De ce ți se pare că România e condusă de servicii secrete și ajungi să crezi în „statul paralel”

Serviciile de informații ocupă un loc aparte în mentalul colectiv și pe agenda unei societăți. Fie oamenii se raportează la structurile astea ca unele populate cu oameni de tip spioni (orice ar însemna asta, de la James Bond la cei al căror nume nu-s reținute nicăieri în istorie), fie ca la unele care conduc de fapt statul. Pe ideea asta din urmă am importat și noi în România teza deep state sub numele „stat paralel”.

După „cazarea” lui Liviu Dragnea la închisoare și pierderea puterii în PSD, teza cu statul paralel părea că-i trecută la sertar ca un dosar care-și așteaptă prescrierea. A reapărut în mintea unora odată cu investigația Recorder – denumită „Puterea din umbră” – în care e vorba despre puterea aproape discreționară a serviciului secret din Ministerul de Afaceri Interne: Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI), cunoscută în trecut și drept Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI).

Încă de la începutul videoului structura asta e denumită „Doi ș’un sfert”, cum o mai cunosc oamenii care au mai auzit despre ea în anii ‘90, începutul anilor 2000. Vine de la numele fostei unități de informații a Internelor: U.M. 0215. Acel serviciu secret a fost desființat în timpul mandatului lui Emil Constantinescu, președintele care a zis, la plecarea din funcție, că l-au doborât serviciile. Poate știa el ceva.

Pe cât de populară a fost investigația Recorder, cu peste 1,5 milioane de vizualizări și-o urcare pe primul loc în trendingul YouTube local, pe atât de important este să-nțelegi contextul în care au loc acțiunile prezentate acolo. Faptul că presa vorbește atât de rar despre astfel de lucruri nu-nseamnă că ele nu se întâmplă – d-aia nici n-ar trebui să-l tratezi doar ca pe un caz izolat.

Trebuie înțeles care e rolul unui serviciu secret, cum arată un control civil adevărat, ce ar trebui schimbat și cum. Încerc acum, rând pe rând.

Creată întâi ca Unitatea Militară 0215 – de unde numele informal – instituția a trecut dintr-un proces pe care oamenii de marketing l-ar numi rebranding. După căderea regimului lui Ceaușescu, au fost create servicii secrete noi, dar cu aceiași ofițeri de Securitate și din sistem. A urmat o istorie lungă în care instituția a fost implicată în diverse scandaluri: spionarea jurnaliștilor, poliție politică, implicarea în mineriada din 1990, cazul Omar Hayssam. Ba a fost desființată, ba reînființată, alt nume, reorganizare, dezorganizare, DIPI și în final DGPI.

Mai relevantă e modificarea din 2016 când, la câteva luni după scandalul de corupție de la Doi ș’un sfert sub ministrul Gabriel Oprea, e votat guvernul Cioloș și face din DIPI o instituție militarizată prin Ordonanță de Urgență. Asta însemna că pentru a numi directorul serviciului trebuia avizul CSAT. 

Înainte de investigația Recorder a fost una de la RISE Project despre Direcția asta. În 2017, subiectul era despre cum a fost eliminat avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării și cel al premierului atunci când ministrul de Interne numește șeful DGPI. Era perioada în care Dragnea, pe atunci președintele PSD, vorbea constant despre „statul paralel”, cu trimitere la SRI și agenți externi, dar aproape niciodată despre DGPI. Mai că s-ar fi făcut că n-a auzit în viața lui de așa ceva. Investigația RISE arată și că serviciul a monitorizat organizația „Dragnea” încă din 2011.

Avizul respectiv era util fix ca formă de control. Astfel, șeful DGPI – prin acest aviz – trebuia acceptat de președintele României și consilierul său de securitate, de șefii SRI și SIE, șeful Statului Major General, dar și de miniștrii de la Apărare, Interne, Finanțe, Justiție și Economie. Iar deciziile CSAT se iau în unanimitate. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis în iulie 2017, iar articolul 8, alineatul 1 sună așa: „directorul general [DGPI] este numit și eliberat din funcție de către ministrul Afacerilor Interne”. Ministru la Interne era atunci Carmen Dan, de la PSD și apropiată a lui Dragnea.

În 2017, a fost momentul lui Dragnea și demilitarizarea instituției fix cât să fie pusă direct sub controlul ministrului de Interne. Exista și-o explicație. DGPI Teleorman a trimis la București un raport secret despre legăturile dintre Dragnea, Tel Drum și trucarea unor licitații publice de sute de milioane de euro. 

În 2023, investigația Recorder pornește de la mărturia unui agent de poliție a cărui carieră a fost trasă pe linie moartă de DGPI. Motivul: pentru că a descoperit microfoanele plantate de aceștia în biroul șefului poliției și a refuzat să devină un soi de informator pentru ei. De-a lungul celor șapte luni, jurnaliștii au strâns mai multe probe și mărturii care arată că Direcția are același modus operandi cu polițiștii problemă: retragerea certificatului ORNISS prin care pot lucra cu informații clasificate.

În teorie nu ești dat afară, dar în practică nu prea mai poți lucra deloc și devii un fel de persona non grata, așa că ori te transferi, ori te pensionezi.

Când spui țară de servicii, te gândești fie la o economie în care serviciile reprezintă o mare parte din PIB, fie la niște servicii care reprezintă mare parte din țară. Ce înseamnă asta este că DGPI nu este un caz ieșit din comun în peisajul fragilei democrații românești. De fapt, scandalurile și alarmele din presă legate de servicii tot reapar odată la ceva timp, doar că niciodată nu duc la vreo schimbare reală. 

Prin 2017 era scandalul cu desecretizarea arhivelor SIPA, care conțineau toate informațiile strânse de un fost serviciu secret al Ministerului Justiției. Da, pe vremuri fiecare minister voia să aibă propriul serviciu secret, unora le-a și ieșit. Serviciul a fost desființat însă în 2006 odată cu venirea Monicăi Macovei la minister. Dacă ai văzut filmul De ce eu? înțelegi mai bine care era atmosfera și cum funcționau lucrurile. 

După care a fost toată narativa cu statul paralel împinsă de Liviu Dragnea și PSD, care suna bine în principiu, dar instrumentalizată tot în scopuri de putere politică. Nu mureau oamenii de grija democrației și controlului civil, nu voiau să schimbe sistemul, ci să-l aibă de partea lor. Culmea, pe cât țineau să scoată adevărul din arhivele SIPA la iveală, niciunul nu a părut interesat de protestul istoricilor din 2022. Mai exact, când Arhivele Naționale Române din subordinea MAI a secretizat documente istorice și de acum 100 și ceva de ani pe motiv de… siguranță națională.

Un alt subiect despre servicii care a ocupat burtierele televiziunilor a fost relația SRI cu DNA, unde multe din probele procurorilor proveneau din interceptările serviciului de informații. E și aici o întreagă istorie: în 2005, corupția era trecută ca „amenințare la adresa securității naționale” și reconfirmată în 2014. Ce însemna asta e că acum corupția e pe același nivel ca terorismul, deci mai multă atenție a serviciilor către corupție, dar și mai puține drepturi pentru oricine e suspect.

E o întreagă istorie care implică doi președinți, mai mulți directori de servicii și procurori de-a lungul a peste 15 ani. A însemnat întreaga febră cu anticorupția, ani de proteste, critici legitime, dar și campania cu #StatulParalel. Oricum, capacul a fost pus de deciziile CCR prin care Curtea Constituțională a luat posibilitatea procurorilor de a se folosi de interceptările obținute prin mandatele de siguranță națională. E și o ironie a sorții aici.

Toată tema politică cu anticorupția a fost începută în mandatul lui Traian Băsescu și avea ca primă figură pe Daniel Morar, șeful DNA prin anii 2000. Acum, fostul președinte a căzut și el în dizgrația foștilor votanți, rude și prieteni cercetați de DNA, în timp ce Morar a fost unul din judecătorii CCR care a dat decizia care desparte serviciile de justiție.

E totuși greu să găsești „băieții buni” în toată povestea asta. Morar a scos o carte pe subiect, dar el însă e autor și personaj, așa că mai greu să tragi linia până unde merge sinceritatea și de unde începe subiectivitatea. A fost acuzat și că e duplicitar, pentru că una scrie acum și alta spunea înainte.

Mai spre perioada asta d-acum a fost proiectul secret al legilor privind securitatea națională dezvăluite pe surse în 2022. Foarte pe scurt, legile urmau să acorde o imunitate sporită ofițerilor de informații, orice cetățean era obligat prin lege să asculte de ordinele lor, directorii SRI și SIE nu mai au mandat limitat în timp, iar controlul parlamentar, de formă cum e, ar fi de facto șters cu totul. 

Datorită scandalului care a urmat, coaliția a dat înapoi și-a spus că e doar un draft, că va amâna pe altă dată, dar a lăsat și o amenințare că „știm cine a dat pe surse”.

Dacă e să definești ce înseamnă democrația, poți să scrii cărți întregi de dezbateri. Mult mai ușor însă e să spui ce nu este democrație. Dictatura militară, de exemplu, ca-n regimurile actuale din Egipt sau Myanmar. În schimb, Rusia, deși nu e chiar dictatură militară, e un autoritarism creat și condus de către membrii FSB, urmașul KGB – inclusiv Vladimir Putin e fost membru al serviciilor secrete. Puțin mai nuanțată e situația Pakistanului, unde ai civili la conducere, ai alegeri și chiar schimbarea partidelor la guvernare prin vot. Cu toate astea, principalul serviciu de informații deține o putere imensă în conducerea statului și în politica națională. Chiar în 2022 a primit alte puteri sporite din partea guvernului.

Poate că România e, de obicei ,codașa clasamentelor occidentale, dar problema e că multe din țările vestice nu-s nici ele etalon de excelență. Ia Statele Unite ale Americii, de exemplu, țară cu buget militar uriaș și vrăjită de filme cu agenți secreți. Pe de o parte, are niște proceduri mai solide și un istoric de control civil – sau oversight, cum îi zic ei – al serviciilor de intelligence. Există o analiză pe buget, pe acțiunile și prioritățile serviciilor și chiar câțiva parlamentari care încearcă să facă procesul ceva mai transparent.

Pe de altă parte, critica este că acest oversight rămâne mai mult o formalitate și că nu e eficient. Vezi cazul Edward Snowden, în care dezvăluirile acestuia au arătat că NSA, serviciu guvernamental, spiona în masă cetățenii americani prin arhivarea convorbirilor telefonice și de pe internet. Iar asta cu acordul președintelui, câtorva politicieni, dar și a corporațiilor tech. 

În Europa, cel puțin aia mai la vest de noi, există, de obicei, ceva mai multă protecție pentru drepturile omului. Chiar și așa, francezii, de exemplu, au mers tot în direcția inversă și au adoptat în ultimii ani o legislație care a dat puteri sporite serviciilor, a crescut numărul angajaților în intelligence, care la rândul lor și-au mărit activitatea de spionare a mișcărilor civile.

Ce vreau să zic – da, contează să ai legi și proceduri mai bune, e vital pentru un control civil real, dar nu e destul.

E tentant să te uiți la ce face bine alt stat și să copiezi soluția gândindu-te că o să meargă și în România. Da, clar e nevoie de alte standarde de transparență, iar comisiile parlamentare să aibă mai multe atribuții și să-și ia în serios rolul. Unii spun că militarizarea e bună, aduce un control mai strict, alții, dimpotrivă, atrag atenția că SRI este printre ultimele servicii de intelligence încă militarizate din Europa, restul fiind civile. Pe lângă asta și cu unul din cele mai mari bugete și cel mai mare număr de agenți din UE.

Dezbaterea se poartă în continuare, dar rămâne deocamdată ceva tehnicalitate doar de interesul experților sau, oricum, departe de dezbaterea publică.

Ce e esențial când vorbim de control civil e să ai un stat și o societate civilă puternică. Poți să aplici reguli câte și cum vrei, atât timp cât nu ai democrație solidă, presă liberă, funcționari onești bine pregătiți și o societate civilă bine organizată – adică ONG-uri, sindicate, grupuri la nivel local etc. – regulile nu vor fi îndeajuns. Cei care au mai multă putere decât alții într-o țară mereu vor încerca să aibă și mai multă. O democrație funcțională e una în care toate părțile merg bine, dacă se strică una, se strică toate.