Jurnal de salariu în București: Am 30 de ani și supraviețuiesc dintr-un venit aproape egal cu chiria

Rubrica „Cât te costă să fii tânăr în România” conține mai multe episoade cu tineri din diverse orașe ale țării care-ți arată pe ce se duc banii atunci când se duc. VICE vrea să vadă cum își sparg tinerii salariul, indiferent de jobul pe care-l au, de statutul social sau de orientarea alimentară: chipsuri sau avocado?

Sunt Petre, născut la oraș, în sensul în care totuși în '89 femeile de la țară, precum mama mea, mergeau la spital ca să nască, iar spitalul era la oraș, București, sectorul trei, în cazul meu. Altfel, am trăit mai toată viața în Ilfov, cu găini în curte, la sapă la câmp, cu veceu în grădină și baie la lighean. Nu era așa de rău pe cât sună, mare parte din viață era gratuită pe vremea aia. Adică nu necesita BANI, în sensul ăla gratuită, căci altfel sigur că era niște muncă implicată, niște efort, mijloacele de producție nu produc mare lucru prin ele însele, cum Marx nu a zis niciodată, deși putea să facă și această mențiune. Da, aș numi asta perioada romantică a vieții mele, a fost ceea ce după standardele mele trece drept „bine”.

Am 30 de anișori, a fost mult până am ajuns la vreo 16-17, de acolo au trecut foarte repede, nu cred că mai am mult până la vreo 40-50 - dacă îi prind adică, în familia mea se moare undeva în acel interval, cancer, una-alta. Cine știe? Orișicum, nu văd ce aș mai avea de făcut pe măsură ce ajung să bat în 50. Adică, până la urmă, cât poți să te chinuiești în viață, până să ți se ia de tot și să renunți? Dar să nu fiu așa pesimist. Îmi imaginez că pot citi acest text inclusiv oameni care trăiesc de plăcere, nu doar pentru că s-au născut (fără să-i întrebe nimeni de dinainte) și care plănuiesc să o mai ducă și după pensie, cu nepoței și alte nebunii exotice.

De vreo zece sau nu mai știu câți ani, m-am mutat în Capitală, în același sector trei în care m-am și născut. La un moment dat, n-am mai prea avut loc pe nicăieri în comuna mea de câmpie, așa că a trebuit să-mi găsesc ceva de muncă și să închiriez un apartament. Puteam să dorm și prin boscheți, am evaluat asta, însă era mai greu la ipoteticul și mult doritul loc de muncă. Acum zece ani încă mai aveam planuri de viitor, mă gândeam că viața încă poate fi reparată și făcută să fie bună.

Am ajuns și la facultate, după ce am strâns destui bani ca mercantizor (băieții și fetele care bagă marfă la raft în supermarket) la Carrefour, licență în filosofie moral-politică la Universitatea București și un master la care n-am mai dat niciodată disertația. Am mai fost vânzător la niște magazine dubioase, casier pe la Mega, pe la Real, când exista Real. Apoi am avut și bani o vreme, cam până prin 2019, însă niște evenimente nefericite m-au trimis în această zonă, a cărăușilor de mâncare. Am început în august anul trecut, la Uber Eats, și până în decembrie chiar făceam bani și o duceam bine.

Viața a fost și bună o perioada, însă în ultimii doi ani, și mai ales acum, de când cu criza și cu coronavirusul, e o idee mai proastă decât era la început. În București toate costă bani, de la chirie (1 300 lei pe lună) la întreținere (între 150 și 700 de lei pe lună, în funcție de anotimp), la mâncare, la țigări, la transport, telefon, la tot ce se mai strică și trebuie reparat, la absolut orice vrei să faci, totul e pe bani.

Asta aș vrea și eu să știu mai exact, căci la actualul loc de muncă, în calitatea mea de cărăuș la o companie care se ocupă cu livrări de mâncare, încă este neclar, prima lichidare intră pe 10 luna asta. Ar fi salariul minim pe economie (1 400 de lei) plus niște bonusuri la un anumit număr de curse. În condițiile în care salariul minim pe economie este o idee mai mic decât suma dintre chirie și întreținere, sper la un bonus cât mai mare. Nu va fi acesta cazul, desigur, din estimările mele (coroborate cu ce mai zic și colegii) acest bonus poate ajunge undeva la vreo o mie de lei, într-un caz aproape de IDEAL, la o rată (mai mult sau mai puțin realistă) de circa 20 de livrări pe zi. La asta se mai adaugă și șpaga, mai lasă clienții un leu-doi la unele livrări (unii și mai mult) și să zicem că-n acest fel scot banii pe țigări. Ca să trag o linie estimativă, am undeva între 2 000 și 3 000 de lei pe lună. Cam de aici încep nesfârșitele cheltuieli.

Chirie: 1 300 de lei
Întreținere: pe vară, se apropie de 150 de lei, însă iarna depășește lejer 500-600 de lei
Utilități: 200 de lei (internet, telefon, lumină)
Igienă: 200 de lei (detergent, produse curățat, igienă personală)
Mâncare: în jur de 300-400 de lei. Când îmi permiteam, mâncam mai bine, în jur de 800-1 500 de lei pe lună, dar când cumperi doar cele mai ieftine alimente (unele au și nume simpatice, deși sunt pentru sărmani, ca mine, cum ar fi uleiul Furnicuța, la 4,20 lei) și alea expirate, la reducere, poți să fentezi foamea și cu 300 de lei. Nu se pune problema să mai mănânc în oraș sau să comand mâncare, la banii ăștia putem vorbi doar despre mâncare făcută în propria bucătărie.
Restaurante, terase etc.: 150-200 de lei. De băut mai beau cu băieții mei, ca orice om, care nu vrea să o ia razna, așa că mai ies o dată sau de două ori pe săptămână la terasa noastră de la Alinuța.
Țigări: 300 de lei, fumez un pachet la două zile. Da, știu, dau pe mâncare cât dau și pe țigări. Dar, pe vremea când nu eram sărman, mai cumpăram și un suc, mai mâncam și în oraș.
Transport: cam 100 de lei se adună ce mai dau pe cardul STB sau pe cartele la metrou, rar. În rest merg pe jos sau cu bicicleta cu care și fac livrările.
Îmbrăcăminte: zero. Mă îmbrac cu ce am deja.
Reparații: 100-200 de lei. Sunt multe de reparat, dacă le cauți prin casă. Mai bag bani și în bicicletă, că la o mie de kilometri pe lună se cam uzează: cauciucuri, cabluri, frâne.
Sănătate, dentist, medic: zero. Când îmi permiteam, până anul trecut, costau mulți bani și astea, analize, radiografii, chestii. Odată ce deschizi o ușă, zboară miile de lei. De exemplu, merg la curățarea de șase luni la dentist (200 de lei), un dinte are o problemă, trebuie făcută radiografie, tratament, pusă coroană, 3 000 de lei dintr-un foc.
Electronice, telefon, laptop etc.: zero. Lucrez pe ce am, mă rog să nu se strice, deși laptopul nu mai merge pe baterie, doar la priză, telefonul trebuia și el schimbat de cam un an și ceva, tot din cauza bateriei. Dar trag de ele cât s-o mai putea.
Orice alte cheltuieli: zero.
Economii: lol

Să vedem acum în ce fel am spart banii în săptămâna ce tocmai a trecut. Oricum, cam așa arată toate săptămânile mele din 2020.

4:00: „Ora patru dimineața, mă apuc să scriu, rimă după rimă, până mai târziu.” Nici chiar, m-am lăsat de muzica rap undeva prin perioada romantică, acum nu o mai scriu, doar o mai ascult. (Shout out, Codu Penal.) De fapt, mă trezesc ca de obicei, transpirat și fără aer, cum se întâmplă o dată la câteva zile, de când m-am îmbolnăvit la finalul lui martie, dar sunt încă somnoros, ceea ce e bine. Pe deoparte adorm destul de greu din cauza problemelor de respirație cu care am rămas (nu, nu am coronavirus) și îmi mai e și foame și nu-mi amintesc să mai fie ceva mâncare prin frigider. Mă culc la loc.

7:00: Oamenii mai mănâncă micul dejun în lumea asta. Eu am renunțat la această masă de la o vreme și acum nici nu îmi mai este foame. Fac niște cafea din asta cea mai ieftină, cu gust mai mult de rumeguș decât de altceva și fumez o țigară. (cafea Fort 100g: 4 lei)

Intru pe pagină la Enel, plătesc facturile de luna trecută și din luna de dinainte. Le mai lăsam, dar am preaviz de deconectare, așa că. 179 lei

12:00: Doi covrigi de la Luca, unde covrigul costă doar un leu. Ce-i drept sunt mai mici, dar de foame, ce să faci? (2 lei, de băut nu mai cumpăr nimic de la o vreme, am apă de la robinet într-un bidon de Fanta la 1,25 litri.)

13:00: Am strâns deja șpaga necesară ca să-mi cumpăr un pachet nou de țigări, pe ultima o fumasem de dimineață, când plăteam curentul. Țigări Parliament scurt: 21 de lei. Cred că la un moment dat o să mă las de țigări, nu neapărat pentru că vreau, cât fizic nu cred că o să mai am ce fuma.

15:00: Am pană la bicicleta fantastică, intru pe pauză și caut un magazin prin zonă ca să schimb camera. 18 lei, din fericire, are manete din alea la roți și se pot scoate fără chei, că altfel mai era și manopera încă zece lei – acești bani nu se decontează, deși treaba s-a petrecut în timpul programului de lucru.

19:00: Intru în Mega. Mi-e prea greață după ziua asta, n-am chef să fac de mâncare. Iau două iaurturi de băut Danone la pahar și o pâine. 7 lei

13:00: Mi-a împărțit cineva din bloc niște carne la grătar, zic bogdaproste, cum se face, și mănânc cu un colț de pâine. Nu mai dau banii pe covrigi azi. Win-win!

18:00: Nu prea mai am frâne la bicicletă. Trebuie să dau comandă de plăcuțe. Modelul ăsta se găsește rar, dau în două locuri, la modele compatibile, prețuri diferite. (Shimano L03A 65 lei, shimano K02S 30 de lei) Să vedem care când o ajunge. Plătesc 65 de lei până la urmă.

22:00: Înapoi în Mega. La ora asta mai intră pungi din alea de la rotisor cu 50% reducere, că expiră la final de program. Iau o pungă cu cinci aripi picante și o pâine. Am ce mânca și în seara asta. Felicitări mie! (sunt chiar gustoase, apropo) 7 lei

7:00: Să nu uit să plătesc abonamentul la Orange. După reînnoire am acum nu știu ce manevră și plătesc un număr de luni doar 19,8 lei în loc de 70, cum era normal. Doamne ajută!

12:00: Astăzi mă tratez, merit. De fapt nu merit, dar n-am mai mâncat o merdenea de două luni, cred. 3 lei 50 (nici măcar nu-i așa de bună, mai bine luăm tot covrigi, era mai ieftin.)

15:00: Am dat ultima țigară unui bodyguard la un bloc pe Eminescu, care nu are voie să iasă la magazin până la opt. Iar dau banii pe un pachet de țigări. 21,5 lei. Iar le-au scumpit ăștia. Sincer nu mai rentează să fii fumător pe planeta asta. O să ajungă să le facă un milion pachetul. O să ajungă drogul marijuana să fie mai ieftin decât tutunul.

21:00: M-am enervat, azi vreau să cumpăr un pepene din Mega. Bine, nu sunt dement, însă văd că îi are la reducere, de la 3 lei/kg la 1 leu/kg. Evident că mai sunt doar doi imenși. Al meu are aproape 11 kilograme, abia îi car. Iau și cutie cu șase ouă ieftine, calitatea a treia, și două pâini. 18 lei

7:00: Aș bea ceva dulce totuși. Au făcut ăștia Fanta mare șase lei și, aproape șapte. N-am înnebunit să plătesc atâta. Luam Cola când era, băgaseră o vreme bidon de doi litri la patru lei. Nu mai e, l-au făcut cinci lei și ceva. Mă uit la preț pe litru acum. Iau Giusto Brifcor, 1,74 lei pe litru, doi litri jumătate. 4,49 lei

7:10: Hmm. Nu iese la socoteală. Pe drum calculez că venea 1,96 lei pe litru. Mai bine luam River din ăla, bidon de doi litri la un leu, mult mai ieftin ca apa plată și are aromă de portocale. Mă rog, mult spus asta, dar este galben, în orice caz. Am mai băut, dar nu pot să spun că recomand.

14:00: Aș lua covrigi, dar unde sunt acum pe traseu, nu se găsesc. E un Mega, în schimb. Au niște cornuri mai mari în capăt la croissante, sunt de vreo trei ori mai mari decât unul normal. Țin de foame. Ok, nu-i chiar un festival al gustului, dar merge. Și e dulce, deci dublu impact. 2,78 lei

20:00: Gata, ar fi momentul să mai fac și ceva de mâncare. Nu că n-aș putea supraviețui cu covrigi și iaurt de băut, dar sunt și eu ființă umană totuși. Trebuie să mă mai și respect. Nimic mai respectabil decât o masă caldă, așa am zis mereu. Iau un pui întreg la reducere, borș Magic la plic mare, condimente Mega la plic (pătrunjel, leuștean, cimbru, mărar, foi de dafin), patru roșii, un morcov, un ardei kapia imens, cartofi. 37 de lei Fac un ceaun de ciorbă, mai multă zeamă, că eu o mănânc (cam 10-12 kile cred că are), o friptură cu zeamă și pui pane din piept. De mâine mănânc precum regii.

12:00: Iar cumpăr țigări, va fi o zi lungă. 21,5 lei

18:00: Suntem în 10, trebuie să plătesc chiria. Numai bine pentru că oricum nu știam ce să fac cu toți banii ăștia pe care îi strâng de o lună. 1 300 de lei

21:00: Dacă tot am scăpat de chirie, pot acum să mă lăfăi. Ia să vedem ce nu mi-am permis până azi. Detergent, Domestos, Axion, soluție de curățat aragazul, șampon, gel de duș, săpun lichid, pastă de dinți. Ah, bax de hârtie igienică în caz că iar vine Apocalipsa. 120 de lei

6:00: Am liber în acest weekend. Fac ce vreau eu. Am și scăpat de plățile obligatorii, la limită. Mă pot distra făcând curățenie în casă. Îmi fac de lucru și nu mai cheltuiesc nimic azi. Victorie!

13:00: Am toată mâncarea asta. Îl sun pe băiatul meu de la țară să vină la o masă festivă. Ar trebui niște ardei iute la ciorbă, totuși. În Mega nu-s așa buni, merg la piață la Delfinul. Întreb cât costă trei ardei, după ce decid la care tarabă mi se par mai gustoși. Un leu. Nu-mi dau seama dacă ar fi un leu bucata sau un leu trei bucăți. Dar, dacă întreb asta, evident că vor fi un leu bucata. Așa că întind un leu vânzătoarei să vedem ce se întâmplă. Primesc de fapt patru ardei. Zic „mulțumesc mult!”, foarte simpatică. O să mai vin să cumpăr de la ea. 1 leu

21:00: Final de săptămână. Am supraviețuit și de data asta. Nu a fost chiar o plăcere, dar putea fi și mai rău. Sărbătorim. De regulă beam cu băiatul meu de la oraș (alt băiat, nu cel de mai devreme), dar e plecat în afară o lună. N-am cu cine bea. Dar ce mai contează? Mă duc să beau la Alinuța la terasă, de unul singur, oricum e întuneric acolo și nu mă vede nimeni. 20 lei (două beri la 7 lei 50, restul șpagă)

Total: 309 lei, fără pachetele de țigări, dar cu produsele de curățenie și igienă. Investiție care se amortizează în timp. Am învățat să fiu bun cu cifrele, pentru că atunci când sunt mici, ți-e mai ușor la calcule. Altfel, să fii sărac în București este o artă la care sunt destul de talentat. Bravo mie!