Cum e să livrezi mâncare-n București pe timpul epidemiei de coronavirus

Am 30 de ani și 862 de curse la Uber Eats, lucrez din august 2019, pe bicicletă. Fac Uber în special în a doua parte a zilei, dimineața tot încerc să lucrez de doi ani la o disertație pe care nu știu dacă o voi mai susține vreodată.

Colegul meu de la Fake Uber are vreo trei mii și ceva de curse. Ce-i aia Fake Uber? Nu-i chiar partea pseudonarativă dintr-un delivery boy porn, este doar un băiat care folosește o geantă neagră comandată de pe AliExpress, pe care scrie cu litere aurii și mari Fake Uber. Vineri, pe 13 martie, când încă nu intrase România în stare de urgență, îl găsesc la unul dintre locurile unde mai așteptăm curse în Vitan.

Stăm pe bancă, vorbim despre coronavirus. Fumăm cât încă mai putem, că, dacă luăm boala la plămâni, nu cred că o să mai avem voie. Spune că nu-i așa îngrijorat dacă ia Covid-19, că până-n 40 de ani nu prea ai mari probleme, dar că-i este frică să nu o dea mai departe. Îl înțeleg perfect, de asta mă tem și eu, de asta ne temem mai toți dintre sutele din grupul de WhatsApp de la Licuricius, firma prin care îmi intră mie banii de la Uber.

Cam cu o săptămână în urmă, când ne obișnuiam cu ideea de coronavirus în România, pe grupul de livratori se spunea că urmează să fie comenzi mai multe, pentru că numărul lor ar fi crescut în țări în care virusul deja se răsândise puternic, cum e Franța. N-am idee dacă-i adevărată informația, dar părea intuitiv: dacă oamenii se izolează în case (preventiv sau din obligație legală), pot face doar un număr de turte cu toată făina de care au golit magazinele până li se ia și vor ceva mai gustos. În realitate, de la începutul anului, sunt poate de două-trei ori mai puține curse decât până în decembrie. A intervenit probabil frica de străin, necunoscutul care vine din altă țară sau chiar de pe stradă și care-ți poate aduce coronavirusul.

Vineri, de exemplu, am avut pe seară următoarea serie de clienți: Jennifer, Svetlana, Justin, Edward, Mauro, Arrat. I-am ținut minte pentru că nu-mi venea să cred că n-am niciun român. Atunci încă se lega semnificativ frica de virus cu frica de italieni, între timp toți străinii sunt cam la fel de periculoși și cam toți românii în aceeași măsură cu străinii.

Mai mulți colegi au anunțat în ultima săptămână că nu vor mai lucra o vreme și că așteaptă și ei să treacă, că nu merită să se expună, mai ales că sunt puține comenzi. Alții au subliniat că ar mai fi chirii și rate de plătit și că vor lucra, oricât de îngrijorați am fi cu toții.

Clienții sunt din ce în ce mai atenți să nu îmi atingă mâna, unul încerca să îmi dea o șpagă de patru lei ținându-i cu două degete de deasupra, ca și cum îi băga în urnă (sau poate în cutia milei), o altă clientă a făcut eforturi extraordinare să ia o pungă mare în brațe fără să îi atingă mânerul (pe care se afla mâna mea), altcineva și-a gonit copilul, care venise la ușă, repede în casă.

Îi înțeleg pe toți. Și mie îmi este la fel de frică, doar că nu am încotro, trebuie să muncesc. Eu nu pot să stau în casă, să aștept să moară virusul înaintea mea. Aș muri eu primul, de foame.

Așa că am ținut și un jurnal de o zi, în plină epidemie de coronavirus, ca să vezi cam ce se întâmplă spectaculos (și nu prea) în viața unui livrator din București, când lumea e mai degrabă izolată în case.

16.35: Intră mesaj de la Uber: „Uber Eats: Comenzile te așteaptă să le ridici – cerere mare pe platforma Uber Eats. Conectează-te acum și începe să câștigi, toate detaliile la: t.uber.com/castiguri”. Hai să le luăm!

16.40: Merg să caut mănuși de protecție și măști. La farmacia de lângă Spitalul Județean Ilfov (mereu plină cu de toate) mi se spune că nu sunt. „Dar aveți idee când să revin?” „Nu se știe. De ce să vă mint să spun veniți luni, veniți marți? Depozitele vor trimite mai întâi ca să ajungă la spitale și abia apoi și la farmacii.” Super, aia e, dau drumul la aplicație.

Luăm fiecare ce precauții putem, unii folosesc deja măști de protecție, pe alții i-am văzut și cu mănuși albastre, băiatul de la Fake Uber zice că, dacă te speli cu spirt pe mâini după fiecare livrare, ar fi ok. Rămâne desigur partea în care de la preluare și până la client pui mâna pe tot felul de uși, clanțe și butoane de lift și nu te poți dezinfecta după fiecare atingere, dar presupun că cel puțin reduci șansele ca virusul să fie transmis de la tine, în caz că te-ai infectat și ești asimptomatic. Și prin localuri am văzut din ce în ce mai mulți lucrători cu mănuși și cu măști de protecție, unii mi-au și oferit gel dezinfectant.

18.11: Zero comenzi până acum. Sunt în părculețul meu din Floreasca, mai aștept comenzi uneori aici. Merg la butic să iau țigări și un latte macchiato. Băiatul care vinde are mănuși.

Stau pe bancă, beau cafeaua. Sirene ca toți dracii în sus și în jos pe Floreasca. Un tip și o tipă joacă ping-pong la o masă de aici. Le sare mingea până la mine. Ezit să le-o dau înapoi din prima. Mă gândesc că mai bine o dau cu piciorul. Dar dacă o storcesc? Și oricum parcă am auzit că pantofii se contaminează mai rău decât mâinile. Tipa vine. Îi dau mingea din mână. Hmm. „Vezi că are coronavirus acum.” Râde, nu crede că are. Nici eu, dar mai știi?

18.16: Ia că intră și prima comandă, „Preluarea se face la intrare, în exteriorul bistroului”. Dau shot cafeaua rămasă, sting țigara.

Restaurantele s-au tot golit pe zi ce a trecut, încă din weekend o parte rămăseseră deschise doar pentru livrări. Se vede pe fața lucrătorilor îngrijorarea, teama, frica de cornavirus pe de o parte, pentru locul de muncă, pe de altă parte. Cei care lucrau la servire nu mai făceau de la o vreme decât să ne înmâneze nouă marfa pentru livrări. Rar mai vedeam un client, doi, care beau o cafea sau o bere, puțină lume mai avea încredere să mănânce în local.

18.28: Merg pe Tunari spre Eminescu. Coadă de zeci de persoane la farmacia de aici, pe partea opusă sensului meu. Un tip tocmai ajuns la coadă are telefonul scos ca să pozeze coada. Ar fi o idee să-i fac și eu lui o poză cum stă la coadă ca să facă poză la coadă, dar e prea meta. Asta și momentan încă am la spinare prima comandă, pe care merg să o livrez.

18.35: Armand Călinescu, partea cu linia de tramvai, care arată ca după bombardament. Salut un alt Uber pe bicicletă, mai facem asta uneori, ca șoferii de maxi. Îmi răspunde din claxon, cling-cling. Era un african. Un african face Uber pe Armand Călinescu. Cine zicea că nu-i și Bucureștiul capitală europeană?

18.45: Trec din nou pe lângă farmacia de mai devreme, mă întorc spre Floreasca. Dar ce-or cumpăra ăștia la coada asta? Că buline de coronavirus n-am auzit să fie până acum. Or avea măști și mănuși? Mă bate gândul să mă pun și eu la coadă să văd ce se dă, ca pe vremea lui Ceașcă. Dar lasă că poate prind curse la Uber.

18.58: Intră comandă la două minute mai la vale, pentru Andreea. „Salut, Andreea?” - ne recunoaștem între noi după numele clienților, când mergem să ridicăm comanda. Colegul de la restaurant îmi face semn să mă opresc în curte. Pune pachetul pe o masă, se dă repede înapoi. „Ia aici!” Am văzut și români mai politicoși decât băiatul ăsta.

19.10: „Puteți lăsa pachetul la ușă. Mulțumesc”, scrie în mesajul de la client. Foarte politicos. Apreciez lucrurile astea. Sun la interfon, urc în lift. Ar fi totuși o problemă. Cum adică să las pachetul la ușă? VREA SĂ ÎI LAS MÂNCAREA PE JOS? Sunt la etaj, ușa are un cărucior de copii în față. Altă problemă. Vrea să pun mâncarea în cărucior sau cum? Mă gândesc să sun pe telefon. O să o enervez, dar aia e. Se aude ceva din spatele ușii. „Bună seara! Mâncarea vreți să o pun pe jos? Sau unde să o pun?” Deschide ușa. Andreea era de fapt un tip înalt în halat de baie. „Da, pune-o jos aici.” „Pe podea?” „Sau pune-o în cărucior.” „Păi sunt niște supe pe aici, să nu se dărâme. Stați așa.” Se rezolvă. Îi zic că acum am contaminat căruciorul. „Dacă e să puneți un scăunel sau ceva la ușă, data viitoare.” Pare să fie și el de acord.

19.18: Încă o cursă și de aici. Încep să se miște. Bine, cursele de șase-șapte kilometri pe bicicletă nu-s foarte confortabile, dar se circulă lejer. S-a tot golit Capitala de vineri. Uneori este chiar impresionant Bucureștiul ăsta imens golit de oameni și de mașini, ca un oraș fantomă, ca un episod din The Twilight Zone, pentru cine a văzut serialul din anii '60, sau poate din Black Mirror pentru publicul actual, deși comparația este mai puțin încărcată de sens în cazul al doilea.

Ajung La Maher, unde am stat întotdeauna măcar un sfert de oră după comandă, mâncare libaneză, mâncare multă și foarte bună din câte înțeleg. Un fel de Shaorma Socului a restaurantelor. De data asta doar intru și ies, mâncarea era deja gata DINAINTE să ajung eu. Sunt aproape uluit.

19.39: Undeva pe la Piața Domenii. Clientul nu are apartamentul trecut. Îl sun. Nu răspunde. Mai sun o dată, nimic. Se aprinde o lumină undeva pe niște scări care merg de la ușă în jos.

19.49: Comandă de la Simona H. O fi Simona Halep? De la Radu Beller până unde se termină Crângașiul. Încă șase kilometri. Doar așa mă ține azi.

20.13: Beznă completă în liftul ăsta, nu văd nici unde sunt butoanele. Nu are bec, dar scârțâie ca toți dracii până la ultimul etaj. Creepy af. Ah. Nu era Simona Halep, era altcineva.

20.55: Bernadetta mă așteaptă foarte veselă cu un pahar de șampanie în mână, în lobby-ul unui hotel de lux din Centrul Vechi. Avea inițial adresa „București.” și părea că ar fi undeva în mijlocul fântânii de la Unirii. M-am convins la telefon că nu era acolo și am aflat la ce hotel. I-am adus sushi. Pare foarte binedispusă, față de toată lumea preocupată de peste tot. Este singură cu portarul de la hotel. Afară sunt mulți jandarmi și polițiști înarmați în jurul Băncii Naționale.

21.40: Mai fusese și Jamal între timp, au fost șapte curse cu totul. Închid aplicația și mă retrag, fix trei lei șpagă am primit toată ziua pe cursele astea de vreo 50 de kilometri. Oameni cu dare de mână de coronavirus. În intersecție la Floreasca este un cort în fața spitalului pe care scrie triaj. Este coadă și aici.

21.55: Sunt înapoi în Titan, vreau să trec pe la Mega să iau cafea, mai am doar din aia ieftină de sinistrați acasă. E unul non-stop pe Baba Novac. Bodyguardul este la ușă, nu mai primește clienți, Mega nonstop se închide acum la zece.

22.15: Trec pe lângă terasa mea din Titan, unde obișnuiam să beau bere cu băieții. Ne cunoaștem între noi la restaurantul ăsta din cartier. Vineri, angajații nu știau exact dacă intră în concediu fără plată, în preaviz sau își pierd locul de muncă. Patronul era îngândurat. Acum, localul e deschis doar pentru comenzi la pachet sau Takeaway. La Uber n-are contract.