Am vorbit cu KILLA FONIC despre dependența de sex și ce mai înseamnă pentru el dragostea

KILLA FONIC, tipu’ care fute-n șosete Tommy Hilfiger și artistul care, până de curând, era aruncat în oala cu trap, a lansat un album care m-a luat prin surprindere. Se numește 2089 și e techno, e pop, orice în afară de genul care l-a consacrat. E radio friendly, fără să-i compromită în niciun fel personalitatea. N-are nici oameni în negru, nici sirop în pahar. Dar îl are pe Killa, ăla care iubește și face sex. Mult sex. 

În curând se împlinește un an de la primul nostru interviu telefonic, în plină pandemie. Așa că de data asta ne-am întâlnit în persoană, la studiourile Global Records, și am discutat deschis despre dragoste, sex, dependență de sex, cum s-a plictisit de trap și altele.

După ce l-am cunoscut în carne și oase, nici nu m-am mirat când mi-a zis că și-a propus să trăiască vreo două sute de ani pe Terra, iar primul copil vrea să-l facă la o sută, pentru că până atunci „are prea multe de făcut”. Secretul pentru a-și atinge obiectivul constă în a-și ține „sperma tare”, lucru la care deja lucrează - face sport cât de des poate și e vegan de peste un an de zile.

VICE: Spre deosebire de albumul III, despre care mi-ai spus că nu-i legat conceptual, 2089 pare că are ca laitmotive sexul și dragostea. Cum a pornit procesul creativ?
KILLA FONIC: În octombrie anul trecut, am plecat două săptămâni la munte într-o tabără de creație cu Costi (Domino), Alex (911) și Quick. Ne-am dus să facem albumul Beetle Juice, dar în paralel am lucrat și 2089. Am stat la una dintre cele mai frumoase vile din Brașov, undeva între copaci, mediul perfect pentru a te conecta cu natura. Acolo ne-au ieșit niște piese care ni se părea că se leagă foarte bine, așa că am decis să mai creăm un album. 

Tot procesul pentru 2089 a început acolo. Există o chimie foarte puternică între mine și oamenii cu care am fost în tabăra aia, așa că nu mi-e greu să le explic o idee. Fac un pic de beatbox și ei înțeleg deja unde vreau să fiu. Așa că intră și ei în lumea aia cu mine și-mi oferă fix ce am nevoie. Majoritatea producției a fost făcută de Domino, apoi de Quick, Marco (din Marco & Seba), Otherside și David Ciente.

Cum s-au legat colaborările de pe album?
Otherside e un zeu al muzicii electro. Am mai lucrat cu el la niște piese în stilul ăsta, dar în italiană. Am vrut neapărat producție din partea lui și pe 2089, așa că am făcut „Vid”. Cu Marco și Seba am făcut o sesiune când ne-am întors de la vilă, din care a ieșit o piesă pe care voiam s-o vindem. Nu s-a mai întâmplat nimic cu ea, dar pentru c-o simțeam foarte tare, am reinterpretat-o și am pus-o pe album. 

Pe Damian Drăghici l-am întâlnit la el acasă, unde are și studio, și am avut chimie din prima. Am făcut piese împreună și ne-am dat seama că avem foarte multe în comun. I-am arătat albumul și mi-am dorit foarte mult să fie și el acolo. Putea doar să scuipe pe el și eram fericit. A tras, în schimb, un nai unde și-a vărsat sufletul și a ieșit ce poți auzi.

Unii artiști au deviat de la trap cu o singură piesă electro. Tu ai făcut direct pasul către un întreg album în afara genului care te-a consacrat. De ce?
Odată cu Beetle Juice am simțit că am concluzionat cam tot ce am vrut să ofer în trap, iar mai departe știam cam în ce direcție vreau să vibrez. Mi-am propus din start să fac un album în filmul ăsta. N-am încercat niciodată marea cu degetul, să dau o piesă să văd reacția. Nu-mi pasă, mă duc cu muzica acolo unde mă face să mă simt bine. Aici sunt acum. 

Mă simt ca și cum coexist într-o dimensiune paralelă care e fix așa cum o descriu pe albumul ăsta. Tot eu sunt și simt că m-am întors în timp să-l omor pe Killa care voia să facă trap. Am schimbat prezentul, istoria. 

Să vorbim puțin despre versuri. Spui că umbli vagabond după femei, nu după fete. Cum faci diferența între cele două?
O femeie e o fată care s-a maturizat. E stilată, rafinată și a trecut peste niște etape ale minții care se întâmplă în prima parte a vieții, atunci când înveți niște lucruri. Asta caut. Odată cu albumul ăsta, simt că celebrez o creștere a mea. Mă simt mai bărbat decât eram înainte și simt că vreau să le vorbesc femeilor, nu puștoaicelor. 

Mai spui și că ești în căutare de piese de schimb pentru sentimente. Asta mă face să mă gândesc că ți-a fost frântă inima în trecut.
Pe albumul ăsta am tendința de a nu-mi da seama dacă-s om sau cyborg, motiv pentru care folosesc metafore de genul „piese de schimb”. Dar da, e vorba despre răni din trecut, dintr-o relație anterioară.

Ce au schimbat în tine rănile astea?
Aș putea spune că mi-au indus o teamă care mă pune mereu în gardă. Dar m-au și maturizat, în sensul în care știu că nu mă voi mai manifesta în suferință niciodată. Nu va exista acea suferință, o s-accept din prima finalul și voi trece peste. M-am ars destul de tare atunci. Aveam impresia că nu se poate mai rău de atât.

Menționezi loialitatea partenerei de două ori pe albumul ăsta. Ți-a fost trădată încrederea în trecut?
Mi-a fost, da. Eu-s foarte atent la cum îmi expun sentimentele în piese. Dar, câteodată, când e ceva care a avut un impact foarte puternic asupra mea, e greu să mă stăpânesc. Mai ales că muzica e și o cale de eliberare. Stau mereu la intrarea în viața mea și verific pe toată lumea, ca la aeroport, dar uneori mai scapă și o contrabandă. Însă asta cu loialitatea putea scăpa și mai rău.

Cum ai ajuns la ideea că „niciun glonț nu doare cât doare dragostea”?
N-am luat niciodată un glonț, nu de fier. Dar, în sinea mea, simt c-am experimentat suferința supremă, care-i amplificată de minte. Există doar în mintea mea, iar creierul o face să pară reală. Simt c-am fost într-un loc atât de dureros, încât cred că știu cât doare un glonț și aș prefera să încasez unul, decât să mai experimentez acea durere. 

Ce gânduri încerci să îneci în fum și nu prea reușești?
Ha. Gândurile-n plus. Alea care simți că te macină. Caut diferite moduri de a le îneca, pentru că nu le poți rezolva pe toate. Recunosc, totuși, că asta e o scuză îmbrăcată frumos.

Pe albumul ăsta, și nu numai, vorbești destul de mult despre sex. Ba chiar spui că ești în transă, dar că nu ești drogat atunci când faci sex. Este sexul un înlocuitor pentru droguri?
Absolut, da. Eu am avut o experiență intensă și vastă cu sexualitatea, încă de când eram mic. Am crescut printre multe femei - cosmeticiene, coafeze și cliente care erau în sutien și-n chiloți, că se mai epilau. Mă pasionează sexualitatea și-mi place s-o folosesc în toate formele artistice. La fel ca muzica, e o plăcere personală. Ador s-o comunic lumii, poți spune că-i dorința artistului de a atinge și alți oameni care sunt ca el. 

Punctez foarte mult pe albumul ăsta că nu mă droghez. Totuși, știu limbajul drogaților, muzica pastilaților, muzica aia care te scoate din matrice. O știu foarte bine. Îmi place să subliniez că reușesc, prin sex, să ating extazul ăla pe care unii și-l dau cu droguri.

Dependența de sex e cât se poate de reală și de răspândită, însă se vorbește prea puțin despre asta.
Se deduce cumva de la sine. În versul „Eu nu bag niciun drog, dar cu ea mă simt drogat”, invoc dependența de sex. Cred că nu se vorbește despre ea, pentru că sexualitatea e greu de descoperit și e mai greu de acceptat. Nu toți, dar cei mai mulți oameni se tem de foarte multe chestii, își pun bariere. În momentul în care îți îmbrățișezi complet sexualitatea și dai la o parte orice fel de rușine, se deschide o chakră undeva și funcționezi mult mai bine. 

E ca atunci când vezi o femeie care merge bine pe tocuri sau un bărbat la costum cu pantofi. Dacă tipul merge frumos și pare stăpân pe sine, îl vezi altfel, îl vezi de la o sută de metri, zici „Mamă, cine-i ăla?”. Când îți asumi sexualitatea ai o aură în jurul tău. E o cale. Pot spune că sexul e ca dansul. Adică e senzația pe care o ai: un extaz combinat cu libertate.

Dar te consideri dependent de sex?
Nu. Nu dau niciodată statement-uri generale pe piese. Cânt despre ce simt în perioada aia a vieții. În adolescență mă identificam cu condiția asta. Credeam că e o poftă pe care n-aș putea s-o stăpânesc. Dar, spre exemplu, când am fost îndrăgostit până peste cap într-o relație, mi-am demonstrat că pofta asta e inventată în perioadele celibatare. Era vorba doar despre un tânăr care căuta să se simtă bine când era liber, pentru că era liber, ceea ce-i complet normal. 

Apoi, mi-am dat seama că pot vedea frumusețea din orice femeie. N-am avut niciodată un tipar de femeie, în ciuda refrenului cu „Minionă, picioare mici”. Îmi plac femeile, face parte din natura mea să-mi placă. Iar cu cât le înțeleg mai mult, cu atât mă pot bucura mai mult de ele.

Dar Killa de pe 2089 e dependent de sex?
Tot eu sunt, numai că am călătorit interdimensional în 2089, unde poftele și imaginația sunt duse până la capăt. Profit de fiecare ambient să mă simt bine și o iau și puțin razna. Pierd puțin controlul. Pe piesa „Cyberfucker” nu mă mai simt om, ci un sex toy. Ar putea părea că-s obsedat, dar nu-s. E complicat de explicat, mai bine de atât nu reușesc.

Ți-ai imaginat vreodată cum ar afecta viața cuiva dependența asta?
Cred că o faci cu persoane care nu-ți plac. Acolo devine filmul horror, nu mai experimentezi cu tine, nu te mai experimentezi pe tine și nici plăcerile interioare. Pici în extreme. 

Ce-ar defini dependența asta: sex cu foarte mulți parteneri sau mult sex cu un singur partener?
Foarte mult sex cu o singură persoană nu mi se pare că-i dependență sexuală, ci că-ți place mult persoana. Din ce știu, dependența sexuală te face să pici pradă oricui, cu persoane random. E complet altceva, ești zombie. E un întreg vocabular cu termeni medicali pe care mi-ar plăcea să-l știu, dar pot spune că înțeleg foarte bine fenomenul, pot empatiza cu orice fel de om, chiar și cu criminalii. Nu sunt de acord cu ce simt ei, dar pot înțelege de unde vin.

Ai un vers în care spui că tu și Eros futeți spate-n spate. Zici c-ai fi un zeu al sexului?
Da, e un apropo că suntem colegi, lucrăm umăr la umăr.

De ce n-am cum să te găsesc pe Tinder?
Că, deși-s un bagabont, sunt și gentleman. Nu-s acolo unde-s toți băieții la un loc.

Și ce vrei să spui cu versul „Rase cu rase, nu stau cu rasiștii”?
De când mă știu, și mai ales în cei 12 ani trăiți în Italia, am fost prieten cu toate naționalitățile și etniile posibile. Și sunt niște prietenii foarte mișto, ne înțelegem perfect, nu există niciun fel de blocaj. Mă fascinează toate culturile și-mi place să comunic cu toți oamenii. De regulă, dacă văd un act de rasism sau violență pornită de la rasism, I go Quentin Tarantino on their ass.