Femeia care-și riscă viața pentru reporterii din zone de război

Stella Martany avea 22 de ani când a mers pentru prima oară în Mosul, Irak. Era 2016 și Statul Islamic ocupase orașul de doi ani. Atacul pentru eliberarea locului era în plină desfășurare, iar Martany, o irakiană care locuiește în apropiere de Erbil, fusese angajată de un jurnalist ca să-l ducă la un fost adăpost ISIS.

Așa a început ea să lucreze ca intermediar, unealta cea mai importantă a unui reporter de război. Acesta este adesea jurnalist local sau voluntar și este angajat de un reporter ca să-l ajute cu punctele cheie dintr-un articol, cum ar fi traducere, transport și câteodată ca ghid care-ți poate salva viața.

Ca să intre în Mosul, șoferul pe care-l angajase și jurnalistul au trebuit să treacă printr-un punct de control al soldaților irakieni. Au ajuns imediat după ce un terorist cu bombă s-a aruncat în aer. Martany își amintește cum un soldat irakian a văzut bărbatul și l-a îmbrățișat, sacrificându-și viața ca să prevină alte victime.

„Alți soldați plângeau, pretutindeni era sânge și resturi umane împrăștiate”, mi-a spus ea, în noiembrie anul trecut, în timp ce mâncam kebab la un restaurant din Erbil. „Îmi amintesc că unul dintre soldați a arătat spre o mână dezmembrată de pe stradă și mi-a zis: Aia e a lui frate-miu”.

Odată ce dronele ISIS cu grenade au ajuns la punctul de control, toată zona a luat foc, iar irakienii de acolo au început să tragă înapoi spre ei, a continuat Martany.

„Am văzut luptători ISIS, soldați și civili răniți, oameni murind, dar, în ziua aia, mi-am riscat cel mai mult viața”, a spus ea.

Doi ani mai târziu, Martany pare un milenial normal la prima vedere. Stă mereu pe telefon, e incredibil de neîndemânatică și ține cu tărie să se joace beer pong. Dar cum este una dintre puținele intermediare din Erbil, Irak, i-a impresionat prin curaj și pe cei mai reci și neînfricați reporteri străini care de regulă sunt majoritari bărbați.

Printre alte caracteristici, nu mai angajează șoferi, ci preferă să conducă ea jurnaliștii la destinație, într-o mașină roșie mică, în timp ce fumează țigări pe geam.

„Stella este o dură”, a spus via Facebook Messenger Louise Callaghan, o jurnalistă din Orientul Mijlociu pentru Sunday Times, după ce a lucrat cu Martany în Irak. „Face o treabă incredibilă, reușește mereu să rămână calmă și obiectivă, indiferent ce se întâmplă. A fost criticată fiindcă e femeie și are jobul ăsta, dar a continuat să-l facă oricum și a demonstrat multor idioți că s-au înșelat în privința ei.”

Când ISIS a ocupat Mosul în 2014, al doilea, dar cel mai mare oraș din Irak controlat de extremiști, Martany lucra la un ONG pe care-l ajuta să ajungă la tabere și să ofere asistență psihosocială femeilor care au trecut prin traume. Și-a dat seama că ar fi un intermediar bun, un rol cu care se obișnuise printre prieteni. Mai voia și să meargă în Mosul, un loc pe care nu-l mai văzuse înainte de război, ca să „înțeleagă ce se întâmpla acolo”.

Lupta pentru eliberarea Mosulului a început în octombrie 2016. În ciuda pericolului cu care se confrunta când aducea jurnaliști în oraș sau la granițe, Martany, o creștină care deja vorbea patru limbi (arabă, engleză, kurdă, asiriană), a devenit intermediar după câteva luni. A realizat rapid că-i plăcea munca asta.

„Ce am în comun cu ceilalți prieteni intermediari este că ne iubim munca”, mi-a spus ea. „Ne place ce facem și știm că nimeni altcineva nu o poate face, ci doar intermediarii.”

În cei doi ani de când lucrează în domeniu, spune că a fost întâmpinată cu mult scepticism, fiindcă este femeie, chiar dacă a câștigat din ce în ce mai mult respect și conexiuni în Mosul, Erbil și-n zonele din jur. A dat chiar și peste jurnaliști care s-au speriat de tenacitatea ei: Odată o reporteriță care o angajase pe Martany a decis că nu se simte în siguranță cu o intermediară și a preferat ca un bărbat să o ducă în Mosul. Mai târziu, în aceeași zi, jurnalista a fost vizibil șocată când a văzut-o pe Martany în Centrul Vechi al Mosul, în apropiere de Marea Moschee.

„E ridicol, dau peste oameni care mă întreabă: Cum de te duci în Mosul, eu nu am tupeul să fac asta. Nu pot intra nici măcar un minut, voi fi ucis”, mi-a spus Martany.

Nu toată lumea are dubii despre capacitatea ei, bineînțeles. Christian Stephen, un prieten scriitor, jurnalist și cineast care mi-a făcut cunoștință cu Martany, mi-a spus că el crede că „unul dintre cele mai mișto lucruri despre Stella este că, în mica lume a intermediarilor din Irak, face o treabă bună, chiar dacă este o scenă destul de masculină și dură. Deși genul nu îi definește capacitatea și competența, îi oferă o intuiție și o aură plină de compasiune care sunt de neînlocuit”.

„Este respectată în comunitate la fel ca orice bărbat. Merită”, a adăugat el.

Claire Thomas, o fotojurnalistă din Erbil, Irak, mi-a spus pe Facebook Messenger că „nu a ezitat deloc” să o angajeze pe Martany. „Am încredere completă în capacitatea ei de a ajuta jurnaliștii să-și facă articolul într-un mod sigur, relaxat și bine organizat”, a spus ea.

Născută în Ankawa, o suburbie predominant asiriană din Erbil în Kurdistanul irakian, familia lui Martany este din Shaqlawa. Locuiește cu părinții și sora ei în Erbil, iar fratele ei stă în Australia cu soția lui. Tatăl ei a fost în armată 11 ani, iar acum el și cu mama lui Martany lucrează în Kurdistan.

„Tata a vrut mereu să creștem duri, să nu fim slabi. A avut parte de niște vremuri foarte grele și și-a făcut mereu griji că nu vom putea să facem față dacă ne-am confrunta cu lucrurile prin care a trecut el”, a spus ea. „Tata este foarte mândru că fac jobul ăsta. Iar când maică-mea mă întreabă când mă voi căsători, îi spun Găsește-mi pe cineva la fel de puternic ca mine și mă mărit, îți promit”.

Matany și-a schimbat puțin modul de lucru de când a fost ucisă Tara Fares, un model irakian și blogger de modă, care a fost împușcată mortal pe o stradă din Baghdad. Mi-a spus că, de atunci, nu se mai simte în siguranță nici în zilele libere și nu se duce singură acasă când e foarte târziu.

Am întrebat-o dacă munca periculoasă și trauma au împovărat-o. S-a gândit un minut înainte să spună că poveștile oamenilor îi oferă o perspectivă asupra vieții pe care o trăiește.

„Mă simt foarte recunoscătoare pentru tot ce am, de fiecare dată când merg în Mosul”, mi-a explicat ea. „Am simțit-o de prima oară când am fost acolo și continui să o simt de fiecare dată când mă întorc. Îmi imaginez ce s-a întâmplat, îmi pare foarte rău pentru ei, fiindcă nu pot să ajut pe toată lumea sau să fac ceva pentru toți. Dar odată ce intru în Erbil mă gândesc: Oh, Doamne, îți mulțumesc că mi-ai oferit o viață așa bună!”

Martany se uită la mine în timp ce-și termină gândul. „M-a afectat, evident, dar cred că m-a făcut mai puternică, nu mai slabă.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.