Specialiștii care încearcă să găsească psihopații încă de când sunt mici

Probabil ai auzit de Ted Bundy, criminalul în serie psihopat care a mărturisit că a ucis 30 de persoane. Puțini oameni știu că tânărului Bundy îi plăcea să sape gropi în care să cadă trecătorii nevinovați, o acțiune care este acum considerată a fi un semn al tulburărilor sale de sănătate mintală. Ted Bundy a cauzat multă suferință, nu doar oamenilor pe care i-a ucis, ci și apropiaților victimelor și altora pe care i-a mințit, manipulat și derutat până în momentul execuției sale pe scaunul electric. 

Dar dacă ar fi existat o modalitate prin care viitorii Ted Bundy să nu ajungă să ucidă? Dacă, după ce a devenit clar că-i plăcea să tortureze oameni nevinovați, dar nu cât să ucidă, ar fi primit un tratament specific care să fi ajuns la rădăcina comportamentului său și care să-l oblige să trăiască o viață în care să nu fi cauzat mai multă durere decât omul obișnuit?

Psihologii recunosc psihopatia numai ca tulburare a adulților și, ca regulă, nu diagnostichează copiii. Frica, stigmatul și neînțelegerea din jurul etichetei fac în schimb ca psihologii să diagnosticheze și trateze copiii pentru probleme irelevante, cum ar fi anxietatea sau ADHD, care pot chiar înrăutăți lucrurile. Mai mult, de ani de zile, instituția medicală a presupus că persoanele cu trăsături psihopate - denumite peiorativ „psihopați” - sunt netratabile. Singurul lucru de făcut era să le încarcereze pentru crimele făcute și să speri că nu vei da vreodată peste un astfel de individ. 

Dar valul împotriva tratamentului psihopatiei începe să se schimbe, pentru copii în special. Cea mai recentă teorie a unor experți spune că cea mai bună modalitate de a trata psihopatia este identificarea trăsăturilor caracteristice la copii și adolescenți, înainte ca problema în plină dezvoltare să devină una completă. 

Asta înseamnă prescrierea în cazul copiilor - și a părinților - a unei combinații de terapii emergente și confruntarea cu posibilitatea că acel copil va crește și va dezvolta psihopatie. Dacă problema este observată timpuriu ar putea salva nenumărate vieți și miliarde de dolari din costurile de încarcerare. 

Cuvântul „emergent” este esențial aici: Tratamentele disponibile sunt încă la început, iar studiile randomizate sunt dificil de realizat în penitenciare, unde se desfășoară o mare parte din cercetările privind psihopatia. Dar cercetările sunt promițătoare și arată că e posibilă o viață mai pașnică pentru oamenii cu psihopatie, pentru familiile și comunitățile lor, dacă situația e tratată cu atenție, grijă și răbdare.

Contrar credinței populare, psihopatia nu este același lucru cu tulburarea de personalitate antisocială sau sociopatia, deși condițiile sunt legate și câteodată se suprapun. Tulburarea de personalitate antisocială (ASPD) reprezintă o tendință pe tot parcursul vieții de a ignora și încălca drepturile altora, precum și trăsături ca impulsivitatea, iritabilitatea, falsitatea și lipsa remușcării. Oamenii cu psihopatie au multe dintre trăsăturile astea, dar sunt și fermecători, manipulatori și lipsiți de emoții. „Asta înseamnă că majoritatea oamenilor cu psihopatie au și un diagnostic anti-social. Dar majoritatea oamenilor cu personalitate antisocială nu au psihopatie”, a spus Arielle Baskin-Sommers, profesoară de psihologie și psihiatrie la Universitatea Yale, care studiază dezinhibarea, inclusiv psihopatia. 

Sociopatia (afectivitate emoțională redusă, farmec, insensibilitate) pare să aibă o puternică componentă de mediu, cum ar fi abuzul la o vârstă foarte fragedă. „Este practic un răspuns la mediul în care trăiesc, nu ceva cu care s-au născut”, a spus Baskin-Sommers. Psihopatia, pe de altă parte, pare că e biologică, bazată pe neuroimagistică și analiză genetică. 

În ziua de azi, clinicienii diagnostichează psihopatia la adulți prin examinarea dosarelor lor și prin efectuarea unui interviu folosind lista de verificare a psihologului Robert Hare, Hare’s Psychopathy Check-Revised, care include trăsături precum grandomania, impulsivitatea, minciuna patologică și manipularea. Fiecărei trăsături îi este atribuit un scor între zero (nu se aplică) și trei (se aplică în totalitate). În Statele Unite, un scor peste 30 înseamnă că pacientul poate fi diagnosticat ca psihopat. 

Psihopatia afectează aproape unu la sută din populația generală din Statele Unite și până la 30 la sută din populația americană din închisori. Dar avocații și psihologii clinicieni „se tem atât de tare că aceste tipuri de etichete vor fi problematice pentru clienții lor, încât ajung să nu te folosească. Și cred că asta creează de fapt o problemă imensă”, a spus Baskin-Sommers. 

Copiii, în special, nu pot fi diagnosticați cu psihopatie, dar pot fi diagnosticați cu tulburare comportamentală, care stipulează că un pacient are un tipar persistent de încălcare a normelor comportamentale și violare a drepturilor altor oameni, inclusiv falsitate, distrugerea proprietății, violență, agresivitate și furt. Majoritatea copiilor cu tulburare comportamentală se vindecă până devin adulți, dar un subtip, cunoscut ca tulburare de conduită cu trăsături insuficiente și neemotive, este mai stabil de la copilărie până la maturitate. Cu alte cuvinte, este mai probabil să se traducă în psihopatie mai târziu în viață. În asemenea cazuri, un copil poate primi tratament dacă starea lui se agravează, dar unii psihologi se tem să se apropie de diagnosticul de psihopatie. 

Dar clinicienii îi rezistă. „dacă vorbești cu un psiholog obișnuit pentru copii, o să spună ceva de genul: O, Doamne, nu aș diagnostica niciodată copilul ca fiind crud și lipsit de emoție. Nu există un tratament cunoscut”, a spus Kent Kiehl, profesor de psihologie și neurologie la Universitatea din New Mexico și autorul cărții The Psychopath Whisperer. 

În schimb, a spus Kiehl, unii psihiatrii vor diagnostca un copil cu ADHD sau altă tulburare, și-l va medica corespunzător. Dar asta poate înrăutăți problema. „Părinții ajung într-un final la mine, după ce copilul lor a trecut prin trei ani de îngrijire psihiatrică, unde practic i s-a prescris aleatoriu diverse medicamente ca să încerce, știi tu, să-i pastileze ca să se calmeze și să nu facă scandal.” Acești părinți sunt adesea disperați și la limita răbdării, îngrijorați atât pentru copilul cu trăsături insuficiente și neemotive, cât și pentru ei, alți copii și membri ai familiei care ar putea fi în pericol. 

„Există date despre tineri și adulți care arată că dacă le oferi tratamentul greșit, la indivizii cu psihopatie sau cu trăsături insuficiente și neemotive, riști să-i aduci într-un stadiu mult mai rău.”

Tratarea copiilor când încep să arate trăsături psihopatice ar putea fi cheia unui tratament de succes - în cazul lui Ted Bundy, pe vremea aia punea cuțite în jurul capetelor membrilor familiei în timp ce dormeau.

„Trebuie depistată timpuriu, în copilărie, sau cel puțin până în adolescență, înainte să se manifeste în totalitate când devin adulți”, a spus Craig Neumann, profesor de psihologie clinică de la University of North Texas, a cărui cercetare se axează pe tulburările de personalitate, în special psihopatia, tulburarea de personalitate borderline și tulburarea de personalitate schizotipală. „Familia ar trebuie să fie și ea implicată, dacă este posibil - deși câteodată familia este atât de toxică încât e mai bine să scoți individul din asemenea contexte.”

Cu toate astea mulți clinicieni se feresc să asocieze termenul cu un copil din cauza credinței de lungă durată că este în esență o condamnare pe viață. Fiindcă populația generală stigmatizează oamenii care comit acte imorale, se crede că aceste persoane - chiar dacă comportamentul derivă dintr-o tulburare mintală - merită să fie pedepsite. Asta a dus la decenii de frică, stigmat și neînțelegere care au contribuit la lipsa masivă de cercetare și opțiuni de tratament pentru oamenii psihopatici. „Sunt prea puțini oameni care vor să trateze acești copii”, a spus Kiehl. „Sunt puțini cei care vor să-i studieze.”

„Psihopatia” ar fi o etichetă grea de îndurat pentru copii în general. Dar experții spun că tratamentul pentru psihopatie ar putea chiar să ajute oamenii cu tulburarea să fie mai puțini psihopatici, similar cum tratamentul pentru anxietate face oamenii mai puțini anxioși: sentimentul de bază nu dispare niciodată, dar efectele lui interne și externe se diminuează.

Cercetările preliminare și studiile de caz, în mare parte conduse de Kiehl, au arătat un succes îmbucurător la a încetini în cazul tinerilor cu trăsături nesănătoase și lipsă de emotivitate dezvoltarea psihopatiei și elanul de a comite infracțiuni mai grave. Kiehl, care a făcut mii de interviuri și cercetări cu tineri tulburați și psihopați, a asistat direct la această transformare posibilă.

Mendota Juvenile Treatment Center este un centru de tratament cu 29 de locuri pentru tineri încarcerați pe care alte două centre de reeducare juvenilă nu-i putea gestiona. Acești copii sunt, în mod esențial, unii dintre cei mai violenți puști din statul Wisconsin, cu un scor mediu PCL-R Youth de 28.

Centrul are o proporție ridicată de personal pentru fiecare deținut și sunt instruiți în ce este cunoscut sub numele de Modelul de Decompresie. În locul pedepsirii prizonierilor pentru comportament rău, așa cum încearcă majoritatea închisorilor să-și controleze deținuții, Modelul de Decompresie recompensează deținuții pentru comportament bun. Prizonierii participă regulat la terapie cognitiv-comportamentală cu un terapeut, psihiatru sau asistent social, merg la terapie de grup pentru gestionarea furiei și primesc adițional tratament pentru abuzul de substanțe sau infracțiuni sexuale. Recompensele sunt graduale: cu cât mai bun comportamentul, cu atât e mai mare recompensa.

„Deținuții sosesc, după ce tocmai s-au luptat cu ofițerul de corecție dintr-o altă unitate și, într-o săptămână, pot urmări filme în celula lor, dacă sunt buni și dacă urmează tratamentul”, a spus Kiehl. Rata de succes a acestei metode de tratament este fenomenală. Kiehl a scris în cartea lui că, în timp ce 98 la sută dintre tinerii non-MJTC sunt arestați din nou în termen de patru ani de la eliberare, numai 64 la sută dintre tinerii eliberați din MJTC sunt arestați în patru ani. MJTC reduce recidiva generală cu 34 la sută, iar foștii deținuți au cu 50 la sută mai puține șanse ca restul populației generale de deținuți minori să fie condamnați pentru o crimă violentă după doi ani.

Mai departe, costul tratamentului este semnificativ mai mic decât al încarcerării, și asta nici măcar nu ia în calcul câți bani sunt economisiți de potențiale victime pentru costuri medicale, înlocuirea proprietăților furate și alte pagube materiale pe care victimele infracțiunilor sunt forțate să le susțină. 

Programul MJTC este „de departe cel mai bun, mai publicat, documentat și redocumentat, eficace și de succes program”, a spus Kiehl. În cartea sa, a scris despre „Eric”, care până la vârsta de 13 ani fusese deja acuzat de infracțiuni violente, incendieri, furturi auto și de arme. A dat foc orfelinatului unde locuia, nu a avut relații de lungă durată și a avut ceea ce un psiholog a numit aroganță și narcisism „patologice”. Doi psihologi l-au evaluat ulterior cu 34 de puncte din 40 pe Hare Psychopathy Checklist-Vesiunea pentru Tineri, care testează trăsăturile psihopatice în dezvoltare la adolescenți. 

Eric a fost transferat la MJTC. După ce a fost eliberat, nu a mai comis nicio infracțiune, s-a angajat și lucrează să-și termine studiile, conform lui Kiehl, care a scris în cartea lui cum comportamentul pozitiv al lui Eric și schimbările din viață i-ar garanta un punctaj mai scăzut pe lista PCL-R. Eric, a scris el, este doar un exemplu despre cât de mult poate schimba viețile un program de tratament bine executat - chiar și la copiii cu scor PCL-R mari.

Dar abilitatea de a trata oamenii cu trăsături psihopatice devine mai greoaie odată cu înaintarea pacienților în vârstă. Dacă un tânăr de 16 ani s-ar alege cu beneficii după șase luni de tratament, a spus Kiehl, un altul de 22 de ani ar putea avea nevoie de doi ani de tratament. Ceea ce înseamnă că nu este imposibil, ci pur și simplu durează mai mult. 

Și alte metode de tratament par promițătoare. Josanne van Dongen, profesoară de psihologie criminalistică la Universitatea Erasmus din Rotterdam, cercetează violența și psihopatia. A făcut cercetări care arată că stimularea magnetică transcraniană, care folosește curenți electrici nedureroși ca să stimuleze anumite zone din creier, ar putea crește empatia. „Am arătat recent că la pacienții violenți stimularea magnetică transcraniană în timpul sarcinilor care necesită empatie a dus la o reducere în agresivitate în cazul unei sarcini o săptămână mai târziu”, a spus ea. „A mai dus și la o creștere a suferinței personale (nivelurile de excitație) la vizualizarea imaginilor în care a fost afișată o scenă de agresiune (inclusiv o victimă a actului agresiv).”

În ciuda tratamentelor promițătoare, pacienții psihopați și familiile lor se confruntă cu un drum lung și dificil. Oferirea tratamentului pentru copii de la o vârstă fragedă, încurajarea sistemului de justiție să identifice tinerii cu trăsături psihopatice, creșterea finanțărilor pentru centre de tratament care ajută acești copii și scăderea reținerii clinice, legale și publice față de termenul „psihopatie” sunt toate sarcini dificile în sine. Dar pentru a trata psihopatia, societatea trebuie să se confrunte cu fiecare problemă. 

„Nu există lobby pentru un psihopat”, a spus Kiehl. Din păcate, pacienții psihopați, familiile lor și victimele au o nevoie disperată de unul.