Cum a ajuns tocmai Borat cea mai populară voce a feminismului din 2020

Atenție: textul conține spoilere.

În 2006, anul în care Google cumpăra YouTube, Saddam Hussein era condamnat la moarte, iar din viețile noastre lipseau telefoanele inteligente, cu tot cu Facebook, Twitter sau Instagram, actorul Sacha Baron Cohen inventa un nou personaj provocator: Borat. Dacă precedentul, superstarul Ali G, era preocupat să electrocuteze lumea showbizului prin franchețe și poante piperate ori grosolane, indiferent că erau despre Britney Spears sau David și Victoria Beckham, Borat Sagdiyev, reporterul kazah care ajunge în SUA pentru a filma un documentar despre stilul de viață occidental, dinamita prejudecățile societății americane după ce descoperea misoginism, homofobie sau rasism în cele mai aparent inocente ipostaze.

Îți amintești, probabil, scena în care Borat stă de vorbă cu Bobby Rowe, organizatorul unui eveniment de rodeo. Rowe îi recomandă, cordial, să-și dea jos mustața, să nu mai semene cu un terorist, iar după ce Borat îi spune cu zâmbetul pe buze că în Kazahstan homosexualii sunt spânzurați, Rowe nu se lasă mai prejos: „Asta încercăm să facem și noi aici”, zice țanțoș.

Primul Borat a funcționat pentru că a fost un experiment social si n-a urmărit „mântuirea” personajului principal. Un comediant devine redundant când își cere scuze pentru glumele pe care le face. În același timp, două lumi complet diferite din punct de vedere economic și religios se confundau, uneori, împotriva iluziilor pe care le avem despre lumea civilizată când vine vorba despre intoleranță, abuz, control și așa mai departe.

Borat al doilea, aka Borat Subsequent Moviefilm: Delivery of Prodigious Bribe to American Regime for Make Benefit Once Glorious Nation of Kazakhstan, renunță la imprevizbil și inocență și își upgradează personajul principal conform vremurilor: Tutar, fiica reporterului kazah, fata „de la țară” sau, mă rog, dintr-o țară ultraconservatoare, interpretată memorabil de expresiva bulgăroaică Maria Bakalova, care ajunge în cele din urmă o reporteriță woke, posh feministă, care nu mai crede în bau-baurile despre avort sau masturbare cu care a fost spălată pe creier în copilărie. Și, ca orice reporteriță aflată de partea bună a istoriei, le sugerează americanilor cum și împotriva-știi-tu-cui să voteze – ceea ce ar fi putut fi o glumiță despre media politizată, Cohen lasă pe altădată, eventual după alegeri.

Dacă umorul e în mare parte previzibil (salut, păr pubian sau menstruație!) sau steril (Borat află de pe Facebook că Holocaustul nu a existat și face cu ochiul la deja plictisitoarea discuție despre fake news), deși am râs zgomotos tocmai la glumele care nu căutau comentariul politic (de genul: „Tată, de ce e cerul atât de jos?” „Stai liniștită, suntem într-o clădire”), feminismul Tutarei salvează un shockumentary care nu prea mai șochează, ba chiar dimpotrivă: râde tocmai de cei cărora deja le-a dat jos pantalonii în 2006, cum bine zice criticul de film Josh Larsen.

În fine, cred că te-ai prins: Borat din 2020 nu mai e văru’ retrograd din 2006, cel infiltrat în societate tocmai să-i demaște pe alții ca el. N-o mai caută pe Pamela Anderson și, deodată cu ea, visul umed american, ci, emancipat politic, iese la vânătoare de republicani. Țintele evidente: președintele „McDonald” Trump, vicepreședintele Mike Pence și Rudy Giuliani, fostul primar al New York-ului, în prezent avocatul lui Trump. Dacă Borat e Batman, atunci Robin e Tutar, fiica lui de 15 ani pe care, împreună cu guvernul kazah, decide să o ofere cadou celui mai faimos „ladies’ man” din State, Mike Pence, iar astfel patria sa să-și spele rușinea primului film și să se împrietenească cu Unchiul Sam.

Tutar însă miroase că e ceva putred în Statele Unite. Mai întâi, observă femei care conduc automobile sau merg singure pe stradă. Apoi, Macy Chanel, influenceriță și „feministă” (unul dintre rarele momente sclipitoare ale scenariului, când o glumă funcționează cu două tăișuri) o învață cum să atragă un bărbat în vârstă și bogat (un așa-zis sugar daddy). Iar în cele din urmă, o îngrijitoare de copii, Jeanise Jones, o liniștește decisiv: e ok să te masturbezi, vaginul tău nu va scoate dinți și nu te va mânca.

În plus, o convinge să renunțe la operația estetică plănuită de Borat: „Îmi doresc să fii fericită. Gândește-te să mergi la școală. Folosește-ți creierul, pentru că tatăl tău e un mincinos”. Jones mărturisește într-o postare pe Facebook că tot timpul a crezut că e vorba despre un documentar, nu despre o farsă.

Așa că Tutar se ceartă cu tatăl ei și se urcă la volanul unei mașini cu care demarează către o carieră în jurnalism la un site de știri conservator, The Patriots Report, unde primul ei reportaj îl face la un protest anti-lockdown. Acolo apare și Borat, deghizat într-un redneck, unde cântă pe scenă „Obama was a traitor / America, he hate her”, „Corona is a liberal hoax” sau „Journalists, what we gonna do? Chop ‘em up like the Saudis do”. Din public se aplaudă și se cântă împreună cu el.

Tutar face finalmente un gest altruist și alege să se „ofere” lui Rudy Giuliani, după ce stabilește cu acesta un interviu, pentru ca tatăl său să nu fie executat de către guvernul din Kazahstan. Între timp, aceeași Jeanise Jones îi bagă mințile-n cap kazahului abuziv: „Dăruiești o fată unui bărbat în vârstă. Din cauza asta, ar trebui să te doară în piept. Să te doară inima”. Boom! Borat are o revelație și aleargă să-și salveze fiica.

Așa ajungem la punctul culminant al filmului și la scena deja celebră și dezbătută mai ceva decât „pixelul albastru”, în care Giuliani e sedus de Tutar și e surprins cu mâna în pantaloni, la propriu, într-o cameră de hotel, cu ajutorul unor camere ascunse. Borat apare to the rescue, îmbrăcat în lenjerie intimă, și îi propune lui Giuliani să-l ia pe el în locul fiicei sale. Firește, fostul primar newyorkez cheamă paza de corp și părăsește cât mai repede posibil toată scena #metoo, iar Borat și Tutar fug pe străzile orașului. După ce se ascund pe o alee lăturalnică, Tutar îi zice: „Știi ce cred? Cred că ai făcut asta pentru că mă iubești la fel de mult precum pe băieții tăi”, iar Borat îi răspunde: „Nu, te iubesc chiar mai mult decât atât”. A sunat Jerry Maguire, își vrea replicile înapoi.

Întorși în țara lor, Tutar și Borat, pe care guvernul îl iartă, află că de fapt toată miza călătoriei lor a fost o păcăleală și au luat parte, fără să vrea, la o conspirație complicată: înainte să plece, Borat a fost injectat cu noul coronavirus, în loc de „gypsy tears”, iar Kazahstan s-a răzbunat pe restul lumii provocând o pandemie. Într-un ultim gest de investigație, reporterul adevărat iese la iveală din Borat și îl înregistrează pe premierul Nazarbayev (interpretat de Dani Popescu) în timp ce acesta recunoaște planul. Să nu-l dea în gât americanilor, Borat îl șantajează să declare Kazahstan stat feminist. „May the patriarchy go to hells!”

Cei doi rămân reporteri și fac echipă la televiziunea de stat, iar primul lor live e de la evenimentul Running of the American, care, bineînțeles, a înlocuit tradiționalul Running of the Jew. Acesta aduce aminte de celebra cursă de tauri de la Pamplona, doar că în loc de bietele animale, mai mulți bărbați kazahi fug de o mascotă care-l imită pe Donald Trump, ca nu cumva acesta să strănute pe ei, pentru că nu poartă mască. Nu lipsește nici mascota doctorului Anthony Fauci, care, deși are un vaccin salvator, e mitraliat de mema Karen. „Americanii au învins în lupta lor cu știința!” e ultima replică a reportajului. Să cânte Fanfara Ciocârlia, ce altceva decât „Just the Two of Us”.