Cum a devenit părul femeilor o sursă de rușine

Când aveam zece ani, o colegă care avea același prenume ca mine m-a luat deoparte în pauză și mi-a șoptit la ureche, ca pe un secret, că trebuia să scap de părul de la subraț. Câteva zile mai târziu, m-am panicat și am întrebat-o pe mama, cu ochii în lacrimi, cum să scap de păr, de teamă că o să fiu exclusă din nou de grup la ora de înot.

Părul e folosit adesea ca o sursă de rușine pentru femei. Părul pubian, părul dintre sprâncene, de la subraț, de pe picioare – părul care le lipsește mereu statuilor antice care reprezintă femei, dar e nelipsit la statuile masculine – trasează regulile morale și estetice indiferent de eră. Jean Feixas și Emmanuel Pierrat au urmărit istoria părului corporal ca sursă de rușine și entuziasm în eseul lor Les Petits Cheveux: Istoria părului feminin, publicat de editura La Musardine.

Fie că e ascuns sub haine de călugăriță sau sub hijab sau că e strâns bine în coc, conform autorităților religioase sau morale, trebuie să limiteze dorința sexuală. Când se prezintă sălbatice și neîmblânzite, femeile transmit că nu au rețineri pe plan sexual și nu se tem să arate asta, subliniază autorii, care explică expresia folosită la sfârșitul secolului 14 pentru a descrie femeia cu o moralitate îndoielnică: femeia cu păr. Maria Magdalena, personaj biblic cunoscut ca prostituata supremă în anturajul lui Iisus, e reprezentată cu păr voluminos în toate desenele și filmele.

Feixas și Pierrat citează din cartea Dianei Ackerman Book of Senses, publicată în 1991, pentru a atrage atenția asupra părului corporal, încărcat cu feromoni feminini. În era elisabetană, între 1558 și 1603, femeile păstrau pentru iubitul lor, la subsuoară, un măr decojit, până când acesta se umplea de sudoare. Apoi îi dădeau fructul, numit mărul iubirii, bărbatului pe care îl iubeau.

Totuși, mai târziu, industria cosmetică a încercat să demonizeze mirosul puternic al părului de la subraț, care era prea sexual ca să nu-l ascunzi cu diverse parfumuri. O reclamă a fabricii de săpun Victor Vaissier, din Curierul Francez, 25 mai 1890, dictează reguli speciale de igienă pentru camuflarea mirosului sălbatic și impur: „Vei fi o floare într-o zi, iubita mea Rosa, pentru că eu cred în metempsihoză. Atunci, corpul tău, sculptat de cer, va emana parfumuri naturale. Dar până atunci ești femeie și mi se pare că pielea ta miroase uneori a lup. De aceea trebuie să îți cureți și să-ți parfumezi pielea în fiecare zi.”

Părul pubian, care începe să crească atunci „când sufletul face distincția între viciu și virtute”, conform lui Nicolas Venette, un specialist în medicină și științe naturale din secolul 17, ascunde și el glande sudoripare cu puteri de atracție. Pentru Cristophe Soligo, antropolog la Universitatea din Londra care e interesat de anatomia evoluționistă, părul cârlionțat are scopul de a păstra mai mult timp mirosul părților feminine intime și de a transmite astfel informații potențialilor parteneri, ca o antenă mai puternică decât Tinder. „Părul ondulat furnizează un mediu mai bun dezvoltării bacteriilor și ajută la reținerea mirosului corporal”, presupune cercetătorul.

Pe lângă tradiția mărului transpirat, se mai obișnuia ca iubiții să-și dăruiască păr pubian în semn de afecțiune. Purtat aproape de inimă, într-un săculeț de pânză, părul pubian sugera o loialitate supremă. Autorii cărții Le Petit Cheveux spun că tradiția cafelei iubirii persistă în zonele rurale din Brazilia. Pentru a fermeca un bărbat, e suficient, conform credinței, să-i dai să bea cafea filtrată prin părul pubian sau prin chiloți purtați.

Dovadă de iubire și „perniță care previne lovirea oaselor în timpul actului sexual”, după cum a presupus chirurgul Pierre Dionis în secolul 18, părul pubian nu a fost mereu admirat.

În antichitate, femeile își epilau pubisul cu ceară în băile publice. În secolele 8 și 9, cavalerii care se întorceau din Cruciade au împrumutat această practică. Un amestec bazat pe sulf, arsenic și var nestins le permiteau să-și îmbunătățească aspectul. Ca să se asigure că părul nu crește la loc, femeile aplicau sânge de liliac sau de broască sau cenușă amestecată cu oțet.

Astăzi, majoritatea saloanelor de cosmetică oferă epilarea totală a părului, din motive practice, igienice sau estetice. Feixas și Pierrat scriu despre un articol din revista Elle, din 2014, în care sexoloaga și psiholoaga Valérie Grumelin susține fără jenă că, „pentru femeile epilate total, plăcerea se intensifică și e atât psihologică, cât și fizică. Pubisul epilat e supus unui contact mai intim, iar hipersensibilitatea zonei dă senzații mai intense. Din punct de vedere psihologic, femeia e într-un proces preliminar de pregătire pentru recepție și e un fel de a doua expunere care o încurajează să se ofere și mai mult”.

Când femeia nu e la fel de fină ca în tabloul lui Botticelli Nașterea lui Venus, părul ei e invitat să profite de beneficiile mai multor produse ca să devină mai suportabil. Există cosmetice precum Fur Oil, un ulei vândut de două surori americane care face părul pubian mătăsos, sau Betty Beauty, o vopsea pentru părul intim vândută de Nancy Jarecky, care susține că e important să îți asortezi părul din cap cu cel pubian.

Revoluția întoarcerii părului feminin e presărată cu oportunism mercantil și strategii de condamnare a femeilor care respectă standardele de frumusețe. Părul nu mai vrea să fie clandestin, iar asta se vede atât în cazul Laurei, care și-a expus părul de la subraț într-o fotografie pe Facebook în 2016, cât și în cazul echipei Refus, care prezintă în videoclipul Let's talk about hair: female hair, femei care vor să se simtă libere fără să fie umilite de alegerile personale. Operațiunile de marketing se amestecă și ele în această mișcare de protest. Dacă în Coreea de Sud se oferă implanturi de păr pubian la prețul de două mii de dolari, pentru a satisface și a se conforma la un simbolism al senzualității și feminității, brandul Neon Moon al designerului fashion Hayat Rachi, oferă chiloți purtați de modele cu păr pubian, la cincizeci de dolari. „Am vrut să arăt cum arată o femeie adevărată”, a zis Hayat Rachi, care a adoptat un slogan al pozitivismului corporal, dar tot îți dictează ce model să adopți. În cartea ei The Body Book, publicată în 2013, Cameron Diaz încurajează adoptarea unui singur standard de frumusețe, care poate părea revoluționar, dar e tot o dictatură: „Doamnelor, nu vă dezbrăcați total sexul. Părul pubian e ca o draperie misterioasă care îi face pe iubiții voștri curioși. Epilarea totală a părului e o nebunie.”

Indiferent de vremuri, părul feminin e supus mereu unor cerințe. Epilarea lui e considerată o întoarcere la copilărie, o negare a feminității și a sexualității. Când nu te epilezi, te revolți împotriva standardelor de frumusețe, deci ești activistă fără voie. Libertatea de alegere e în continuare manipulată, în mod delicat, ca cenușa cu oțet de pe fruntea iubitei unui cavaler întors din Cruciade.