost la Zilele Jilavei, unde e o comunitate mare de romi, și erau copii care au venit la mine la show și-și doreau să treacă gardul. Plângeau să fie lăsați să ajungă la mine.
Când mă uit în ochii lor mă văd pe mine stând la alt artist când eram copil și-mi doream din suflet doar să-l ating și aia însemna pentru mine enorm.
Ziceai că ai o meserie. Dar cea de cântăreț nu e meserie?
Aia pe care o am e cu diplomă.
Atunci era foarte greu să mizez că o să fiu artist, c-o să fac ceva, când eu, de fapt, eram în Târgoviște, clasa a zecea, greu cu banii, greu cu totul. Cum să-mi imaginez că mâine o să fiu artist și o să fac bani și o să am concerte? E foarte greu să crezi în filmul ăsta, așa că m-am asigurat că o să am o meserie mai întâi.
Că ai zis de Târgoviște. Cu cât o să fii mai cunoscut, cu atât o să apară mai multe lucruri din trecutul tău. Ai ceva mult prea rău?
Sunt niște chestii din trecut, pentru că eu n-am fost cel mai bun copil. La mine în cartier e foarte greu să scoți capul, pentru că te lovesc toate problemele. Am avut și eu probleme și am fost și în punctul în care s-o iau pe drumuri greșite, dar Dumnezeu m-a ținut pe drumul cel bun.
Îmi vedeam rude, veri la pușcărie, trăind foarte greu, neavând niciun viitor fără școală, fără nimic. I-am văzut pe ei cum se sufocă efectiv și cum nu mai reușesc să iasă de acolo a fost un motiv care pe mine m-a făcut să nu fur, să nu dau în cap la lume, lucruri pe care le-au făcut alții de acolo din Târgoviște.
Cred că ăsta a fost motivul care m-a făcut să nu fac lucrurile astea. Probabil și frica de a nu pica la pușcărie, gândindu-mă că sunt mai inteligent de atât și aș putea să am tot viitorul înainte.
Nu-mi regret trecutul, indiferent că e cu bune și cu rele, ăsta e trecutul meu, frate. N-am cum să schimb nimic, asta e viața mea. Și așa e viața, trebuie să treci prin ceva rău ca să-ți dai seama că ai făcut ceva bine.
Dar numele de unde vine?
Din copilărie aveam porecla Ghebe – de la ciuperci – și mi-a zis un tovarăș la un moment dat „Băi, Gheboasă”. Și de-acolo am zis eu „Șmecheroasă”. Și el a zis „Gheboasă Șmecheroasă”. Și-aia a fost.
Când am făcut prima piesă n-aveam nici telefon. De mine dădeai greu, mă găseai pe drum. Dar țineam minte numerele oamenilor, că ceream mereu să sun și eu pe cineva.
Și discutam cu băiatu’ care a tras clipul și care mi l-a și încărcat pe YouTube cum să se numească. Și el zice „Îi punem Gheboasă Oficial Video că asta e prima ta amprentă și după lumea o să vadă”.
El vedea deja că o să se ducă piesa. Eu n-aveam nicio așteptare. O făcusem să mă uit eu la ea, să râd. Mi se părea caterincă.
După mi-a zis că tre’ să mai fac muzică, piesa făcuse 1 milion de vizualizări. Eu urmăream trapperi din România și din afară și știam ce înseamnă 1 milion. Și-am mai făcut o piesă.
Apoi am fost invitat la Urbanist Sessions. Am scris niște versuri. Și-am rupt. Dacă mă chinui să mai scriu versuri ca atunci, nu mai pot. A fost energia aia.
Interviul a fost editat pentru concizie și claritate.
