10 mașini din filmele românești de care ți-e jenă acum c-ai fumuri în cap și visezi doar Ferrari

Românului îi place mașina. Are cilindre în suflet și cai putere în gând, ba mai și încearcă să dea kilometrajul înapoi: „Ne-a condus doar un bătrânel neamț zece ani de zile, ne-a dus până la pârtie și înapoi.”

Mai surprinzător e că România are mașini și-n cinematografie pentru că, după cum știi, filmele românești se întâmplă în jurul mesei de bucătărie, la o strachină de ciorbă. Ce e mișto e că mașinile pe care le conduc personajele spun mai multe despre societate decât ar părea la prima vedere.

Dacă înainte de ‘89, daciile domneau pe drumurile patriei, oferta de după Revoluție a început să se diversifice. Iar asta s-a văzut inclusiv în cinema. Așa că am vrut să fac o scurtă trecere în revistă a mașinilor din filmele românești și să văd ce zic ele despre acele filme și implicit, despre noi. 

Toate filmele sunt disponibile online.

Accident e unul dintre cele mai proaste filme marca Sergiu Nicolaescu, ceea ce e o calitate, în condițiile în care concurența e acerbă. O fabulă dintr-o Românie care nu avea nimic în comun cu realitatea, în care beizadelele fură și conduc ca la raliu mașini pe străzile Bucureștiului și Miliția bună oprește urmărirea ca nu cumva să se facă accidente. Ce să mai, Fast & Furious: Berceni Drift. 

Filmul ăsta e cumva la jumătatea drumului între un film despre pericolele condusului „surescitat” și unul polițist. Bineînțeles, nu-i greu să-ți dai seama cine-s dușmanii de serviciu: șoferul imprudent conduce un Opel Kadett, ascultă muzică decadentă și încearcă să fugă de lege în VEST. Pe de altă parte, milițienii sunt bravi, onești și, cel mai important, conduc dacii. 

Accident e un film prost, dar distractiv, și a avut destul impact cultural încât să primească un sequel, Viraj periculos, în care tovarășul Nicolaescu își reia rolul de milițian de circulație. Din nefericire, doar o urmare. Imaginează-ți cum ar fi fost anii ‘80 dacă ar fi ieșit pe bandă rulantă filme gen Fast and Furious cu Sergiu Nicolaescu, Colea Răutu și regretatul Amza Pellea (Tov. Maior din Accident). Păi mai făcea lumea revoluție?

N-am rezistat să nu mai bag încă un film „de pe vremuri”, anume obsesia mea, Angela Merge mai Departe. Aici, mașina e ca un personaj de sine stătător, din perspectiva căruia vedem Bucureștiul. E interesant și că sunt foarte multe cadre trase ori din față ori din interior, care lasă personajele să trăiască un pic în mașină. Avem o scenă de dus o femeie la spital, avem împrieteniri, țepe, o cheie franceză care stă gaj că nu se dau șmecheri pasagerii cu Angela. 

Totul e suprapus peste cartierul Uranus – e printre ultimele documente vizuale pe care îl mai avem de dinainte ca Ceaușescu să intre cu mașini mai mari, de tip buldozer, peste ce era odată inima Bucureștiului. Taxiul din Angela Merge mai Departe reprezintă modernitatea și șansa femeii de a face o „meserie de bărbat” sub comunism, dar funcționează și ca document al unei ere.

Balanța oferă una dintre secvențele memorabile cu mașini din cinematografia românească. Protagoniștii – doctorul rebel și pedagoga școlită la Paris – merg cu camionul în Apuseni să-ngroape un mort care crea „probleme” tovarășilor de la Securitate. Din cauza unor bombardamente, camionul se răstoarnă și doctorul jucat de Răzvan Vasilescu cade la învoială cu securiștii ca să rezolve treaba cu îngropatul mai repede. 

Eroii noștri leagă mortul pe portbagajul mașinii de la Secu și hop la îngropăciune prin peisajul idilic. Mașina revine mai târziu în discuție, când doctorul explică, elocvent ca întotdeauna, că mașina are un rol în „situația securistului în societate”: cu ea aduc ce mai găsesc de mâncare securiștii prin „misiune”.

Din păcate, Balanța se termină prost, cu o bucată care pare reciclată din mai sus numitul Autobuz, lansând o tradiție a cinematografiei românești: aceea de a dezamăgi la final.

Mai precis, mașina pe care o primește Garcea la sfârșitul capodoperei cinematografice Garcea și Oltenii, care pare să fie un Porsche 911 decapotabil. E greu de spus, totuși, pentru că arată bizar – parcă cineva n-a avut încredere în Mugur Mihăescu să conducă o mașină scumpă, așa că l-au băgat într-o tăgârță și au suprapus o imagine cu un bolid.

Mașina simbolizează tot ce nu e Garcea – elegant, sexy, german –, dar are și un rol pozitiv. Garcea a salvat ziua și a rămas cu fata, motiv pentru care într-un mod foarte periculos se mozolește cu ea la volan. Păi bine, dom’ agent (plutonier pe vremea aia), pentru asta se ia permisul.

Independent de calitatea (atroce) a filmului, nu pot să nu remarc că toată povestea se învârte în jurul unui cristal magic. Ce naiba era cu filmele românești și cristalele magice prin anii 2000 timpurii pentru că aproape identic avem…

O capodoperă a teribilului hilar, Milionari de weekend e unul dintre cele mai prost montate filme pe care le-am văzut vreodată și inventatorul cadrului „punct de vedere al câinelui”, care e garantat să provoace greață instant. 

Pe bune, dacă înghiți ceva otrăvitor și nu ai la îndemână cadrele filmate de pe bicicletă din Soldații. Poveste din Ferentari, vezi că e Milionari pe YouTube – un minut de zguduială a camerei e de ajuns ca să vomiți orice. 

Lăsând la o parte cât de inept e ca film, Milionari de weekend ne dă în sfârșit o mașină frumoasă, cu care eroii noștri Chirilă, Bendeac și Vasluianu se plimbă prin Dobrogea. Pentru că da, toți trei sunt în capodopera asta, alături de Mircea Badea și Oreste și o sumedenie de B-listeri din cinemaul românesc.

Mașina e mult pe ecran, ca motiv de scandal, mijloc de transport și parte integrală din intrigă dar nu o să-ți stric surpriza, pentru că filmul ăsta merită neapărat văzut, de prost ce e.

Cam în același timp cu Garcea și Oltenii s-a lansat și Noul Val Românesc cu Marfa și Banii, un film făcut pe bani de țigări, dar care a ajutat la extragerea României din obsesiile anilor ‘90. E despre doi fraieri care pleacă din Constanța spre București ca să livreze „medicamente” (marfa) contra a 2.000 de dolari (banii).

80% din film are loc și e filmat direct în duba nenorocită cu care Papadopol trebuie să facă aprovizionarea pentru buticul părinților săi. E drept, e mai interesantă mașina antagoniștilor care îi urmăresc pe oamenii noștri prin pampasul dobrogean, dar dubița asta e aspirațională, e însăși sufletul micului chițibușar provincial care visează la „Jeepuri d-alea cu suspensii tari” în timp ce face comisioane ilegale pentru mafioți de rangul al treilea. 

Marfa și banii mai are și distincția de a fi dat una din cele mai bune secvențe dintr-un film românesc, în care Răzvan Vasilescu vorbește despre cum se cacă.

Caravana Cinematografică e un film atipic, o poveste despre ambiție, dorință și confruntarea dintre „lumea nouă” înfocată și ideologizată și cea molcomă de la țară, dintr-un Ardeal aproape mitic. Caravana din titlu sosește cu filme de propagandă. Activistul de partid e obsedat de succesul „campaniei”, doar că pe parcurs se îndrăgostește de o localnică și trebuie să echilibreze patima și ardoarea revoluționară și patima.

Camionul-caravană e locul unde locuiesc Tavi, activistul și șoferul său, Anton, așa că îi vezi interiorul de mai multe ori. Interiorul e auster și mecanic, spre deosebire de casa Corinei, obiectul dorinței lui Tavi, un alt spațiu pe care îl vizităm, inclusiv spre finalul tragic al filmului. 

Trei fraieri care se apropie vertiginos de middle age pierd un loz cu marele câștig la loto și se lansează într-o adevărată epopee de recuperare, care-i duce spre București. E povestea din Două Lozuri, un film light despre România și problemele ei.

Drumul nu-l puteau face cu trenul, ci cu o Dacia 1310 reparată și ferchezuită de personajul lui Dorian Boguță, mecanic din fire. Mașina, revopsită din alb în negru, nu e doar locul unei aluzii directe la Marfa și Banii („un film foarte prost, din ăsta nou, în care doi tâmpiți livrau o geantă cu droguri”), ci oferă și una dintre cele mai amuzante bucăți de comedie de situație din ultimul deceniu. 

Mai sunt dacii multe prin filmele românești, n-o să te plictisesc cu toate, dar trebuie să menționez Marița, mașina din filmul cu același nume cu Adrian Titieni și Alex Potocean în rolurile principale.

Plotul din Întregalde e simplu: niște tineri frumoși și liberi merg în fiecare an cu gipane bengoase, cum ar zice bătrânii, să ducă ajutoare în comune izolate din Apuseni. Într-una din aceste expediții, unii dintre bunii samariteni se pierd în pădure, apoi cad cu mașina în șanț, bașca se trezesc cu un moș ciudat pe cap. Pare premisă de horror și oarecum e, dar e vorba despre un horror interior, despre limitele empatiei și altruismului, nu despre cum îi taie și tranșează moșul pe protagoniști.

Apropo de protagoniști, mașina în care sunt izolate personajele e la rândul ei un personaj – genul de mașină „adevărată” după care suferea personajul lui Papadopol în Marfa și Banii. Cu toate astea, își arată fragilitatea pe drumurile de munte pustii, la fel cum personajele își arată fragilitatea când situația le scapă de sub control. Mașina e o METAFORĂ, vezi tu. E interesat de menționat că Radu Muntean mai are un film în care o bună parte din acțiune e plasată în jurul unui vehicul, anume tancheta din Hârtia va fi albastră.

La închidere de program, țin să menționez taxiul din filmul Taximetriști, un film în care (full disclosure) am și eu un cameo ca „băiat gras care mănâncă șaorma”. Taximetriști e printre filmele mele preferate de anul ăsta, un film despre bani și camuflajul pe care îl poartă unii ca să ascundă ce simt la interior – pentru unii e complezența, pentru alții tristețea, pentru alții bădărănia. 

Apropo de bădărănie, o bună parte din timp ești alături de bădăranul Lică, băiat care se crede șmecher, are și mini sabie în portbagaj. Lică are și Păreri cu p mare, despre femei, despre gay, despre uber și despre ce mai vrei tu.

Pe parcursul serii, din interiorul claustrofob al taxiului află că nu prea știe cum stă treaba cu lumea-n care trăiește și că de fapt e, ca să folosesc terminologia filmului, un papagal. Filmul ne arată asta într-un mod superb, granulat, ușor claustrofob. Nu vezi mult din oraș, n-ai cadre nocturne din dronă care să impresioneze cu vibe-ul nebun al acestei capitale glorioase. E un film mic și strâmt despre oameni mici și constrânși. Dar arată frumos și trece în revistă fauna nocturnă din București.

Mai erau mașini de discutat, de la cele din vremea lui Pistruiatu’, trecând prin mașina în care se bășește Ciupanezul din Băieți Buni și până la Boss. Dar zic că ajunge atâta slalom printre mașini. Da-i cheie, prietene!