Cealaltă poveste a Cascadei Bigăr de care nu vrei să auzi

Fix în buza sezonului vacanțelor Cascada Bigăr s-a prăbușit. Nu s-a așteptat nimeni, probabil, apoi situația s-a mai liniștit și s-a ajuns la o oarecare concluzie că și dacă nu se rupea mult n-o mai ducea. Ghidul turistic Mircea Jumanca a acuzat statul că nu i-a păsat suficient și că din cauza intervenției omului în circuitul apei s-a ajuns la așa ceva. Pe de altă parte, Romsilva a ieșit și-a zis că nu-i chiar așa.

Prima ceartă a fost fix asta: între Romsilva și activiști de mediu. Mircea a spus că travertinul, roca din care este formată cascada, este un calcar care se depune constant odată cu trecerea apei dulci. Dar apa care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie. De cealaltă parte, Romsilva a zis că nu-i posibil. Păstrăvăria respectivă a fost construită în perioada 1986-1988, iar în ultimii 33 de ani nu a mai fost nicio altă lucrare. Altfel spus, cascada s-a sinucis și n-a lăsat bilet de adio.

Nu m-am apucat să scriu însă aici ce-au zis o parte și alta și ce simt românii, în general, despre o cascadă pe care cei mai mulți n-au văzut-o. Nici eu n-am fost acolo, dar am aflat de ea acum vreo cinci ani, cu ocazia unei dezbateri imense: e sau nu frumoasă? S-a lucrat cu Photoshop deschis pe lângă cascadă sau e ea chiar superbă? 

Așa că m-am aruncat în valurile internetului și-am scos de-acolo o frumoasă poveste de citit și dat mai departe despre cum Cascada Bigăr s-a născut pe-un forum și-a murit în văzul tuturor.

O parte din presă zicea pe 18 iulie 2013 următoarele: „Iti vine sa crezi ca aceasta frumusete e in Romania! Strainii au votat-o drept cea mai frumoasa cascada din lume!”. Acest titlu e, posibil, strămoșul altora prin care este glorificată cascada noastră cea prăbușită. Iar Huffington Post a dus lucrurile un pic mai departe cu titlul: „Cascada Bigăr arată ca ceva desprins dintr-un basm”.

Înainte de toate acestea a fost însă mențiunea, în septembrie 2010, într-un ghid National Geographic Traveler în care era inclusă și cascada, după cum au scris Florin Arjocu într-un articol din 2013 și un an mai târziu și un profesor de geografie într-o prezentare a locului. Astfel de ghiduri au însă nenorocul de-a se naște în print și de-a muri acolo. Suntem însă în era internetului, așa că în ianuarie 2013 apare cascada pusă pe primul loc într-un top cu alte cascade unice. Clasamentul a fost făcut de The World Geography și nu este nicidecum unul definitiv sau care ar fi mimat în vreun fel imparțialitate. 

Cascada Bigăr e descrisă pe scurt, alături de două poze, și sunt două trimiteri relevante: Bubblews (nu mai e online, a rămas doar arhiva aici) și forumul rusesc OlegON în care cascada apare într-o poză. Astea două au menționat Bigăr în 2012 și din ianuarie 2013 a pornit nebunia. 

Tot în 2012 Bigăr mai apare pe un blog de călătorii al Alexandrei Pușcașu și de-acolo am extras un fragment care va fi important mai târziu: „Aici s-au format şi nişte mici chei şi, dacă ai maaaare grijă, poţi coborî pentru a face poze cascadei Bigăr chiar din faţă. Eu însă n-am vrut să mă complic căci mi se părea genul de coborâre unde un pas greşit te trimite direct în apă”. Da, în perioada în care cascada mai prindea câte o recomandare și câțiva turiști era destul de greu să cobori acolo și să o vezi din față.

Pe măsură ce-au trecut anii, mitul cascadei a crescut, dovadă și un titlu din 2019: „Cea mai impresionantă cascadă din lume este în România”. Și e posibil ca prin acest demers noi, ca români, să le fi închis gura neștiutorilor din America de Nord care au Niagara. Și alții ce-or mai avea, că Bigăr n-au. Bine, de-acum nici noi, dar asta-i altă poveste. 

Înainte de aceste momente am mai găsit o mențiune cu privire la Cascada Bigăr fix așa cum te-ai aștepta: e nevoie să fie curățată de gunoaie și turiștii, fi-le-ar capu’ al dracu’, să nu mai arunce sticle goale unde le vine. Au mai trecut câțiva ani până când locul a fost luat în serios, iar în și mai puțini ani s-a rupt vârful cascadei și-acum e jumătate de obiectiv turistic.

Am aflat cu adevărat de Cascada Bigăr în 2016 și acum mi-am adus aminte și cu ce ocazie. Era un articol în Adevărul care suna așa: „Isteria turistică stârnită la Bigăr de o fotografie prelucrată în Photoshop”. Titlul nu era deja exagerat, pentru că ce-i frumos la Bigăr e s-o vezi de departe, trecută printr-un program de procesare foto, iar imaginea de la care pornești să fie una realizată cu timp mare de expunere ca să curgă frumos apa respectivă. Nu e nimic rău în această frumusețe, doar că nu-i ce găsești la fața locului. Arată însă al dracului de bine în vederi și clasamente cu cele mai tari cascade din lume. Uite un exemplu, ca să nu zici că vorbesc aiurea. 

Ce-i amuzant la articolul din Adevărul, scris de Ștefan Both, e că n-a rămas fără ecou. O zi mai târziu Banatul Montan a livrat și-a zis: „Opriţi-vă din denigrarea obiectivelor turistice bănăţene!”. Ghinionul Cascadei Bigăr e că era prea mică și prea puțin spectaculoasă pentru cât ego are poporul ăsta și câtă nevoie are să-i fie validate până și obiectivele turistice la a căror apariție n-are niciun merit. Și că tot mi-am adus aminte de merite să-ți mai zic o poveste cu Bigăr. 

Mai sus am dat un fragment din blogul Alexandrei Pușcașu. Acel fragment e acum relevant. În 2012, ea n-a putut să se apropie prea mult sau suficient de în siguranță de cascadă. Problema respectivă a fost rezolvată aproape cinci ani mai târziu, dar nu datorită statului. 

În 2017, cu o investiție de circa 140 de mii de euro, Cascada Bigăr devenea mai accesibilă prin coordonarea Asociației ViitorPlus și suportul financiar de la Coca-Cola HBC România. Lucrările au vizat dezvoltarea unui traseu turistic coerent. Astfel, a fost amenajat un traseu pietonal între parcare şi intrarea în Parcul Naţional, a fost făcut și un drum de acces de la intrarea în Parc şi a fost construită o platformă care facilita accesul la baza cascadei. Au fost amenajate spații și poteci între cascadă și izvor și a fost realizată o trecere către Grota Bigăr, după cum nota Horia Ghibuțiu după o vizită în zonă. 

Despre proiectul Think Bigăr, după cum a fost denumit, s-a spus că, la doar un an de la amenajarea eco-turistică a zonei, numărul turiștilor s-a dublat (peste o sută de mii). Cel mai mare flux de vizitatori a fost înregistrat în perioada 1-6 iunie 2017, imediat după ce au fost finalizate lucrările de amenajare a zonei.

Aproape un an mai târziu s-a lăudat și Primăria Bozovici că a primit ceva finanțare, circa cinci sute de mii de euro, ca să facă din zonă una ceva mai sigură, inclusiv cu iluminat modern și grupuri sanitare. Erau promise și vizite nocturne la acea vreme.

Cearta dintre Romsilva și ghidul turistic ți-am zis-o la început. Dar poate ar mai fi utilă părerea unui geolog. Cei de la Deutsche Welle au vorbit cu un german și îl poți bănui măcar de imparțialitate până la proba contrarie. Cascada Bigăr, cu adevărat, rămâne în picioare, dar ciuntită. Ulrich Hambach susține că, încă din anii ‘80, a fost implicat în mai multe țări europene în proiecte care au la bază travertin, adică similar cu ce-i la Bigăr. „(...) există multe cazuri în care astfel de structuri s-au prăbușit. Un alt exemplu din România este cascada La Chișătoare, din Valea Moeciu, care s-a prăbușit parțial”, a explicat el. 

Părerea îi este împărtășită de geologul Florin Stoican care a explicat cum funcționează natura asta ciudată a travertinului: „Depunerea de travertin era surplombată, suspendată deasupra râului și era chestiune de timp până să se fisureze și rupă. Pe măsură ce depunerile de carbonat de calciu dizolvat în apă cresc, stânca se îngreunează până cedează sub propria greutate”. Soluția lui Florin era alta. Dacă cineva voia să prevină prăbușirea putea să susțină artificial partea respectivă.

Cât despre o reconstruire, Ulrich a fost cât de cât tranșant: „Ce rost ar avea așa ceva? Pentru niște poze pe Instagram? Poate sună brutal, dar după două sute de ani, structura se va regenera”. O petiție, totuși, există și are peste o mie de semnături din două mii necesare.

Mai problematică ar fi defrișarea ilegală din zonă, după cum a semnalat Europa Liberă România. Au fost descoperite tăieri ilegale de copaci al căror lemn avea o valoare de circa 40 de mii de euro. Garda Forestieră a înaintat 30 de plângeri penale pentru aceste tăieri ilegale. Alte 18 sancțiuni contravenționale, 26 de mii de lei în total, au fost primite de personalul Ocolului Silvic Bozovici, unitate din subordinea Romsilva Caraș-Severin.

Descompunerea naturală e greu de controlat, dar distrugerea controlată de om e, de multe ori, vizibilă și demonstrabilă. Cât despre cascadă, ce să zic, poți aștepta două sute de ani să prinzi pozele alea bune, poți cumpăra unele de pe internet de la alții care au fost mai norocoși și cel mai probabil vei sfârși prin a fura câteva și-a te lăuda c-ai trecut pe-acolo. Eu n-am trecut, dar acum că i-am făcut schița popularității online parcă-mi vine s-o vizitez cam cum mă uit la casele vechi prăbușite.