Trei bărbați mi-au spus cum au reușit să iasă din comunitatea red pill

Trezește-te la timp, spală-te pe dinți și ai grijă de corpul tău. Nu permite ca fericirea ta să depindă de un partener. Toate astea par sfaturi bune, dar în comunitatea red pill – un termen umbrelă care cuprinde forumurile pentru tineri cunoscute sub numele de manosferă – sunt însoțite de mesaje toxice despre femei. Iată o mică selecție de exemple: Trebuie să le manipulezi pe femei ca să obții sex, pentru că ele sunt inferioare, iar în relații contează doar cine deține puterea. Unii astfel de influenceri, cum ar fi Andrew Tate, au milioane de followeri.

Prin 2015, comunitatea red pill a devenit un teren fertil pentru extrema dreapta, un grup care a jucat un rol important în victoria electorală a lui Donald Trump în 2016. De atunci, ideile comunității red pill merg mână în mână cu ideile extremei drepte, cum ar fi rasismul și ura față de imigranți. În toată lumea, tinerii care nu reușesc să-și găsească o parteneră sunt prinși în această capcană online, unde găsesc numai discursuri sexiste și rasiste.

VICE a stat de vorbă cu trei tineri olandezi care au pătruns adânc în comunitatea red pill, dar au reușit să scape de acolo și acum au toți idei progresiste. Toți ne-au cerut să le păstrăm anonimatul. „Îmi e foarte rușine de perioada aceea. Doamne, ce penal eram.”

Am crescut într-un cartier muncitoresc din Groningen. La vârsta de 16 ani, am intrat în contact cu extrema dreaptă pe internet. Gen clipuri de Ben Shapiro și Stephen Crowder, care susțin că se bazează pe „informații dovedite și logică”. Oamenii ăștia se pricep foarte bine să manipuleze statisticile, astfel încât ajungi să iei de bun tot ce zic, fără să cauți mai departe.

Un exemplu ar fi teoria 13/52: americanii de culoare constituie 13 la sută din populația Americii, dar jumătate dintre deținuții din închisori sunt de culoare. Ți se aruncă informația asta fără să ți se dea detalii despre situația socio-economică a multor persoane de culoare sau despre rasismul crunt din poliție și sistemul de justiție.

Chestia asta m-a făcut să vreau să dovedesc că sunt băiat bun, pentru că sunt originar, pe jumătate, din Antile. Mă simțeam vinovat pentru că aveam pielea de culoare închisă. Mă simțeam nesigur pe mine. Plus că nu aveam deloc contact cu taică-miu, care e din Antile, și eram dezamăgit și plin de ură din cauza asta.

Așa că intram pe forumurile de inceli precum 4chan, unde se făceau numai glume sexiste și rasiste. La vârsta aia mi se părea cool. Erau ridicate în slăvi și teoriile despre supremația albă, care susțineau că persoanele de culoare au scopul să doboare occidentul liber și glorios. Forumurile astea distorsionează adevărul, la fel ca politicienii sau suporterii QAnon, fără să ofere întregul context. E ca o plasă de păianjen plină de capcane în care cazi ușor dacă ești tânăr și vrei să simți că aparții unui grup. 

La 18 ani, am început să gândesc diferit. Deși radicalizarea mea a început prin media, tot media m-a scos de acolo. Atunci când îi urăști pe musulmanii teroriști, dar vezi că și naționaliștii albi organizează masacre, începi să-ți pui întrebări. M-a ajutat mult YouTuber-ul Hunter Avallone, care și el a fost mai demult în extrema dreaptă, dar apoi a început să creeze conținut progresist. Alții care mi-au dat de gândit au fost Hakim și Secondthought.

Acum că mă uit în urmă, cred că singurătatea a fost un factor important. Voiam să mă integrez cu orice preț, la fel ca mulți tineri de azi. Și mulți preferă să se alăture comunității bărbaților puternici cu mașini scumpe, și nu stereotipului veganului stângist. Dar cercul ăsta de „bărbați puternici” e foarte periculos și cred că ar trebui să vorbim mai mult despre asta.

Când aveam 16 ani, nu eram deloc drăguț cu femeile. Le făceam curve pe cele care făcuseră sex, mă enerva că se culcau cu alții, și nu cu mine. Mi se părea normal să fac comentarii de genul: „Te fuți cu toată lumea, nu?” Mă gândeam că le ajut să se trezească. Eram convins că femeile nu sunt la fel de deștepte ca bărbații și că nu trebuie să le iau în serios. Și că au înnebunit de tot cu feminismul. 

Modul ăsta de gândire m-a dus în situații de care acum îmi e rușine. În ultimul an de liceu eram în clasă cu o fată care era foarte bună la analiză. Și simțeam că e rolul meu să o contrazic mereu când vorbea despre ceva. Aveam impresia că e misandră, pentru că aducea femeile în conversație de câte ori era vorba despre bărbați. Chiar și când vorbeam despre Shakespeare și Macbeth. În conversațiile cu ea, eram incredibil de nesimțit și răutăcios și vorbeam de parcă era ultima proastă, deși era mult mai bună decât mine în dezbateri și înțelegea totul mult mai bine decât mine. Am fost un măgar, din păcate.

Pagina de Reddit /r/mensrights era un loc unde mă simțeam în siguranță. Acolo erau numai bărbați care se simțeau amenințați de feminism. Eu nu știam să mă port cu femeile, așa că mă simțeam bine acolo unde erau batjocorite. Aveam doar 16 ani și eram foarte influențabil.

„Gamergate” (o vânătoare online de femei care criticau sexismul din industria jocurilor video) a fost alt fenomen care m-a influențat. Bloggerița și gamerița feministă Anita Sarkeesian era ținta a sute de comentarii și postări de pe Reddit care o ridiculizau. Iar eu credeam că au dreptate, pentru că doar bărbații sunt gameri, nu? Și ei produc jocurile. Iar femeile nu înțeleg lumea obiectiv. Nu înțelegeam cum jocurile pot fi sexiste. Sunt doar jocuri, ne distrăm, nu? De ce trebuie să ne strice feministele tot cheful?

Când am împlinit 18 ani, am început să am îndoieli cu privire la gândirea asta. Am crescut într-un orășel conservator, dar apoi m-am dus la facultate și am cunoscut persoane gay care mi s-au părut super mișto. Am început să am conversații cu femei și să fiu impresionat. Știu că sună stupid, dar atunci gândeam că persoanele gay și femeile sunt cu totul altă specie de oameni. Dar nu, sunt oameni obișnuiți, ca mine și ca tine. Așa că am început să mă gândesc mai des la sexismul și rasismul din societate.

Canalele de YouTube precum ContraPoints și diverse resurse literare m-au ajutat să ies din comunitatea extremei drepte. Eram dintotdeauna interesat de filosofie, dar citeam doar filosofie conservatoare. Apoi am citit-o pe Simone de Beauvoir și am fost șocat: Uau, și femeile pot avea idei geniale!

După ce am început să văd femeile ca pe niște oameni egali mie, și nu ca pe niște obiecte, am început să am experiențe bune cu ele și chiar relații romantice. Între timp, m-am transformat total: sunt activist socialist și feminist.

Din păcate, am observat că Andrew Tate e un model pentru mulți tineri. Și eu cred că l-aș fi idolatrizat când aveam 16 ani. Iar pasiunea lor pentru el semnalizează niște probleme mari din societate, care au legătură cu capitalismul și relațiile dintre bărbați și femei.

Am crescut într-o familie normală, cu doi părinți cu studii superioare, într-o casă frumoasă din Randstad. Radicalizarea mea a început de la 18 ani, pe două fronturi. Pe de o parte au fost clipurile de pe YouTube care batjocoreau feministele și activiștii. La prima vedere, păreau niște femei agresive care urlau lucruri total nerezonabile. Cel puțin așa le prezentau clipurile respective. Așa că am râs și am tot dat click pe clipuri în care activiștii de stânga erau prezentați ca persoane duse cu pluta și extrem de emoționale, care nu au capacitatea de a gândi critic. Oricine li se opunea era numit automat rasist sau misogin. Pe de altă parte, persoanele de dreapta erau prezentate ca niște persoane raționale, care distrugeau din două propoziții toate credințele de stânga.

Apoi, mai petreceam mult timp pe Hiddenlol, un site care nu mai există. Acolo era plin de meme despre refugiații sirieni care veniseră în Europa. Asta se întâmpla în plină criză a refugiaților, în 2015. Când vezi zilnic poze cu imigranți și textul „INVAZIEEE”, începi să te sperii.

Eu unul nici nu știam clar ce înseamnă să fii misogin, dar am observat că în comunitatea red pill, toate ideile se leagă. Dacă îi urăști pe imigranți, atunci e normal să urăști și femeile. Asta pentru că ideologia extremistă de dreapta susține că doar câțiva bărbați obțin toate femeile, iar restul rămân singuri. Și începi să te întrebi dacă tu vei avea vreodată acces la o femeie. Începi să le vezi ca pe un produs foarte greu de găsit. Femeia devine un puzzle care trebuie rezolvat ca să faci sex cu ea, în loc să o vezi ca pe o persoană cu sentimente și idealuri.

Cum am ieșit din capcana asta? Am devenit mai puțin nesigur. Am început să învăț mai bine, să am note mai mari. Și am intrat în prima mea relație cu o femeie în 2017. Încă sunt cu ea și azi. Imediat ce m-am combinat cu ea, s-a rezolvat problema aia că nu există o femeie și pentru mine. Apoi, am început să găsesc și YouTuberi de stânga precum Threearrows, care fac eforturi uriașe să demonteze miturile inventate de extrema dreapta.

Ei mi-au arătat că extremiștii de dreapta nici măcar nu citesc conturile din care citează. Deodată, am realizat că erau niște clovni și eu mă uitam în gura lor. Și filmul American History X mi-a deschis ochii. Am înțeles că frica și ura erau doar niște proiecții. Treptat, am virat spre stânga și am realizat cât de nașpa e capitalismul.

Așa că pot spune că m-au ajutat și filmele, și influencerii, dar mai ales iubirea celor din jur care mi-a crescut încrederea în mine. Din păcate, extrema dreaptă, ca să te țină captiv, îți întărește toate nesiguranțele și te face să te izolezi de toți. Mă bucur enorm că am ieșit de acolo.

Articolul a apărut inițial în VICE Țările de Jos.