Joburi

Ce faci după ce îți dai demisia de la job?

Iată zece lucruri pe care le poți face cu timpul câștigat după ce ți-ai dat demisia.
ce faci dupa ce ti ai dat demisia, plecarea de la un loc de munca
Învingătorii știu să-și dea demisia când e cazul. Foto: Dollar Gill, Unsplash

Poate fi înfricoșător să-ți dai demisia. Dar asta n-ar trebui să împiedice pe nimeni să își bage picioarele în sistem când e cazul.

De fapt, în ultima vreme s-a creat un fenomen numit „Marea Demisie”: oamenii își dau demisia în masă din diverse motive, de la salarii mici la management prost sau pur și simplu pentru că nu vor să muncească sau vor să petreacă mai mult timp cu familia. Deci oricare ar fi motivele pentru care ai demisionat sau te gândești să demisionezi, să știi că nu ești singurul.

Publicitate

Eu am renunțat la multe joburi de când am intrat în câmpul muncii. Uneori mi-am dat demisia după doi ani, alteori după patru luni. De fiecare dată, am făcut-o dintr-un amestec de optimism și amăgire că o să găsesc rapid ceva mai bun. Uneori, chestia asta a durat mai mult decât aș fi vrut. Dar tot m-am bucurat mult de timpul câștigat până am găsit ceva mai bun.

Puține lucruri sunt mai mișto decât să te ridici de la un birou și să știi că n-o să-ți mai dedici acolo opt ore pe zi, plus ore adiționale în weekenduri. Atâta timp liber! Ce poți face cu el? Cu cine te vei întâlni? Dacă și tu ești în situația asta, felicitări! Profită de timpul ăsta cât de mult poți

Mai jos e o listă cu lucruri pe care mă bucur că le-am făcut când eram între joburi și lucruri pe care mi-am promis că o să le fac data viitoare când o să-mi dau iar demisia. Iată ce poți face ca să sărbătorești ca lumea faptul că ai demisionat în sfârșit.

1) Ia-ți rămas bun de la colegii mișto 

Cel puțin de la ăia care-ți plac. Nu contează cât de nașpa era jobul, colegii ăia de treabă te-au făcut să te simți mai bine cât ai lucrat acolo. Scoate-i la o bere sau lasă-le un cadou de rămas bun. Nu uita că ei vor rămâne în iad, deci fă măcar un gest drăguț pentru ei.

2) Hotărăște-te cât de sincer vrei să fii la interviul de plecare

Știi exact de ce pleci. Poate că n-ai primit concediu când ai cerut sau poate că i-ai explicat unui coleg de ce șeful e de căcat și el n-a putut înțelege. Acum e momentul să dai totul afară. Sau poate că nu.

Publicitate

Va trebui să îi spui cuiva din companie de ce pleci, fie că e șeful, fie o persoană de la HR. Odată, am plecat de la o multinațională și nu m-am obosit să dau niciun motiv. Pe de altă parte, odată am plecat de la un start up care mi-a făcut urări sincere de bine când am plecat, așa că le-am zis șefilor toate lucrurile pe care le-ar putea face ca să îmbunătățească situația pentru colegii care au rămas sau pentru cei care vor veni. Poate a sunat dur, dar sunt sigur că știau că am intenții bune.

3) Ia ce poți (dar întreabă înainte)

Probabil vrei să lași în urmă o grămadă de lucruri ce țin de job, dar poate sunt și câteva pe care ai vrea să le iei. De exemplu, un carnețel sau cana ta preferată. Sau o listă de contacte pe care ți-ai construit-o în timp. Sau poate niște notițe mentale de rețete de la restaurantul de lângă birou. Eu am fost barman la o cafenea și încă îmi fac acasă unele rețete și cocktailuri de acolo.

4) Întâlnește-te cu prieteni cu care nu te-ai putut vedea din cauza jobului

Toți am pățit asta. Am aranjat întâlniri cu prietenii pe care a trebuit să le anulăm pentru că au apărut chestii noi la job. Compensează acum pentru întâlnirile anulate. Asta dacă nu te refuză prietenii de data asta. Spune-le cum te simți acum că ai renunțat la job – nu știi niciodată cine are nevoie să audă asta. Dar nu vorbi prea mult despre asta. La urma urmei, deja face parte din trecut. Mergi mai departe.

5) Bucură-te de liniștea din telefon

Eu eram deja traumatizat de notificările telefonului: calendarul, e-mail-ul, aplicații, videocall-uri. A fost o plăcere să nu le mai aud. Dar e o plăcere care nu poate trece neobservată. Ia-ți timp să te bucuri de asta. Și șterge-ți toate aplicațiile pe care le foloseai la job. E un sentiment glorios.

Publicitate

6) Mănâncă fără să lucrezi

Așa trebuia să faci oricum. Poate că dacă nu ți-ai fi petrecut prânzul muncind, n-ar fi trebuit să-ți dai demisia. În orice caz, ai ajuns aici. Ai libertatea să mănânci liniștit. Folosește-ți mâinile cât faci asta, ca să fii sigur că n-o să te apuci să lucrezi ceva.

7) Du-te undeva fără laptop

O să ai mai mult loc în geantă și mai mult loc în minte.

8) Începe ceva pe cont propriu

Sigur există ceva ce ți-ai dorit mereu să faci sau măcar să încerci. Acum e momentul. Nu ai nevoie de aprobarea nimănui, o poți face în timpul tău, fără presiunea că trebuie să iasă într-un anumit fel. Dacă îți iese bine și vrei să faci bani din asta, atunci ai găsit următorul pas.

9) Ai grijă de contul bancar

Ai muncit din greu și meriți niște răsfăț. Dar dacă nu ai bani puși deoparte în cripto sau în ce or mai investi oamenii în ziua de azi, nu uita că deocamdată nu mai ai un venit stabil. Nu risipi toți banii.

10) Odihnește-te

Și nu te simți vinovat că faci asta.