protestatari
Am fost la mitingul PSD de la Iași și-am văzut câtă ură a băgat Dragnea în români
De peste garduri, protestatarii văd „ciuma roșie” și „asistați social”, dinăuntru, oamenii îi urăsc pe „tefeliști” și „haștag reziști”.
Milenialii lui 2018 sunt prea săraci ca să schimbe România
În urbanul mare a apărut tânărul cu Yeezys în picioare, dar fără bani în bancă.
Tot ce trebuie să știi despre legea care-ți interzice să hărțuiești pe stradă, în România
Unii se tem că legea asta îi va lega pe protestatari de hărțuire psihologică și amenzi usturătoare. Dar un asemenea abuz s-ar putea să nu treacă în veci de instanță.
3 întrebări pentru românii care și-au luat liber de la job ca să protesteze împotriva PSD
Peste 4 000 de oameni s-au adunat în fața Parlamentului în ziua moțiunii de cenzură.
Toate dovezile că politicienii PSD și ALDE urăsc protestatarii și democrația
Dacă citești declarațiile unor politicieni referitoare la proteste te poți aștepta la ce e mai rău din partea forțelor de ordine.
Am fost la mitingul anti-DNA din București, unde am văzut oameni cu portocale-n gură
Singura ţară paralelă este aia în care două trotuare sunt gata să-şi sară la gât în numele unei justiții pe care o înțeleg doar de la televizor.
Românii care au venit pe jos sute de kilometri de la Cluj la București, ca să lupte cu PSD
Dacă ți-e greu să cobori din bloc pentru mitingul de sâmbătă, atunci gândește-te la oamenii ăștia.
Cum au arătat conflictele cu jandarmii și protestul din seara în care PSD a călcat pe Justiție
Un deputat ar fi lovit doi protestatari cu mașina, iar jandarmii au dat cu gaze lacrimogene.
Cine e medicul pro-PSD care spunea că Tudor Chirilă ar trebui să opereze protestatarii în locul lui
Răzvan Constantinescu este un medic din Iași, din partidul lui Tăriceanu, care susține că nu a mai existat corupție guvernamentală în România din 2012. Și o face neironic.
5 conspirații penibile ale fanilor PSD despre protestul anticorupție din weekend
Pune-ți folia de aluminiu pe cap și intră în universul propagandei proruse și pro-PSD care luptă cu dușmani imaginari și câini plătiți, ca să vezi ce spune despre noile proteste din București.
Politicienii infractori din România care acum te învață să respecți legea
Adrian Năstase e supărat că protestatarii anticorupție încalcă legea traversând strada neregulamentar.
De ce nu mai moare odată mitul „protestatarului plătit”
Teoria conspirației răspândită de Trump și de alți republicani a ajuns să influențeze niște propuneri de legi în America.