Cum i-a condamnat statul român pe refugiații ucraineni la foame

Valentina are 77 de ani și este din orașul Nikolaev, Ucraina. De la începutul războiului trăiește într-un centru de refugiați din Iași. Își aduce aminte perfect momentul când rușii i-au atacat țara, pentru că se întâmpla chiar de aniversarea fiului ei.

Poartă o poză cu el. E ultima pe care a primit-o înainte ca el să moară pe frontul din Bahmut. Era singurul ei sprijin. 

Valentina e una dintre cele aproximativ 50 de persoane care trăiesc în Centrul de Asistență Umanitară și Socială pentru Refugiați din Iași. E singură și spune că nu are la ce să se întoarcă. Casa i-a fost bombardată și toate geamurile sparte.

Pentru ea, statul român nu are nicio soluție sau nu vrea să găsească una. În România, este condamnată la foame. De ce?

Pentru că statul român a modificat în mai 2023 programul de ajutor pentru refugiații ucraineni. Statul i-a decontat bani de masă doar timp de patru luni, apoi a lăsat-o să se descurce singură cu pensia ei de 300 de lei. În ceea ce privește cazarea, banii vor fi decontați doar până la finalul lunii decembrie. După aceea nu se știe. 

Datorită vârstei, Valentina a primit acest ajutor fără condiții suplimentare. În schimb, majoritatea ucrainenilor, conform reglementărilor aprobate în mai, nu pot accesa banii de mâncare și cazare decât dacă lucrează și copiii urmează un program de școlarizare.

În principiu ai spune că nu e un lucru rău să încurajezi integrarea, doar că în realitate situația nu este deloc roz.

Femeile gravide, mamele singure sau cu mulți copii, persoanele cu dizabilități care nu au certificatul emis în România, mamele ai căror copii au dizabilități care necesită asistență în permanență sau persoanele adulte în categoria greu angajabile (50+ ani) – toți trebuie să își găsească job pentru a le fi decontați bani de cazare și mâncare, deși poate nu știu limba, nu au cu cine lăsa copiii sau pur și simplu sunt în imposibilitatea de a munci.

Chiar și cu toate aceste criterii îndeplinite, statul tot le ia ajutorul de mâncare după patru luni de ședere în România. Practic, niciun ucrainean, fie că lucrează, fie că e în categoria exceptată de la regulă (de exemplu, persoanele vârstnice peste 65 de ani și cele cu dizabilități cu certificatul emis în România) nu mai beneficiază de ajutorul de mâncare după patru luni de stat în țara noastră.

Cum trăiesc oamenii aceștia atunci?

Ca să înțelegi mai bine situația trebuie să vezi ce măsuri a luat statul român cu privire la situația refugiaților și cum s-a ajuns aici.

Datele Poliției de Frontieră arată că, de la invadarea Ucrainei, peste șase milioane de refugiați au intrat în România, dar doar 85.000 dintre aceștia au rămas.

La începutul războiului, pe fondul migrației masive către România, guvernul a activat programul național 50/20. Mai precis, a alocat fonduri pentru decontarea cheltuielilor pentru fiecare ucrainean de hrană (20 de lei/zi) și cazare (50 de lei/zi). Ca mai toate lucrurile făcute de guvernanții noștri, programul a avut multe probleme. Cea mai gravă dintre ele este că banii intrau în conturile românilor care găzduiau refugiați. 

Cum banii veneau de la Uniunea Europeană și erau neimpozabili, românii cu apartamente libere au văzut asta ca o oportunitate de a se îmbogăți. Doar că unii nu s-au mulțumit cu cei 1.500 de lei pe lună/refugiat de cazare.

Cum programul nu avea prea multe reguli, proprietarii au început să aducă în apartamente și câte cinci–șase ucraineni, disperați că nu au unde să locuiască, nu le-au dat banii de mâncare și chiar le-au mai cerut sume în plus pentru a nu-i da afară în stradă. Au fost cazuri în care proprietarii au luat și câte 12.600 de lei de la stat, pentru șase persoane înghesuite într-un apartament.

Ba mai mult, conform Context, s-au deschis zeci de dosare penale pentru decontări fictive după ce proprietarii de locuințe au cerut bani pentru cazare și masă fără să aibă refugiați în gazdă. 

Un exemplu este în județul Maramureș, unde, în decurs de un an, peste 500 de persoane, între care și funcționari publici, au obținut ilegal bani de la stat. Doar în comuna Petrova sunt bănuite peste 100 de persoane că au primit ilegal 2,6 milioane de lei. 

40 de milioane de euro a primit România de la Uniunea Europeană în primă fază, ca asistență de urgență pentru gestionarea situației la granițe. Ulterior, guvernul a decontat de la UE suma de 400 milioane de euro pentru toate acțiunile de ajutorare a refugiaților ucraineni. După sutele de reclamații făcute de ucraineni, inclusiv un protest la Constanța, se pare că banii au ajuns oriunde, mai puțin la ei. 

Statul a întârziat cu plățile și nici acum nu a virat proprietarilor suma pentru aprilie. Tot Context a arătat că guvernul nu a folosit banii europeni destinați refugiaților, deși o putea face, și a preferat să deconteze în februarie 2023 achiziționarea de măști de protecție pentru elevi și dezinfectanți care s-a făcut în anul școlar 2021–2022.

Adaugă la asta și că Marcel Boloș, ministrul de Finanțe, s-a plâns în august 2023 la Bruxelles că România are un deficit mare din cauza cheltuielilor cu refugiații. De banii refugiaților s-a ocupat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), instituție aflată sub controlul secretarului de stat Raed Arafat. IGSU a spus, conform Context, că nu a achitat peste 310 milioane de lei, bani de chirie și mâncare pentru refugiații Ucrainei. Restanța e din perioada aprilie – iulie 2023. 

Din mai, programul s-a schimbat, banii urmând a fi dați direct ucrainenilor. Doar că din iunie, ucrainenilor nu li s-au mai decontat un singur leu.

Programul de sprijin pentru ucraineni s-a schimbat în felul următor: de la înregistrare, ucrainienii au patru luni la dispoziție să-și găsească un loc de muncă și să se integreze social. Aceștia primesc pe lună 750 de lei pentru cazare sau 2.000 de lei de familie, indiferent de numărul de membri, și 600 de lei de mâncare pentru o persoană.

După aceste patru luni, statul le ia banii de mâncare, pentru că presupune că au venituri din muncă.

E greu de imaginat cum s-au gândit guvernanții că un ucrainean proaspăt venit în România are timp să învețe limba și să își găsească job în patru luni, dar problemele sunt și mai grave de atât. 

Ucrainienii și românii nu au aceleași drepturi, deși au nevoi similare. 

În ochii guvernanților, o femei gravidă din Ucraina trebuie să lucreze chiar și în luna a noua de sarcină, deși româncele nu. Un român de peste 50 de ani este încadrat în categoria greu angajabil, un ucrainean nu. Dacă are mai puțin de 65 de ani, trebuie să își caute job. O mamă româncă are dreptul la ajutoare dacă are mai mulți copii, o mamă ucraineancă singură, pentru a primi 2.000 lei pentru cazare, ar trebui să lucreze chiar dacă are zece copii acasă. Un român are dreptul la șomaj dacă își pierde locul de muncă, un ucrainean nu.

Și mamele care au copii cu dizabilități sunt condamnate la foame. Ele nu au venituri pentru masă, nici nu pot lucra. Copilul nu are acces la terapie și servicii sociale în România. Dacă femeia are mai mult de un copil, tragedia e mai mare.

În ciuda condițiilor din ce în ce mai grele de trai pe care le au în țara noastră, majoritatea ucrainenilor care au rămas acum în România o fac pentru că nu au la ce să se mai întoarcă. Valentina e unul dintre ei.

„Soțul meu a decedat acum nouă ani și am rămas doar eu și fiul meu. A trebuit să-mi părăsesc locuința pentru că a fost bombardată și toate geamurile din apartament au fost sparte. În camera mea era întuneric. Era foarte dificil să stăm așa și ne era frică. Orașul nostru a fost bombardat, lăsând în urmă multe distrugeri. Foarte mulți soldați au fost uciși”, a povestit ea. 

„Mi-am părăsit casa cu trei kile de bagaj, deoarece îmi era greu să ridic mai mult și eram epuizată moral și fizic. Am luat niște pixuri, două cămăși de noapte, o rochie și o pereche de încălțăminte. Am mai luat poze cu soțul, tatăl, mama, cu fiul meu în copilărie și câteva medalii și decorațiuni de la tatălui meu care a luptat în Al Doilea Război Mondial.”

Din ziua în care a murit fiul ei Valentina nu a mai fost la fel. O perioadă a refuzat să mănânce și să socializeze.

„În ianuarie, am primit mesaj că fiul meu a fost ucis în Bahmut. Am mers acolo, apoi în Nikolaev și Nipru să fac testul ADN, pentru că nu mai era nimic de recunoscut. Era rănit până la os, iar corpul era doar până la gât. Nu i-am văzut mâinile, capul. Două telefoane, cardul bancar și ochelarii. Atât a rămas”, a povestit ea. „După testul ADN știam că este vorba despre fiul meu în proporție de 99%. A trebuit să merg în oraș să-l înmormântez. Nu am plâns pentru că am știut că dacă începeam să plâng nu aș fi fost capabilă să fac nimic pentru el. Am vrut să fie înmormântat alături de soțul meu și am reușit.”

După moartea fiului, nu s-a ales de la statul ucrainean decât cu o coroană de flori. După 30 de ani de activitate ca profesoară, Valentina are de la statul ucrainean o pensie de 300 de lei. 

„Adevărul este că au fost niște probleme pentru că pașapoartele noastre sunt scrise în limba rusă. Iar când eu și soțul meu ne-am făcut pașapoartele numele nostru a fost scris diferit de cel al fiului. Nu eram recunoscuți ca fiind rude și a trebuit să o dovedim. A trebuit să merg la Starea Civilă, apoi la alte instituții ale statului ca să poată dovedi că este fiul meu cu adevărat. Și când am ajuns cu toate actele la notar, s-a mirat că am reușit să rezolvăm. Mi s-a zis că trebuie să obțin un nou certificat de naștere. Și am reușit să îl obținem. Acum, vom vedea.”

Deși nu e ca acasă, Valentina spune că e mulțumită că are un loc unde să stea și că este  ajutată.

„Pot trăi în orice condiție, mă pot adapta la orice situație aici. Nu fac scandal, sunt o femeie pașnică, pentru că am lucrat cu copii toată viața. Și acum ajut ucraineni să învețe limba engleză. Este de datoria mea. Am două persoane care lucrează în IT pe care îi ajut să-și îmbunătățească engleza. În 2004 am scris un manual în limba engleză pentru persoane care învață să lucreze la computer, aprobat și de Ministerul Educației. Îmi plac oamenii, îi tratez așa cum este necesar, pentru că le respect individualitatea. Cu cât tratezi oamenii mai frumos, cu atât vor deveni mai buni.”

Doar că nu de același tratament au avut parte ucrainenii veniți în România. De la începutul războiului s-au zis de toate. Că ucrainenii sunt bogați și răi, că îi persecută pe românii din Ucraina, că ne-au luat pământurile și multe alte invenții. Unii politicieni s-au gândit să exploateze aceste teme în scop electoral și au ales să trateze cu indiferență, dacă nu, chiar cu rea voință, situația ucrainenilor din România.

Așa s-a ajuns ca ura nejustificată a românilor pentru niște oameni care nu le-au greșit cu nimic  niciodată și populismul infect al guvernanților în goana după voturi să creeze încă o categorie vulnerabilă în țara asta. De parcă nu erau destule.