Cum au ajuns melodiile din România să sune ca pe vremea bunicilor din America

Fă stoc de viniluri, casete și ce mai prinzi de prin anii ‘80, că-i rost de retrăit acele vremuri. Sau măcar de ascultat, că perioada aia își pune iar amprenta peste ce-ți iese din boxe, chiar dacă suntem în 2021.

Dua Lipa, The Weeknd sau Lady Gaga sunt doar câțiva dintre artiștii care au scos melodii disco, inspirate de sunetul deceniului optzecist. Și nu doar ei. Artiștii de la noi au mers cu valul și adoptă oldschool-ereala asta care prinde bine de tot la public, mai ales la Generația Z. Ce mă surprinde este că mulți nici măcar n-au prins acele vremuri, așa că nu pot să nu mă întreb – de ce o fac? E doar trend, e ceva mai mult? 

Publicul tânăr din România a mai cochetat cu moda disco și oldschool, de-a lungul anilor. Ba chiar aș spune că ultimul deceniu e marcat de așa ceva prin momente ca albumele Future Nuggets sau concertele Discoteca. Într-o anumită măsură se poate spune că muzica a învățat să se accepte pe ea însăși. Mă rog, poate-i prea poetic spus. 

„Ne-am gândit că există un interes pentru zona asta, dar ne-a mirat să vedem cât de tânăr era publicul“, povestește Paul Breazu, unul dintre co-fondatorii Discoteca, proiect care a adus în cluburile bucureștene (și nu numai) nume importante ale muzicii ușoare românești de dinainte de ‘90.

Primul astfel de concert a avut loc pe 1 decembrie, când pe scena din Club Control a urcat pe scenă Silvia Dumitrescu, în ovațiile unei armate de puștani care-i știau versurile pe din afară. Paul crede că la succesul Discoteca a contribuit și faptul că peisajul clubbing-ului local era (și este) destul de anost.

Aș zice că hipstereala de tipul ăsta a intrat în mainstream undeva prin 2018, când a apărut conceptul Nostalgia Retro/Disco/Future, unde cei prezenți găseau un muzeu audio retro & future, cu o discotecă în mijloc. „Pe lângă muzică mai avem și elemente de decor, fashion, gastronomie sau alte detalii mici care te teleportează direct în altă perioadă. Menționăm și «future» pentru că prezentul poate fi o viitoare nostalgie”, îmi explică Silviu Lăcătuș, unul dintre DJ-ii event-ului.

Organizatorii se consideră norocoși cu toți acești nostalgici, deoarece au reușit să spargă o barieră între generații. 

„La evenimentele Nostalgia, poți găsi pe cineva de 40 de ani, dar și pe cineva de 19. Și nu îi deranjează asta. Toți avem o nostalgie în noi, fie ea activă sau pasivă. Probabil că este mai accentuată în locurile unde oamenii au trăit o eliberare. Perioada aleasă de noi, 1990 – 2007 (până când a apărut iPhone), a avut amprenta eliberării de sub comunism. Cred că ne lipsește simplitatea de atunci, libertatea unui telefon fără internet, dar și felul în care ne bucuram de micile plăceri”, completează Silviu. În cazul în care vrei să vezi la prima mână cum e, luna asta-i petrecere nouă în București.

Asta-i despre oamenii care ascultă, dar ce-i face însă pe unii tineri să creeze muzică în care bagă elemente dintr-un univers romanțat al discotecii și anilor ‘80? Am căutat explicația, cred că am găsit-o, și poate îți astâmpără și ție curiozitatea. 

Fetele spun că adoră să asculte artiști ca Michael Jackson, Whitney Houston, Queen sau Tina Turner. Una dintre piesele lor preferate este „Wannabe”, melodie pe care au interpretat-o și la X-Factor, locul unde s-au cunoscut. Pentru ele, stilul optzecist înseamnă frumusețe, simplitate, pasiune și dragoste pentru muzică, deoarece este reprezentat de legende care nu vor fi uitate niciodată.

„Ne-am dorit să reinterpretăm stilul optzecist, să-l adaptăm cumva vremurilor noastre, dar cu frumusețea și simplitatea de atunci. Suntem sigure că mulți adolescenți de vârsta noastră nu cunosc multe dintre piesele «de pe vremuri» și am reușit să le captăm atenția cu noul nostru single «AHA AHA»”, susțin fetele.

Cât despre pasiunea asta pentru „clasic”, Tiny Tigers zic că ascultă multă muzică nouă și, uneori, simt nevoia să pună stop și să deblocheze amintiri pe care nici ele nu mai știau că le au – sau că le-au avut vreodată. „Ne place mult să trăim în nostalgia americană! E despre vibe-ul pe care ți-l transmit piesele. Te fac să uiți de tot și să te bucuri de moment”, conchid adolescentele.

PRNY ascultă blues și jazz, mai ales când îi obosesc urechile de la statul în studio sau când simte nevoia să se inspire din ceva mai aproape de natural. „Armoniile, liniile, instrumentele folosite în aceste două genuri muzicale mă calmează pe interior și mă inspiră într-un mod special, transmit foarte puternic pentru mine”, spune el. 

Cât despre hype-ul cu anii ‘80, el crede că principalul motiv este ciclicitatea și că stilurile muzicale se întorc odată la ceva timp, în forme adaptate prezentului. „It’s timeless. Stilul va fi mereu prezent, fie prin influențele sale în alte genuri muzicale, fie sub forme adaptate prezentului.”

Nu a ales neapărat să facă muzică cu acest vibe, ci a fost o nevoie naturală venită din interior. „De-a lungul timpului mi-a plăcut să experimentez constant în ceea ce privește producțiile mele. În ultima perioadă, în special după albumul «GEISHA», am simțit mai prezentă această nevoie de a explora toate zonele muzicii. Bazele mele-s pe muzica urbană, dar nu aș vrea niciodată să mă limitez”, îmi explică el. 

Care-i însă faza cu tinerii și nostalgia americană? Nu știu cum e pentru ceilalți, dar el e on point: „Cred că, pur și simplu, simt naturalețea cu care transmite acest gen de muzică, nu e ceva conștient”.

Francis e atât de tânără, încât atunci când România începea să se uite cu nostalgie spre muzica veche ea abia descoperea această lume. Iar prin clipul și melodia lansate pe 21 mai ai zice că-i croită pentru vremurile optzeciste. Totodată, nu vine dintr-un mediu artistic, iar treaba asta cu muzica a fost o întâmplare fericită, pe care a trebuit să o întrețină. 

În cazul ei, „Circle of Love” are în primele secunde un magnetofon, probabil cel mai iconic obiect electronic pentru audiofilii acelor vremuri. Ea consideră că, inevitabil, la un moment dat, ne întoarcem cu fața spre trecut, ceea ce ne-a adus și trendul ăsta nostalgic. „Dacă te gândești punctual la muzică, legendele de acolo sunt, nu? Probabil că pentru generația mea anii ‘80 au devenit un fel de golden age.”

„Trăim într-o nostalgie colectivă pentru o perioadă pe care mulți nu am prins-o. Dar am aflat de ea de la părinți, de pe internet, din povești și din filme. Muzica anilor ‘80 transcende timpul și oferă mult vizual atractiv pentru generațiile de astăzi, unde audiovizualul este într-o strânsă legătură”, explică KLYDE. 

Ce-i drept, anii ‘80 par și-o perioadă de libertate și de exprimare altfel. Să fie sintetizatorul cea mai bună expresie, fizică, a acestor fenomene? Posibil. Cel puțin pentru KLYDE. „Sunetul sintetizatorului este, momentan, printre singurele care îmi transmite o emoție reală, crudă și intensă.” 

Pentru NAJAH toată muzica din vremea aia era emoție sinceră, adevărată, iar datorită acestor calități oamenii nu se simțeau atât de singuri. „Astăzi, din cauza tehnologiei în mare parte, putem fenta cât de cât sistemul emoțional fără să ne dăm seama că, odată cu trecerea timpului, ne poate îndepărta de esență”, susține ea. 

Totodată, consideră că tinerii trăiesc nostalgia americană pentru că le lipsește esența și că lumea a devenit robotică. „Omul e făcut să trăiască, să simtă, dar acum poți alege când să o faci. Ai prilejul de a avea un sertăraș subconștient unde arunci ce nu-ți convine și-ți vezi de drum, pentru că te poți pierde cu ușurință în telefon și ți se pare că ai rezolvat problema. Copiii se întorc în trecut pentru că sunt în căutare de înțelegere sufletească”, adaugă ea. În comparație, crede că în anii ‘80 oamenii aveau mai mult timp cu ei înșiși: „Aveau vreme să-și evalueze experiențele personale, dar și să le rezolve. Aveau mai mult spațiu să simtă, să se emoționeze”, conchide ea. 

Pentru KLYDE e și vorba de autenticitate. Susține că se simte un artist autentic când creează muzică cu influențe optzeciste, cu vibe retro, synth-uri dreamy și sunete electronice care să ofere un throwback modern. Poți asculta primul său EP independent „Restless” despre care zice că atunci a simțit că muzica asta vine natural pentru el și nu din dorința de a fi cool.

„Mă simt cel mai atras și «in sync» cu stilul retro, de la vestimentație și estetică la muzică; are o putere mult mai mare decât prezentul. Nostalgia americană este un sentiment foarte real și puternic pe care tinerii din ziua de azi îl tot caută și după care tânjesc. Este acea libertate psihică și apartenență pe care mulți nu o regăsesc în acest deceniu. În încercarea noastră de a găsi acel sentiment, îl căutăm în trecut. Ne oferă o liniște faptul că suntem liberi să avem fantezii despre ceva ce nu știm cu exactitate, dar la care avem atât de ușor acces, față de viitor, care este total incert și incontrolabil”, concluzionează el.

Trend-ul retro, spune BRUJA, vine pentru că s-a ajuns la o saturație a genurilor muzicale. „Lumea a experimentat atât de mult într-un timp atât de scurt, s-au creat atât de multe alte genuri și subgenuri, încât oamenii au simțit nevoia să se întoarcă «acasă». Și nu numai în 80s, și nu doar în muzică.”

În cazul ei ar putea fi vorba și de cum a crescut. A început să asculte muzică de la tatăl ei, care avea zeci de casete cu toate genurile. Cher era favorita ei, dar i-au rămas în minte și piese precum Laid Back - „Bakerman” sau Limahl - „Never Ending Story”. Apoi s-a reprofilat pe rock, iar pasiunea pentru restul genurilor muzicale s-a dezvoltat în timp.

Muzica, odată dezvăluită publicului, rămâne în „grija” acestuia independent de vârsta și anul în care ascultă. Tocmai de-aia ea crede că nu trebuie să te naști într-o anumite eră ca să-ți placă lucrurile de atunci. „Mereu mi-a plăcut synthwave-ul și sound-ul ăsta retro electro, muzica de discotecă, cum zicea tata. A revenit în flăcări în perioada asta pentru că, având o listă lungă de genuri din care să alegi, sound-ul ăsta e cel mai futuristic și old în același timp. Îmbinarea asta îți dă un sentiment de nostalgie și viziune către viitor în același timp.”

Fără modestie, Gabriela recunoaște că are o cultură vastă a muzicii anilor ‘80 și din spațiul ex-sovietic, estic și din vest. Tatăl ei a fost DJ în liceu, așa că avea o colecție impresionantă de viniluri și casete, de care Gabriela s-a bucurat în toată gloria ei. Cât despre nebunia retro de-acum, ea crede că, după perioada de pandemie, toată lumea a vrut la discotecă și a vrut să se hrănească cu o nostalgie a unui deceniu când totul părea să fie colorat, pop, dansant și din cale afară de fericit.

Ea e născută în 1991 și susține că muzica anilor ‘80 a fost hype toată viața ei. Tocmai de-asta multă vreme nu și-a găsit locul și nu a simțit că aparține. 

„Mergeam la producători muzicali și le spuneam că vreau să abordez synthpop, disco și să fac din când în când și ceva funk 70s. Toți mi-au zis că nu o să prindă, că nu are sens și că nu e comercial. Am trăit până acum în «Nu» și acum îi văd pe unii cum încearcă și nu reușesc să redea cu adevărat vibe-ul 80s, că ei nu gustă cu adevărat muzica asta și încearcă doar să fie în trend pentru că au văzut că vinde. E foarte greu să nu știi cine ești”, adaugă ea. 

Când cântă retro, Gabriela se simte „ea”. Stilul vestimentar îi completează alegerile muzicale, iar brandul ei Sweet Paprika le-a oferit fetelor șansa să se îmbrace în rochii retro, înainte să le cânte muzica pe care să danseze în rochiile respective. Menționează însă că stilul ei a fost construit la granița Cortinei de Fier și are mai mult estic european decât vestic american. 

„Singurul care a provocat din nou acest hype și l-a făcut să pară o victorie americană este The Weeknd. «Blinding Lights» a fost indubitabil un succes, dar aș vrea ca oamenii să simtă și cât de mult seamănă cântecul cu A-Ha - «Take on me» și să înțeleagă că tot ce e nou e doar un foarte bine uitat trecut.”

Gabriela mai atrage atenția și că de la anii ‘80 până în prezent au trecut, totuși, câteva decenii bune de care poate nu ne dăm seama la prima vedere. „Când băiatul meu Erik a văzut prima oară un telefon cu disc a crezut că e ceas. Atunci mi-am dat seama cât de mult s-a dezvoltat lumea într-un timp extrem de scurt”, povestește ea. „Însă cât va exista nostalgia în sufletele oamenilor va dăinui și această muzică. Eu o să continui, fie că o să fiu hype sau outkast. Am fost deja amândouă. Important este să nu te oprești și să nu provoci indiferență.”

Am vrut să aflu cum se vede un astfel de fenomen și pentru un om obișnuit să găsească explicații pentru felul în care se schimbă societatea. Antropologul Ciprian State spune că fascinația mai mult sau mai puțin ironică față de estetica anilor ‘80 – prin muzică, stil sau tehnologie – nu este ceva nou. „Acest retrofuturism are rădăcini mai vechi și mai obscure în curente artistice și muzicale ca lo-fi și vaporwave sau în mai comercialul synthwave, unele mult mai dark sau critice”, explică Ciprian. 

El aduce în discuție și fenomenul „anemoia”, care descrie nostalgia după un trecut sau o eră pe care nu le-am trăit, ba chiar o imagine idealizată a trecutului. În cazul muzicii pop inspirată din anii ‘80, Ciprian observă că nostalgia față de aceștia poate fi și o reacție compensatorie la stresul provocat de societatea contemporană, crizele și fracturile de tot felul amplificate de social media, iar totul culminează cu pandemia.

Nu în ultimul rând, subliniază Ciprian, mai e și vorba de dinamica proprie industriei muzicale și a industriilor culturale în sens larg. Acestea operează în logica modei apreciate la un moment dat. „Avem de-a face cu un sistem circular în care câțiva artiști inovează (reciclează, bricolează cu talent), după care inovațiile sau remake-urile lor sunt promovate de industrie și astfel se creează un nou hype imitat de o mulțime de epigoni.”

Ciprian îl parafrazează pe Frederic Jameson și zice că adevărata inovație culturală este foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă. „Artiștii nu ar avea altceva de făcut decât să plonjeze în depozitul de artefacte culturale mai mult sau mai puțin recente și să le refolosească, ca pastișă sau, în cazurile fericite, într-un mod ironic sau reflexiv. Creează astfel o formă de comentariu sau referințe artistice care pot produce noi înțelesuri culturale”, conchide Ciprian.