Tinerii care-și ajută cu bani familiile mi-au explicat cum se descurcă ei cu banii

Articolul a apărut inițial pe VICE Canada

De unde și până unde au ajuns milenialii generația de oameni triști, puturoși și degenerați?

Poate când un tip alb a dat vina pe avocado toast pentru lipsurile noastre financiare? Sau când să locuiești cu părinții mai mult timp a devenit un indicator de lene, decât efectul unei piețe imobiliare de rahat? Sau poate de vină e media, care creditează constant succesul milenialilor pe seama „băncii de împrumuturi de la părinți” și moșteniri, de parcă e cineva atât de norocos? Nu prea.

Eu nu am crescut cu o situație financiară abundentă, dar când tatăl meu a murit la câteva zile după ce am absolvit universitatea, responsabilitatea financiară m-a lovit din plin. Nu m-am ales cu nicio moștenire. Acum, nu doar că mă întrețin singură, dar îmi ajut și familia. Un lucru e cert: o grămadă de mileniali, și e bine de știut că cei mai bătrâni din acest demografic sunt trecuți de 30 de ani, fac la fel.

În loc să mă plâng pe social media, am decis să vorbesc cu alți mileniali care se întrețin singuri și își sprijină familia. O doză sănătoasă de realitate.

VICE: Care este situația ta financiară și a părinților tăi?
Lamees: Eu am crescut în Orientul Mijlociu și m-am mutat în Canada în 2010. Toată lumea știe că Dubai este extrem de luxuriant și scump și familia mea a trăit acel stil de viață foarte mult timp. Dar apoi ne-am mutat în Canada. Povestea obișnuită cu fiecare tată imigrant: joburi și calificări uimitoare, dar aici sistemul te pune la pământ. Asta s-a întâmplat și cu tatăl meu. Nu a mai avut un loc de muncă de când s-a mutat. Și sora mea a fost foarte bolnavă, așa că nici mama mea nu a mai putut să lucreze.

Ți-ai asumat să-i ajuți?
Părinții mei nu mi-au spus niciodată să contribui, dar mama mai făcea aluzii că nu vor fi mereu lângă mine, ca să mă ajute și am înțeles. Așa că, atunci când am început să câștig suficienți bani cât să economisesc, am vrut să plătesc pentru chestii, cum ar fi o cină în oraș cu familia. La zile de naștere, plătesc pentru bilete la concert sau la un film. Părinții mei au organizat o petrecere de absolvire cu tam tam, așa că eu i-am dat mamei mele o mie de dolari într-un plic, pentru că a fost scump și mă simțeam vinovată.

Cum te simți când știi că trebui să-ți ajuți părinții?
Mă simt mândră. Mă bucur că pot să le ofer acum ce mi-au oferit și ei. Câteodată mai am resentimente, dar nu știu dacă față de sistemul care l-a doborât pe tatăl meu, sau pe el pentru că nu a mai fost în stare să-și întrețină familia, sau toată situația. Nici nu văd cum aș putea să-mi permit să mă mut, poate doar dacă mă căsătoresc.

VICE: Îți ajuți financiar părinții?
Steven: Da. Nu foarte mult acum, dar de când mama mea a fost diagnosticată cu cancer acum câțiva ani, îi ajut mai mult. Mama mea a avut o leziune pe termen scurt și apoi pe termen lung, după care a descoperit cancerul și lucrurile s-au înrăutățit. Nu avea un spor prea mare pentru handicap, iar tatăl meu care se ocupa de ea nu a ajutat cu nimic. Tocmai li se mărise chiria și se străduiau să o plătească, așa că am simțit nevoia să-i ajut. Am pus bani la chirie când a fost nevoie, i-am împrumutat mamei cardul meu de credit și am încercat cât am putut să umplu frigiderul. Măcar atât să fac și eu.

Cum te face să te simți, mai ales când compari cu traiul altor persoane de vârsta ta?
Mi se pare halucinant când aud despre alții care încă apelează la părinți ca să le plătească facturile sau chiria. În primul rând, pentru încă mai permit părinților să facă asta și în al doilea rând că depind de ei.

Consideri că anumite tipuri de familie se confrunte mai mult cu asta decât altele?
Din punctul de vedere al unei familii de imigranți la prima generație în Canada, pot spune că suntem mai predispuși la greutățile astea, pentru că părinții mei au venit aici doar cu hainele de pe ei. Deși știu cazuri care au imigrat cu o situație financiară mai bună, deci nu e o regulă generală.

VICE: Cu ce te ocupi și cât câștigi?
Rachel: Lucrez la o clinică de cardiologie, unde mă ocup de departamentul de wellness și câștig 40 de mii de dolari pe an.

Care e situația financiară a familiei tale?
Acum trei ani, tatăl meu a divorțat și a fost cam urât. El a acumulat o datorie serioasă cât s-a luptat pentru dreptul la custodia surorii mele de 13 ani. Tot în perioada asta, el a fost lovit de o mașină și a rămas cu un handicap permanent. Nu e în stare să lucreze și are doar 10 clase. Apoi, anul trecut, sora mamei mele a murit, iar tatăl meu a devenit singurul ei sprijin. Așa că, fără alte rude sau vreun venit, am decis să mă mut înapoi acasă, ca să-mi întrețin tatăl și sora.

Ce cred prietenii tăi din Toronto despre decizia asta?
Ei mă sprijină foarte mult, deși nu cred că realizeze pe deplin cum e viața mea acum. Chiar trebuie să fac multe sacrificii. Nu pot să ies la toate petrecerile, deoarece am și o responsabilitate parentală. Nu am cont de Instagram sau Snapchat și mulți prieteni fac mișto de mine pe seama asta, dar nu vreau să apar pe vreo platformă socială la care are acces și sora mea, să mă vadă cum fumez un cui sau dau pe gât un shot. Prefer să-mi trăiesc în secret această viață dublă.

VICE: Care e situația ta financiară, în raport cu părinții?
Shannon: Eu am fost crescută doar de mama și nu am avut o situația financiară bună. Așa că, atunci când m-am angajat, ea m-a ajutat să-mi deschid primul cont bancar, la care avea acces. Când îmi verificam contul, din când în când, îmi dădeam seama că aveam mai puțini bani decât calculasem. A durat ceva până mi-am dat seama că nu era o problemă de calcule greșite. Odată, mi-au dispărut trei sute de dolari din cont. Am încercat să vorbesc cu mama despre asta, dar ea mereu nega.

Încă o mai ajuți pe mama ta cu bani?
Mama mea a rupt orice legătură cu mine, acum cinci ani, chiar înainte să mă căsătoresc. Când a aflat că voiam să mă mărit, mi-a spus că nu-mi pot permite asta și că o să-mi distrug viața.

Cum te face să te simți când vezi că milenialii sunt portretizați ca o generație de persoane leneșe și privilegiate?
Din punctul meu de vedere, poate e vorba de un grup anume de mileniali. Dar nu toată lumea își permite luxul ăsta. Chiar și când locuiam acasă, tot plăteam facturi. Nu cunosc pe nimeni care să stea pe banii părinților. Cu toții ne plătim existența.

VICE: Le dai bani părinților tăi?
Meg: Nu pot spune că îmi permit, mai ales dacă țin cont de chiriile absurd de mari din orașul ăsta. Dar asta nu înseamnă că nu-i ajut. De exemplu, dacă observ că nu mai e detergent de rufe, o să cumpăr, fără să mi se ceară. Eu ajut cu lucruri mărunte, care trec neobservate, dar mă bucur că le fac. Ambii mei părinți lucrează în continuare, doar că au îmbătrânit. Însă realitatea e că nu-și permit să nu mai muncească. Așa că dacă sunt lucruri mărunte pe care le pot face, de ce nu. În plus, eu nu le cer nimic alor mei.

Ce părere ai despre percepția că toți milenialii apelează la banii părinților?
Mi se pare foarte enervant, pentru că e un punct de vedere atât de limitat. Cunosc mulți tineri care nu le-ar cere niciodată ceva părinților și care și-au câștigat independența.

De unde crezi că a pornit această preconcepție?
E atât de ușor să generalizezi. În plus, dacă un copil chiar folosește banii părinților, poate că așa au convenit. Nu e corect să spui asta despre toți milenialii, mai ales când ți-ai învățat copiii să creadă că pot apela la tine pentru ajutor financiar sau orice altceva. Asta e mai mult vina ta, nu a celorlalți.