Femeile care se îndrăgostesc de criminali și ajung în relații cu ei

Există două tipuri de relații romantice în închisoare: cea neașteptată și cea căutată, adică provocată. Când te gândești la o relație în închisoare, îți poți imagina cu ușurință ceva nesănătos, o obsesie pentru pericol sau crimă. Atracția asta are un nume: hibristofilia, care reprezintă atracția față de o persoană care a comis o infracțiune.

Un psihiatru mi-a spus la un moment dat: „E mai bine să fii nevasta criminalului în serie Guy Georges decât a lui Monsieur Dupont”. Unele femei ale căror vieți sunt monotone au fantezii cu acești bărbați puțin cunoscuți, îi idealizează și îi urmăresc la televizor. Vor să le justifice acțiunile, este notorietatea macabră care le atrage, spune Marine Mazéas, o jurnalistă specializată pe probleme din justiție care tocmai ce a publicat L’aimé meurtrier, o carte în care ascultă vocile acelor femei în relații cu bărbați încarcerați. 

Dovadă stau multiplele scrisori de la fanele criminalul american în serie Charles Manson, primite după ce a fost încarcerat. Acesta a ajuns să se căsătorească cu o tânără de 26 de ani, fascinată de povestea lui, când avea 80 de ani. Același lucru e valabil și pentru criminalul francez Nordahl Lelandais, care a avut multiple relații în închisoare în ultimele luni. Una dintre femeile cu care a avut recent o relație a fost căsătorită în trecut cu un alt prizonier, condamnat pentru uciderea nepoatei sale. 

Dar nu se pune problema fascinației morbide pentru jurnalista Marine Mazéas, care a insistat să excludă tipul ăsta de relație din munca ei și să se axeze pe dragostea neașteptată, care acaparează totul, inclusiv deținuții. „Astea sunt povești care ar fi putut avea loc afară. Aceste femei sunt în general atrase de modul cum vorbesc, de mersul și de fizicul lor și de sensibilitatea lor cauzată de trecutul adesea haotic. Pe scurt, sunt atrase de om, nu de criminal. Nu le interesează ce a făcut.”

Marine Mazéas e de părere că dacă vorbim de bărbați și femei care se plac unul pe celălalt și s-ar fi putut cunoaște în „viața reală”, contextul închisorii și spațiul închis exacerbează atracția. Cu cât relația e constantă, cu atât apare mai multă afecțiune, cum e și în cazul gardienelor care intră-n contact zilnic cu deținuții. „În cazul gardienelor, dacă sunt închise toată ziua între patru pereți cu persoane de sex opus, se creează automat o atracție.”

Dacă genul ăsta de relații care-s strict interzise sunt făcute public, duc în general la concediere. Un director general al unei închisori franceze, care dorește să rămână anonim, a declarat pentru VICE Franța că gardienii nu sunt instruiți ca lumea în legătură cu distanța: „În timpul instruirii de șase luni, vorbim despre etică și despre faptul că un deținut nu trebuie niciodată abordat într-un mod mai personal, ca să eviți riscurile. Eu, de exemplu, n-am considerat niciodată un deținut ca prieten, dar nu există o instruire specifică dedicată femeilor care vor intra în contact cu bărbații, le spunem pur și simplu tuturor să păstreze distanța.”

Dar când asta se întâmplă, este greu de ignorat. Jurnalista a avut oportunitatea să cunoască mai multe gardiene care au avut o poveste de dragoste cu un deținut, care s-a terminat mai mult sau mai puțin bine. Una dintre ele, Laure, a ajuns atât de departe încât a încercat să-l scoată din închisoare pe iubitul ei. În prezent despărțită de el, nu poate să nu se gândească că a fost manipulată: 

„Am pierdut totul: jobul, casa și am ajuns să fiu datornică. Nici nu-mi imaginam aceste consecințe. Recunosc că am mers prea departe.”

Pentru altele, povestea se termină bine, cum ar fi cazul lui Agnès, o fostă gardiană, în prezent căsătorită cu Gabriel, un fost condamnat care și-a ucis fosta soție. Chiar dacă cei doi au o relație de dragoste perfectă, o astfel de alegere reprezintă adesea un subiect tabu care nu e ușor de acceptat de familii și de cei apropiați cuplului. Mama lui Agnès, de exemplu, a respins-o și nu a mai văzut-o de ani de zile, în timp ce tatăl ei se mai vede cu ea, dar refuză să aibă de-a face cu soțul ei.

În cazul lui Hélène, care s-a îndrăgostit de un hoț când era jurată la Tribunalul Assize, aceasta a avut noroc cu părinții ei înțelegători și deschiși la minte care i-au acceptat iubitul, acum actualul său soț și tatăl celor patru copiii ai săi. 

„Când ești soție de infractor trebuie să accepți judecata, dar și să faci față sistemului din închisoare și să ai mult curaj și răbdare. Lumea nu ne oferă un cadou. Oamenii cred că suntem nebune, e trist.”

Dintre multiplele povești din carte, o relație a fost blestemată de la început la un final fatal: cea a lui Claudine, care s-a îndrăgostit de un bărbat condamnat la moarte. Implicată într-o asociație care ajută deținuții condamnați la moarte în Statele Unite, a început să corespondeze cu Ronnie. Rapid, cei doi s-au îndrăgostit prin intermediul fotografiilor și mesajelor aproape zilnice până la prima lor întâlnire în care au decis să se căsătorească. Ca să poată să se vadă mai des, Claudine a ales să aplice pentru viză, pe care ar trebui să o obțină în curând, ca să poată trăi în Statele Unite. 

„Dorința noastră e să locuim aproape unul de celălalt ca să ne putem bucura de fiecare moment pe care ni-l oferă viața și sperăm că ne va umple cu destulă fericire la care să ne gândim când unul dintre noi nu va mai fi aici.”

Încarcerat timp de 32 de ani și condamnat la moarte, soțul ei va fi anunțat cu trei săptămâni înainte când va fi executat.

Drepturile cuplurilor în închisoare rămân extrem de limitate. Întâlnirile au loc de obicei în camera de vizită. Unele închisori au spații pentru familii, cu apartamente individuale în interiorul instituției, care le permit cuplurilor sau familiilor să petreacă câteva ore complet singure. „Toată săptămâna e plină de entuziasm și așteptare fiindcă cuplurile se văd de obicei în weekenduri. În camera de vizită nu ai voie să fii intim, poate fi foarte frustrant, așa că unele persoane încalcă limitele și-și permit să aibă relații intime în camera asta cu riscul de a fi prinse de gardieni”, spune jurnalista Marine Mazéas. 

Din punctul de vedere al autoarei, menținerea unei relații romantice ajută la reintegrarea condamnatului atunci când este eliberat din închisoare. Mulți deținuți aspiră atunci la o viață liniștită când știu că-i așteaptă familia afară: „Noi am așteptat asta atât de mult timp încât suntem fericiți că în sfârșit putem să ne trăim viața împreună”, spune în carte Agnès, o fostă supervizoare.

Fie că mai sunt sau nu cu un deținut, toate aceste femei rămân pentru totdeauna marcate de o relație pe care nu și-ar fi imaginat-o niciodată. Unele se recuperează cu dificultate, chiar după ce și-au reclădit viețile, altele sunt îndeajuns de norocoase că au reușit să treacă peste dificultățile asociate cu închisoarea. 

Marine Mazéas a observat ceva comun la toate aceste povești: compasiunea. „Când spunem că iubirea te orbește nu e ceva complet fals. Când ești îndrăgostit, înfrumusețezi personalitatea celui din fața ta, iar când acesta e infractor, are sens. Aceste femei nu s-au ascuns, erau foarte conștiente de infracțiunile comise de iubiții lor. Pe de altă parte, au vrut să le vadă partea bună și să creadă în bunăvoința lor.”

Articolul a apărut inițial în VICE Franța.