Cine a fost Pacepa, spionul care l-a trădat pe Ceaușescu și liderul unui imperiu de contrabandă

Fuga lui Pacepa din 1978 a însemnat o lovitură dată atât lui Nicolae Ceaușescu și rușilor, cât și întregului bloc comunist din Europa de Est. O astfel de dezertare părea imposibilă. Până când s-a întâmplat.

Cine a fost Pacepa, spionul care l-a trădat pe Ceaușescu și liderul unui imperiu de contrabandă

Într-o formă ficționalizată afli cum a fost din serialul Spy/Master, produs de HBO și lansat în mai 2023. E gândit mai mult ca o producție cu spioni, comuniști și uneltiri pentru publicul american. Și, sigur, nu afli direct despre Pacepa din el, că acolo personajul principal e Victor Godeanu. Dar, hei, România a inspirat o producție internațională și poate e un început.

Legat de personajul real, Ion Mihai Pacepa era văzut fie ca un dușman comun al poporului, un trădător sau cineva care a văzut lumina și-a înțeles că de Ceaușescu și comunismul lui nu scapi decât cu fuga. Dacă până și el a fugit, înseamnă că e grav, nu? Grav a fost, dar n-a dezertat ca orice simpliot.

În 1999, Curtea Supremă a României a anulat și condamnarea la moartea primită după fuga din anii ‘70. Și fostul general de Securitate și spionul-șef al lui Ceaușescu a murit în februarie 2021. În acest interval, a colaborat cu americanii, s-a ascuns, a scris cărți și articole și a plutit deasupra României ca o legendă. Poate și pentru că puține lucruri atrag atât de mult fascinația oamenilor așa cum o fac serviciile secrete și poveștile cu spioni.

Deși principalele calități ale unui spion sunt să rămână în umbră și anonim, uneori acest plan eșuează, iar ei devin personalități la nivel național și internațional, așa cum a fost cazul lui Ion Mihai Pacepa din România. Iată ce poți afla despre el, din ce-a rămas prin dosare.

Ion Mihai Pacepa se naște în București pe 28 octombrie 1928 într-o familie modestă, cu un tată tinichigiu auto și o mamă casnică. Deși aparent banală, meseria de tinichigiu auto a tatălui i-a oferit intrarea în spionaj.

Între 1940 și 1944, tatăl lui Mihai Pacepa a lucrat pentru General Motors, care era poziționat în clădirea Ciclop de pe bulevardul Magheru din Capitală. Tocmai în acea clădire, seniorul a ascuns și protejat un spion al NKVD de o reală importanță.

Un sovietic își plătește mereu datoriile, așa că rușii, prin Alexandr Saharovski, cel care a construit practic Serviciul de Informații Externe al Securității din postura de șef al consilierilor sovietici, îl recrutează pe Mihai Pacepa.

Există o mărturie a lui Mihai Pacepa în care afirmă că însuși Saharovski i-a spus: „Vrem să te ajutăm pentru că avem o datorie față de tatăl tău”. Astfel, în 1951, se alătură Securității. Deși la vremea recrutării era student în an terminal al Facultății de Chimie Industrială din București, spionajul și studiul academic nu fac casă bună, așa că abia după alți patru ani reușește să își finalizeze studiile.

În 1956, proaspătul inginer Pacepa pleacă în Republica Federală Germania pentru a juca rolul de adjunct al misiunii diplomatice a României.

În realitate, era șeful rezidenței de spionaj a țării. Din această postură, Mihai Pacepa s-a folosit de toate contactele sovietice, a învățat tehnicile spionajului pe teritoriul unui alt stat și, cu acces la informații culese de ruși, a reușit să se dovedească un element extrem de important pentru Securitate.

De altfel, RFG era o pepinieră a spionajului sovietic, la fel cum s-a întâmplat pentru o perioadă și cu Vladimir Putin.

După zece ani petrecuți în RFG, Pacepa este chemat acasă, unde i se dă șansa să devină adjunct al Direcției de Informații Externe (DIE).

Aici, timp de șase ani, pune bazele unei rețele ample de spioni care aveau în principal misiunea de a extrage secrete industriale și tehnologice pentru regimul lui Nicolae Ceaușescu. Această direcție a spionajului român a fost dată de dictatorul român care și-a dat seama că, fără progrese tehnologice importante, nu poate juca un rol serios în regiune.

Lucrurile au mers bine pentru Pacepa.

După încă șase ani este numit, în 1972, consilier al liderului Nicolae Ceaușescu. Din această postură, Ion Mihai Pacepa ajunge mai mult decât un lider al spionajului comunist român – chiar un confident al lui Nicolae Ceaușescu. Mai mult, unii istorici afirmă că el era cel prin care companiile străine și regimul comunist plimbau sume de bani și valori ca mită.

Din această poziție, Ion Mihai Pacepa avea la dispoziție încă din anii ‘70 o întreagă suită de beneficii, o vilă cu saună, piscină și teren de tenis pe Aleea Alexandru din București, șoferi la dispoziție și un salariu în cuantum egal cu cel al prim-ministrului.

El a fost bănuit că în anii ăia a strâns milioane de dolari ca avere. În 2005, a spus însă că sumar era mare, dar nici chiar așa. Conform lui Pacepa, avea în 1978 peste 1,29 milioane de lei, adică circa 80 de mii de dolari la cursul de la acea vreme (aproximativ 340 de mii de dolari în prezent).

În rândul comuniștilor, tot ce era capitalist – în special american – era decadent. Totuși, deși se bucura de o putere și o influență foarte mari în Republica Socialistă Română, Ion Mihai Pacepa a ales Statele Unite ale Americii, unde a și murit, dar mai durează până ajung acolo. 

Defectarea. Acest termen este folosit în lumea spionajului pentru un agent care rupe rândurile și decide să treacă de partea adversă, un termen înrudit cu dezertarea.

În vara lui 1978, Ion Mihai Pacepa devin un defector, când, trimis la Bonn de Nicolae Ceaușescu, ia decizia de a intra în Ambasada SUA și cere azil politic. Această cerere e semnată personal de președintele american Jimmy Carter, iar Pacepa e primit cu covor roșu în Statele Unite de adjunctul șefului CIA și de o întreagă suită de circa 70 de oficiali.

La acel moment, generalul Pacepa era ofițerul cu cel mai înalt rang care schimbase tabăra din întregul bloc comunist. Iată, o premieră făcută de un român, chiar dacă nu una onorabilă printre spioni. 

De ce ar schimba taberele o persoană aflată în cercul intim al liderului suprem, cu acces aproape nelimitat la resurse? — Există două ipoteze de lucru.

Una din ele e că generalul căzuse deja în dizgrația regimului și că o arestare a acestuia era iminentă. Și nu era doar nebunia unui regim obsedat de control, ci generalul își crease o rețea proprie de contrabandă.

Nu singur, dar era cel care trebuia dat exemplu prin pedepsire. Această teză este puțin probabilă, pentru că, dacă ar fi existat dubii în privința loialității și moralității lui Pacepa, regimul comunist nu l-ar fi trimis în deplasarea din 1978. Ba mai mult, natura acestei deplasări, printre care un mesaj trebuia livrat cancelarului Helmut Schmidt, îți arată gradul de încredere de care – încă! – se bucura Pacepa. 

Asta nu înseamnă însă că nu era implicat în contrabandă.

România avea nevoie de valută și folosea oameni ai Securității ca s-o obțină de pe piețele externe, unde aceștia vindeau bunuri produse în România. Despre cum funcționa sistemul ăsta, mai ales după fuga lui Pacepa, poți afla de la istoricul Mădălin Hodor într-o discuție de peste trei ore.

Pe scurt, România avea entitatea Întreprinderea de Comerț Exterior (ICE) Dunărea, firmă a Securității, cu indicativul de Unitate Militară 0107, structură cuprinsă în UM 0544 – Centrul de Informații Externe.

În ‘89, ultimul an de activitate, ICE a făcut aproape miliardul de dolari pentru România. Sigur, n-au mai ajuns la Ceaușescu și de aici încep teoriile de unde s-au dus banii, inclusiv Bancorex apare pe listă. 

În ceea ce îl privește pe Pacepa, istoricul George Damian consideră că spionul a pus bazele sistemului de corupție politică din România. Într-un articol publicat odată cu moartea lui Pacepa, George susține că cele mai vesele documente sunt cele care indică sistemul de corupţie pus pe picioare de Pacepa.

„În România comunistă a anilor ‘60 şi ‘70 noua generaţie de comunişti în ascensiune (dar şi mulţi din garda veche) se dedulciseră la produse occidentale, de la băuturi fine la articole de îmbrăcăminte şi produse electronice. Cum aceste lucruri nu prea puteau intra oficial în ţară, Pacepa patrona o reţea de spioni români care pe lângă lupta împotriva duşmanului capitalist se ocupau cu aducerea în ţară a produselor de lux occidentale.

Pacepa se ocupa cu distribuirea acestora printre tovarăşii cu funcţii de conducere care îl recompensau cu favoruri politice. Mărturiile adjutantului lui Pacepa arată că în majoritatea timpului tovarăşul general era preocupat cu selecţia, atribuirea şi împachetarea cadourilor occidentale aduse ilegal de spionii români, deveniţi contrabandişti în toată legea”, subliniază el.

Da, e și ipocrizie, după cum scoate în evidență și George Damian. În timp ce comuniștii, în public, urau Occidentul decadent, în privat și între ei se bucurau de toate produsele acestuia, de la combine muzicale şi boxe Philips, televizoare Grundig şi frigidere Bosch.

„La un moment dat obrăznicia lui Pacepa a ajuns la un aşa nivel încât a început să organizeze aducerea în ţară a cadourilor de lux pentru tovarăşii cu munci de răspundere cu tirul. Fără acte de însoţire şi fără să plătească vamă, ceea ce i-a şi pus pe urme nişte băieţi hotărâţi. Când a simţit că i-a ajuns funia la par în cazul unui tir cu produse electronice aduse ilegal din Liban şi oprit la graniţă, Pacepa a pus mâna pe lista spionilor sub acoperire din străinătate, a falsificat nişte documente ca să poată ieşi din ţară şi a fugit”, adaugă istoricul în analiza lui. 

Dincolo de ipoteza contrabandistului-șef care a fugit de frica urmărilor, o altă teză reiese din corespondența și memoriile spionului român. El susține că a schimbat taberele, deoarece nu voia să ia parte la crimele regimului comunist executate în afara țării. 

Într-o scrisoare deschisă trimisă fiicei sale Dana, în februarie 1985, publicată în ziarul francez Le Matin și transmisă de Radio Europa Liberă, acesta susține următoarele: „Vreau să-ți spun ție și prietenilor mei din țară că am luat această decizie pentru a evita să devin un criminal politic, pentru a mă putea uita drept în ochii tăi și ai lor, pentru a vă arăta vouă și altora drumul spre libertate”.

Iată, un spion comunist vorbește despre libertate. Și nu se oprește doar aici. „[...] este teribil de greu să te desparți pentru ani lungi de propriul tău copil și să-ți transformi prietenii cât și 50 de ani de viață în amintiri fără întoarcere și că inima mea este plină de speranță pentru tine și pentru soțul tău”.

Într-un interviu din 1990, Ion Mihai Pacepa a oferit și mai mult context. El a explicat că în momentul în care a scris scrisoarea mai avea gata și manuscrisul pentru cartea „Orizonturi roșii”. „Ca să fiu sincer, am sperat că Ceaușescu va face un atac de inimă la apariția ei. Din nefericire, speranța nu s-a realizat”, a spus Pacepa.

Când a fugit, Pacepa era căsătorit cu Ileana, cea care l-a însoțit pe parcursul misiunii din RFG și cea care o adusese pe lume pe Dana, singurul copil al generalului. În 1978, acestea rămân în țară, neștiutoare despre planul de defectare al spionului.

Pentru ele, intervalul de 11 ani, de la fuga lui Pacepa și până la Revoluție, a fost un coșmar, fiind interogate săptămânal, ceea ce o face pe Ileana să ia în calcul varianta unui suicid. De asemenea, fiica Dana și soțul Radu au fost supuși persecuției comuniste.

Totul culminează cu momentul Revoluției în care au fost duși de securiști fideli lui Ceaușescu spre granița cu Bulgaria pentru a li se înscena o eventuală fugă din țară și a fi omorâți. Vestea căderii dictatorului se propagă rapid, iar cei doi scapă. Sunt primii cetățeni români care vor pune piciorul în SUA după Revoluție, fiind extrași de serviciile secrete americane.

Aici e loc și de un detaliu interesant despre cei 11 ani de după fugă. Într-un articol publicat în Tineretul liber din 24 ianuarie 1990, generalul de miliție Victor Beda a spus următoarele: „Cheltuielile făcute cu supravegherea familiei lui Pacepa: mașini, carburanți, salarii a zeci și zeci de filatori, paznici, gardieni, tehnicieni însărcinați cu interceptările, instalarea microfoanelor etc. din 1978 până în 1889 însumează multe milioane de lei”.

În interviul acordat radioului Europa Liberă în 1990, spionul român îl portretizează pe Nicolae Ceaușescu drept nemilos și răzbunător. „A ordonat de nenumărate ori aruncarea în aer a sediilor radioului Europa Liberă, uciderea reporterilor, atentatul împotriva Monicăi Lovinescu (atacată și bătută la Paris de doi teroriști palestinieni) cât și tentativele de asasinat împotriva lui Emil Georgescu”, a detaliat Pacepa.

El a povestit că într-una dintre ultimele întâlniri cu Nicolae Ceaușescu acesta voia asasinarea lui Noel Bernard, directorul serviciul românesc al radioului Europa Liberă.

Ceaușescu ar fi zbierat din toți rărunchii: „«Radu», dă-i «Radu»!”. Nu e numele vreunui asasin, ci însemna radiație. Ideea era să-l ucidă prin expunerea la radiații printr-o instalație plasată de spionajul român în apropierea lui. 

Ion Mihai Pacepa susține că acesta a fost punctul de cotitură care l-a făcut să renunțe a mai sluji interesele comuniste și să recurgă la cererea de azil politic. 

Poate că adevăratele motive nu vor fi niciodată certe, dar este clar că Noël Bernard a murit în 1981 în urma unui cancer galopant.

Emil Georgescu – fost procuror comunist și avocat în Germania care se ocupa de persoanele originare din România – a fost atacat cu un cuțit, fiind înjunghiat de 22 de ori de un terorist francez – în 1981, la trei ani după fuga lui Pacepa. A supraviețuit miraculos.

Urmările fugii lui Pacepa au fost decisive pentru cum a arătat comunismul autohton după 1978. Ceaușescu se bucura încă de o imagine internațională relativ bună și încercase oarecum să se erijeze într-un lider care se împotrivea presiunilor de la Moscova.

Poza într-un partener decent de dialog pentru occidentali. Este incontestabil că Nicolae Ceaușescu era un lider frecventabil, iar imaginea lui externă era una bună, căci, cu patru luni înainte de fuga lui Pacepa, liderul comunist fusese primit într-o vizită oficială de Jimmy Carter, președintele SUA.

În același an, în 1978, Ceaușescu se plimba într-o trăsură cu regina Angliei, eveniment diplomatic care a făcut să curgă râuri de cerneală la acea vreme. 

Chiar și în plan intern, Ceaușescu era într-o perioadă de glorie. Până și și minerii, care se revoltaseră cu un an mai devreme, aveau să îl declare „miner de onoare” tot în 1978.

Toate astea s-au schimbat odată cu fuga lui Pacepa.

Toate secretele murdare ale comunismului românesc au fost expuse. Asasinate la comandă, cenzură, corupție, toate au fost dezvăluite de spionul român și, astfel, imaginea lui Ceaușescu pe plan extern a suferit o lovitură ireparabilă.

Pe plan intern, Ceaușescu a trebuit să reorganizeze serviciul de spionaj extern, întreaga organizație care fusese deconspirată de Pacepa. Astfel, o piesă grea a regimului comunist fusese demolată și trebuia reconstruită de la zero, după ce Pacepa a invocat o mântuire morală și a pus în pericol viața foștilor săi colegi deconspirați.

Oamenii care au avut cariere în servicii secrete spun că o astfel de lovitură poate necesita și zece ani de revenire pe plan informațional.

Odată cu fuga spionului șef, Ceaușescu a devenit extrem de paranoic și și-a pierdut încrederea în cercul de apropiați. Asta a dus la creșterea enormă a influenței Elenei Ceaușescu. Chiar dacă pe termen scurt defectarea lui Pacepa a adus un plus de agresivitate regimului comunist, renunțarea la profesioniști din lipsă de încredere și adoptarea unei mentalități de clan au fost începutul sfârșitului pentru Ceaușescu. Acesta a fost atât de furios pe trădarea lui Pacepa, încât în 1981 a recurs la serviciile lui Carlos Șacalul pentru a-l elimina definitiv. 

Ceaușescu era dispus să plătească două milioane de dolari pentru asasinarea lui Ion Mihai Pacepa, o operațiune care trebuia desfășurată pe teritoriu american.

Oricât de priceput ar fi fost Carlos Șacalul ca terorist și asasin, Pacepa se bucura, totuși, de protecția CIA și generalul trecuse deja prin multiple operații estetice care au făcut misiunea aproape imposibilă. Ceaușescu l-a ratat pe Pacepa, dar s-a mulțumit cu un atentat împotriva radioului Europa Liberă executat de Carlos în 1981.

În 1987, Pacepa a publicat „Orizonturi Roșii” (republicată în 27 de ţări), o carte în care sunt dezvăluite publicului larg atrocitățile și adevărata față a comunismului românesc. Cartea s-a propagat rapid. Copii clandestine au ajuns în România și volumul a fost publicat sub forma unei ediții de buzunar în Ungaria. Cel mai important ecou l-a avut difuzarea textului la Europa Liberă, în ciuda unei opoziții a regimului comunist. 

Vlad Georgescu, directorul de la acea vreme, cumpărase un exemplar din SUA și era hotărât să o difuzeze audio. Cu doar câteva zile înainte de prima emisie audio a cărții, de la București sosește cumnata sa cu un mesaj clar din partea Securității: „Dacă Vlad Georgescu transmite această carte, va fi omorât”. Directorul a decis însă transmiterea pe radio a textului, iar efectele au fost devastatoare pentru Ceaușescu. Există mărturii cum că, la orele la care se difuza emisiunea, străzile Bucureștiului erau goale. Georgescu a murit însă după un cancer galopant – ca Bernard. Că a fost asasinat sau nu, deși coincidența e mare, cert e că democrația prindea avânt. În decembrie ‘89 a venit și libertatea.

Chiar la controversatul proces al soților Ceaușescu sunt folosite acuzații care apar în cartea-mărturie „Orizonturi Roșii”. Fantoma spionului român a planat asupra dictatorului și în ultimele clipe de viață.

Ion Mihai Pacepa este reabilitat juridic abia în 1999. I-au fost anulate cele două condamnări la moarte care veniseră la pachet cu fuga în Occident, iar bunurile confiscate de comuniști i-au fost returnate, inclusiv gradul de general. Tergiversări ale foștilor nomenclaturiști deghizați după Revoluție în democrați au făcut ca această sentință să fie pusă în aplicare abia în 2004.

Între timp, Ion Mihai Pacepa a mai scris „Moștenirea Kremlinului”, apărută în 1993, care vorbea despre continuarea poliției politice și după retragerea rusă și trilogia „Cartea Neagră a Securității”, apărută în 1999. 

Finalul lui Pacepa a venit în februarie 2021, în Statele Unite ale Americii. Avea 92 de ani. Ironic sau nu, a murit de Covid după ce a supraviețuit mai bine de un deceniu vânării derulate de comuniștii din România. Nici moartea lui, și nici ce vine după ea, nu vor aduce lămuriri definitive.

În urma lui Mihai Pacepa rămân multe mistere. A fost un agent dublu, care a urmat tiparul sovietic prin care agenții de top sunt plasați lângă lideri de țări pentru a influența decizii? A fost oare și agent american, fiind recrutat anterior defectării din 1978? A fost defectarea sa una care a fost cauzată de o revoltă morală împotriva asasinatelor politice sau cauzele sunt altele? Acestea sunt întrebări la care nu va putea da nimeni un răspuns cert.

Există însă și certitudini. Prin acțiunea sa, văzută ca o trădare la acel moment, Pacepa a pus umărul la căderea regimului comunist român la a cărui ridicare contribuise ani buni.

Comportamentul din ultimii zece ani de dictatură a lui Ceaușescu s-a raportat oarecum la evenimentul fugii lui Pacepa. Dinamitarea imaginii lui Nicolae Ceaușescu și ajutorul indirect dat Elenei Ceaușescu au fost fitilul care s-a aprins în 1978 și a explodat odată cu Revoluția.