Sunt bisexuală, dar am renunțat să mai ies la date cu bărbați

După ce am trecut prin mai multe relații de-a lungul anilor, ceea ce m-a dus mai târziu să ajung la terapie, am decis pur și simplu să întrerup cauza principală a suferinței mele: întâlnirile cu bărbații. 

N-am mai ieșit cu un tip din 2019. Au trecut aproape doi ani în care am adoptat un câine, am absolvit facultatea și am înfruntat o pandemie mortală. În timpul ăsta, ca persoană bisexuală, am mai învățat că pauza mea de bărbați s-ar putea prelungi mai mult decât anticipasem.

Nu, decizia mea radicală nu a venit după o noapte în care am citit literatură feministă sau m-am uitat la documentare cu feministe care-și ard sutienele. După ani de relații nesatisfăcătoare, am decis că mi-a ajuns.

În timp am realizat că bărbații se bucurau de mai multe privilegii decât femeile. În liceu am văzut băieți excitați care reduceau femeile doar la sâni și fund. Prima mea relație m-a învățat că unii bărbați cred că e acceptabil să-și trateze iubitele ca pe obiecte. Unele dintre colegele mele de clasă au avut parte de violențe din partea partenerilor, dar nu le-am băgat în seamă, așa cum se întâmplă în majoritatea familiilor indiene, am tratat treaba asta ca pe o „chestiune personală”.

Nu a durat mult până ca tiparele de relații nesănătoase să se repete, în care eu depuneam mai mult efort în cuplu decât partenerul meu. În 2019, în apogeul unei relații abuzive cu un bărbat, cineva mi-a spus că nu mai pot turna într-un pahar care dă pe afară. Iar asta mi-a schimbat toată perspectiva. Investeam mai mult în relație, fiindcă iubiții mei nu o făceau deloc. Nu a ajutat că mai mulți parteneri mă sexualizau după ce aflau că sunt bisexuală. Mă întrebau dacă putem să facem sex în trei cu prietenele noastre lesbiene (răspunsul a fost mereu nu) sau categoriseau femeile bisexuale în stereotipuri ca hipersexuale.

După ce am încheiat ultima mea relație cu un bărbat în 2019, am decis să-mi trăiesc „perioada de femeie ușoară”. M-am combinat la greu și am făcut sexting când am realizat că îmi plăcea să fac sex cu bărbații, dar nu mă satisfăcea deloc să fiu în relații cu ei. Am cunoscut mulți „bărbați infantili” în timpul ăla, tipi cărora le place să flirteze cu femeile, dar se așteaptă de la ele să facă și munca lor emoțională. Să rămân în relații cu ei mi s-a părut fără niciun rost. De ce ar trebui să continui relații care mă făceau să mă simt nasol?

În timpul carantinei, excitația și disperarea indusă de singurătatea provocată de COVID m-au copleșit și am decis să dau swipe right la aproape orice tip de pe Tinder. Când s-au mai relaxat restricțiile nu eram sigură ce voiam, o relație stabilă sau o aventură rapidă. Dar, din nefericire pentru mine, carantina a dus mai mult la relații situaționale decât la unele clasice. Am început să vorbesc cu un regizor amator din Argentina care părea drăguț, dar și el voia mai multă implicare decât eram pregătită. Pe lângă diferența de fus orar masivă, trebuia să mă trezesc devreme ca să vorbesc cu el în timp ce tipul îmi scria oricând voia. Nu a durat mult până n-am mai vorbit și ne-am blocat reciproc.

Săptămâni mai târziu, m-am îndrăgostit de un artist de 40 de ani din Mumbai. Vorbeam ore în șir și ne uitam la filme pe Netflix Party. Eu alegeam filme indiene indie și el sitcom-uri americane. Cred că în momentul ăla ar fi trebuit să-mi dau seama de situație. Nu a durat mult până am fost din nou dezamăgită. Nu avea maturitate emoțională și dispărea săptămâni întregi. Acum e doar un alt nume printre cei o mie de oameni pe care îi urmăresc pe Instagram. 

Îmi amintesc de un moment din terapie când am întrebat: „Se opresc la un moment bărbații din a evolua emoțional?”. M-am simțit prost imediat după ce am zis asta, dar surprinzător, tipa a dat din cap că da. „După zece ani de practică, și eu cred la fel.”

După ce m-am gândit mai bine, am realizat că am crescut bărbați infantili, unul după altul; tiparul era acolo, în fața mea. Adesea se așteptau să renunț la tot ca să mă îngrijesc de nevoile lor emoționale și fizice fără nicio discuție despre ce voiam eu. Foștii mei iubiți se chinuiau să-și facă timp pentru mine, dar aveau tot timpul din lume ca să conducă în cealaltă parte a orașului pentru băute cu amicii. Zâmbeam și treceam peste, dar eram rănită. Un tipar comun la toți tipii cu care am ieșit a fost că eram considerată un lucru, un obiect, ceva ce putea fi posedat. Eram constant devalorizată, insultată și făcută să mă simt ca un căcat. Dating-ul cu bărbații era ca atunci când mă prefăceam că am orgasme: dezamăgitor și epuizant, dar îmi convingea partenerii că eram satisfăcută.

Apoi a venit decizia asta spontană. Vara trecută am decis să nu mai ies deloc cu bărbați. N-am mai ieșit cu unul din 2019, dar de data asta am luat decizia să nu-i mai caut activ. Regulile de gen din relații mă obosiseră și voiam ceva care să mă împlinească, ceva ce am găsit în relațiile cu femeile și oamenii non-binari.

Ca cineva care are des erupții acneice de la stres și anxietate, mă bucur să declar că tenul meu e aproape curat de când am luat decizia asta.

„Cred că fiecare bărbat cu care voi ieși în viitor ar trebui să arate o hârtie de la terapie din care să reiasă că are voie să iasă la date”, i-am scris unei prietene la o săptămână după ce am luat decizia. „Dacă terapia ar fi susținută ca o cauză a drepturilor bărbaților, ar fi mai ieftină și mai ușor de accesat”, a scris ea înapoi. 

După ce am abandonat relațiile heterosexuale, am văzut și cum alte prietene erau prinse în unele nesatisfăcătoare. Mi-am spus că nu era treaba mea, dar e greu să închizi ochii când un bărbat plin de el își bate joc constant de cea mai bună prietenă a ta. Nu mi-a luat mult timp să devin acea prietenă care spune: „Părăsește-l, acum” după fiecare ceartă.

Câteodată, cea mai radicală decizie este să-ți spui că meriți ceva mai bun, iar asta e fix ce am făcut. Ani de zile am trăit într-un tipar de ură și neîncredere la adresa mea, dar faptul că am renunțat la relații cu bărbați toxici m-a făcut să-mi văd adevărata valoare. O colegă mi-a spus că adesea femeile ajung să le susțină tendințele infantile. Sunt perfect de acord. Dar decizia mea să ies cu tipi vine din refuzul de a mă mulțumi cu mai puțin.

Nu înseamnă că a fost ușor să iau hotărârea asta. M-am gândit multe luni înainte să ajung aici. Mă mai întrebam dacă era bine ce făceam. Ca persoană bisexuală într-o țară cu puține drepturi queer, nu a fost ușor. Ar fi fost mult mai convenabil pentru mine să fiu „hetero” și să am un iubit. În India, să fii gay și să faci sex homosexual este legal, dar căsătoria cu persoane de același sex nu. Oamenilor bisexuali li se spune de obicei să „aleagă o tabără” în dating. Decizia mea nu înseamnă că am ales o categorie de care să fiu atrasă, ci cu cine vreau să fiu într-o relație. Fiindcă, deși nu pot să controlez de cine sunt atrasă, pot să aleg cu cine să fiu.

Mă mai gândesc să ies iar cu bărbați? Câteodată. Primesc o mulțime de mesaje private de la bărbați și nu pot să nu mă simt puțin aiurea că-i refuz. Nu prea eram dorită în liceu și e flatant când foștii colegi de școală bully ajung să-mi trimită mesaje. În ciuda promisiunilor de sex extraordinar sau o întâlnire distractivă, nu pot să mai depun niciun efort în relațiile cu bărbații.

Înainte că activiștii #NotAllMen (nu toți bărbații) să-mi trimită mesaje cu explicații elaborate despre cum sunt o misandră, hai să lămuresc o treabă: nu urăsc bărbații. Doar îmi doresc să facă lucrurile mai bine când vine vorba de relații. Când spun că „bărbații sunt niște gunoaie”, mă refer la cei infantili, toxici și cei care se mândresc cu misoginia lor. Îmi mai doresc și să arăt sistemul complex și dezechilibrat care într-un fel perpetuează și iartă comportamentul de căcat al bărbaților în relații și în viață. Ce evident nu vreau să spun este că toți bărbații sunt răi sau că nesimțirea este destinul biologic al sexului masculin. Poate că Instagram mi-a șters story-urile în care spuneam asta și le-a considerat „discurs de ură”, dar măcar pauza mea de bărbați îmi ține coșurile la distanță.