Tipa asta face cele mai dubioase genți din stomac de vacă

Prima mea vizită la abator e ca și cum aș vizita o planetă de gheață dintr-un film SF. În cizme de iarnă, trec de turnichet ca să mă alătur muncitorilor care arată întocmai ca mine. Costume de protecție, șorțuri din plastic albastru deschis și plase pentru păr. Sunt ocupați cu lăzi colorate care conțin o masă de carne.

Vorbesc o limbă pe care nu o înțeleg, fac activități ale căror scopuri nu le știu și totul este indexat pe bază de culori. Dar știu ce trebuie să fac: voi fi aici toată ziua și voi curăța grăsimea de pe stomacurile vacilor cu un cuțit ascuțit. Petrec o zi cu designerul Billie van Katwijk care transformă aceste organe într-o piele numită Ventri. Face genți și portofele de lux din ea. Fotografa Elisabeth Lanz a fost și ea aici ca să facă fotografii pentru articol. 

Văzusem înainte cum arată stomacul unei vaci, sunt într-o relație cu Billie van Katwijk de ani de zile. Chiar și când era studentă la Academia de Design din Eindhoven, am fost fascinat de alegerea ciudată a materialelor. Acum, că am un organ așa de alunecos în mâini pentru prima oară, tot mi se pare destul de scârbos. În plus, stomacul de vită într-un abator miroase ca interiorul animalului, ca iarba pe jumătate digerată. 

Van Katwijk observă că mulți oameni se simt dezgustați de stomacurile de vită, chiar dacă au fost deja procesate și transformate într-o geantă sau un portofel. S-a cufundat în acea reacție (printre alte lucruri) în timpul masterului în Cercetare Artistică de la Universitatea din Amsterdam, pe care l-a urmat după ce a absolvit Academia de Design.

„Sunt mai multe teorii despre acel dezgust. Una dintre ele, de la filosoafa psihanalitică Julia Kristeva, este că oamenii se confruntă cu propria mortalitate prin genul ăsta de horror. Te uiți la corpurile moarte sau la organele unei vaci și apoi îți vezi mortalitatea din propriul trup. Dar asta mă fascinează enorm: lumea ascunsă a morții. Abatoarele sunt adesea localizate în afara orașului, iar produsele pe care le fac primesc nume diferite, precum cârnați. Mulți oameni știu cum arată carnea sau un pantof și chiar vaca în sine, dar asta e doar o parte a poveștii.”

Ca designer, Van Katwijk simte că e responsabilitatea ei să afle din ce sunt făcute lucrurile. Este deci implicată profund în toate etapele realizării de genți. „Dacă știi cum funcționează procesele de producție, le poți conecta și critica. Și sunt de asemenea curioasă de locurile pe care nu le frecventezi în mod normal.”

Acest abator din Nuenen este un asemenea loc. Face parte din Grupul Esro Food și e mai mult o companie de procesare a cărnii, specializată pe organe. „Cumpără resturi care nu sunt vândute direct pentru consumul uman în Țările de Jos. Ficații, plămânii, traheele, capetele. Și fac apoi alte produse din ele: separă palatinul, dinții și buzele, de exemplu”, spune Van Katwijk. 

Cele patru stomacuri diferite ale vacii vin și ele în cantități mari, ca să fie procesate în vreun fel sau altul. De exemplu, părțile detașate ale omasumului (care arată ca o carte) sunt transformate în bile comestibile. „E cineva acolo toată ziua care desface și stivuiește bucățile una peste alta”, spune van Katwijk. „Bilele sunt apoi vândute înghețate și tăiate în felii foarte subțiri. Acele felii foarte subțiri sunt o delicatesă în China.” Stomacurile de vită sunt mâncate și în Italia. Acolo a văzut pentru prima oară Van Katwijk un stomac la piață. „Arăta ca un animal dintr-o fantezie”, spune ea despre prima întâlnire cu viitorul ei material. 

A ajuns să fie fascinată de natură în copilăria petrecută în Doorn. „Am crescut printre animale. Vedeam cum se nasc mieii, dar și cum mor oile. Erau pui mâncați de păsări de pradă. Nu e plăcut să-ți vezi puiul preferat sfâșiat în bucăți. Dar asta mi-a oferit și o perspectivă diferită, de un ciclu în care animalele se mănâncă unele pe altele.” Aceste cicluri au devenit o sursă importantă de inspirație pentru Van Katwijk.

„Cred că e fascinant că totul din jurul nostru se mișcă în cicluri. Cicluri mici precum ziua și noaptea, dar și cele geologice care durează foarte mult, precum formarea munților și creșterea nivelului mării, rotația sistemului nostru solar. Îmi place cum totul se potrivește împreună și noi ca oameni facem parte din asta.” De exemplu, înainte făcea vase din porțelan care conțineau cenușa de la crematoriu pentru rudele decedaților. În felul ăsta, oferă temporar o nouă formă unui material din ciclu, întocmai ca să accentueze că totul este trecător și schimbător. 

Prin ce face, Van Katwijk încearcă să prevină procesul de transformare a stomacurilor în mâncare pentru câini sau biomasă, fiindcă asta este soarta stomacurilor care nu sunt consumate de către oameni. „Vacile sunt ucise pentru consumul de carne sau fiindcă nu mai produc lapte. Puține dintre stomacurile de la vacile din abator sunt consumate. Ar fi drăguț dacă bucătarii le-ar trece în meniu, dar au un trai mai lung ca geantă decât ca mâncare. Stomacul de vită poate fi un material util pe care îl poți ține și căra cu tine zilnic.”

După câteva ore de tăiat, am degetele reci și pline de grăsime, dar și pete dubioase pe șorț. Dar sunt și într-o stare cumva meditativă, în care pot vedea și frumusețea unui stomac de vită. Acord mai multă atenției formei și diferitelor umflături decât mirosului și texturii scârboase. Azi sunt un angajat neobișnuit, dar în mod normal Van Katwijk lucrează cu angajați experimentați din abator. 

Majoritatea sunt din România. Van Katwijk le face instructajul cum să curețe stomacurile, fâcând ea asta. O face și fiindcă nu vorbește limba. Este un proces nou, care are un ritm diferit de alte activități din abator. „Pregătirea stomacului necesită atenție și grijă: trebuie să o faci cu răbdare. Stomacul de vită pute, dar multora le place mai mult decât munca de asamblare care face zgomot și are un ritm alert.”

Angajații de la abator o impresionează pe Van Katwijk, mult mai mult decât un congelator plin de capete de vită fără piele. „Unii oameni de aici arată ca și cum au ieșit dintr-un film de groază: plini de sânge.” În timpul programului, încearcă să cunoască mai bine muncitorii. „Fiindcă muncim împreună, pot vedea cum le e ziua și ce viață au”, spune Van Katwijk. „Și asta este foarte intens într-un fel. Una dintre femeile cu care lucrez vorbește puțină engleză. E mereu aici pentru perioade de cinci luni și între ele se duce acasă timp de două săptămâni. Copiii ei locuiesc cu rudele și le trimite bani: în România nu a putut să se întrețină cu munca din fabrică, dar aici da. Nu este o muncă populară și observ mereu că mulți oameni au păreri despre abatoare. Mă face umilă faptul că sunt în această lume fiindcă pot vedea că sunt doar niște oameni și că asta e viața lor. Și eu fac parte din acest sistem. Nu numai ca designer, dar și ca consumator, fiindcă mănânc brânză.”

Van Katwijk e vegetariană de când avea 13 ani. „Am luat acea decizie pe baza convingerii că pot face ceva pentru mediu. Zece kilograme de grâu sunt necesare pentru un kilogram de carne, așa că prefer să mânânc acele grâne. E urgent. Nu sunt o hipioată, dar dacă mănânci multă carne, nu poți hrăni populația lumii.” Prin faptul că merge în abator, observă cât de greu e să te îndepărtezi complet din industria cărnii, chiar dacă încerci să trăiești complet vegan. „Nu vreau să descurajez asta mai departe. Sunt lucruri necesare și medical, de exemplu: dacă ți se ia sânge pentru analize, este analizat în comparație cu sângele de vită curățat.”

Prin faptul că arată oamenilor lucruri care rămân în mod normal ascunse, speră să înceapă o discuție despre cum gestionăm animalele moarte și cele vii. „Vreau să arăt: asta e aici și sper că pot să fac oamenii să reflecteze. Ce anume e valoros și ce nu? Ce vrei să vezi și ce să ascunzi și de ce o faci?”

Portofelele, gențile și sculpturile realizate din piele Ventri pot fi văzute în timpul Dutch Design Week în expoziția No Space for Waste din Schellens Fabriek în Eindhoven. 

Articolul a apărut inițial în VICE Țările de Jos.