Uite cum e să trăiești vacanța de coșmar din care nici toți banii din lume nu te pot salva

Se știe că cei mai bogați oameni din lume – zece la sută din populația globului – dețin 76 la sută din averile mondiale. Nu trebuie să fii un stângist hardcore ca să-ți dai seama că treaba asta nu e doar neechitabilă, ci aberantă de-a dreptul.

Când ai în conturi produsul intern brut al unei țări de mici dimensiuni e greu să nu pierzi contactul cu realitatea și să ți se pară normal orice exces. Despre această alienare – și nu numai – e vorba în Triangle of Sadness, filmul care a câștigat Palme d’Or în 2022 la Cannes și care pare una dintre cele mai demente și delicioase comedii negre din ultimii ani.

Protagoniști sunt un cuplu de influenceri care ajung pe un vas de croazieră de lux. Pe mocangeală, cum se face. Personajele pe care le întâlnesc acolo sunt unul și unul – de la industriași ruși la dealeri de arme – și tot ce ar putea să se transforme într-un moment awkward livrează 200 la sută. Dacă ai văzut The Square, filmul precedent al lui Ruben Östlund, care lua la mișto lumea artei contemporane, știi despre ce e vorba.

Cronica de după Cannes din Variety era intitulată „Vomit, poop and Woody Harrelson” și se pare că rezumă bine secvența cea mai șocantă din Triangle of Sadness: după o cină fastuoasă, pe mare izbucnește o furtună puternică, așa că toți pasagerii încep să aibă rău de mare – prilej pentru minute în șir de vomă arătată cât mai grafic. Iar dacă te-ntrebi care-i faza cu Woody Harrelson, el îl interpretează pe căpitanul bețiv și marxist al vasului – se spune și că ar face unul dintre cele mai bune roluri ale carierei.

Filmul nu se oprește aici – vasul eșuează pe o insulă și, ce să vezi, într-o lume fără bancomate dinamica de putere se schimbă, așa că bogații încep să se gudure pe lângă angajații vasului, adică singurii care mai știu cât de cât cum e cu supraviețuirea. E de ajuns să vezi trailerul de la Triangle of Sadness ca să te convingi că-i ce trebuie.

Nu e însă decât unul dintre filmele selecționate la Cannes în 2022 pe care trebuie să le vezi și care vor fi proiectate între 21 și 30 octombrie la Les Films de Cannes à Bucarest. Ți-am pregătit o listă cu câteva recomandări, iar aici ai programul.

Holy Spider (r. Ali Abbasi)

Între 2000 și iulie 2001, Saeed Hanaei a omorât 16 femei din Mashhad, al doilea cel mai mare oraș din Iran și un important centru religios. Victimele lui erau lucrătoare sexuale, unele dintre ele dependente de droguri. Când a fost arestat de poliție, criminalul în serie a declarat că voia să curețe orașul de imoralitate și că Dumnezeu e de acord asta. Povestea lui a fost subiectul unor documentare sau filme de ficțiune. Cel mai recent dintre ele este Holy Spider, care vine cu un twist.

Protagonista filmului e o jurnalistă care-și dă demisia de la job după ce refuză avansurile sexuale ale șefului și începe să investigheze crimele. După cum probabil intuiești, Holy Spider e mai mult decât obișnuitele filme cu criminali de pe Netflix – brutalitatea e arătată destul de hardcore, iar comentariile cu privire la societatea sexistă din Iran nu au fost privite cu ochi buni de Guvern, care a condamnat festivalul de la Cannes pentru că ar fi acordat premiul pentru cea mai bună interpretarea feminină actriței din rolul principal, Zar Amir Ebrahimi. Nici nu e de mirare, dacă te uiți la protestele din Iran.

Close (r. Lukas Dhont)

Filmul care a câștigat Grand Prix la Cannes 2022 îți arată doi puștani de 13 ani dintr-un mic oraș belgian care par nedespărțiți. Prietenia celor doi e atât de puternică, încât ai crede că-s frați. E vârsta aia când totul pare posibil și nimeni și nimic nu poate schimba asta.

Ce intervine între cei doi e însăși societatea, în varianta micro pe care o oferă începutul școlii generale. Colegii se uită strâmb la apropierea dintre ei, iar colegele îi întreabă direct, mai mult sau mai puțin rău voitor, dacă sunt împreună. Unul dintre ei începe să se distanțeze și-și găsește un hobby – hocheiul – care să-l facă să pară mai macho și să scape de glumele proaste și bullying, dar asta va duce la un eveniment tragic. 

În timp ce-l vezi, n-ai cum să nu faci o paralelă la societatea homofobă din România și la dramele prin care trec mulți dintre adolescenții queer. 

Armageddon Time (r. James Gray)

Armageddon Time îți arată cartierul Queens din New York în anii ‘80 prin ochii unui copil care ajunge să se maturizeze în una dintre cele mai tumultoase perioade din istoria Americii. Referințele la Războiul Rece sunt la tot pasul, la fel și cele la familia lui Donald Trump. Nu te aștepta însă la un film politic, ci la povestea foarte personală a regizorului James Gray.

În plus, din distribuție fac parte Jeremy Strong, pe care-l știi din Succession și Anthony Hopkins, ceea ce e o recomandare în sine.

Cut! (r. Michel Hazanavicius)

Despre Cut! s-a spus că e o comedie bună despre un film prost – mai precis, despre un horror cu zombi de care nu-i pasă nimănui din echipa de filmare, cu excepția regizorului. Dar, ce să vezi, în timpul pregătirii pentru o secvență dificilă, se trezesc peste ei cu zombi pe bune și vor trebui să se salveze.

Filmul lui Michel Hazanavicius, care a câștigat Oscarul pentru The Artist, e o comedie dementă care promite să te scoată din zona de confort și să te țină-n priză non-stop.

Pe de-o parte, ai R.M.N. (r. Cristian Mungiu), selectat în Competiția Oficială de la Cannes, și Metronom (r. Alexandru Belc), care a plecat cu premiul de regie al secțiunii Un Certain Regard. Dar Les Films de Cannes à Bucarest îți prezintă în avanpremieră cele mai noi producții românești – printre ele, Vulturii din Țaga, un documentar despre o echipă de fotbal dintr-un sat transilvănean. 

Vulturul Țaga e în liga a cincea și e cel mai prost cotată echipă din România. Pentru jucători nu asta e important, ci pasiunea pentru joc. Că, până la urmă, așa e și în viață: când nu ai așteptări pe baza cărora să dezamăgești, parcă altfel de raportezi la provocări, succese și nereușite. Ba chiar surpriza e succesul, nu? Mă rog, dacă e cazul să se întâmple. 

Un altul e Spre Nord (r. Mihai Mincan), care a avut premiera la festivalul de film de la Veneția și are poate una dintre cele mai interesante povești a unui film românesc din ultimii ani: un marinar filipinez cu credință în Dumnezeu îl acoperă pe un român care a ajuns clandestin pe vas, pentru că altfel acesta ar urma să fie aruncat peste bord.

Totodată, e primul lui lungmetraj și, după ce te-a încântat cu articole în VICE – totdeauna pentru totdeauna De ce „Of, viața mea” e maneaua care a schimbat istoria României (în rău) –, acum e cazul să te bucure în cinema.