Dependența de cazino m-a făcut să bag la ruletă sute de mii de lei și peste 20 de ani din viață

Iulian* are 58 de ani. Lucrează la un liceu din mediu rural, ca profesor de mecanică. Multe ore le petrece la atelierul tehnic, unde se ocupă de elevii de la seral. Îi pregătește pentru meserii ca mecanic auto, tinichigiu auto și sudor. Spune că elevii sunt atât de dezinteresați, încât de multe ori adoarme la catedră.

Cu ochelari, mustață deasă, păr scurt militărește și peste o sută de kile, Iulian este mult prea obosit să alerge după ei prin locurile de fumat, așa că renunță rapid. „Unde am ajuns să predau?”, repetă încet, la intervale scurte. „Am învățat atât și uite ce tratament primesc”, completează prima întrebare retorică în timp ce-și ține ochii lipiți de panoul cu viziunea liceului.

Vorbim despre familie, pasiuni, frustrări, reușite și eșecuri. Îmi spune că vrea să-mi povestească despre viciul lui secret: pariurile la ruletă. Începe direct, cu primul contact cu cazinoul.

A descoperit viața de cazino în 1999, iar în 2002, când era Cupa Mondială la fotbal, avea 30 de milioane de lei vechi economisiți din salariul de profesor și meditațiile la matematică. „Profilul meu de inginer, marca Politehnica București, mă califica să le fac.” Campionatul a fost un moment bun să bage bilete și să-și facă tot felul de planuri. Fie plasa pariuri pe un singur număr, cu câștig mare, dar cu șanse mici de reușită, fie paria pe trei numere consecutive, ori pe patru numere adiacente pe tabla de joc.

„Fiecare metodă are o anumită cotă, între 9 și 36, deci fiecare câștig diferă în funcție de tipul de pariu. Aveam un sentiment puternic că alegerile mele vor fi câștigătoare. Intuiția m-a trădat și, în două săptămâni, am pierdut toți banii. Am tras linie și, după sesiunile de pariat la Mondiale, am pierdut toți banii, aproximativ opt luni de muncă intensă, în care îmi investisem timpul și nervii.”

Adicția lui pentru jocurile de noroc a început târziu, mult după adolescența teribilistă. „Eram om în toată firea, profesor în București, câștigam binișor, cu orele suplimentare de matematică.” Primul contact cu un cazino mare a fost în 1999, după ce a renunțat la jobul de expert parlamentar în comisia de învățământ. Noua meserie de profesor la un liceu din București a venit și cu descoperirea cazinoului în compania prietenului său cel mai bun, medic stomatolog, care i-a descris cazinoul ca un loc incredibil, strălucitor, plin de viață. 

„Mi-a zis că mă duce undeva super mișto, că fiul lui student la stomatologie aflase de el. Mâncăm, bem, totul este gratis, fete drăguțe, în fiecare seară este o petrecere tematică, cu nu știu ce continent. Eu nu cochetam cu băutura și niciodată nu mi-a plăcut cu adevărat, dar am avut perioade când am consumat într-o cantitate moderată, nimic exagerat. Am spus da invitației. Eram foarte deschis la orice noutate.” Și-a făcut legitimație pentru intrare, nu se putea altfel, se îmbrăca la patru ace și intra în lumea asta.

„Intru și mă izbește glamourul. Oamenii arătau impecabil, eleganți, mi se părea pur și simplu perfect. Problema era că la fiecare pas totul era tentant. Tutun de cea mai bună calitate, femei îmbrăcate atrăgător și platouri opulente, cu cele mai fine antreuri. Nu prea îți venea să pleci de acolo.”

Atmosfera și stilul de viață exuberant au fost două elemente cu care Iulian a asociat direct cazinoul.

Reminiscențele tinereții lui pline de stimuli estetici precum teatrul, filmele și literatura l-au făcut să-și pună propria realitatea sub lupă și să-și dorească să trăiască și el, la vârsta a doua, mici frânturi din extazul anilor de facultate. Domeniul ingineriei a reprezentat pentru el o provocare, căci Politehnica era în perioada comunistă printre cele mai râvnite facultăți, alături de Drept și Medicină. Sub umbrela științelor exacte, a reușit să compenseze presiunea informației exacte cu libertatea literaturii și jovialitatea teatrului.

„Am ales să merg la Poli, deoarece îmi doream să merg la ASE și nu-mi doream absolut deloc să merg la Construcții. Îmi doream să am o muncă legată de natură, așa că m-am dus să fac mecanică agricolă. Era foarte grea facultatea. Satul meu era pe lista admișilor la facultate din doi în doi ani. Am avut și un cerc de prieteni care, de-a lungul facultății, m-au format în zona aceasta culturală.” A mers la peste 300 de piese de teatru în cinci ani, iar colegii lui îl numeau „Filosoful”. „Ce m-a ajutat să termin facultatea a fost matematica. Materiile, în primii trei ani, erau matematică și mecanică, care, spre norocul meu, se reduceau toate la o matematică aplicată.”

Totuși, s-a simțit un intrus mai mereu în Politehnică. Abia aștepta să termine orele de la facultate, știa deja programul teatrelor și al cinematecilor. A văzut mii de filme și a reușit să se infiltreze în lumea actorilor, să vorbească cu ei și să cunoască din culisele vieții personajelor.

 „Făceam multe șmecherii ca să pot vedea cât mai multe filme și piese de teatru. Chiar dacă aveam bursă, nu-mi permiteam să văd trei–patru piese de teatru. Ziceam la intrare că diverși actori m-au trecut pe lista de invitați. Îl invocam pe domnul Caramitru des, să pară că treaba e serioasă. Învățasem și coridoarele și cum să mă ascund în baie până la următoarea reprezentație. Contrastul dintre mine și oamenii de acolo era izbitor. Veneau să-și etaleze ținutele, chiar dacă era perioada comunistă. Eu aveam o geacă ponosită, veche, curată ce-i drept, însă mult sub ce vedeam în jurul meu.”

Ani mai târziu a regăsit atmosfera lumii bune într-un context neașteptat: cazinourile selecte ale Bucureștiului, acolo unde peisajul era dincolo de vremuri și de timp. Ceva din tinerețea lui parcă a reînviat, distructiv și imprudent. Era o nouă scenă, cu alte roluri și mize.

„Primele dăți am fost doar spectactor. Mergeam cu prietenul meu medic și cu alți prieteni comuni, printre care și un milionar, la cazino. Într-o seară, după mai multe momente în care doar am observat ce se întâmplă, am fost și am băgat singur la ruletă. Ispita devenise prea mare. Ruleta era oricum singura mea preferință în materie de jocuri de noroc.”

În 2002, prima dată când s-a întâmplat să bage la ruletă, nu avea deloc o situație familială bună. Prietenul său dependent era mereu în preajma lui, iar situația cu soția de la vremea aceea se altera pe zi ce trece.

„În 2002, când am hotărât să joc, fetița mea avea un an. Cu soția nu mă mai înțelegeam deloc, îmi făcusem o amantă, iar prietenul meu medic stătea din ce în ce mai mult cu mine, ceea ce mă ademenea și mai tare înspre jocuri. Ajunsesem să joc indiferent de consecințe. Jucam și pentru pierdere, ajunsese să-mi placă și asta. Din aceste mici încercări, am ajuns să dezvolt o adicție.” Aștepta finalul orelor de la liceu ca să ajungă la ruletă. „Doar la asta mă gândeam. Creierul începea să mi-o ia razna, era nevoie de o putere mare de autocontrol ca să-mi mențin sănătatea psihică.”

În prima seară s-a bucurat de norocul începătorului și-a câștigat 17 milioane de lei vechi. „Lângă mine era un tip care avea o geantă plină de bani. Asta mi-a dat speranță.”

Dacă nu avea nevoie urgentă sau ceva pe care să-și cheltuiască banii, îi băga înapoi cu prima ocazie. „Am avut o săptămână în care am făcut și 200 milioane de lei vechi.”

Matematica și ruleta au interferat și Iulian a încercat să găsească raționamente și formule pentru a-și asigura câștigul. Nu după mult timp s-a convins că matematica și jocurile de noroc nu se intersectează niciodată și că algebra nu-și are locul în cazinou.

A încercat să găsească o logică ruletei, dar fără succes. „Era o mare vrăjeală, pentru că sunt niște factori aleatorii pe care n-ai cum să-i contorizezi. Curentul de aer, calculatorul care însumează cifrele și bila cu magnet. Practic, fiecare rundă presupune plasarea pariurilor de către jucători, după care crupierul lansează bila pe ruletă, iar aceasta se va opri la un moment dat într-un buzunar care are alocată o culoare și un număr între 0 și 36.” Apoi, în funcție de rezultat și de pariurile plasate în runda respectivă, sunt determinați câștigătorii. 

„De exemplu, dacă bila s-a oprit pe numărul 17 negru, toate pariurile plasate pe culoarea respectivă sunt câștigătoare. Vorbim de ruletă exclusiv, pentru că eu sunt jucător de bani mulți. Ideea este că m-am prins ușor că matematica nu se poate aplica acolo, însă era deja prea târziu. Devenise o plăcere reală să joc. Să fiu acolo și să mă uit la ruletă ore în șir.”

Când vorbim și se gândește la toate acele momente, îmi zice și că poate a luat literatura prea în serios. „Frații Karamazov m-au inspirat să-mi trăiesc viața fără să țin cont de norme, fără să-mi fie frică. Am avut și momente când simțeam că-l supăr pe Dumnezeu, mă gândeam că sigur mi-ar fi dat banii de care aveam nevoie prin altă cale, nu trebuia să bag la ruletă. Simțeam că-l reneg pe Dumnezeu. Atunci mi-am adus aminte de un verset biblic: «Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos».”

Cele mai mari pierderi pe care le constați la finalul zilei, ca parior, subliniază Iulian, sunt timpul și nervii, plus prietenii. „Mereu eram în lipsă de bani, cu datorii. Mă împrumutam regulat la tatăl meu, că avea o situație financiară bună. El săracu’ nu știa de acest viciu al meu și mă ajuta mereu. Spun la trecut pentru că acum nu mă mai finanțează cu nimic.”

Programul lui a avut de suferit foarte mult în această perioadă. Meditațiile și orele orele de curs de la liceu păreau un chin, după serile pierdute în cazino. „Nu dormeam suficient. Adormeam la muncă, în mașină. Nu aveam un bioritm. Ceasul meu biologic era setat pe programul de la cazino.”

Cât despre familie și dependența de jocuri, nu a spus o vorbă niciodată persoanelor dragi. „Nici soția de la vremea aceea și nici fiica mea nu au știut niciodată. Singura căreia m-am confesat a fost amanta mea. Și, ca o picanterie, m-a cerut și în căsătorie, dar am refuzat, căci nu aveam binecuvântarea fiicei mele.”

Nu voia să defileze cu ce face, știa că nu e ceva cu care să se afirme, simțea stigma, așa că mereu a fost ceva între el și ruletă, un act în doi, câteodată însoțit și de-un prieten cu aceeași poftă de joc ca el.

La aproape un sfert de secol distanță, Iulian răspunde la întrebarea dacă s-a lăsat. „Nu m-am lăsat niciodată cu adevărat. Am avut perioade, poate câteva luni, însă mereu am revenit la ruletă.”

Nu se duce însă pentru vreun escapism, ci merge ori să câștige, ori să piardă. „Am ajuns să cunosc ruleta, să-i cunosc psihologia, care este implicit bagajul jucătorului din spate. Sunt niște emoții atât de puternice, o adrenalină uriașă. Am avut zile în care abandonam întâlniri romantice cu femei doar să stau în cazinou. Sau momente când intram la 8 seara și ieșeam la 7 dimineața. Necesită un control foarte mare să nu pici în vreo extremă și este foarte dificil să nu se întâmple. Spre păcănele sau alte tipuri de slots machine nu m-am îndreptat niciodată. Ruleta m-a fascinat.”

Nu regretă însă nimic, pentru că oricum regretele sunt tardive. Își dorește însă ca statul român să ia mai multe măsuri față de această problematică, având în vedere că peste 40% dintre dependenți se confruntă cu gânduri sinucigașe într-un anumit punct al vieții lor. 

Din noiembrie 2022, România are o lege prin care celor care-și declară dependența să le fie interzis accesul în săli. Fiecare operator ar trebui să păstreze evidența timp de cinci ani. Există o neîncredere destul de mare că așa ceva ar putea funcționa cu adevărat. Totodată, resurse financiare pentru a ajuta jucătorii dependenți există. Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, aflat în subordinea Ministerului de Finanțe, dispune de circa patru milioane de euro pentru a dezvolta program care să-i ajute pe cei dependenți. Deocamdată, o parte din bani se duc pe salarii și cam atât. 

În România, sunt 285 de operatori de jocuri de noroc cu un total de aproximativ 70 000 de aparate. Industria de jocuri de noroc e estimată la circa două miliarde de euro, cifră de afaceri anuală. Deocamdată, cea mai mare presiune externă e pe interzicerea reclamelor în oraș și mutarea sălilor de jocuri la distanță mai mare de școli. Și dacă s-ar întâmpla asta, cauzele problemei dependenței nu ar fi rezolvate sau măcar analizate cu adevărat la nivelul statului. 

Profesorul care de mai bine de 20 de ani se confruntă cu această dependență apreciază inițiativa de a renunța la reclamele pentru jocurile de noroc, însă vrea măsuri mai drastice. „Cred cu tărie că cel mai bine ar fi interzise ca în Elveția, Polonia, Cipru. Mi se pare cea mai bună soluție. Nu susțin nicio secundă jocurile de noroc, pierzi din toate părțile.” Dacă s-ar putea, el ar vrea să fie eliminate. 

„Trebuie evitate cât mai mult posibil și, dacă s-ar putea desființa, ar fi minunat. Eu unul nu m-am vindecat niciodată. Bilanțul pierderilor mele cumulate în toți acești ani a fost cam de 300 000 de lei și încă nu știu dacă pierderile vor fi amortizate vreodată.”

*numele a fost schimbat