Identitate

Care-s cele mai ciudate frici ale românilor, de la melci și partere până la bureți de vase

Tineri din România au dezvăluit pentru VICE care-s acele frici de care nu pot scăpa. Acum te poți întreba și tu dacă ai așa ceva și cum se manifestă.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO
Dana  Alecu
Bucharest, RO
fricile romanilor, de ce se tem tinerii, fobii ciudate romania
Fotografie de Longxiang Qian / Pexels

E greu să treci peste fricile de zi cu zi, mai ales când obiceiurile cotidiene te fac să te tot lovești de așa ceva. Astfel c-am pornit de la povestea Annei și cum gestionează ea treaba asta și am mers către tinerii din România ca să vezi ce-i sperie pe ei. Pe unele dintre ele, foarte probabil, le ai și tu. Poate ești omul pe care îl sperie șobolanii sau chiar porumbeii. Dar Andreea ne-a zis că ea are fobie de mascote, iar pe Matei îl sperie să stea într-un port sau lângă un vapor. Cineva a zis că îi e teamă și de relații. Și, da, teama de relații e mai des întâlnită decât ai crede.

Publicitate

În contextul ăsta e bine să știi că, oricât de bizare sau iraționale ar putea părea la prima vedere, fobiile specifice au la bază niște frici fundamentale, după cum a explicat pentru VICE Ana Cosmoiu, psihologă. „Conținutul și modul de dezvoltare al fobiilor depind de circumstanțele specifice de viață ale individului, dar, cel mai adesea, în spatele lor se poate afla o asociere traumatică, nu întotdeauna conștientizată, reamintită sau imediat evidentă.”

Teama de un mediu perceput ca necunoscut – sau care ar putea ascunde potențiale pericole – e întemeiată. La fel e și cea de-a fi rănit sau de-a suferi un rău fizic. Unul dintre colegii de la VICE, de exemplu, are o frică imensă față de patinaj. Vede lamele alea cum alunecă pe gheață și nu se poate gândi decât că, dacă ar intra pe patinoar, ar sfârși spintecat de aceste unelte mult prea ascuțite. În nota asta, hai să vezi ce-au zis alți tineri din România despre fricile lor.

Care sunt unele dintre cele mai mari frici ale tinerilor români

„De fiecare dată când traversez strada îmi imaginez cum ar fi dacă m-aș împiedica.” – Vlad

„Nu e ciudată, dar am frică de înălțimi, grav, abia urc unele scări.” – Bianca

„Mi-e frică de melci, toată lumea se uită ciudat și nu mă crede când le spun.” – Cosmina

„Am fobie de mucegai. Am impresia că dacă îl inspir o să mor.” – Nicoleta

Publicitate

„[Mi-e frică] de-a dormi pe spate. Am văzut la un moment dat un clip despre paralizia-n somn și am sechele.” – Elena

„PARTERELE. Detest ideea de-a locui la parter și chiar și la casă. Nu suport să dorm, dacă nu sunt la etaj.” – Tudor

„Să trag apa la toaletă atunci când e noapte. De când eram mică am frica asta.” – Elisa

„Lătratul câinilor. Tresar, tremur, transpir și se activează anxietatea.” – Maria

„Oceanul. E imens și nici nu vreau să știu ce se ascunde în el, având în vedere că am explorat doar cinci la sută.” – Victor

„Aglomerația. Nu înțeleg complet de ce, dar mă face să mă simt copleșită.” – Ioana

„Îmi e frică să arunc gunoiul, pentru că am impresia că o să sară cineva pe mine sau să mă tragă în gunoi.” – Delia

„Râmele. Am fobie de râme. Nu îmi amintesc de ce, dar știu că mă jucam cu ele când eram mică.” – Alina

Alte fobii despre care am mai aflat și ce să înțelegi despre ele

Dincolo de ce-am extras aici, am mai aflat de la cititorii noștri care au răspuns pe pagina de Instagram VICE România că păianjenii și insectele încă îi sperie pe mulți. Iar o tipă a spus că îi e teamă să fie atinsă după ce a făcut duș. Și n-ai cum să nu te regăsești în mărturia alteia care a spus că, în urmă cu câțiva ani, îi era frică să meargă la toaletă în orice altă parte în afară de acasă. Asta se încadrează și în germofobie pe care am regăsit-o la mulți dintre cititorii VICE.

Publicitate

Uite și alte -fobii: fonofobie (frica de unele sunete); fotofobie (sensibilitate la lumină și un simptom al mai multor afecțiuni; uneori însoțită de dureri de cap); ornitofobie (teama de păsări); sau anemofobia (frica de vânt, de aer). Mai pun una pe listă: misofonia, o sensibilitate la anumite sunete și, uneori, imagini, care te poate scoate din minți. 

Ana Cosmoiu susține că frica de un obiect contaminat, cum ar fi buretele murdar pe care am regăsit-o la cineva („Mi-e frică de buretele de spălat vase pe care colegii de casă îl lasă mereu în chiuvetă. Începe mereu să duhnească și nu-l aruncă nimeni.”), poate avea la bază o situație în care persoana a atins ceva contaminat și i s-a făcut rău sau a avut orice altă reacție fizică (poate chiar o iritație). E însă important să conștientizezi ce te triggeruiește, dar și care-s factorii care contribuie la menținerea fricii – chiar și când vine vorba de teama de-a rămâne însărcinată.

„Cea mai recomandată tehnică în psihoterapia pentru fobii este expunerea, într-o manieră controlată, la stimulul fobic. Poate contribui la ameliorare și să permite persoanei să experimenteze situația anxiogenă fără consecințe dezastruoase”, a adăugat ea. Totodată, este importantă și acceptarea anxietății sau a celorlalte emoții negative care apar în aceste contexte. „Stigmatizarea sau tratarea acestora ca fiind iraționale ori greșite poate conduce la amplificarea rușinii, să crească disconfortul și să reducă șansele ca persoana să caute suport social sau ajutor în momentele de necesitate”, a conchis Ana.

Sper că te vor ajuta coordonatele astea să înțelegi de ce creierul și corpul tău reacționează în felul în care o fac la astfel de factori. În funcție de cât de mult te influențează o fobie, pornește cu pași mici ca să-ți explorezi relația cu ea. E posibil ca, prin exerciții susținute, să ajungi să mai reduci din anxietate. Mai ales când poți da la tot pasul peste acei factori, cum ar fi sunete sau bacterii.