Suntem în acest moment – atât local, cât și global – în care e necesară discuția despre cum te simți în pielea ta. Oameni de toate vârstele își evaluează identitatea de gen și își pun azi întrebări despre cine sunt ca mâine să fie un pic mai liniștiți. Introspecția e însă primul pas. Urmează apoi discuția cu ceilalți și dificultățile în a-i face să înțeleagă sau măcar să accepte că nu e totul doar în alb și negru, așa cum s-au obișnuit.Pătratul Roșu e un podcast despre toate lucrurile care îți vin în minte despre sex și viața sexuală și ți-e rușine să le zici cu voce tare, dar și despre tabuurile din relații și din viața de zi cu zi.
Publicitate
Raj: Pe înțelesul tuturor și cum am înțeles și eu, pentru că am o minte brută care funcționează pe parametri foarte simpli, o persoană care are două mâini, două picioare, un cap și un suflet se identifică într-un anumit fel care globul ăsta pământesc pe care trăim noi l-a denumit gen. Că ni se impune, că așa ne naștem, că cine ne zicem că suntem, că facem, că dregem, astea sunt efectele patriarhatului care nu e înnăscut, e born in the same time when Jesus came on the road.
Publicitate
Îl văd așa: Eu mă nasc și mi-aș dori să am așa o putere absolut enormă încât să spun că de mâine toți copiii care se nasc până la cinci ani nu se identifică! Deci nu sunt nici băieți, nici fetițe, nici non-binare, nici fluide de gen, nimic. Sunt persoane, efectiv. Sunt X. Sunt nimeni. Are un nume, o familie, are orice, dar lasă-l un pic să-nțeleagă ce-i viața, că-l naști și-l aduci într-o zonă în care tot universul lui o să fie într-un fucking ecran de telefon. Lasă-l și pe el să aibă discernământ. Cine sunt eu să decid cine ești tu? Tu dacă de mâine vrei să zici: „Băi, eu nu mai am gen, că nu mai vreau. M-am săturat. Am motivele mele, whatever.” Nici nu vreau să te justifici, eu nu pot să vin de mâine și să zic „Păi, ai un păr lung și te dai cu ruj pe buze și ai aici o excrescență pe față care pe mine m-a învățat cineva – cine? patriarhatul? – că trebuie să te identific ca femeie.”
Publicitate
Dacă mă văd pe mine pe stradă într-un șort de plajă, stând într-o poziție masculină și bând dintr-un pahar te miri ce, o să fiu încadrat ca bărbat. Eu trebuie să dau rewind să le zic: „Boss, sunt genderfluid. Știi ce e aia?” Și ei nu o să-nțeleagă ce e aia și eu trebuie să le explic și-atunci soluția și coping mechanismul meu e să folosesc absolut toate pronumele. Fiecare mă identifică cum vrea. Dacă stau să mă identific și să mă explic de fiecare dată cu toată lumea o să înnebunesc și n-o să mai știu nici eu cum mă identific pentru că se disecă de prea multe ori. Nu mă pot justifica de atâtea ori. Nu am cum. Nu vreau să-mi fac asta, pur și simplu. Nici eu, nici nimănui. Și-atunci cumva delimitarea asta foarte strictă între gen și sex e foarte recentă printre noi în România. Adică din 2017 știm că există studii de gen la SNSPA. Sunt niște lucruri care nu ne-au interesat absolut deloc, nimic, ele existau, toată lumea se identifica cumva.
Publicitate
Mie mi se pare că e foarte bună. Văd vizibilitatea asta la pachet cu păreri ale oamenilor. Însă unii oameni sunt agresivi. E despre ei, iar eu pot să decid să nu vorbesc cu oamenii agresivi. Că e social media, le dau block. Că e viața reală, îmi caut anturaje în care să nu mă întâlnesc cu oamenii ăia agresivi. Totally nice. Că sunt curioși, e altceva. Pot, dacă am chef, să stau să le explic sau nu. Că sunt impertinenți și zic că nu există așa ceva, e iarăși despre ei și decid dacă vreau să-i am lângă mine sau nu.Urmărește Pătratul Roșu pentru mai multe informații și explicații la dilemele tale pe Facebook, Spotify, Apple Podcasts și YouTube.