Noul film Batman îți arată cât de periculoși pot fi conspiraționiștii

Batman n-a mai fost niciodată atât de întunecat, cel puțin nu în cinematografe. Când interlopii intră ezitanți în liftul întunecos, conștienți că în umbră e ascuns ceva ce le depășește înțelegerea, publicul simte și el frica asta. Nu ai cum să nu, cu muzica amenințătoare și luminile atât de bine poziționate. Bineînțeles că știi ce urmează. Batman e undeva pe acolo și o să-i facă praf pe toți. Și totuși te sperii când atacă. Simți și tu teama interlopilor. Pentru că despre asta este noul film The Batman: despre frică.

Nu e o temă nouă pentru un film Batman. Doar că ăsta a fost gândit mai bine. Pentru că The Batman e un film pentru adulți care folosește elemente horror pe alocuri și nu se dă în lături să-ți arate multă violență și personaje cât mai distruse. Per total, The Batman e mișto. Dar e și problematic.

Pentru că Batman folosește frica în numele binelui. „Frica e un instrument”, spune el chiar la începutul filmului. Dar tipii răi folosesc frica în numele răului și vor folosi și frica bună a lui Batman pentru planurile lor malefice. Folosesc teroarea, neîncrederea și popularitatea lui Batman ca să-și atingă propriile scopuri. Dar pretind că luptă în numele binelui, ca să dărâme planul conspiraționist al elitelor criminale. Și aici e problema filmului. Oricine crede în conspirații o să adore The Batman.

Filmul îl are în rolul principal pe Robert Pattinson, care întruchipează un Bruce Wayne/Batman deja deziluzionat și hotărât precum Batmanul lui Ben Affleck din Batman v Superman și Justice League. Dar orașul nu are încă încredere în el. Frica interlopilor față de dubiosul costumat se transmite și populației. Doar James Gordon, vechiul prieten al lui Batman, crede în el și îl apără în fața colegilor săi.

Robert Pattinson e foarte potrivit în rolul unui Batman tânăr. Îl prinde stilul goth, cu sictirul și dezgustul față de viață. Iar muzica sinistră merge la fix cu fiul răsfățat și deprimat al miliardarului, care nu știe ce să facă cu furia lui.

Dar nu îți poți da seama dacă Pattinson chiar îi face dreptate personajului în totalitate. Pentru că Bruce Wayne cel carismatic nu apare în filmul ăsta. E clădit în poveste și, dacă o să existe și o continuare, probabil va apărea acolo.

Și pac, au loc primele crime. Personajul The Riddler e bazat pe asasinul Zodiac Killer, care n-a fost găsit de poliția americană nici până azi, deși le-a tot trimis indicii. Și Paul Dano îl joacă bine de tot, ca pe un personaj incredibil de bolnav. The Riddler ucide, treptat, persoane publice, după ce le demaschează corupția.

Batman are voie să ajute poliția în timpul investigației. Bineînțeles, e mai priceput decât polițiștii, pentru că e cel mai bun detectiv din lume și are acasă un programator pe post de valet.

Dar, în scurt timp, lucrurile se complică pentru Batman, pentru că se luptă cu caracatița de unul singur. Și, pe măsură ce filmul se desfășoară în trei ore extrem de lungi, devine tot mai clar cât de mare e corupția în Gotham City. Și aici începe dilema morală pentru spectatori. Știi că trebuie să fii de partea lui Batman pentru că el luptă pentru forța binelui. Dar nu se poate spune că și The Riddler luptă pentru bine? Da, poate că nu trebuie să ucidă în numele binelui. Dar nu poți zice că victimele respective nu o merită.

La urma urmei, interlopii au omorât-o și pe prietena Selinei Kyle, Catwoman. E jucată de Zoe Kravitz și e singurul personaj feminin din film. Și cea mai deosebită. Bine, mai apar o menajeră care răspunde la telefon într-o scenă și vreo două stripteuze într-un club de interlopi. Dar alte femei nu sunt în Gotham City. Dar măcar Catwoman știe să lupte. Arată cool când le dă în cap inamicilor cu picioarele ei lungi și evadează prin ieșirile de incendiu.

Și Pinguinul, jucat de Colin Farrell, e implicat în lumea corupției și a crimei organizate. Aici e mai mult un personaj secundar, dar probabil va deveni mai complex în continuarea filmului.

Așadar, Gotham City e un loc foarte depravat pe care Batman vrea să-l curețe prin frica pe care o sădește în mintea infractorilor. Monologurile lui seamănă cu cele ale lui De Niro în Taxi Driver, care își dorea să vină un potop să măture tot orașul. În The Batman chiar vine potopul – scuze de spoiler, dar trebuia să te aștepți.

The Riddler are un scop similar, pe care vrea să îl atingă prin frică și teroare. Așa demonstrează că, deși teroarea poate avea motive nobile, nu poate obține rezultate umane. Vor muri oameni nevinovați. Și mai e și brutal – crimele lui amintesc de sadismul complex din filmele Saw, deși lipsește sângele.

Teroarea pe care o vezi e bazată pe teroarea din lumea reală. Când un grup de fanatici mascați de pe internet vor să atace un eveniment mare cu focuri de armă, te gândești la atacul de la Bataclan. Când un terorist intră cu SUV-ul într-o mulțime, te gândești la Breitschedplatz. Dacă se detonează o bombă într-o biserică... de câte ori ai auzit asta și în viața reală?

Fanaticii de pe internet. Un amestec de susținători QAnon și inceli se adună pe rețelele sociale ca să-l ajute pe The Riddler să-și pună în aplicare planul și să ucidă politicienii corupți. Nu pare foarte plauzibil, pentru că are doar cinci sute de followeri, dar, în același timp, e foarte contemporan, pentru că și incelii, și QAnon, au ucis oameni în realitate.

Asta e problema filmului: În loc să spună clar că aceste mituri conspiraționiste și followerii lor sunt greșite, The Batman e de acord cu acest trend. Pentru că, într-adevăr, corupția din oraș trebuie stârpită. Politicienii chiar lucrează mână în mână cu Mafia, interlopii controlează Gotham City de douăzeci de ani și nici măcar tatăl lui Batman, Thomas Wayne, a cărui moarte e discutată în film, nu e total nevinovat. „Așa că de ce să nu existe acest fenomen în lumea reală?” se pot întreba conspiraționiștii.

Și filmul mai arată că frica funcționează. Nu îți poți face prieteni cu ea, dar poți schimba lucruri. Nu neapărat în bine, dar măcar cum vrei tu să fie, măcar pe termen scurt. Batman are succes și datorită fricii inamicilor lui. El nu stă în umbră, el este umbra. Așa spune el. Și devine eroul tuturor conspiraționiștilor.

Problema asta e rezolvată parțial prin faptul că, într-un final, Batman realizează că frica nu e ce are nevoie orașul lui ca să devină mai bun și că e mai bine să îi ghideze pe oameni spre lumină. Nu ajută nici cadrele în care Batman are o torță în mână și îi conduce pe oameni din beznă spre un loc sigur. În realitate, atâta timp cât folosesc frica drept instrument, puțini teroriști vor fi de acord că e mai bine să fii plăcut decât temut.

Așa că The Batman rămâne un film cu un mesaj straniu, dar unul întunecat, mișto și plin de deznădejde. Muzica e atât de sumbră încât zici că e un film de groază și te aștepți încontinuu să apară un demon, însă se dovedește a fi doar Batman. Acțiunea arată bine și coregrafia e minunată.

Dar, deși The Batman e un film cu supereroi inițial, pierde chestia asta după o vreme. Camera e prea aproape de oameni pentru asta, chiar și în scenele de acțiune. Violența se simte prea dureroasă și reală. Iar personajele sunt prea distruse psihic ca să mai fie film cu supereroi. Mai degrabă zici că este, prin estetică și natura intransigentă, o continuare la The Joker.

Robert e mare fan Batman, la fel ca toată lumea care a crescut cu serialul de animație din anii '90.

Articolul a apărut inițial în VICE DACH.