Cinci lecții despre traficul bucureștean pe care le-am învățat de când livrez mâncare pe bicicletă

Umblu cu bicicleta de când mă știu. La patru ani pedalam pe uliță, direct fără roți ajutătoare și am căzut ceva până am învățat să-mi țin echilibrul. Tata era de părere că doar nevoia te învață și că orice alte pregătiri sunt superflue când te trezești față în față cu instinctul de supraviețuire. 

Adică, în prezent, în traficul bucureștean. Ca biciclist, nu ești mai în siguranță pe străzile capitalei decât eram eu la patru ani, pe uliță. O junglă urbană în care nu supraviețuiește neapărat cel mai puternic, cât cel mai norocos. Toți se grăbesc, mereu e cineva care vrea să se bage în fața ta, claxoane, nervi, înjurături, zero respect, foarte multă neatenție și foarte puțină grijă pentru ceilalți. După zece ani de biclă în București și după mai bine de un an de livrări pentru diverse companii, să vedem ce învățături pot transmite mai departe, după ce am pedalat printre flegme, altercații, și probleme de orientare.

Știm toți că regulile sunt respectate mai mult de frică decât „din datorie”, cum ar spune Immanuel Kant. Pe deoparte, e frica de amenzi, care-i determină pe cei mai mulți să fie cu ochii în patru după echipaje de poliție și să respecte pe cât posibil tot ce-și mai amintesc din Codul Rutier. Pe de altă parte, e frica viscerală pentru propria siguranță. Din instinct, șoferii vor ceda trecerea unei mașini care vine pe un drum cu prioritate și vor fi atenți să nu-i jeneze trecerea pe banda de deplasare. 

Totuși, acest comportament e mai degrabă o excepție când vine vorba de bicicliști. Mai precis, îndrăzneala pentru o manevră crește, când dimensiunea vehiculului scade. Foarte rar vei vedea o mașină care taie calea unui tir, ceva mai des va ieși în fața unui alt autoturism și tot așa până la cel mai puțin amenințător vehicul, bicicleta. Asta pentru că unii șoferi văd bicicliștii ca pe un soi de extratereștri în trafic, prezențe exotice și inexplicabile, față de care nimic nu-i mână să se comporte precum față de vehiculele „reale”, care care încep cam de undeva de la nivelul unei motociclete.

Asta îmi amintește o poveste dintr-o dimineață din 2017, când mergeam cu bicicleta la muncă, din Titan spre Colentina. Într-o intersecție, așteptam la semafor pe prima bandă de mers. Un nene cu o Dacie 1310 mai avea un pic și se urcă pe mine, așa s-a gândit el să se încadreze pentru înainte, după ce a mers pe banda de obligatoriu la dreapta până aproape de semafor. Era să mă și dărâme, a venit în viteză și a frânat cam abrupt. 

I-am arătat degetul în oglindă. El m-a înjurat pe geam. Am înjurat și eu și l-am întrebat cine i-a dat carnet. „Nu mă vede nimeni să mi-l ia înapoi”, mi-a răspuns. Apoi a ieșit să mă ia la bătaie. Printre cuvinte de ocară, își apăra cauza: „Bă, boule, să știi și tu că săgețile astea de pe șosea sunt ORIENTATIVE, nu înseamnă obligatoriu”. L-am întrebat dacă așa a învățat el la școală și l-am rugat să se calmeze. S-a urcat în mașină doar când semaforul afișa deja culoarea „orientativă” verde și claxona toată lumea. Astfel de lucruri se petrec la ordinea zilei, deși nu se lasă mereu cu altercații. 

Problema fundamentală de mai sus, cu incapacitatea multor șoferi de a recunoaște bicicliștii ca participanți la trafic, are și o latură periculoasă pentru pietoni. De multe ori, cei care se află pe banda a doua sau mai aproape de axul drumului se orientează după ce se întâmplă pe banda întâi. La fel stă situația și la trecerile de pietoni, când o mașină oprește pe prima bandă, cei care vin pe a doua iau aminte și opresc și ei, preventiv. E de înțeles, de multe ori nici nu au cum să vadă pietonii. 

Din păcate, acest mecansim nu se activează automat când o bicicletă se oprește, e ca și când ar fi invizibilă. Așa am pățit și eu, anul trecut, pe traseu cu livrările. Pe Șoseaua Pantelimon, am oprit la o trecere, unde aștepta o femeie cu un copil în cărucior și altul, mai mare, de mână. Pe banda a doua, un Audi mai vechi venea turat și am încercat să-i fac semn cu mâna să se oprească, că traversa cineva. Nu părea să înțeleagă, așa că am strigat la femeie să stea pe loc, ceea ce s-a și întâmplat, în timp ce Audi-ul a trecut în viteză mai departe. 

Uneori mă enervez la chestii inconștiente de felul ăsta, așa că m-am dus la el la primul semafor și i-am zis că e cretin, trecea o femeie cu doi copii și putea să îi omoare. L-am întrebat cum de nu ne-a văzut, nici pe femeie, nici pe mine care îi făceam semn disperat să oprească. A dat geamul jos și mi-a explicat cum a înțeles el situația:

• Femeia nu trecuse de jumătatea trecerii.

• Care jumătatea trecerii? Că era pe sensul tău.

• Marș, bă, că nu trecuse.

Păi normal că nu trecuse de jumătate și nici nu apuca să treacă, că o lovea el din plin.

Deschide bine ochii în intersecții, chiar dacă vii de pe un drum cu prioritate. Acest lucru e și mai important pentru bicicliști, pentru că anumite reguli de circulație sunt contraintuitive. Prin martie, treceam cu o comandă la spinare prin fața mall-ului ParkLake. Era înainte de pandemie, lumea avea voie să iasă din casă, așadar erau zeci de mașini staționate (neregulamentar) pe banda întâi. Mergeam defensiv, la distanță considerabilă față de ele, însă fără să mă încadrez pe banda a doua, pentru că traficul era intens. 

M-am trezit cu o ușă deschisă drept în față, de la o distanță atât de scurtă, că am apăsat frânele din reflex. Mi-am dat seama ce se petrece când am ajuns în poala băiatului care tocmai se dădea jos, cu roata din față proptită în portiera lui. L-am întrebat în cuvinte mai fierbinți ce-i în neregulă cu el, cum de nu s-a uitat în oglindă când s-a hotărât să deschidă ușa. În cuvinte la fel de calde a țipat la mine că nu m-am asigurat. Remarca asta m-a stupefiat și am ales să plec mai departe. 

Dar siguranța lui m-a pus pe gânduri și m-am apucat să verific dacă aveam, totuși, obligația să mă asigur. În realitate, chiar și față de un vehicul staționat neregulamentar, așa cum a fost și în cazul meu, trebuie să procedezi la o manevră de depășire pe banda a doua, conform legii. Desigur, pe multe artere bucureștene (dar și din alte orașe mari), asta ar însemna să mergi mai tot timpul pe banda a doua, ceea ce este interzis pentru bicicliști, în afara manevrelor punctuale. Practic, m-am lămurit că oricum o dai, încalci una din două norme în aproape orice moment te afli cu bicicleta pe șosea în Capitală.

De-a lungul timpului, am descoperit că agenții de la rutieră cunosc doar după ureche legislația în privința bicicletelor. Spre exemplu, în primăvară, în mijlocul stării de urgență, traversam o intersecție destul de mare, cu un separator generos între sensurile bulevardului. Chiar în dreptul semaforului am observat, din mers, cum s-a făcut galben intermitent. Ca să fiu în siguranță, am oprit în intersecție, în dreptul separatorului de sensuri. Întâmplător, acolo erau doi militari cu arme automate și un polițist, care păzeau zona de atacul coronavirusului. S-au uitat la mine suspect, în poziția nefirească în care ajunsesem. I-am explicat domnului polițist problema cu semaforul și cum singura soluție a fost să opresc acolo. N-a fost de acord:

• De ce nu te-ai dat jos să treci pe la pietoni?

• Păi, eram pe bicicletă. Dacă eram pe jos, traversam pe la pietoni, așa sunt vehicul. Știu că singura regulă e că nu am voie să fiu pe bicicletă pe trecere.

• Nu-i adevărat. Nu așa se traversează intersecția cu bicicleta, ia mai interesează-te. Trebuie să te dai jos să mergi pe trecere.

• Nu știam asta. Mă voi documenta. Mulțumesc!

După ce am terminat livrarea, am căutat pe internet dacă există o asemenea interdicție și n-am găsit. De bună credință cum sunt, am revenit la polițist să întreb la ce articol din ce lege se referă, poate e ceva ce mi-a scăpat. M-am întors pe lângă bicicletă până în separator. L-am salutat din nou: 

• M-am documentat și am găsit doar articolul 161, care prevede că nu am voie să traversez trecerea de pietoni pe bicicletă. N-am găsit nicăieri interdicția de a traversa pe bicicletă o intersecție pe un drum public.

• Păi, tu ce-ai făcut?

• Pai, nu veneam de pe trotuar, unde știți că e interzis să circuli pe bicicletă. De aia mă și oprii în intersecție, pentru că circulam pe banda întâi, regulamentar. Dar sunt curios dacă e un articol care interzice asta. 

• Păi, tu n-aveai ce să cauți acolo, trebuia pe jos, pe trecere.

• Păi, asta vă întreb. Dacă sunt pe un drum public… 

• Da, ăsta e drum public.

• Așa, dacă sunt pe un drum public, așa cum și eram, pe bicicletă, e un articol care interzice să traversez pe banda întâi?

• Păi, tu erai pe banda întâi?

• Păi, nu eram? Aveam sau nu aveam voie? 

• Aaa. Asta da, aveai voie. Dar tu făceai altceva.

• Păi, ce făceam?

• Lasă, nu mai contează.

• Păi, aveam sau nu aveam voie? Este un articol pe care l-am încălcat?

Acum, și militarii se uitau deja captivați, să ne explice tuturor articolul magic.

• Da, așa cum spui tu, aveai voie.

În acest caz, rațiunea a biruit. Dar au fost alte dăți când nu cunoșteam încă legea pe dinafară și nu m-am înțeles cu agentul. De exemplu, prin 2010, circulam cu bicicleta prin Voluntari și veneam în București, la vreo șase dimineața, pe o șosea goală. Un polițist m-a tras pe dreapta și m-a întrebat ce caut pe șosea cu bicicleta. Eu tot încercam să înțeleg ce am făcut greșit și să-i explic că, în mod sigur, pe trotuar e interzis să circul. El mi-a răspuns că nu am voie să circul nici pe șosea, pentru că e drum european. Până la urmă, mi-am continuat drumul pe trotuar, dar m-am documentat și existase o interdicție în ce privește drumurile europene, dar fusese abrogată în 2002. Tot atunci a fost probabil și ultima dată când polițistul consultase regulile de circulație în privința bicicletelor. 

M-am tot luat de șoferi și de polițiști, dar n-aș vrea să se înțeleagă că bicicliștii sunt niște sfinți în trafic. Am ajuns să cunosc tot felul de situații, de când mă ocup cu livrări de mâncare. Există o cultură periculoasă a circulației cu bicicleta în sânul livratorilor, o tendință de a nesocoti reguli rutiere de bază, precum oprirea la culoarea roșie, oprirea la trecerile de pietoni, semnalizarea etc.. Companiile pentru care lucrează bicicliștii cunosc acest aspect, însă nu iau măsuri pentru a remedia problema. 

Tot ce contează e timpul de livrare, iar dacă ar respecta toate regulile, bicicliștii cu foarte puțină experiență în trafic (așa cum sunt majoritatea lucrătorilor pe bicicletă) ar face cursele în timp dublu sau poate chiar triplu. Ca să înțelegi, timpul de livrare e în jur de trei, patru minute pe kilometru, accesibil pentru cineva cu zeci de ani experiență, însă imposibil pentru un începător. De exemplu, o jumătate de oră pentru o comandă la patru kilometri (cu 10-15 minute prevăzute pentru realizare) nu va bucura nici compania și nici clientul, care se așteaptă ca mâncarea să ajungă la ora menționată în aplicație. Poate din cauza asta, poate și din considerente de educație, vei găsi pe străzi și mulți livratori care circulă agresiv și iresponsabil, inclusiv pe trotuare, unde este interzisă circulația cu bicicleta. 

Prin iunie, încărcam comanda de la un local de vizavi de magazinul Cocor și mă pregăteam să mă pun în mișcare spre intersecția de la Unirii. Cineva s-a lovit de roata mea din spate, iar eu, instinctiv, mi-am cerut scuze, m-am gândit că am atins un pieton fără să-l văd. Din rafala de înjurături, mi-am dat seama că mă izbise un livrator pe bicicletă care venea în vitează la vale, pe trotuar, în timp ce fuma o țigară. 

Treaba asta m-a enervat instant, „Îți zisei scuze, băi, că nu te văzui. Ce comentezi ca un prost?” M-a înjurat și a țipat la mine, fără să apuce încă să mă vadă. I-am strigat că oricum el era în culpă, în primul rând pentru că nu avea voie să pedaleze pe trotuar. Nu mă mândresc cu asta, dar l-am atenționat că-l voi căsăpi în bătaie. Băiatul a trântit bicicleta și s-a repezit la mine, cu tot cu mâncarea din geantă. Noroc că am observat polițiști din zonă la timp, amândoi, așa că-n cele din urmă am traversat intersecția împreună, umăr la umăr și pas la pas, ca doi cetățeni model cu sentiment civic redescoperit.

Dacă nu respecți aceste cinci reguli pentru o viață pe bicicletă cât mai sănătoasă, mă tem că nimeni nu-ți poate garanta nici că vei salva vieți, nici că nu vei avea probleme cu agenții de la rutieră.