Milenialii lui 2018 sunt prea săraci ca să schimbe România

Ah, milenialii. Grupul ăla de tineri extrem de eterogen (atât de eterogen încât, sociologic vorbind, nu prea are rost să-i consideri un grup coerent), de care ne place tuturor să râdem, dacă noi, toți, colectiv, am fi niște părinți scorțoși. Născuți între 1980 și 1996, milenialii sunt tot ce e mai rău la societatea contemporană.

Milenialii sunt ăia care nu cumpără apartamente și case, care omoară industria de mașini, distrug francizele fast food și, poate cel mai rău, nu cumpără diamante. Milenialii ăia care se uită la seriale, dar nu la televizor. Milenialii ăia narcisiști. Milenialii ăia atei. Milenialii ăia leneși.

Dacă citești articolul ăsta, cel mai probabil ești, fără să știi, milenial. Ori asta, ori faci parte din generația Z, misterioșii post-mileniali care stau pe Tik-Tok, omoară Facebook-ul și sunt fluenți în meme prăjite. În orice caz, tu ești, conform titlurilor clickbait, de vină pentru faptul că nu se vând diamante, case și mașini.

Dar stai, strigi tu furios spre monitor, deși știi prea bine că nu te aud, niciuna din aceste generații nu se pretează pe cohortele de vârstă din România, sunt doar prostii ale americanilor îmbuibați. Tinerii noștri cumpără mașini (second hand, dar cumpără), mănâncă șaorma, sunt (încă) religioși, se chinuie să cumpere case și mai ales, muncesc ca sparții, dacă îi plătești corespunzător. Poți spune, atunci, că se aplică în vreun fel termenul de milenial la românii noștri?

Treaba e că există o experiență unitară a generației născută în anii 80 și prima parte a anilor 90. Experiența tranziției. „Generația de sacrificiu” a anilor nouăzeci a strâns cureaua prin primii ani postcomuniști și a ajuns să vadă atât lipsurile, cât și luminița de la capătul tunelului aduse de creșterea economică și deschiderea spre Europa.

E adevărat că piața muncii din România e total diferită de cea vestică, că avem câțiva poli de bogăție în orașele mari, dar, în mare parte, mediul rural și urbanul mic sunt lipsite de orice fel de oportunități pentru un tânăr în putere, care, dacă nu scapă spre urban sau spre afară, riscă să rămână toată viața sărac.

Pentru că milenialii din România sunt statistic săraci. „Mă culc pe stomacul gol” - sărac, nu „n-am bani de ultimul joc PS4”- sărac. O spun chiar studiile Institutului Național de Statistică, conform cărora una din trei persoane cu vârsta între 0 și 24 de ani nu are bani să trăiască la un standard acceptabil pentru societate, pe când jumătate din copiii din România sunt expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială. Asta poate și pentru că jumătate dintre milenialii autohtoni lucrează în agricultură sau în comerț, unde salariile sunt printre cele mai scăzute din țară. În condițiile astea, nu e de mirare că tot jumătate dintre tinerii din România vor să plece din țară.

Sunt sigur că sărăcia românilor nu reprezintă o noutate pentru tine, dar e bine de repetat până ții minte. Mai ales dacă trăiești, la fel ca mine, într-o bulă educată, urbană, în care să fii „sărac” înseamnă că n-ai bani de concert în Control, pentru că ai plătit biletele de avion pentru city-break-ul de luna următoare, nu să nu ai mâncare, haine sau căldură. Eu, de exemplu, când zic milenial, mă gândesc la o persoană care dă mai mult pe tunsoare decât pe întreținere și care are păreri clare despre luna și anul când vaporwave-ul a încetat să mai fie cool. Un statistician s-ar uita urât la mine dacă aș descrie cohorta 20-35 așa, și nu doar pentru că probabil nu știe ce e vaporwave-ul.

Un alt stereotip asociat cu milenialii este dorința lor de schimbare. Atât în străinătate cât și în România, protestele de stradă și schimbările sociale au fost și sunt asociate cu „tinerii frumoși și liberi”. Milenialii și post milenialii vor schimbare. Fie că vor să reformeze capitalismul sau pur și simplu vor să se schimbe unele lucruri care îi afectează în mod direct, tinerii frumoși și liberi nu sunt mulțumiți cu status quo-ul. Dar oare poți să spui asta într-o țară în care mai puțin de o treime din tineri votează? În care „mă piș pe el de vot” a devenit o memă națională?

Dar stai, tinerii nu vor să voteze iar răul cel mai mic! Ei vor schimbare radicală. Baricade pe străzi, veste galbene. Ei bine, aici poate ai dreptate, dacă vrei să zici că vor să-și schimbe locul de muncă mai des. Dacă însă te referi la posibilitatea unei revoluții făcută de pe smartphone, află că, în ciuda vizibilității multor mileniali în cadrul protestelor, în plin toi de proteste anti OUG 13, dintr-un sondaj independent reieșea că mai puțin de 17% din populație participa la proteste. O cifră care, oricum, mi se pare optimistă. E adevărat că tinerii sunt foarte vocali și vizibili între protestatari, dar sunt puțini, mult prea puțini. În schimb, sunt extrem de mulți români tineri a căror soluție de schimbare a societății e să plece din țară. Din acei 50 la sută care vor asta, o mare parte subliniază că instabilitatea politică și corupția sunt printre cele mai importante motive pentru care ar vrea să plece.

E clar că milenialii noștri nu sunt chiar ca ai lor.

Chestia e că hipsterul ăla ipotetic, cu opinii despre vaporwave, chiar există în România. Asta înseamnă că, măcar parțial, avem și din acei mileniali despre care ai putea crede că există doar în editorialele clickbait. Și îi avem pentru că luminița aia de la capătul tunelului tranziției s-a transformat în capitalismul agresiv de mileniul trei. Capitalism care a creat câștigători și pierzători.

Mulți pierzători, după cum poate atesta 50% din România tânără care lucrează în agricultură sau vânzări. Dar a creat și oportunități pentru mulți: tehnologia s-a democratizat, industria IT a deschis calea spre o nouă burghezie tech și o nouă clasă creativă, care poate nu trăiesc la fel de bine ca echivalenții lor din vest, dar au aceleași aspirații pe un buget mai mic.

Orașe magnet precum Cluj, Iași sau București au importat modele vestice și au atras tinerii cu aspirații din toată țara, care vor să se facă copywriteri sau ITiști entry level. Precari, poate, dar scăpătați. Deschiderea spre vest a dat startul valurilor succesive de migrație, care au dus la condiții materiale mai bune pentru mulți români, dar și la dezechilibre masive pe piața muncii din România.

Pe fundalul tuturor acestor schimbări, în urbanul mare a apărut acel milenial, cu Yeezys în picioare, dar fără bani în bancă, cu program de lucru flexibil și bicicletă electrică, dar fără familie sau apartament. Milenialul care nu mai are nimic de demonstrat. Care nu vrea „visul românesc” cu casă, copil și slujbă stabilă la întreprindere.

Îți place sau nu, râzi de el sau nu, milenialul ăsta stereotipic trăiește mai bine ca tânărul fără viitor pierdut în capcana sărăciei din România, ce nu a ieșit niciodată din tranziție. Poate că, în loc să faci caterincă de primul, ar trebui să te întrebi cum îl aducem pe cel de-al doilea la nivelul material unde să-i pese și lui de vaporwave, tricouri Off-White second hand și city-break-uri.