Hip-hop și alte muzici românești de când Cheloo avea păr și Florin Salam era chiar Fermecătorul

Muzica românească, oricum ar fi ea, își face treaba în a lăsa diverse comori pe care ajungi să le apreciezi cu adevărat abia după ce-a trecut suficient. Nu c-ar fi bune sau rele, ci sunt, pur și simplu, comori. La o adică, poate că și Leonardo da Vinci a terminat „Mona Lisa” și-a zis: futu-i, n-a ieșit chiar ce voiam. Eu sunt cu adevărat impresionat că diverși oameni, în special în hip-hop, au reușit să lanseze ceva și chiar să se țină de treabă.

E suficient să vezi câteva clipuri din România acelor ani ca să înțelegi că aproape nimic nu era de partea lor. E muzică independentă la propriu, dar nu doar atât. E muzică românească independentă care se mai și bătea cu establishmentul populat de textieri, producători și diverși păreriști cărora le-a mers excelent în comunism și-au vrut să țină șandramaua ca-nainte.

BUG Mafia, Paraziții, Loredana Groza sau Adi Minune sunt nume pe care le apreciezi, iubești sau detești, dar nu le poți contesta că încă există – ca să nu mai zic de Florin Salam căruia, sincer, nu i-aș fi dat prea multe șanse după ce prestanță avea în anii ‘90. Dar uită-te la el acum că o dă pe-o piesă și mai scapă de rușine cine știe ce tânără speranță care aleargă după succes ca un hamster pe roată. 

M-am luat un pic cu vorba și-am uitat c-ai venit aici pentru muzică și clipuri cu Cheloo care avea o claie de păr. Dar nu doar el era o prezență aparte, ci și Ombladon care o vreme a purtat dreaduri. A rămas în istorie și coperta de la revista Salut, Generaţia Pro! pe care o poți vedea mai jos via Instagramul tău favorit cu vedete tale preferate din România anilor 2000. 

Am găsit bijuteria asta cu Florin Salam din 1997. Pe atunci își purta numele Florin Fermecătorul, dar cu mustața aia nu știu ce să zic. Bine, în apărarea lui era un vestigiu al adolescenței și moda asta și-a trăit ultimii ani de glorie deloc cu demnitate. În orice caz, în clipul de-aici o să găsești și-o deosebită petrecere de curtea blocului, ceva ce nu ți-e străin nici acum, dar atunci era mai pe sărăcie.

Mai stau un pic pe Florin Salam, că e impresionant cum a reușit să se schimbe în doar trei ani și din anii 2000 până acum să rămână cam la fel – al nostru FS fermecător. Iată niște imagini de colecție din zorii începutului de mileniu. 

Ai venit aici pentru Cheloo cu păr și n-o să fii dezamăgit. Uite, ți-am făcut și un colaj, în caz că ți-e greu să prinzi momentul în clipurile de mai jos. 

Okay, uite și-un clip cu Cheloo care te poartă prin toate momentele iconice. 

Tu-l știi drept Cheloo acum, dar pe la început încă experimenta cu numele – mă rog, poate nu-l ajuta nici coafura de boemie tipică anilor ‘90. A mai rulat o vreme cu numele Tenie – stilizat Tenny-E sau Teni-e. Pe piesa „Limbaj de cartier” a BUG Mafia, lansată cu albumul de cartier din ‘98, îl și auzi pe Caddy: „Ca Tenie parazitu’, ce pula mea, înjur”. Așa că uite de unde venea duma. 

Ziceam mai sus ceva de BUG Mafia și Loredana Groza. Dacă tot te-am adus până aici, uite poate cel mai celebru feat. din hip-hopul românesc. Și nu doar pentru că s-a băgat Loredana în treaba asta, ci pentru că în ‘98 hip-hopul din România încă nu era prea bine văzut. Paraziții avea beefuri cu CNA și cenzura, BUG Mafia umplea ceva săli, iar celelalte trupe erau mai preocupate ca să se certe și să se despartă. Oricum, uite o super colaborare din perioada aia. 

Okay, și una clasică de la BUG Mafia, chiar dacă e de la începutul mileniului. Da, acele blocuri.

M-a luat un pic valul cu nostalgia asta și voiam să-ți arăt momentul zero care a dus la ură între manele și hip-hop, că probabil te-a scârbit titlul și-ai zis ce doamne iartă-mă e în mintea mea de-l pun pe Florin Salam lângă Cheloo. Păi, uite o poveste. Manelele făceau bani, hip-hopul făcea mesaj anti-sistem. Apoi, cumva, Nicolae Guță și Rimaru au colaborat pentru o melodie care n-a intrat în istorie, dar de la care și-au luat trigger unii și-alții.

Bine, au mai avut cel puțin o piesă și de asta ai auzit sau ai ascultat-o cel puțin o dată beat cu capul pe boxă: „Am pistol și celular”. Poate mixul ăsta a fost prea devreme, că lui Alex Velea i-a ieșit onorabil cu trapanele. În orice caz, nu asta două piese rămân cele mai mari mizerii pe care Rimaru le-a făcut.

Mai adaug o notă de subsol la treaba asta. În ‘99, Paraziții a lansat piesa „Așa cum vreau” în care Cheloo pune vorbele astea atât de definitorii pentru perioada aia: „Băieții mei ascultă doar hip-hop și manea / Sunt legat de ei așa cum ziua leagă noaptea”. Sigur, poate-a ales cuvintele astea ca să iasă rima sau poate că e mai mult de atât. Dacă-mping un pic metafora, atât manelele, cât și hip-hopul au fost anti-sistem în România, doar că altfel. 

După ce ți-am adus aminte de momentul ăsta din istorie, e în regulă, îl poți face să treacă cu alcool și mai multă tristețe. În sensul ăsta, are Paraziții piesa aia nebună „Banii n-aduc fericirea”. Are și niște influențe de manele, dar nu asta contează, ci că e un îndemn de la ei când nu le mergea chiar așa bine. Cumva, toate trupele îți pot spune la un moment dat că banii n-aduc fericirea. Apoi încep să-i aibă și încep să fie măcar mai împliniți.  

E foarte probabil că n-ai venit aici pentru manele, Cheloo, hip-hop sau Loredana Groza, ci pentru că ai văzut c-articolul are o poză cu ăla de la 3 Sud Est și-ai zis să vezi care-i faza. Ei bine, am o melodie de la ei. Practic, singura, aia celebră, că ei au lansat mai multe. Da, e vorba de „Amintirile”, ceea ce-i un pic ironic că ei cântau de-așa ceva cât încă erau pe val. Între timp, chiar se hrănesc din amintiri și-au confirmat celălalt hit: „Ai plecat”.

Desigur că dacă tot am intrat în zona asta nu putea lipsi Voltaj cu hitul „Albinutza”. A venit în anii 2000 să prindă vara cu ceva. Nu mi-a plăcut niciodată melodia asta, nici când o vedeam pe Atomic TV, poate de-aia acum îmi pot vine să spun: albinutza pardon de expresie.

Hai încă niște hip-hop, de data asta cu Cedry2k. Și-o să mai vezi un nume: Freakadadisk. Înainte de Paraziții era la Morometzii. Da, bine, era nevoie să mai treacă ceva ani până când Cedry2k s-o dea mai bine. Apoi, în alți câțiva ani, s-a dus turbo pe naționalism dacopat, extrema dreaptă și, ei bine, asta e.

Așa cum acum vreo 20j de ani tot a ieșit ceva din împerecherea hip-hopului cu manele, doar nu era să fie evitată o împerechere similară a hip-hopului cu popul. Sper că asta a fost ideea la N&D și „Vino la mine”. Oricum, o bijuterie de clip tras cu bărcuțe în Herăstrău cu o Delia care încă descoperea viața. În apărarea ei, nu-i rău cum a continuat-o.

Uite ceva ce n-a zis nimeni niciodată: ce-ar merge „Macho Man” de la Genius. Dar au băgat mașini, fete și motociclete în clip și cred că de-asta ascultau oamenii melodia. Am zis că aveau și fete sumar dezbrăcate? Okay. Oricum, foarte probabil, undeva în România există un copil născut și numit „maciomen” și probabil a ajuns la vârsta la care își poate schimba numele.

Oricum, e ceva frumos când te uiți la clipuri din anii ‘90–2000. Cum filme nu se prea făceau, regizorii care le trăgeau pe-astea muzicale încercau să scoată ceva cât de cât artă, cât de cât „ca afară”. Și tocmai de-aia ți-l arăt pe-ăsta de la Loredana. Habar n-am ce vrea să zică pe piesă, dar știu că nu mi-am putut lua ochii de la video.

Oh, dar stai, ce listă ar fi fost aceasta fără Adi Minune. Și nu, nu e vorba de „Of, viața mea”, ci de una dintre primele – poate singura? – lui apariție când încă era copil. Nu-i un clip per se, ci e un fragment din filmul Gadjo dilo regizat de Tony Gatlif. A apărut în ‘97 și ni l-a lăsat pentru eternitate pe Adi Minune într-o superbă costumație tradițională de toamnă–iarnă: trening gri, fes albastru și niște cizme care spun despre orice om că e gata de treabă. 

Uite c-a ajuns la final caruselul ăsta al amintirilor. Se putea mai bine, cu siguranță. Dar o listă exhaustivă, definitivă și așa cum trebuie oricum nu putea fi. Dacă vrei să mai vezi din hip-hop, poți să urmărești clipul de mai jos cu începuturile muzicii ăsteia în România, de la trupe la ce vor oamenii să facă cu ea și de unde-și iau inspirație. Sunetul e surprinzător de clar și mai compensează din imaginea alb-negru și destul de neclară. 

Până data viitoare când o să te mai regăsești în fața unei astfel de liste cu melodii și-o să lăcrimezi un pic la gândul că s-a cam ciuntit tinerețea aia, gândește-te că măcar a trecut suficient timp cât să admiți că muzica de pe vremuri nu era chiar așa bună. Era okay și se muncea la ea, ceea ce se poate spune în general despre muzică. Sunetul era spart, clipurile, în mare parte, mediocre, și versurile destul de stupide. Dar tocmai pentru că s-a produs enorm, iată, mai rămân unele memorabile. Nu neapărat toate astea de mai sus, că le-am adunat să fie de-un platouaș. Și, până la urmă, ce-i memorabil pentru tine, poate nu-i pentru alții. Se mai întâmplă.